Cui îi (mai) e frică de LGBT?

Alexa CIUCU
Publicat în Dilema Veche nr. 546 din 31 iulie - 6 august 2014
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg

Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Erau doi tineri obişnuiţi, un cuplu ca oricare altul, şarmant şi nevinovat. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă... Eu, însă, m-am oprit din drum şi i-am urmărit o vreme din priviri. Bănuiesc că, pentru trecători, păream a fi doar un alt străin homofob şi lipsit de politeţe.

S-ar fi înşelat. Străin eram. Homofob, nu. Făceam deja, de ceva timp, voluntariat pentru ACCEPT, organizaţie care apără şi promovează drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) din România. Dar atîta libertate nu mai văzusem niciodată. Veneam dintr-o ţară în care prieteni de-ai mei erau agresaţi pentru aceeaşi „crimă“, de a se ţine de mînă în plină stradă. Şi, nu cu mult înainte, şase participanţi la Marşul Diversităţii din 2006 căzuseră victime violenţei homofobe, în centrul Capitalei, în metrou, pe cînd se întorceau acasă. Şi, cu toate că au existat martori, iar vinovaţii au fost fotografiaţi, nici pînă în prezent vreunul dintre aceştia nu a fost adus înaintea justiţiei. Persoanele LGBT care aveau curajul să-şi asume orientarea sexuală sau identitatea de gen riscau pierderea relaţiilor semnificative sau a locului de muncă şi se expuneau marginalizării, izolării sociale şi discriminării... Şi, totuşi, trăiam, indubitabil, o epocă de nemaiîntîlnită toleranţă, ţinînd cont de faptul că, pînă în 2001, relaţiile între persoane de acelaşi sex fuseseră criminalizate, prin Articolul 200 din Codul Penal – un produs legislativ, de tristă amintire, al guvernării legionare din anii ’30, înăsprit în timpul democraţiei populare şi rămas în vigoare, vestigial şi stînjenitor, pînă aproape de integrarea în Uniunea Europeană.  

Articolul 200 a mijlocit un climat de persecuţie a comunităţii gay, generînd un număr impresionant de abuzuri şi destine umane distruse, şi justificînd intoleranţa şi homofobia din societate. Povestea Asociaţiei ACCEPT este strîns legată de acest articol legislativ, luînd fiinţă, în 1996, tocmai pentru a milita înspre abrogarea acestuia şi funcţionînd, în consecinţă, oarecum clandestin, la început, căci, nu-i aşa, „propaganda homosexuală“ era interzisă prin lege.

Era de înţeles că, la întîlnirea cu Occidentul, trăiam şi eu un şoc cultural. Culture clash – cum ar spune englezul, ciocnire între civilizaţii. Parada gay din Berlin dura şase ore şi participanţii nu aveau defel nevoie să fie păziţi de forţele de ordine. Nu mai exista frică de agresiune fizică. Cuplul pe care îl văzusem se plimba prin Nollendorf Platz, una dintre zonele LGBT ale oraşului, în care clădirile arborau steaguri curcubeu la ferestre. Şi totul era destinat comunităţii: cafenelele, librăriile, magazinele de discuri, restaurantele, pînă şi tartele cu zmeură din cofetării. Era suprarealist, de-a dreptul. 

Am mai avut, de-atunci, prilejul să cunosc viaţa comunităţii LGBT din alte ţări, atît din Vestul, cît şi din Estul Europei. O astfel de experienţă recentă a fost participarea, în luna iunie 2014, împreună cu un grup de voluntari ai ACCEPT, la schimbul de tineri Gemini Project, iniţiat de organizaţia LGBT Youth Scotland (ONG scoţian care lucrează cu tineri din comunitatea LGBT) şi reunind luptători pentru drepturile LGBT din Scoţia, Cehia, Ungaria, România şi Polonia. Un prilej minunat de reflecţie asupra diferenţelor, dar şi a provocărilor comune...

În spaţiul românesc...

Desigur, situaţia s-a schimbat semnificativ, la nivel naţional, în ultimii ani. După abrogarea infamantei legislaţii penale, au avut loc, treptat, o anume normalizare a prezenţei comunităţii LGBT în spaţiul public românesc, o obişnuire a societăţii cu discursul drepturilor omului. De zece ani, în Bucureşti are loc un festival de tip Pride, numit în trecut GayFest şi rebotezat mai nou Bucharest Pride, care culminează cu Marşul Diversităţii. De asemenea, luna februarie este Luna Istoriei LGBT, o serie de manifestări culturale dedicate comunităţii LGBT. Legislaţia antidiscriminare, adoptată la începutul anilor 2000, este cuprinzătoare şi oferă protecţie legală tuturor categoriilor aflate la risc de a deveni victime ale discriminării. Generaţia tînără de persoane gay, lesbiene, bisexuale sau transgender are privilegiul să-şi conştientizeze orientarea sexuală sau identitatea de gen într-o lume pentru care Articolul 200 este o amintire îndepărtată, dacă nu a fost uitat cu totul.

Nu înseamnă că probleme nu mai există. An de an, sondajele de opinie publică arată că persoanele LGBT fac parte din categoriile cele mai discriminate în România, mare parte din populaţie afirmînd că nu ar dori să aibă un vecin, prieten sau membru de familie homosexual. Un trend îngrijorător este reprezentat de creşterea intoleranţei şi a preferinţei pentru guvernări autoritare în rîndul elevilor. În şcoli şi licee, tinerii LGBT sînt adesea expuşi unor hărţuiri, intimidări şi umiliri sistematice, fenomen cunoscut sub numele de bullying. Asumarea publică a identităţii gay sau trans este, în continuare, dificilă şi potenţial riscantă, iar comunitatea LGBT se confruntă cu rate alarmante de depresie, anxietate, suicid, stimă de sine scăzută şi vulnerabilitate la infecţia cu HIV/SIDA. Discriminarea nu este o experienţă rar întîlnită, dar se manifestă adesea mascat, în încercarea de a evita conflictele cu legea. Datorită implicării forţelor de poliţie şi jandarmerie, nu au mai avut loc violenţe cu ocazia Marşurilor Diversităţii, însă, în toamna lui 2012, un grup de voluntari ai Miliţiei Spirituale au fost agresaţi după organizarea unui eveniment public legat de istoria LGBT. Şi, în februarie 2013, o proiecţie de film cu tematică LGBT, la Muzeul Ţăranului Român, a fost perturbată şi întreruptă de un grup de protestatari invocînd o presupusă lipsă de respect faţă de valorile tradiţionale.

O altă problemă o constituie lipsa recunoaşterii legale a cuplurilor de acelaşi sex. Mai multe încercări de adoptare a unei formule de parteneriat civil (de care ar fi beneficiat nu doar cuplurile gay, ci şi cele heterosexuale necăsătorite) au fost respinse, de-a lungul timpului, în Parlament. Cît despre persoanele transgender, acestea se confruntă cu o adevărată odisee pentru a obţine recunoaşterea legală a schimbării de gen şi de nume în acte, din cauza lipsei unor norme şi reglementări clare pentru aceste proceduri administrative.

Ce se întîmplă în alte ţări

Cum arată, deci, contactul cu reprezentanţi ai comunităţii LGBT din alte ţări, pentru tînăra generaţie de luptători pentru drepturile omului? Mai poate fi vorba de şoc cultural, în anul 2014? Răspunsul, se pare, este afirmativ.

Diferenţe sînt destule. În Regatul Unit, cuplurile de acelaşi sex se bucură acum de dreptul de a se căsători, dar forme de recunoaştere legală a uniunilor gay (parteneriate civile) există şi în ţări central-europene, precum Cehia, care cunosc provocări similare cu cele întîlnite în România.

Relatările voluntarilor ACCEPT care au participat la eveniment au adesea ca element comun uimirea legată de libertatea şi de acceptarea socială pe care o are comunitatea din Scoţia, naturaleţea cu care discută despre problematica LGBT. Tinerii de la LGBT Youth Scotland au chiar dificultăţi în a înţelege reticenţele unora dintre participanţii români de a apărea în fotografii care pot fi ulterior distribuite online. Iar unul dintre organizatori, un bărbat gay, ne spune că este de datoria lui să lupte pentru drepturile minorităţile discriminate mai mult decît este el, în timp ce, în România, este greu de găsit o categorie mai discriminată decît persoanele LGBT...

Nu am întîlnit în Scoţia dificultăţi majore de asumare a orientării sexuale sau a identităţii de gen. Persoanele din comunitate au parte de o existenţă cu mai puţine temeri. Mai mult, autoritatea supremă a oraşului Glasgow, Lord Provost (un echivalent al primarului), a organizat o recepţie oficială, în clădirea primăriei, pentru a ura bun-venit participanţilor la schimbul internaţional de tineri, împreună cu directorul LGBT Youth Scotland.

Constatăm că, în pofida temerilor conservator-tradiţionaliste, prin acordarea de drepturi egale cetăţenilor LGBT, familia nu a fost distrusă şi Scoţia nu a devenit un loc „mai gay“. A devenit doar un loc mai liber.

După atîţia ani, tot libertatea şi firescul acceptării sociale rămîn aspectele cele mai uimitoare, pentru locuitorul spaţiului carpato-danubiano-pontic. Este vorba despre o libertate de existenţă şi de exprimare, care astăzi, în contextul internaţional, este pusă sub semnul întrebării şi ameninţată, prin legislaţia restrictivă adoptată recent în Rusia şi Ucraina – o zonă geografică de care, poate, credem că ne delimităm, în virtutea alipirii la Uniunea Europeană, dar a cărei influenţă este imposibil de evitat în contextul socio-geo-politic actual şi dintotdeauna în care s-a aflat şi se află România.

Ne situăm în aria de intersecţie şi de tensiune conflictuală dintre Occident şi Răsărit, dintre „valorile europene“ şi discursul „valorilor tradiţionale“. Respectarea drepturilor omului şi combaterea discriminării faţă de minorităţile naţionale, religioase sau sexuale rămîn provocări de viitor pentru România. Şi aştept, cu interes şi speranţă, să descopăr rolul pe care şi-l va asuma societatea românească în direcţia protecţiei acestor drepturi garantate, de altfel, prin Constituţie.

Aştept, de asemenea, şi ziua în care directorul ACCEPT şi primarul Municipiului Bucureşti vor da mîna, pentru a primi şi a ura bun-venit participanţilor la un schimb de tineri LGBT din alte ţări, pe malurile Dîmboviţei... 

Alexa Ciucu este consilier psiholog şi membru în Consiliul Director al Asociaţiei ACCEPT. Este pasionată de activismul în domeniul drepturilor omului, literatură şi muzică. În prezent, conduce un grup de sprijin pentru persoanele LGBT în cadrul Asociaţiei ACCEPT.   

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Profesoara care a creat un Silicon Valey în Prahova. Foştii ei elevi lucrează la marile companii IT din lume
Daniela Lica, profesoară de informatică în Ploieşti, a câştigat cu elevii săi aproape 100 de medalii la olimpiadele naţionale şi cele internaţionale de informatică. Secretul succesului său stă în încrederea pe care le-o dă că pot face orice îşi propun, munca în echipă şi exerciţiul permanent care le menţine vie pasiunea.
image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.