Eliberarea prin cultură

Alin VARA
Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Eliberarea prin cultură jpeg

Dezbaterea dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu a activat din nou vechile resorturi ale animozităţii din lumea intelectuală românească. Ea a adus însă în prim-plan mai vechiul concept de „rezistenţă prin cultură“. Discuţia pe care o provoacă este vitală: şi aceasta pentru că taberele se poziţionează pe două teorii despre istorie şi natura totalitarismului. Implicaţiile sînt cît se poate de actuale pentru că se referă la două tipuri de libertate, alcătuind o dilemă care continuă să domine societăţile democratice. 

Istoria vizibilă 

Prima poziţie este cea care atacă „rezistenţa prin cultură“ pe motivul că ar fi refuzat opoziţia publică pentru a alege o închipuită opoziţie în spaţiul privat, printr-o producţie culturală diluată care fenta cenzura sau care pur şi simplu ieşea din actualitate în favoarea temelor mai degrabă noncomuniste decît anticomuniste. Or, ceea ce cred aceşti critici, pe urmele modelului propus de Hannah Arendt în Condiţia umană, este că, în comunism, ca întotdeauna, soarta unei naţiuni se joacă în spaţiul public.  

Această idee, combinată cu exigenţa antitotalitară, duce la următoarea concluzie: veritabilul opozant este cel care acţionează în spaţiul public şi îşi exprimă în diverse moduri dezacordul faţă de dogma comunistă. A face acest lucru în spaţiul privat sau prin intermediul culturii echivalează cu complicitatea faţă de aspiraţia totalitarismului de a controla spaţiul public şi de a menţine societatea în stare de atomizare.  Ceea ce ar mişca istoria, în această concepţie, ar fi aşadar o serie de acţiuni în agora – politici publice, măsuri economice, război, opoziţie politică. Pentru cazul în discuţie, o ierarhizare implicită plasează revendicările legate de „libertatea politică“ pe primul loc în clasamentul eficienţei în contestarea unui monopol al puterii. Comunismul a căzut aşadar printr-o încleştare a voinţelor, cantitativă, brută, între numărul de comunişti şi numărul celor care cereau libertatea politică. Cînd numărul ultimei categorii a ajuns mai mare, comunismul a căzut iar fericirea generală şi eternă s-a instalat. 

Istoria reală 

Numai că a doua tabără propune – sau ar trebui să propună – ceva mai profund. Într-un alt tip de lectură a istoriei, cultura este centrul istoriei. Prin cultură s-ar putea înţelege un set de idei despre cîteva categorii universale: Dumnezeu, om, bine, adevăr, frumos. Acest set de idei oferă o anumită configuraţie existenţială unui grup sau unui individ.  

În acelaşi timp, orice opţiune a conştiinţei are ca bază fundamentală libertatea. Fără libertate, conştiinţa ar rămîne nedecisă, forţată să accepte un adevăr prin coerciţie. Or, dacă vorbim despre conştiinţă şi libertate, vorbim despre individ. Numai în forul interior poate avea loc deliberarea necesară unei adeziuni a conştiinţei. După luarea deciziei, conştiinţa va angaja întregul individ către o idee, îl va transforma şi îi va determina întregul comportament. Ordinea interioară se va reflecta automat în coerenţa şi moralitatea acţiunilor exterioare. Rezultă de aici că inclusiv acţiunile politice şi economice sînt determinate de ordinea interioară a respectivului individ, această ordine fiind în mod ultim determinată de direcţia existenţială dictată de conştiinţă.  Cu alte cuvinte, această a doua teorie vede schimbările istorice ca avîndu-şi originea în opţiunile culturale ale indivizilor. Următoarele întrebări ar fi: totuşi, ce determină conştiinţa să aleagă o idee şi nu alta şi ce îi determină pe alţi oameni să aleagă, la rîndul lor, setul de propuneri pe care le face un semen de-al lor. Din nou, dacă ar fi să rămînem la nivelul interior, ar trebui să deducem că numai în condiţiile unor mecanisme şi caracteristici în mod universal prezente în fiinţă umană poate o idee – cu atît mai mult cînd ea este aparent revoluţionară – să fie receptată de mai mulţi indivizi. Aceste mecanisme variază în complexitate de la senzaţie şi percepţie, la emoţii şi sentimente, pînă la cele mai înalte idei despre moralitatea unor fapte, demnitatea umană şi, în final, despre Dumnezeu. Oamenii sînt înzestraţi cu aceeaşi capacitate de a se feri de pericol, de a cîntări două argumente, de a înţelege şi împărtăşi un sentiment, de a alege binele, de a înţelege ideea unei Fiinţe Supreme ca fiind fundamental diferită de oameni. Mai cu seamă cînd e vorba de a alege binele, de a descoperi simţul demnităţii umane sau de a comunica celuilalt o experienţă religioasă, există o instanţă interioară înnăscută care influenţează decisiv alegerea conştiinţei. Numai aşa putem explica universala dezaprobare a crimei, unanimitatea experienţei sacrului sau chiar revoluţiile religioase: cu toate determinările socio-istorice, cu toate discursurile de putere şi represiunile masculine; cum altfel s-ar putea explica faptul că experienţa chemării de către Dumnezeu a patriarhilor Vechiului Testament, „scandaloasa“ şi „nebuneasca“ relatare a Învierii sau experienţa religioasă a profetului Muhammad au putut fi acceptate ca opţiuni existenţiale de către miliarde de oameni? 

Ca o primă sinteză, se poate afirma deci că schimbările istorice urmează istoria culturii, iar istoria culturii urmează dinamica unor conştiinţe individuale în interacţiunea lor cu lumea ideilor şi a experienţei religioase. Individul este pivotul în jurul căruia se învîrt schimbările istorice; în acelaşi timp, individul împărtăşeşte împreună cu ceilalţi o permanentă conectare cu lumea exterioară şi cu universalitatea, aceasta fiind singura explicaţie pentru capacitatea de a comunica celorlalţi noutatea unor idei. Tocmai pentru că singura entitate sau singurul fenomen irepetabil din universul creat este omul, doar aici se poate căuta originea schimbărilor culturale; dar tocmai pentru că omul are o dimensiune spirituală prin care se poate depăşi şi poate ajunge în universal, aceste schimbări culturale pot convinge alte conştiinţe, se pot răspîndi şi deveni istorie.  

Povestea despre om. Exemplu 

Toate aceste adevăruri se pot numi, dacă vreţi, o poveste. O poveste despre Dumnezeu, om, istorie. Sarcina preotului şi a intelectualului este de a spune omului, cu mijloace diferite,  această poveste. „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“ (Ioan 8,32): adevărul şi libertatea sînt legate intrinsec, şi nu pot exista separat. Libertatea supremă este infinit mai adîncă decît cea politică sau economică: ea este interioară. O libertate în adevăr. 

Ajungem astfel la rezistenţa prin cultură. Demnitatea acesteia constă de fapt în credinţa fundamentală că numai eliberînd individul prin adevăr, prin refacerea conexiunii sale cu divinitatea, binele, frumosul, acel individ îşi va redescoperi şi demnitatea sa politică, capacitatea de a se indigna faţă de o anomalie social-politică. Un model al eliberării prin cultură este Papa Ioan Paul al II-lea. Cum frumos rezuma biograful său, George Weigel, în 1979, la primul său pelerinaj în Polonia, Papa a venit ca să le spună compatrioţilor săi „cine sînt ei cu adevărat“ : moştenitorii unei tradiţii istorice şi aristocratice glorioase, exponenţi ai unei culturi superbe şi, mai presus de toate, fraţi întru Hristos.  

Începuturi 

În filmul documentar din 1992, Videogramme einer Revolution, se poate vedea cum, undeva în Piaţa Romană, în decembrie 1989, mulţimea strigă: „Ceauşescu, Anul Nou / Îl va face în cavou!“ – o chintesenţă a ceea ce înseamnă libertatea dezordonată. Revoluţia română a venit pe un fond al insuficientei libertăţi spirituale, iar scurta şi violenta eliberare a înşelat şi a scufundat din nou în sclavie: la scurt timp, în ziua de Crăciun, cuplul prezidenţial este executat după un tipic proces stalinist. Amuţită de televizor şi de fantomaticii „terorişti“, mulţimea predă responsabilitatea unui grup de impostori.  Premisele erau formate pentru o istorie postdecembristă tristă, cu hypermarketuri pline, dezvoltarea unei clase politice neruşinate, descompunerea valorilor, milioane de avorturi. 

Învăţătura ar fi, contrar a ceea ce ar părea evident, nu că în România a fost prea multă rezistenţă prin cultură, ci prea puţină. S-a vorbit prea puţin despre demnitatea de fiinţe create de Dumnezeu, despre virtute, sacrificiu de sine, iubire. Dacă cineva s-ar gîndi la un nou început, atunci acesta nu ar consta în formule politice, ci în transformarea interioară, în direcţia smereniei, deschiderii, moderaţiei. În descoperirea celorlalţi ca persoane, în aprecierea religiei şi a culturii ca singurele instrumente ce pot elibera şi schimba lumea.  

Alin Vara este masterand în teologie la Universitatea din Bonn.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.