⬆

Numărătoarea nu e echivalentul judecăţii

Publicat în Dilema Veche nr. 259 din 31 Ian 2009

Dilema veche la Timpul prezent Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Articolul foarte substanţial al dlui Dumitru Sandu ("Fenomenul comisiilor paralele în atestarea universitară", Dilema veche, nr. 258/2009) numea cu precizie cîteva din problemele fundamentale şi din metehnele izvorîte dintr-însele, pe cale de consecinţă, în sistemul concursurilor şi evaluărilor noastre universitare. Soluţiile pe care le propunea în încheiere, referitoare la transparentizarea şi simplificarea concursurilor, mi se par dintre cele mai recomandabile. Mă îndoiesc însă că aplicarea unor asemenea măsuri se va întîmpla foarte repede, dacă se va întîmpla vreodată: nu (mai) am, personal, încredere nici în mecanismele de autoreglare ale învăţămîntului românesc (pentru că legislaţia lui e prea confuză ca să susţină sau măcar să permită aşa ceva), nici în iniţiativele pompieristice ale vreunui factor de decizie, nici în "dorinţa învăţămîntului însuşi" de a se ridica la standardele de excelenţă mondiale. Să fim serioşi: majoritatea democratic zdrobitoare a celor care "fac", astăzi, învăţămîntul superior românesc (studenţi, profesori, sindicalişti, ministeriabili şi legiuitori, deopotrivă) aspiră la cu totul altceva - diplome repede luate cu minim efort şi posturi ocupate aşijderea. Compatibilitatea europeană a programelor de studiu şi a diplomelor? A criteriilor de angajare şi/sau de promovare pe posturi? Zicem ca la ei şi facem ca la noi, poveste veche... Titluri, publicaţii, criterii de performanţă occidentale? Le "echivalăm" noi cumva, traducere ad-hoc a "aranjatului" strămoşesc. Dl Dumitru Sandu atrage atenţia asupra implicaţiilor dezbaterii româneşti referitoare la criteriile de evaluare a performanţei universitare. Într-adevăr, "cerinţa noilor criterii de atestare operează, minimal, cu trimiterile la publicaţii în reviste indexate în baze de date internaţionale (BDI)", ceea ce a generat în mediile academice autohtone o frenezie nu doar a înscrierii publicaţiilor locale în BDI, ci şi una a "echivalărilor" - "dacă publici patru articole în reviste de aici echivalează cu unul adevărat de tip ISI" etc. etc. Bazele de date internaţionale nu sînt nici ele infailibile întru legitimarea calităţii ştiinţifice a publicaţiilor indexate; exemplul meu favorit e chiar Dilema veche, indexată BDI la CEEOL (www.ceeol.com), fără să fie o revistă ştiinţifică (întrebarea firească de aici este dacă un articol în Dilema veche face cît patru studii de specialitate în Analele Universităţii X; poate că face şi mai mult, dar acest lucru depinde de conţinutul textelor în discuţie). Dezbaterea locală s-a concentrat însă pe două (alte) aspecte: este vorba despre ceea ce dl Sandu numea "faţeta normativă" (referitoare la cerinţele minimale de performanţă pentru legitimarea calităţii universitare) şi "practica de evaluare" (cine evaluează, care sînt metodologiile specifice de urmat de către comisiile de concurs, evaluare, avizare, contestare etc.). Reglementările confuze în vigoare (orice tentativă de clarificare a lor pare lovită de un soi de blestem: iese tocmai pe dos!) au contribuit şi ele la focul discuţiilor. Ceea ce scapă atît dezbaterilor, cît şi analizei dlui Sandu este un al treilea aspect al întregii probleme, asupra căruia doresc să insist. Criteriile de atestare universitară precizează, într-adevăr, cu procustiană stricteţe, cîte publicaţii BDI, ISI şi/sau CNCSIS trebuie să aibă un candidat la un post universitar, la cîte proiecte/granturi de cercetare trebuie să fi participat "în ultimii cinci ani" (ei bine, da!) etc. Rezultatul este că una dintre cele mai importante piese componente ale dosarului unui candidat la concurs este tabelul sintetic în care acesta îşi numără, pe rubrici: cărţi (cu autor unic, 2 autori, 3 sau mai mulţi autori), manuale (cu autor unic, 2 autori, 3 sau mai mulţi autori), brevete, lucrări în reviste şi volume (în ţară, în străinătate), publicaţii ISI, publicaţii BDI, publicaţii CNCSIS, granturi (naţionale şi internaţionale) etc. etc. Consecinţa este, pe cît de simplă, pe atît de periculoasă: are candidatul cîte "i se cer", la fiecare categorie (şi mai echivalăm cîteva...). Comisia menţionează, uşurată, în raport: "Criteriul este îndeplinit". Te pui cu criteriul? Ei bine, eu cred că ar trebui "să te pui". Pentru că absolutizarea contabilicească a standardelor acestora are drept consecinţă o foarte periculoasă deresponsabilizare a juriului, a specialiştilor din respectiva comisie de concurs, care în loc să judece, numără. Pentru a număra, nu era nevoie să fie specialişti în alt domeniu decît acela al aritmeticii claselor primare. Aparenta duritate a reglementărilor legale nu îngrădeşte accesul în universităţile româneşti al nulităţilor oportuniste, ci îl permite, prin strategia "numărătorii suverane", garanţie clamată a obiectivităţii. Totodată, ea încurajează o slăbire a conştiinţei profesionale a membrilor comunităţii academice. Supuşi presiunii "reglementărilor faptice", echivalărilor şi posibilelor contestări, tot mai puţini dintre ei sînt dispuşi să asume riscul unei judecăţi de valoare care, întemeindu-se pe lectura atentă a publicaţiilor candidaţilor, ar argumenta pertinent că o carte (a unuia dintre ei) face cît cinci (ale altuia, mai grafoman şi mai atent la managementul carierei), sau că un studiu publicat în Analele Universităţii Z face lumină în domeniul Y, iar necunoaşterea lui pe plan naţional şi/sau internaţional nu reduce excelenţa ştiinţifică a autorului său. Cele mai multe dintre referatele concursurilor noastre universitare sînt opace, consemnează calm şi corect (ne)îndeplinirea criteriilor de către candidaţi, fără a construi argumentaţii şi judecăţi de valoare asupra adevăratelor probe din concurs, care nu sînt - în opinia mea - cifrele suveranului tabel sumativ... Evaluarea calitativă a publicaţiilor ştiinţifice e moale şi vagă, lăsată implicit pe seama legitimităţii editurilor sau a periodicelor unde au văzut lumina tiparului. De ce "să te pui rău", ca evaluator, ca "jurat", cu candidatul eventual respins, asumînd o judecată de valoare, cînd poţi să invoci impersonalul tabel sumativ? Răspunsul e, de fapt, foarte simplu: pentru că somnul raţiunii naşte monştri. Conştiinţa profesională, etica universitară pe care evaluatorul le întruchipează ar trebui obligate, cumva, să se trezească, să se asume cu riscurile de rigoare, dacă nu vrem să avem un învăţămînt superior tot mai mediocru, iubitor de simulacre, provincial şi călîu... Dar, cum spuneam, nu mai sînt sigură deloc că majoritatea lumii noastre universitare îşi doreşte să lucreze conform unor reale criterii de excelenţă, care ar implica o responsabilitate continuă a fiecărui membru al comunităţii sale - al elitei academice. Toată dezbaterea noastră despre cîte articole în publicaţii CNCSIS "fac cît" unul ISI mi se pare ca o discuţie despre hainele cele noi ale împăratului din poveste: cîte costume Botezatu trebuie să aibă împăratul ca să fie cît un Versace? Şi vechiul nostru Braiconf cu ce se echivalează...? Aş putea continua. Dar vai, uneori împăratul e pur şi simplu gol. Totul e că - potrivit reglementărilor în vigoare în universităţile româneşti - putem să ne facem că nu vedem asta, şi să avem parte de liniştea sufletului şi de iubirea colegilor.

alternanţa la părere

Gabriel Liiceanu sedus de Isus

Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.

Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală

În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.

De Ziua Armatei… despre militarul român

Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.

Mihnea RUDOIU

De ce mă întorc acasă

Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.

O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER

Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.

Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir

Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.

Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)

Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.

Matei MARTIN

Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)

Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.

Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)

Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.

Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români

Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.

Dorin BODEA

împotriva curentului

Filozofii regi vs filozofii preşedinţi

Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.

Robert SKIDELSKY

O viziune greşită asupra preşedintelui

S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.

Aron BIRO

Etica vieţii

A alege moartea

Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“

Peter SINGER

Uşurătatea de a fi prost în România

Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.

Mihnea RUDOIU

Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“

Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.

Liliana NICOLAE

Cui îi (mai) e frică de LGBT?

Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...

Oligarhizarea universităţilor

Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.

Dorel Dumitru CHIRIŢESCU

Eoierparlamentarul în lumea diplomatică

Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.

Florentin ȚUCA

Ne relaxăm moral

S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.

Conspiraţia transparenţei

Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.

O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!

Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.

Horia DINULESCU

Se caută o strategie politică

Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.

Goe în veacul XXI

De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.

efectul de ecou

Noua marfă de lux: securitatea personală

Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Parteneri

Elena Udrea ar putea fi pusă în libertate. Cine face parte din completul care judecă revizuirea condamnării ei

Elena Udrea, aflată în Penitenciarul de la Târgşor din 2022, aşteaptă joi decizia magistraţilor în ceea ce priveşte cererea sa de revizuire a condamnării pe care a primit-o în dosarul „Gala Bute”.

Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg

Singurul animal din lume care zâmbește. E foarte simpatic, deși unii oameni se tem de el

În lumea fascinantă a faunei, există un animal care a cucerit inimile oamenilor datorită unui detaliu unic și fermecător: zâmbetul său. Este vorba despre quokka, o mică marsupială originară din Australia, supranumită „cel mai fericit animal din lume”.

profil facebook WS24 promovare eugen sechila jpg

Sute de conturi de Facebook cu identități false îi promovează pe Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă

În ultimele săptămâni, pe Facebook s-au înmulțit conturile cu identități false de pe care sunt postate numeroase comentarii pro-Călin Georgescu, George Simion și Diana Șoșoacă.

Lucian Mîndruță a fost invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la Kanal D

Prezidențiabilii de pe Facebook. Pe cine nominalizează internauții pentru candidatura la Cotroceni

După anularea alegerilor, negocierile politice au trecut pe Facebook, unde numele potențialilor candidați pentru prezidențiale sunt deja pe buzele tuturor.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

meritocratie candidat alegere shutterstock 743670856 jpg

Care este profilul ideal de candidat pentru cetățeni? Analist: „Nu cred în varianta anonimilor scoși din joben”

Un candidat ideal pentru România trebuie să fie onest, autentic și să aibă experiență politică solidă, spun analiștii Valeriu Turcan și Adrian Zăbavă. Într-un context intern și internațional tot mai provocator, portretul liderului de care țara are nevoie devine tot mai clar.

Regula de circulație pe care mulți șoferi o ignoră! Ce trebuie să facem când ieșim dintr-un sens giratoriu

Atunci când ne urcăm la volan, vom ajunge destul de rapid la un sens giratoriu. Acestea sunt extrem de comune de-a lungul țării, iar în ciuda faptului că par destul de simplu de navigat, există anumite reguli la care trebuie să fim atenți.

Ultimele zile ale lui Assad la putere. Ce s-a găsit în biroul său

Luptători rebeli și civili s-au plimbat marți prin palatului prezidențial al lui Bashar al-Assad, călcând pe afișe făcute bucăți ale fostului dictator sirian care fugise în Rusia cu câteva zile înainte.

Iernile de alta data Foto Facebook, Muzeul Transilvaniei, Scinteia jpg

Cum arătau iernile de altădată ale românilor: „Satele sunt terorizate de haite de lupi. Lumea arde gardurile, cine mai are”

Numeroasele fotografii publicate pe rețelele de socializare înfățișează „iernile de altădată”,cu copii jucându-se pe ulițele satelor înzăpezite și familii strânse în jurul meselor de sărbători. Imaginile fac furori, trezesc nostalgii, dar și controverse.

Numărătoarea nu e echivalentul judecăţii

CARICATURA SĂPTĂMÎNII

DILEMA BLOG

Parteneri