Percheziționarea literaturii

Publicat în Dilema Veche nr. 367 din 24 februarie - 2 martie 2011
Percheziționarea literaturii jpeg

Presa literară din Franţa se hrăneşte mai tot timpul din afaceri mustoase de... plagiat. Săptămînalul L’Express dezvăluie că celebrul Patrick Poivre d’Arvor (PPDA), mitic prezentator TV şi autor prolific de cărţi, este dat în judecată pentru... contrafacere, termenul juridic pentru plagiat, fiindcă romanul său epistolar Fragments d’une femme perdue (Grasset, 2009) ar reproduce scrisori întregi primite de la o fostă iubită... Scandalul vine la scurt timp după o altă dezvăluire de gen, în ceea ce-l priveşte: voluminoasa biografie pe care o semnează despre Ernest Hemingway, în curs de apariţie la Editura Arthaud, ar cuprinde similitudini frapante, preţ de vreo sută de pagini, cu o biografie scrisă de un autor american în 1985, tradusă în Franţa în 1989, dar epuizată din librării. Amintesc aici una dintre ipotezele jurnalistului de la L’Express, şi anume că „negrul-scriitor“ care ar fi scris biografia în locul şi în numele lui PPDA ar fi responsabil de această „inspiraţie“ frauduloasă, iar PPDA a căzut pur şi simplu în capcană, neştiind. Despre practica incredibil de largă, în Franţa, ca diverşi autori să recurgă la negri-scriitori, am mai scris cu altă ocazie în Dilema veche. Am readus vorba aici pentru ineditul aspect de „cal troian“ pe care „negrul“, cel care scrie de fapt cartea, îl poate insinua în meseria sa aproape banalizată, dar generatoare, probabil, de frustrări. M-aş opri mai degrabă la scandalurile pe care le stîrnesc astăzi presupusele plagiate din literatura zisă ficţională, excluzînd deci biografiile, eseurile etc. Plagiate de un soi cu totul aparte: din ce în ce mai des realitatea acuză literatura/ficţiunea de plagiat! 

Le Monde des livres publică, de altfel, în nr. din 14 ianuarie, un dosar pe această temă, cu titlul: „Romancierii au dreptul să-şi permită orice?“. Cum ar fi, spre exemplu, să transforme personaje reale, cu numele lor cu tot, în personaje de opere de ficţiune... Da, pentru că asta înseamnă, în esenţă, o decontextualizare – răspunde scriitoarea Christine Angot, care ilustrează sistematic, dacă se poate spune aşa, în creaţiile ei, ceea ce a devenit un adevărat curent literar, respectiv „autoficţionalizarea“. „De fiecare dată cînd am păstrat un nume identic cu numele social al unei persoane, am făcut acelaşi lucru, l-am decontextualizat – explică autoarea. Apoi l-am lucrat şi am creat un personaj pînă cînd el ajunge să spună adevărul, nu despre ceea ce înseamnă el pentru sine însuşi, ci despre ceea ce reprezintă fără voia lui...“ Are drept scriitorul să amestece ficţiunea cu realitatea, mai ales cînd subiectul este istoric? Bineînţeles, răspunde Yannick Haenel, al cărui volum Jan Karski (Gallimard, 2009) a stîrnit polemici fiindcă personajul principal – un mesager al Rezistenţei poloneze care a încercat să-i avertizeze pe aliaţi de exterminarea evreilor – a existat cu adevărat în istorie, dar cartea lui e una de ficţiune. „A injecta ficţiune în realitate înseamnă a revela ceea ce realitatea nu ajunge să spună ea însăşi. Realul e mut; ceea ce îi dă viaţă e literatura“ comentează Yannick Haenel. Voi mai aminti, în fine, de „afacerea Régis Jauffret“, cum o numeşte jurnalistul Pierre Assouline în Le Monde des Livres, pentru că mi se pare cea mai absurdă. Pentru romanul Sévère (Seuil, 2010), scriitorul Régis Jauffret s-a inspirat în mod incontestabil dintr-un fapt divers recent, cald, de la procesul căruia el a publicat de altfel articole în epocă, într-un săptămînal francez. Un bancher francez a fost găsit împuşcat, într-un decor sadomasochist, într-un hotel din Geneva. Nici un nume real nu figurează în romanul lui Régis Jauffret, dar familia bancherului l-a dat în judecată, deranjată se pare că urmează să se facă şi un film!  

Bănuită, percheziţionată fără încetare, să nu cumva să fi furat o situaţie, un nume, un personaj din... realitate, literatura pare să sufere de o serioasă criză de identitate. În orice caz exacerbarea mediatică a atîtor scandaluri cu gust de plagiat e poate simptomul unei drastice scăderi de potenţial şi de prestigiu a creaţiei literare. În sensul în care realitatea şi literatura păreau nişte vase comunicante de bun-simţ (aş spune că şi literatura, fără întîmplările vieţii, rămîne la fel de mută, aşa cum realul e mut şi se apucă să zumzăie deodată graţie unei pagini de literatură) şi dintr-odată, ni se spune destul de insistent că nu sînt decît nişte rivale, în concurenţă permanentă, urîndu-se pe bănci de tribunal. 

Puterea de invenţie a scriitorilor a secătuit? Aşa o fi, poate. Dar e în logica timpurilor ca totul să poată deveni literatură, sursă de inspiraţie, cu viteza gîndului. Faptul că Internetul mă face să aflu, în cîteva secunde, zeci de fapte diverse şi de bîrfe de la celălalt capăt al lumii – pe care fluxul prea rapid şi noianul de ştiri de gen, la care se adaugă individualismul indiferent al societăţii contemporane, le fac să rămînă cumva abstracte – echivalează pe undeva cu a mi se oferi rezumatul unor schiţe/nuvele/romane sau scenarii de film. Lumea de azi, aşa cum a ajuns ea să se comunice – filtrată de Internet, tehnologii mediatice şi formatări comunicaţionale – se livrează în permanenţă ca întîmplări, poveşti, scenarii. Cum poţi opri alunecarea, inevitabilă în ochii mei, ca din jurnalistice, aceste nuclee să fie rapid revendicate drept... literare şi/sau cinematografice? De ce întîmplările personale, intime, private n-ar avea aceeaşi soartă, nu s-ar supune aceluiaşi demers? Moartea unui copil, o iubire otrăvitoare, sadismul unei omucideri dor infinit pe plan personal şi au dreptul la decenţa suferinţei, fără discuţie. Admit că indecentă poate părea graba cu care autorii înşfacă asemenea felii de realitate, atunci cînd o fac nu dintr-o urgenţă interioară, a creaţiei, ci dintr-un calcul de marketing: actualitatea vinde. Altminteri, nu se spune însă că moartea, suferinţa, iubirile distruse sînt acceptabile, uman vorbind, doar într-un roman? În literatură? Pe o scenă de teatru? Pe un ecran? Dar nu fiindcă literatura ar fi mijlocul de a le refula, ceea ce ar răbufni mai devreme sau mai tîrziu în frustrări, ci pentru că literatura e în stare să creeze, în lumea de cuvinte, o structură sensibilă complexă, în jurul unei întîmplări/trăiri/idei umane, cu totul altceva decît realitatea, pe un cu totul alt plan, unul autonom, gratuit, sieşi suficient, care n-are a da socoteală. Şi care ne face pe noi, cititorii, să trecem dincolo de faptul divers sau de suferinţa pură. Ce e acest „dincolo“ secretat de literatură, tratate întregi de psihologia sau estetica receptării încearcă să-l aproximeze, iar misterul rămîne întreg. Literatura n-are nimic de-a face nici cu bunele, nici cu relele intenţii, literatura nu este nici morală, nici amorală – au spus-o atîţia înainte. Literatura cu cheie la vedere, citibilă în datele realităţii, ca exemplu de coterie anecdotică, de bîrfă abilă, de reuşită comunicaţională, de ce nu? Odată ce ne îndepărtăm însă de prezentul uşor de identificat între paginile respective, nu mai rămîne decît literatura, şi atît. 

Dacă rămîne. O neputincioasă, în ordinea umană a unei vieţi, probă a timpului? Şi-atunci cum se face că la sfîrşitul unei cărţi pot spune cu precizie sau ceva de genul „dacă aş avea timp, cîndva aş mai citi-o o dată“ sau „bon, d’accord, passons à autre chose...“? 

Cristina Hermeziu este jurnalistă.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.