Cenzura nu face dreptate victimelor violului în masă

Slavenka DRAKULICI
Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Cenzura nu face dreptate victimelor violului în masă jpeg

În octombrie, presa din Bosnia venea cu o ştire senzaţională: Angelina Jolie, celebra actriţă de la Hollywood, va regiza un film despre Bosnia! O poveste de dragoste, filmată în Bosnia, cu actori locali.
Dar imediat după asta a izbucnit scandalul: ministrul bosniac al Culturii nu acordă Angelinei Jolie şi echipei sale permisiunea de a filma pe teritoriul ţării. Ministrul Gavrilo Grahovac afirmă că decizia a fost luată ca urmare a plîngerilor formulate de Asociaţia Femeilor Victime de Război, care reprezintă victimele violurilor în masă din timpul războiului.

Este dificil să spui ce a fost mai scandalos: interzicerea filmărilor sau afirmaţiile lui Grahovac. Ministrul a afirmat că regretă că nu poate pur şi simplu să interzică filmul, avînd în vedere ofensa adusă numeroaselor victime (se estimează că între 20.000 şi 50.000 de femei bosniace au fost violate în timpul războiului). Nimeni nu a citit scenariul – nici Grahovac, nici femeile care au cerut această decizie. Se pare că povestea se referea la o victimă care se îndrăgosteşte de un violator.

Cu toată simpatia pentru victime şi sentimentele lor, nu se poate afirma despre cerinţa lor decît că este cenzură. Ce drept, în afară de unul moral, au aceste femei pentru a cere interzicerea filmărilor? Poate fi cenzura justificată – cu excepţia celei bazate pe un delict prevăzut de lege? Chiar şi atunci, reacţia ar fi trebuit să aparţină procurorului general, nu ministrului Culturii. Imaginaţi-vă o situaţie în care reprezentanţii supravieţuitorilor Holocaustului ar sugera ministrului Culturii să dezaprobe un film în care o victimă de etnie evreiască s-ar îndrăgosti de un opresor german. Însăşi ideea pare absurdă.

Fără nici o îndoială, violurile în masă din Bosnia reprezintă o problemă extrem de delicată. Dar asta nu înseamnă că nu se poate vorbi deloc despre subiect. Filmul Jasmilei Zbanici Grbavica: The Land of My Dreams, cîştigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin din 2006, a spus foarte frumos povestea unei femei nevoite să-i spună fetei sale adolescente că este rezultatul unui viol. Problema în cazul Jolie este că bosniacilor, ca multor altor victime, nu le place cînd străinii se amestecă în „războiul lor“. Victimele se consideră a fi cei mai competenţi judecători ai propriei suferinţe – dacă nu în sens artistic, măcar în sensul moral. Străinii sînt acuzaţi că „exploatează“ suferinţa pentru profit.
Din păcate, multe opere de artă despre războiul din Bosnia sînt reprezentări inadecvate ale suferinţei bosniacilor. Un trecut tragic nu garantează neapărat că cineva se poate exprima artistic. Dimpotrivă, studiile de psihologia victimelor arată că victimele au rareori capacitatea de a descrie propriile experienţe, cu atît mai mult într-o formă artistică. Este posibil ca debutul regizoral al Angelinei Jolie să fie un film groaznic şi insensibil. Sau poate nu. Cererea de cenzurare a unui film care nici măcar nu a fost făcut nu are nici un sens.

Să nu uităm un alt fapt foarte important, legat de violurile în masă: tocmai pentru că victimele au fost dispuse să vorbească cu jurnaliştii, cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale umanitare, cu investigatorii şi judecătorii (de la Haga), deci tocmai pentru că violurile în masă din Bosnia şi Ruanda au primit atenţie internaţională, această practică a fost recunoscută în 2002 ca armă de „epurare etnică“ şi crimă împotriva umanităţii. Complicînd şi mai mult lucrurile, argumentul central că femeile ar fi ofensate de ideea că una dintre ele s-ar îndrăgosti de opresorul său este în viziunea mea problematică. De ce? Pentru că demonstrează că opresorii au fost şi rămîn monştri şi animale – caracteristici folosite pentru criminalii de război. Pentru a viola o femeie (a o tortura sau a o omorî), opresorii se autodegradează, renunţă la caracteristicile umane, ajung non-umani, „gunoi“ – cum sînt numiţi. Negîndu-le umanitatea, victimele fac exact ceea ce opresorii le-au făcut lor. Nu susţin că victimele ar trebui să uite – acest lucru este foarte dificil. Uitarea, ca şi iertarea, este un act individual. Dar, dezumanizarea opresorilor contribuie la neînţelegerea problemei de bază: cu toţii avem potenţial pentru bine şi pentru rău. În situaţii critice nu există garanţii asupra căii pe care o vom urma. Este una dintre cele mai neplăcute caracteristici umane. Deşi sună paradoxal, dezumanizarea opresorilor duce la justificarea crimelor lor: nu sînt responsabili pentru că nu sînt oameni, sînt animale.

Iar pentru a fi corecţi, trebuie să recunoaştem că victimele chiar au de înfruntat o umilire reală, dar nu provocată de Angelina Jolie, ci de propriile comunităţi. Pentru victimele acestor violuri, întoarcerea la viaţa normală nu este uşoară. Pînă recent ele nici măcar nu aveau statut de victime de război. Asta însemna că nu primeau pensii sau alte beneficii sociale. Faptul că legea nu le recunoştea ca victime a devenit de notorietate abia după ce Zbanici a prezentat asta în filmul său şi a organizat o petiţie internaţională. În final, statutul lor a fost schimbat (cu excepţia Republicii Sîrbe din cadrul Bosniei). Nu ar fi mai bine să rezolvăm problemele şi frustrările reale ale victimelor din Bosnia, decît unele inventate? Cu siguranţă suferă mai mult din cauza etichetărilor şi atitudinii societăţii decît din cauza unei pretinse poveşti de dragoste inventate de un star de la Hollywood.

Controversa apărută în Bosnia ca urmare a deciziei ministrului a durat o lună. Interdicţia a fost ridicată prea tîrziu. Angelina Jolie a decis să filmeze în Budapesta. 

Publicat în Eurozine. Copyright: Slavenka Drakulici, Eurozine

Slavenka Drakulici este scriitoare şi jurnalistă de origine croată. În prezent trăieşte la Viena.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.