A alege moartea

Publicat în Dilema Veche nr. 554 din 25 septembrie - 1 octombrie 2014
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg

„Astăzi la prînz îmi voi lua viaţa. A venit timpul.“

Cu aceste cuvinte postate online, Gillian Bennett, o neozeelandeză de 85 de ani care trăia în Canada, a început argumentarea deciziei de a-şi pune capăt vieţii. Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine.“

„Vreau să scap“, a scris Bennett, „înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“ Soţul ei, Jonathan Bennett, un profesor de filozofie ieşit la pensie, şi copiii ei i-au susţinut decizia, dar ea a refuzat să-i lase să o asiste în vreun fel la sinuciderea ei, căci asta i-ar fi expus la riscul unei condamnări de 14 ani de închisoare. De aceea, a fost nevoită să facă ultimii paşi cît timp încă mai era în stare s-o facă.

Pentru mulţi dintre noi, din fericire, viaţa e preţioasă. Vrem să continuăm să trăim pentru că avem lucruri pe care le aşteptăm cu nerăbdare sau pentru că, în general, viaţa ni se pare agreabilă, interesantă sau provocatoare. Uneori vrem să continuăm să trăim pentru că există lucruri pe care vrem să le realizăm, sau oameni apropiaţi nouă pe care vrem să-i ajutăm. Bennett era străbunică; dacă totul ar fi fost în regulă cu ea, ar fi vrut să vadă cum creşte generaţia următoare.

Demenţa de care suferea Bennett i-a răpit toate motivele pentru care şi-ar fi putut dori să mai trăiască. Astfel, devine greu de negat faptul că decizia ei a fost în acelaşi timp raţională şi etică. Alegînd sinuciderea, nu renunţa la nimic din ce voia sau putea preţui în mod rezonabil. „Tot ce pierd e un număr nedefinit de ani în care aş fi fost o legumă într-un pat de spital, înghiţind banii statului şi neavînd nici cea mai mică idee despre cine sînt.“

Decizia lui Bennett a fost una etică şi pentru că, aşa cum o sugerează referinţa la „banii statului“, nu se gîndea numai la ea însăşi. Adversarii legalizării eutanasiei voluntare şi a suicidului asistat de medic spun uneori că, dacă legile ar fi schimbate, pacienţii s-ar simţi obligaţi să-şi pună capăt zilelor ca să nu devină o povară pentru ceilalţi.

Baroneasa Mary Warnock, filozoful moral care a condus în guvernul britanic comitetul responsabil pentru „Raportul Warnock“ din 1984, cel care stabilea cadrul legislaţiei inovatoare a Marii Britanii în ceea ce priveşte fertilizarea in vitro şi cercetarea embrionilor, este de altă părere. Ea a sugerat că nu e nimic greşit în a simţi că ar trebui să mori pentru binele celorlalţi, cît şi pentru propriul tău bine.

Într-un interviu publicat în 2000 în Life and Work, revista Bisericii Scoţiei, baroneasa a susţinut dreptul celor care trăiesc cu suferinţe insuportabile de a-şi pune capăt vieţii. „Dacă cineva vrea cu disperare şi cu toată convingerea să moară din cauză că e o povară pentru familie sau pentru stat“, a argumentat ea, „atunci cred că ar trebui să i se permită să moară.“

Avînd în vedere că serviciile publice de sănătate din Canada oferă asigurare pentru persoanele cu demenţă care se află în imposibilitatea de a se îngriji singure, Bennett ştia că nu va fi nevoită să devină o povară pentru familia ei. Într-un spital, ar fi putut supravieţui încă vreo zece ani într-o stare vegetativă, cu nişte costuri pe care le-a estimat precaut în jur de 50.000-75.000 de dolari pe an.

Avînd în vedere că Bennett nu s-ar fi putut bucura de faptul de-a fi rămas în viaţă, i s-a părut că ar fi o risipă. Era, de asemenea, preocupată de personalul medical care ar fi trebuit să aibă grijă de ea: „Asistentele, care credeau că au ales o carieră extrem de importantă, ajung să-mi schimbe mie scutecele şi să dea raportul despre schimbările fizice ale unei carcase goale.“ O astfel de situaţie ar fi – spune ea – „ridicolă, ineficientă şi nedreaptă“.

Unora s-ar putea să nu le placă descrierea unei persoane cu demenţă avansată ca fiind o „carcasă goală“. Însă, pentru că am văzut cum această afecţiune a pus stăpînire pe mama şi pe mătuşa mea – amîndouă nişte femei dinamice, inteligente, care au fost reduse la zăcutul în pat, timp de luni sau (în cazul mătuşii mele) ani întregi –, mie mi se pare o descriere cît se poate de precisă. Dincolo de un anumit prag al demenţei, persoana pe care o ştiam noi nu mai există.

Dacă persoana respectivă nu a vrut să trăiască într-o astfel de stare, ce rost mai are să-i ţii trupul în viaţă? În orice sistem de sănătate, resursele sînt limitate şi ar trebui să fie folosite pentru ceea ce-şi doreşte pacientul sau pentru ceea ce e în beneficiul pacientului.

Pentru oamenii care nu-şi doresc să mai trăiască odată ce mintea lor s-a dus, a decide cînd să moară e dificil. În 1990, Janet Atkins, care suferea de Alzheimer, a mers pînă la Michigan ca să-şi pună capăt vieţii cu asistenţa doctorului Jack Kevorkian, care a fost apoi foarte criticat din cauză că a ajutat-o să moară, pentru că în momentul morţii ei încă se simţea suficient de bine încît să joace tenis. A ales să moară, totuşi, din pricină că ar fi putut pierde controlul asupra deciziei sale dacă ar mai fi amînat-o mult.

Bennett, în declaraţia ei teribil de elocventă, spunea că aşteaptă cu nerăbdare ziua în care legea îi va permite unui medic să acţioneze nu doar în virtutea unei „directive anticipate“ (document legal în care o persoană specifică ce acţiuni trebuie întreprinse în cazul în care nu mai e în stare să ia decizii pentru sine din pricina unei boli – n.tr.) care blochează un tratament ce prelungeşte viaţa, ci şi în virtutea uneia care cere o doză letală atunci cînd pacientul devine neputincios pînă într-un punct bine stabilit. O asemenea schimbare i-ar scăpa pe unii pacienţi cu demenţă progresivă de anxietatea de a continua să trăiască pînă cînd ar rata ocazia de a-şi mai pune capăt zilelor. Legislaţia pe care o propune Bennett le-ar permite oamenilor aflaţi în aceeaşi situaţie cu ea să trăiască atît cît vor – dar nu mai mult de-atît.  

© Project Syndicate, 2014
www.project-syndicate.org

Peter Singer este profesor de bioetică la Universitatea Princeton şi profesor emerit la Universitatea din Melbourne. Printre cărţile sale se numără Practical Ethics, Rethinking Life and Death şi A Companion to Bioethics and Bioethics: An Anthology (coeditor alături de Helga Kuhse).

traducere de Luiza VASILIU  

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Profesoara care a creat un Silicon Valey în Prahova. Foştii ei elevi lucrează la marile companii IT din lume
Daniela Lica, profesoară de informatică în Ploieşti, a câştigat cu elevii săi aproape 100 de medalii la olimpiadele naţionale şi cele internaţionale de informatică. Secretul succesului său stă în încrederea pe care le-o dă că pot face orice îşi propun, munca în echipă şi exerciţiul permanent care le menţine vie pasiunea.
image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.