Alternanţa la părere

Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.

În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.

Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.

Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.

Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.

Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.

Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.

Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...

S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.

Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.

Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.

De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.

Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Dorin Tudoran, prietenul pe care Mihai Botez l-a iubit şi ale cărui scrisori le-a trimis, cu riscuri şi dificultăţi, la Europa Liberă, l-a calomniat cu mult înainte de publicarea fragmentelor din dosarul său de Securitate sub titlul Eu, fiul lor.

În octombrie, presa din Bosnia venea cu o ştire senzaţională: Angelina Jolie, celebra actriţă de la Hollywood, va regiza un film despre Bosnia! O poveste de dragoste, filmată în Bosnia, cu actori locali. Dar imediat după asta a izbucnit scandalul.

Din punctul meu de vedere, într-un moment în care statul român discută interzicerea dreptului unei minorităţi să se numească aşa cum consideră (minoritatea romă), cînd introduce presa pe lista posibilelor ameninţări la securitatea naţională, cînd micşorează pensiile şi salariile bugetarilor pînă la subzistenţă, da – este nevoie mai mult decît oricînd de un protest! Nu pentru bani, ci pentru principiile de bază ale democraţiei.

Dezbaterea dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu a activat din nou vechile resorturi ale animozităţii din lumea intelectuală românească. Ea a adus însă în prim-plan mai vechiul concept de „rezistenţă prin cultură“. Discuţia pe care o provoacă este vitală: şi aceasta pentru că taberele se poziţionează pe două teorii despre istorie şi natura totalitarismului.

Nu avem încă prea multe sinteze sau studii de perspectivă asupra marilor probleme pe care exilul în general şi literatura scrisă în exil, în special, le ridică istoricilor de diferite feluri, mai ales istoricilor culturii sau ai literaturii. O bibliografie a acestui domeniu ar trebui să menţioneze mai întîi cărţile regretatei Eva Behring.

Zi de zi asistăm cu uluire la „evenimente“, evenimente care surprind, în primul rînd, prin inconsecvenţa protagoniştilor, inconsecvenţa argumentării şi, în consecinţă, neloialitatea participanţilor din viaţa politică faţă de sarcinile pe care şi le-au asumat, uneori chiar faţă de partidul din care fac parte. Ceea ce surprinde este elementul versatil, mişcările browniene uneori incalculabile din viaţa politică, variabile mai cu seamă în urma alegerilor, fie prezidenţiale, fie generale, fie din ca

Ori de cîte ori cuvintele „turism“ şi „România“ sînt menţionate în cadrul unei discuţii, cuvîntul „potenţial“ este şi el cu siguranţă prezent: toţi cei care cunosc şi iubesc această ţară sînt de acord că România are potenţial ca destinaţie turistică. Cu toate acestea, e la fel de clar că de 20 de ani încoace România nu este în stare să construiască pe baza acestui potenţial

Într-un articol celebru, „Wissenschaft als Beruf“ (Ştiinţa ca profesie), scris în anul 1922, Max Weber propunea, pentru prima dată, unul dintre conceptele cu cea mai bogată carieră hermeneutică modernă: dezvrăjirea lumii (die Entzauberung der Welt).

În ciuda faptului că subiectul corupţiei din presă este ocolit cu grijă de mass-media, opinia publică a ajuns, aşa cum o arată rezultatele din acest an ale Barometrului Global al Corupţiei realizat de...

Cînd Rauschenberg desfigura prin ştergere un desen al lui De Kooning, iconoclasmul comporta, oricît ar părea de ciudat, o conotaţie admirativă....

Cînd am fost recent în Muntenegru, m-am cazat la o mică pensiune şi am întrebat dacă au Internet....

Violez, deci exist! Un slogan implicit care, în Italia, a luat locul, se pare, altor etichete identitare, de genul Mănînc, deci exist! sau, la antipod, şi la origini îndepărtate, Gîndesc, deci exist!...

La început a fost "criteriul de atestare", acum este "comisia"....