Cine ne reprezintă, cine ne lămureşte, cine ne apără

Publicat în Dilema Veche nr. 269 din 9 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

După decembrie 1989, România a fost invadată nu numai de noi realităţi, ci şi de un nou limbaj public. Unele dintre noile sintagme nu erau necunoscute, dar nu prea fuseseră folosite " fie pentru că nu aveau acoperire în realitate, fie pentru că erau interzise, tacit sau explicit. Una dintre acestea, intens vehiculată azi, dar rămasă nedefinită în spaţiul public, este aceea de societate civilă. Uşurătatea şi naturaleţea cu care se vorbeşte despre reprezentanţi ai societăţii civile este egală doar cu lipsa de ezitări în a afirma că vorbeşti în numele poporului. Nu e de mirare că s-a stîrnit o puternică reacţie de respingere, de la atitudinea omului de rînd, enervat de ideea că unii ar fi mai "civili" decît alţii, pînă la sarcasmul unor comentatori care au născocit sau răstălmăcit formule precum "intelighenţia" ori "deontologii". Caracterul elitist, lăsînd impresia de organizaţie cu caracter închis, al unor entităţi gen Grupul de Dialog Social, ca şi presupusa lor susţinere a unei părţi a scenei politice au amplificat polarizarea şi confuzia asupra a ceea ce este societatea civilă. Pe scurt, unii au considerat de la sine înţeles că fac parte din aceasta şi pot vorbi fără ezitări în numele ei, iar ceilalţi fie au încercat să creeze organizaţii simetrice (politic), fie au ajuns să renege însăşi existenţa ori relevanţa realităţii din spatele sintagmei. Recurs la dicţionar Societatea civilă include "forme asociative de tip apolitic şi care nu sînt părţi ale unor instituţii fundamentale ale statului sau ale sectorului de afaceri". Actorii societăţii civile intervin pe lîngă factorii de decizie, pe lîngă instituţiile statului, pentru a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor pe care îi reprezintă. Sînt instituţii ale societăţii civile nu numai ONG-urile, aşa cum îndeobşte se crede, ci şi asociaţiile comunitare, profesionale, sindicale, organizaţiile filantropice, cluburile sociale şi sportive, instituţiile culturale, organizaţiile religioase, mişcările ecologiste şi " cu voia dvs. " presa. Societatea civilă, prin definiţie, legitimează sau amendează celelalte două componente ale societăţii în ansamblu " politicul şi economicul. În numai o parte dintre dicţionare, între componentele societăţii civile figurează, pe lîngă asociaţii, şi indivizi (cu acelaşi scop de a lupta pentru drepturile cetăţenilor). Dar creatorul conceptului şi al sintagmei de societate civilă, filozoful britanic John Locke, se referea la "oameni (s.m.) care au o lege la care pot apela, cu autoritatea să decidă în situaţiile de controverse între ei", în vreme ce avocatul şi scriitorul australian Geoffrey Robertson susţine că "una dintre sursele sale moderne esenţiale (ale societăţii civile " n.m.) este răspunsul oamenilor de rînd şi al ONG-urilor pe care le susţin la abuzurile asupra drepturilor omului pe care le-au văzut la televizor, în sufrageria lor". Evident, nu putem exclude din conceptul de societate civilă individualităţile, liderii şi formatorii de opinie, fie ei membri sau nu ai unor organizaţii, vorbind sau nu în numele acestora. Un gen mioritic: ştirea comentată Cine şi cum vorbeşte în numele societăţii civile româneşti? Cine şi cum apără drepturile cui? Cine sînt formatorii de opinie, care le este competenţa " dar şi determinarea " şi ce fel de opinii formează ei? La urma urmei, cine ne ajută în lupta împotriva Sistemului " pentru că despre asta e vorba şi asta contează: lupta cu Sistemul. Indiferent cine conduce (ţara, judeţul, oraşul, sectorul, firma, instituţia), indiferent de doctrine şi tendinţe, individul este în luptă cu Sistemul, o luptă în care singurul lui sprijin posibil este societatea civilă. Presa a ajuns în cel mai critic punct al istoriei sale post-decembriste. O mare parte dintre publicaţii sînt tabloide. Chiar şi în ziarele "serioase", anchetele, reportajele şi interviurile au devenit rarităţi, conţinutul fiind împărţit între: a. ştiri comentate, cel mai adesea în stil miştocar şi căutînd cu ardoare un calambur, fie el cît de jalnic " gen publicistic specific românesc; b. editoriale (declarate sau mascate), tot românul fiind editorialist, ca şi analist. Pe termene scurte, presa e mai utilă decît orice autoritate a statului, în schimb lipsesc aproape cu desăvîrşire campaniile, continuările şi revenirile la un subiect, pînă se rezolvă. Dacă autoritatea face o mişcare, face şi presa. Dacă nu, nu. Jurnaliştii îşi abandonează subiectele la fel de furtunos cum le abordează. Rare sînt campaniile concertate, chiar şi în cadrul aceluiaşi trust de presă, cu atît mai puţin între trusturi. Dacă trei-patru ziare mari şi tot atîtea televiziuni s-ar fi pus de acord să nu mai promoveze nulităţi, respectivii ar fi dispărut din spaţiul public, întorcîndu-se în gaura neagră din care, Dumnezeu ştie cum, au reuşit să apară. În plus, a devenit riscant să crezi ceva care apare în presă " chiar şi cînd toată lumea scrie/spune acelaşi lucru! La canalele mass-media tabloidizate şi la cele generaliste serioase se adaugă cele specializate, dintre care o parte sînt incontestabil serioase, dar şi ineficiente. Fie sînt declarat neimplicate în vreo bătălie, fie se "bat" în stilul "celui de-al 173-lea avertisment sever pe care ONU l-a adresat în legătură cu...". "Oamenii de rînd", îngroziţi de "abuzurile asupra drepturilor omului pe care le-au văzut la televizor, în sufrageria lor", nu-şi găsesc aici vreun sprijin. La cine căscăm gura Organizaţiile neguvernamentale, în număr impresionant (peste cinci milioane de link-uri pe Internet), par să existe mai degrabă pe hîrtie. Ceva-ceva activitate răzbate din zona celor ecologiste, respectiv, pentru protecţia copiilor. În mai toate cazurile însă vorbim despre acţiuni şi atitudini punctuale, de criză, pompieristice, consecutive unei drame sau unui scandal. Societatea nu primeşte nici un semnal că ar exista vreo strategie, vreun plan pe termen măcar mediu, dacă nu lung. Cînd aţi văzut ultima oară un mesaj de orice fel, venit din partea unui ONG? Nu e nevoie să fie un flyer glossy şi scump, dacă ai ceva de comunicat sînt suficiente xerocopii sau afişe grafic modeste. Mai ales dacă e vorba despre ceva în favoarea celui care citeşte (spre deosebire de prospectele comerciale...) De fapt, întrebarea e mai simplă: cînd aţi auzit ultima oară ceva, orice, despre activitatea unui ONG? Ajungem astfel la ultima speranţă a societăţii civile, liderii de opinie. În România contemporană, la nivel naţional, există cîteva zeci de persoane care ar putea revendica această calitate. Grupul cel mai consistent este format din politicieni! E culmea, pentru că politicul şi societatea civilă sînt prin definiţie adversari. Or, mulţi dintre români îşi "iau ora", în mod anormal, de la politicienii abonaţi ai emisiunilor TV, unde pozează " şi sînt lăsaţi să pozeze " în analişti ai scenei politice. În plus, televiziunile cultivă personaje cu zero performanţe în spaţiul politic, reprezentanţi ai unor formaţiuni cvasi-inexistente, traseişti politici şi foşti politicieni, reintraţi de mult în anonimatul din care ocazional ieşiseră. În ce calitate sînt chemaţi oamenii aceştia să-şi dea cu părerea despre tot ceea ce mişcă? Dincolo de evidentele parti-pris-uri, ei întruchipează eşecul, în unele cazuri eşecul asurzitor. Cum ar putea să ne înveţe ce avem de înţeles ori de făcut? Separat de instituţiile de presă se manifestă cîţiva ziarişti care fie sînt free lancer-i, fie contează prea puţin unde lucrează sau colaborează, fiind personalităţi cu public propriu. Dintre "clasici", cei mai frecventaţi sînt Ion Cristoiu şi Cornel Nistorescu. Amîndoi provin de la Evenimentul zilei. Din păcate, mai au ceva în comun: ambii propovăduiesc fatalismul. Publicul nu află niciodată de la ei cum să trăiască, ci doar că nu merită să trăiască (în România). Poate fi chiar corect, dar e al naibii de nefolositor. Cristian Tudor Popescu, al treilea mare fatalist, apare azi mult mai rar " urmare a unei decizii personale ", încît nu prea mai poate fi considerat lider de opinie. Dacă ne amintim şi ce tip de atitudine avea Octavian Paler, ne dăm seama că, de două decenii, românii îşi trag înţelepciunea aproape exclusiv de la gînditori cinici. Fireşte, există şi voci editoriale în care pesimismul e măcar îndulcit de umor (Tia Şerbănescu e cel mai bun exemplu), dar acestea nu sînt cultivate de televiziuni, de aceea impactul lor se reduce la tirajul ziarelor respective. Umor are şi Tudor Octavian, dar îl foloseşte cu un pic cam multă detaşare. Cît despre mai-tineri, deocamdată nici unul (poate cu excepţia Corinei Drăgotescu) n-a ajuns în postura de lider de opinie, şi nu neapărat din vina lor, căci unii chiar au o minte sclipitoare. Oricum, pentru toţi sferele de influenţă sînt strict limitate, căci România nu are încă lideri de opinie pe care să-i creadă ori măcar să-i asculte şi "ai lor", şi "ai noştri". Există, fără dubiu, numeroşi oameni de valoare care ar fi lideri de opinie peste media celor consacraţi, dar nu se manifestă ca atare fie pentru că sînt prea pasionaţi de meseria lor, fie din timiditate, fie din lehamite. Nu cred că pot fi acuzaţi pentru asta, dar e păcat. Conform dicţionarelor, ar trebui să mai vorbim despre organizaţiile comunitare, asociaţiile profesionale, cluburile civice, organizaţiile filantropice, cluburile sociale, instituţiile culturale, organizaţiile religioase şi mişcările ecologiste " dar... Un cuvînt totuşi despre sindicate. De două decenii, toate organizaţiile sindicale mari (şi probabil multe dintre cele mici) sînt conduse de aceiaşi oameni. Probabil că sindicaliştii au dus-o din ce în ce mai bine " altfel de ce i-ar fi re-re-reales? Prefer să nu trag linie. Dar poate că am uitat ceva sau pe cineva esenţial, care schimbă radical datele problemei! Ceva sau cineva care chiar care se poate numi societate civilă, oameni care chiar ne reprezintă, care chiar ne deschid ochii şi care chiar ne apără.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.