⬆

„Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”

Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010

- o poveste despre noi? -

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (în regia lui Andrei Ujică) reprezintă un eveniment cinematografic remarcabil. Sala Palatului, plină-ochi în majoritate cu tineri, a urmărit perindîndu-se pe peliculă cea mai mare parte a figurilor politice care au făcut istoria ultimilor 45 de ani. Fără să fi auzit vorbindu-se pe undeva, nu pot să nu mă întreb dacă această premieră a fost prilejuită de împlinirea acestei cifre „rotunde“ de la începutul ascensiunii lui Nicolae Ceauşescu. Dacă anul trecut a fost comemorată Revoluţia – început al libertăţii, şi poate mai puţin căderea lui Nicolae Ceauşescu – sfîrşit al dictaturii, de ce anul acesta să nu se vorbească despre drumul către putere? Printr-un exerciţiu de istorie contrafactuală, ne putem imagina cum şi-ar fi sărbătorit Ceauşescu cei 35 de ani de „domnie“, dacă schimbarea din ’89 nu s-ar fi petrecut... Caracterul remarcabil al acestei producţii nu stă, desigur, în intenţie; documentare video sau audio (ca să nu mai vorbim de cele scrise) există cu prisosinţă. Prin urmare, cine se preocupă pentru o perioadă – pe care parţial este posibil să o fi cunoscut nemijlocit (indirect a fost trăită chiar şi de cei născuţi după 1990, prin experienţa familiei) – are la dispoziţie o bogată resursă informativă.

Dar dacă nu intenţia, atunci forma este cea care conferă excelenţă filmului. Ideea de a povesti mărirea şi decăderea lui Ceauşescu, în baza înregistrărilor oficiale (adică a producţiei propagandei, a ceea ce a trecut nu doar de ochiul atent şi anonim al cameramanului, ci şi de grija ulterioară a cenzurii) merită indiscutabil aplaudată. Desigur că prezentul recalibrează acel trecut care se derulează pe pelicula de film prin (banalul, dar indispensabilul) fapt al selecţiei, căci sîntem încredinţaţi că din cele 1000 de ore aflate la dispoziţie s-a folosit într-o primă filtrare abia un sfert, urmînd ca din acest sfert publicul larg să vadă doar trei ore, adică un pic mai puţin de o sutime din volumul total. Bine ar fi fost ca în broşura cu microbiografiile personajelor din film să fie precizate criteriile de selecţie a peliculelor reprezentative. Felul în care acestea sînt montate face dificil pentru auditori reconstituirea lor. De pildă, dacă un posibil criteriu ar fi fost importanţa evenimentului politic, atunci cum se explică punerea în acelaşi film a relatării despre vizitele preşedinţilor american şi respectiv, francez care veneau pentru prima dată pe tărîm românesc cu ceremonia înmormîntării Alexandrinei Ceauşescu, mama lui Nicolae? Mergînd dincolo de criterii care i-ar putea interesa doar pe spectatorii mai scrupuloşi metodologic sau care investighează istorico-critic mai degrabă decît alegoric, fiecare secvenţă vorbeşte despre o mulţime de alte lucruri. De exemplu, două înmormîntări prezentate cumva în oglindă. Cea dintîi este a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 1965, cu care, de altfel, filmul se deschide. Aici totul se petrece în acord cu tipicul ideologic care nu ţine cont de nici o tradiţie. A doua este cea a Alexandrinei Ceauşescu (1977), unde, dimpotrivă, tradiţia inspiră tipicul şi aproape nici o referinţă ideologică. În toată filmarea se vede atît de insistent crucea de la capătul mormîntului, icoana de pe trupul defunctei, iar pentru cîteva secunde bune preotul cădelniţînd, încît din clipă-n clipă te-ai aştepta ca Ceauşescu însuşi să-şi facă cruce. Parcă-i totuşi greu de crezut că filmarea a rămas aşa deoarece cameramanul a avut curaj să filmeze ceea ce politic era inacceptabil sau că la un moment dat s-a făcut pierdută, regimul uitînd să distrugă „corpul delict“. Fapt este că secvenţa în discuţie lasă loc unui şir de speculaţii şi întrebări care ori n-au fost puse, ori au fost puse într-un mod insuficient, în istoriografia construită după 1990 în jurul personajului Ceauşescu şi a regimului comunist, în general. Un alt exemplu este monologul dictatorului despre recolta dintr-o vară a anilor ’80. Ceea ce este accesibil intuiţiei chiar şi unuia care nu are cunoştinţe sofisticate despre analiza discursului este că fixarea oratorului exact în centrul camerei de luat vederi îi potenţează derapajul emoţional. Ce concluzii s-ar desprinde? Un subtil gest de disidenţă din partea „omului cu camera“? O atrofiere incredibilă a simţului critic în ce-l priveşte pe Ceauşescu? Sau altceva?

Dincolo de toate acestea, rămîne mărturia une figuri complexe a cărei expediere maniheistă într-o categorie sau alta ar fi probabil nedreaptă. Autentic este valul de entuziasm al mulţimii strînse în faţa clădirii CC-ului pentru a asculta condamnarea invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice, după cum tot atît de autentică rămîne şi imaginea unor oameni folosiţi doar ca piese substituibile în complicatul angrenaj al partidului-stat; ficţiunea propagandei despre oamenii care sînt „conectaţi“, din toate locurile, la ceremonialul înmormîntării lui Dej nu este ruptă de realitate (e în discuţie aici un tip de realitate în sens dublu: cum îi vede partidul pe oameni şi cum se simţeau şi comportau unii oameni în faţa partidului). Tot atît de autentic rămîne şi amestecul de şiretenie a lui Ceauşescu (păstrarea relaţiilor amiabile cu cele trei lumi reprezintă o performanţă), simplitate care predispune – sub presiunea teribilă a puterii politice – la o continuă decrepitudine şi, concomitent, la o doză candidă de umor. Poate tocmai din acest motiv unii se întreabă pe drept cuvînt dacă nu cumva povestea lui Ceauşescu dublează o poveste despre noi (speculaţie încurajată de chipul nedesluşit de pe afişul filmului)...

În sfîrşit, bănuind că cei mai mulţi dintre spectatori erau tineri născuţi după 1980, n-ar fi stricat probabil un studiu sociologic imediat după încheierea filmului, pentru a vedea cum îl caracterizează pe Nicolae Ceauşescu în lumina propriilor înregistrări? Altfel spus, cu ce imagini au ieşit din Sala Palatului despre această figură politică a istoriei recente? Dar timpul nu este pierdut şi probabil că filmul regizorului Andrei Ujică reprezintă primul pas către proiecte pe aceeaşi linie, dar mai de anvergură.

Nicolae Drăguşin este doctorand în filozofie.

alternanţa la părere

Gabriel Liiceanu sedus de Isus

Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.

Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală

În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.

De Ziua Armatei… despre militarul român

Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.

Mihnea RUDOIU

De ce mă întorc acasă

Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.

O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER

Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.

Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir

Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.

Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)

Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.

Matei MARTIN

Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)

Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.

Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)

Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.

Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români

Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.

Dorin BODEA

împotriva curentului

Filozofii regi vs filozofii preşedinţi

Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.

Robert SKIDELSKY

O viziune greşită asupra preşedintelui

S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.

Aron BIRO

Etica vieţii

A alege moartea

Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“

Peter SINGER

Uşurătatea de a fi prost în România

Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.

Mihnea RUDOIU

Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“

Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.

Liliana NICOLAE

Cui îi (mai) e frică de LGBT?

Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...

Oligarhizarea universităţilor

Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.

Dorel Dumitru CHIRIŢESCU

Eoierparlamentarul în lumea diplomatică

Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.

Florentin ȚUCA

Ne relaxăm moral

S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.

Conspiraţia transparenţei

Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.

O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!

Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.

Horia DINULESCU

Se caută o strategie politică

Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.

Goe în veacul XXI

De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.

efectul de ecou

Noua marfă de lux: securitatea personală

Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Parteneri

Ucrainenii au atacat orașul Taganrog din regiunea rusă Rostov FOTO Telegram

Ucrainenii ar fi lovit cu rachete americane ATACMS un important oraș de pe teritoriul Rusiei. Informațiile contradictorii ale surselor locale

Taganrog, orașul în care s-a născut marele dramaturg Anton Pavlovici Cehov, a fost ținta unui presupus atac cu rachete balistice americane, potrivit afirmațiilor făcute de surse din Rusia.

Sindicatele cer partidelor să formeze rapid un Guvern: adoptarea bugetului de stat și anchetarea serviciilor secrete sunt prioritare

Sindicatele au trimis tuturor partidelor politice o scrisoare deschisă în care cer formarea rapidă a noului Guvern care să adopte de urgeță bugetul de stat pe 2025, dar și anchearea serviciilor secrete.

Greseli de igiena dentara Sursa foto Pixabay jpg

Sănătatea gingiilor în tratamentul ortodontic: O prioritate neglijată?

Tratamentele ortodontice, precum aparatele dentare și gutierele, au devenit tot mai populare în căutarea unui zâmbet perfect. Cu toate acestea, o cercetare recentă realizată de parodontax, expertul în sănătatea gingiilor, evidențiază un deficit alarmant de cunoștințe.

Se reduce taxa pentru locuri de parcare în Sectorul 4. Noile reguli analizate de Consiliul Local

Consiliul Local al Sectorului 4 analizează în ședință, joi, 12 decembrie, un proiect care propune reducerea taxei de parcare lunare de la 60 de lei la 45 de lei. Cei care plătesc abonamentul ar putea parca pe orice loc amenajat de primărie.

Dinamoviștilor li se lungesc urechile așteptând să înceapă lucrările la noul stadion. Veste proastă de la CNI

Încă o amânare privind procedurile de licitație la noua arenă a „câinilor roșii”.

Cunoscut epidemiolog, despre Boala X: Gravitatea acestei afecțiuni este dificil de evaluat în acest moment. Care sunt simptomele

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a vorbit despre Boala X, noua afecțiune respiratorie, despre care se cunosc puține informații.

Tipuri de uleiuri de gătit care ar putea provoca un val de cancere de colon în rândul tinerilor. Sunt „otrăviți fără să știe”

Anumite tipuri de uleiuri de gătit ar putea alimenta un val de cancere de colon la tinerii americani, sugerează un studiu finanțat de guvernul Statelor Unite.