Ce nu sînt tehnocraţii? - despre iluzia neutralităţii ideologice a expertizei -

Publicat în Dilema Veche nr. 298 din 29 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Evident, ei nu sînt o soluţie la incompetenţa endemică a politicienilor din patrie de a gestiona criza de sistem de după 1989. A crede în această iluzie, a salvatorului care e expertul într-un domeniu (economic şi/sau financiar, dar nu oricare: un personagiu plăcut FMI-ului, de preferinţă) în care, pe moment, ţara "suferă", este o copilărie, dacă eşti din afara sistemului, respectiv semnul unei retardări intelectuale definitive, dacă eşti din interiorul sistemului. Dar ce este un tehnocrat? Şi cine este tehnocrat în România? Pentru că numele ne indică nu doar competenţă verificată, internă şi/sau, de preferat, internaţională, într-un anumit domeniu de expertiză, ci şi capacitatea de a exercita o formă de putere sau de a fi protejat de aceasta. Or, ce fel de putere, alta decît politică, există într-un sistem democratic? Poate cea inefabilă, a prestigiului respectivului expert. Dar asta e o putere simbolică, fără acoperire în voturi parlamentare. Prin urmare, este vorba, la noi, despre eventuali experţi înregimentaţi politic sau susţinuţi de politicieni atîta timp cît acest lucru le convine. Or, nu există nici o garanţie că o formă de expertiză sectorială, oricare, face din posesorul ei în chip automat şi un bun administrator al domeniului respectiv, un manager sau, şi mai puţin evident, un bun ministru. Amintindu-mi un text al dlui Andrei Pleşu, avem de-a face aici cu o manifestare a sindromului virtuţilor prost plasate: accesul la funcţia de conducere pare să reprezinte pentru orice expert român, aflat la jumătatea drumului vieţii sale (profesionale) sau, şi mai rău, la începuturile acestuia, un soi de apoteoză. Prea puţini dintre tehnocraţii români se uită înainte în zare şi văd doar un portofoliu, nu mai multă acumulare şi exercitare a domeniului propriu de competenţă. Viitorul nu reprezintă mai multe cărţi (eventual în străinătate), mai multe articole (co)semnate (eventual în publicaţii cotate ISI, citite şi citate), care să rezulte din încă şi mai multe proiecte de cercetare (internaţionale, de preferinţă ca şef de colectiv), ci sinecura, şefia de ceva, orice, sau portofoliul, oricît de efemer. Un chestionar Mai deunăzi, cutare săptămînal economic îmi cerea să dau numele de miniştri tehnocraţi pe care îi cred cei mai competenţi în "domeniul meu" şi, fireşte, al unui prim-ministru, care, vorba legendei, îi şi întrece. Cred că răspunsul nu a plăcut, de vreme ce nu a mai fost publicat. Am ricanat de la bun început: nu-i de la sine înţeles că soluţia tehnocrată este panaceul la problemele de azi. Apoi, am mai scris despre domeniile pe care mi le atribuia organizatorul anchetei ca fiind cele în care, nu-i aşa?, oi fi fiind eu însumi barem un soi de "experţel" (adică, unul cu destulă techné, dar aşa, mai fără kratos). Care erau acestea? Păi, dezvoltarea regională (sau ceea ce ar trebui să se cheme, într-o ţară normală, lucrări publice) şi cultură. În paranteză fie spus, deşi sînt profesor universitar şi am la activ proiecte de cercetare cu bani autohtoni, dar şi americani şi europeni, nu mă calificam de tehnocrat pe-acolo. Dar să trecem. Iată ce am răspuns, dincolo de delimitările iniţiale. La lucrările publice, în loc de un nume de ministru, prefer să observ că perspectiva oricărora dintre cei de pînă acum (începînd cu primul, de centru-dreapta, care a avut o astfel de perspectivă decelabilă, adică dl ing. Nicolae Noica), a fost una, din nou şi din nou, etatizantă. ANL este o companie a statului. Statul este regulator, dar şi, prin ANL, jucător pe piaţa de investiţii imobiliare, în condiţii pe care nici un investitor privat nu le-ar putea vreodată egala. În loc să creeze condiţii egale pentru cei ce ar investi pentru tineri şi alte categorii sociale dezavantajate sau în loc să se limiteze la ajutorul dat acestor categorii pe o piaţă egală pentru toţi, statul intervine şi distorsionează chiar piaţa pe care o legiferează şi unde, ai zice, ar trebui să fie observator neutru, reprezentant al binelui public. Inutil să mai precizez: chiar şi în aceste condiţii dezavantajoase pentru concurenţă, ANL a construit, pînă acum, nu pentru cei cărora şi-a propus să li se adreseze, ci, în chip covîrşitor " dacă e să judecăm numai după ce a descoperit presa " pentru privilegiaţii de rangul doi şi trei ai regimurilor succesive. Statul creează, astfel, el însuşi condiţii pentru propria corupere. Cuvinte similare sînt de zis şi despre compania de investiţii şi despre alte instituţii din sistem. Nu ştiu dacă, prin urmare, un expert în domeniu " care? infrastructură? lucrări de artă? urbanism? arhitectură? management? " ar fi superior politicianului. Aceste instituţii sînt şi acum conduse de asemenea specialişti sectoriali, dacă-i vorba. În ce priveşte cultura, mi-e şi mai greu să definesc ce înseamnă un tehnocrat aici, dincolo de domeniul managementului cultural. Observ că aceştia nu prea au căutare, fiind eliminaţi de-a dreptul din sistem sau marginalizaţi, iar conducerea trece, prin algoritm politic, în mîinile unor persoane cu totul străine de domeniile pe care le conduc, Dumnezeu ştie cum. Nu cred că este nevoie de un minister pentru a distribui puţinii bani pe bază de programe, aşa cum se obţin de la agenţia similară a Germaniei. Repet: Germania nu are un Minister al Culturii; noi tindem mai degrabă către o caricatură a modelului etatist francez, dar fără resursele acestuia. Să mai spunem cît este, dintr-o umbră de PIB ca al nostru, procentul "alocat" culturii? Sau, din el, vai! " atît de plînselor monumente? Monumentele au legislaţie şi instituţii proprii, nu le lipseşte mai multă birocraţie, ci le dăunează şi cea care e, în absenţa unei înţelegeri a nevoii legiferate a dialogului şi a negocierii cu proprietarii de monumente. De asemenea, monumentelor le lipseşte o programă dedicată tinerei generaţii de "nespecialişti", care să le educe ochiul şi mintea şi să înveţe ce e un monument şi de ce trebuie el păstrat, cam cum fac manualele de istoria artei şi arhitecturii din Italia, dacă tot e să ne inspirăm după modele occidentale mai pricopsite. Bocitoarele de serviciu ale monumentelor, "lideri de opinie" netocmiţi, ar pune mai bine osul la treabă să scrie astfel de manuale, în loc să tot probozească. Avem nevoie şi de vulgarizare la fel de urgent ca şi de expertiză adusă la zi, de teorie şi de acţiune robace. Ministrul ca "amator avizat" Trebuie spulberată şi iluzia neutralităţii ideologice a expertizei profesionale. Pot argumenta în mai multe domenii ale disciplinelor socio-umane, dar şi tehnice, însă mă voi limita, fireşte, la domeniile mele de competenţă. Există perspective asupra oraşului, a arhitecturii şi a aproprierii mediului natural care sînt la fel de contaminate de paradigme politice ca şi deciziile eminamente politice. Eu însumi mă străduiesc, fără a fi foarte convingător, să adun un număr de specialişti în domeniu şi experţi politici, pentru a publica împreună un volum de perspective politice asupra oraşului. Este, în definitiv, un subiect informat de un soi de tautologie originară. Căci, ce este politica la Aristotel, în cartea omonimă, decît buna administrare a polis-ului (unde, în treacăt fie spus, politeţea este şi un fel de soft al urbanităţii). Dar nu este mai puţin adevărat că un primar social-democrat ar trebui să fie radical diferit în politicile sale urbane de unul creştin-democrat/popular şi, ambii, de unul liberal sau libertarian, bunăoară. Este vorba despre acelaşi oraş, este vorba despre specialişti recunoscuţi. Unii văd ca benefică ordinea urbană a unui regim (cel naţional-comunist) care, vai, a introdus nu dezordine, ci haos în Capitala României. Altul se uită la Bucureşti şi vede structură originară de plan prestabilit, specifică utopiilor renascentiste, iar un altul " o federaţie slabă de curţi boiereşti împrejurul unei curţi domneşti. Tot un specialist se uită la acelaşi oraş şi vede coprezenţă, straturi, violenţa înlocuirii reciproce a acestora, care continuă. Închei spunînd că prezenţa specialiştilor este bună, utilă, în ipostaza de consilieri şi de furnizori de proiecte alternative de viitor, fie în think-tanks independente (mă rog, pe cît de mult e posibilă o astfel de inocenţă în România), fie în centre de studii doctrinare ale partidelor, fie în spaţiul academic şi institutele de cercetare ale acestuia. Mai departe însă, partidele ar trebui să îşi crească, în pepiniere proprii, tehnocraţi angajaţi politic, pentru a alcătui echipe de decidenţi în fiecare domeniu sectorial, aşadar cei capabili să judece politic, după ce le-au înţeles, opiniile divergente, dacă nu de-a dreptul concurente, ale experţilor neangajaţi politic, precum şi ale diferitelor grupuri de lobby dintr-un domeniu sau altul, conjugate cu cele ale societăţii civile nu neapărat experte. Decizia politică informată înseamnă, atunci, exercitarea mandatului de reprezentare transmis prin vot, pe baza căruia trebuie apoi să îi judecăm pe miniştrii noştri, tehnocraţi sau "doar" oameni politici. Dimpotrivă " am spus săptămînalului care mă chestiona " răspunderea, ca şi puterea trebuie exercitate politic, pentru că aşa au fost şi încredinţate politicienilor. Neavînd forme de accountability (responsabilizare), prin care performanţa oamenilor politici care ne guvernează să fie estimată şi, eventual, penalizată, "noi" nu putem decît schimba prin vot situaţia existentă. Dar, dacă acum politicienii vorbesc despre guvern tehnocrat, recunosc implicit eşecul capacităţii lor de a guverna, care este singurul motiv pentru care sînt votaţi. Or, auzim astăzi un soi de conversă a propoziţiei următoare: "criza aceasta a fost creată de specialişti, nu de politicieni". Prin urmare " ni se spune acum " "specialiştii ar trebui să scoată castanele din foc cu mîna lor, de ce să încasăm noi, oamenii politici, nota de plată a crizei?". Cînd sistemul politic îşi recunoaşte în chip majoritar eşecul, poate că este vremea ca întregul sistem politic să fie amendat, fie şi doar moral. Sau, poate, schimbat cu totul.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.