Cum să obţii un grant

Rupert WOLFE MURRAY
Publicat în Dilema Veche nr. 264 din 6 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd am fost recent în Muntenegru, m-am cazat la o mică pensiune şi am întrebat dacă au Internet. "Bineînţeles că da" " şi-a făcut reclamă doamna mare şi veselă care ţinea pensiunea, dar cînd am încercat să mă conectez, nu funcţiona. Am cerut ajutor şi ea s-a dus după siberianul care locuia cu soţia lui un etaj mai jos. "El ştie engleză" " a strigat în timp ce se grăbea în jos pe scările de piatră îngheţate. Un tînăr scund, vioi şi prietenos a intrat şi a încercat să mă conecteze. Dar tot nu a reuşit, aşa că am sfîrşit afară, pe terasă, singurul loc (în afară de camera lui) unde semnalul wireless funcţiona. Am stat acolo ore întregi, în pofida frigului şi a ploii şi m-am informat despre Siberia. Am aflat că e programator şi lucrează pentru o companie spaniolă. Cînd l-am întrebat cum reuşeşte să facă asta din Muntenegru, mi-a răspuns: "Internet… Skype…". Oleg Seveliov este din Tomsk, un oraş universitar undeva în Siberia. Ştiam de Tomsk din Rough Guide to Russia, ediţia de anul trecut. Am citit că încă există case de lemn rămase în picioare, spre deosebire de Nijni Novgorod, singurul oraş de provincie rusesc pe care îl ştiam şi în care guvernatorul lui Putin a avut o politică de demolare a tuturor caselor de lemn. Tomsk se află pe ruta TransSiberianului " o călătorie de şapte zile pe care mi-am dorit întotdeauna s-o fac " şi se pare că are cîteva milioane de locuitori. Doamna cea durdulie a apărut apoi să ne servească prînzul (varză rece, friptură fierbinte) pe care l-am mîncat cu poftă, dar de care prietenul meu siberian nu s-a atins. Mi-a explicat că mănîncă doar fructe proaspete, legume, nuci şi peşte " ceea ce explică de ce arăta atît de tînăr şi sănătos. Mi-a spus mai apoi că soţia lui este fotograf. Eram de acum conectaţi la Internet şi am putut să-i vedem fotografiile online; le puteţi vedea cu un click aici: http://shevelyova.com/ portfolio/index.php?album=work+in+progress%2Fchildren+of+gypsies. Oleg mi-a spus că fotografiază copii romi în Muntenegru şi ştiam cît de dificilă este această sarcină; e nevoie de multă răbdare şi de un anume tip de abordare, pentru a putea cîştiga încrederea comunităţii lor, pentru a-i putea fotografia în rutina cotidiană. Or, de fiecare dată cînd am fotografiat eu însumi copii din această etnie, ei se apucau de interpretat în faţa camerei şi totul devenea un mare spectacol. Distractiv, dar nu interesant cu adevărat. Cînd am văzut fotografiile soţiei lui Oleg, am fost surprins: sînt incredibile, pline de culoare, umor şi acţiune. Arată viaţa cotidiană a romilor, aceeaşi în Muntenegru ca în întreaga Europă Centrală şi de Est. Mi-am dat seama că acele fotografii sînt importante pentru că portretizează o minoritate mare şi neînţeleasă, într-un fel care nu e nici detaşat, nici sentimental, nici senzaţional (capcanele în care adesea pot cădea aceste tipuri de fotografie). Dacă ar fi putut fi văzute într-un context normal, precum o expoziţie, lumea şi-ar da seama că ţiganii sînt nişte oameni obişnuiţi pe care întîmplarea îi face să trăiască într-o sărăcie cruntă. Dacă priveşti cu atenţie situaţia lor, realizezi că problema principală ţine de accesul dificil la servicii şi angajare. Au fost excluşi social, din şcoli şi afaceri, vreme de generaţii, iar pentru a justifica excluderea, ceilalţi tind să dezvolte prejudecăţi " precum "ţiganii vor să trăiască în mizerie" sau "nu vor să-şi trimită copiii la şcoală". Doar o schimbare de atitudine, o dorinţă de a asculta şi învăţa de ambele părţi vor putea iniţia lungul proces al reconcilierii. O altă prejudecată comună este aceea că "ţiganii nu sînt oameni" şi eu cred că poate fi contestată tocmai prin fotografii ca acestea. Ştiind ce viaţă grea ai ca fotograf, am întrebat dacă soţia lui Oleg lucrează pentru cineva. Am aflat repede că nu este plătită sau finanţată şi că acest proiect fotografic este făcut din pasiune. Am alunecat apoi într-o rutină veche, legată de ceea ce fac de ani zile: sfătuiesc oamenii despre cum pot să obţină un grant. Mi-am petrecut o bună parte a anilor ’90 în activităţi de strîngere de fonduri, iar acum învăţ mediul de afaceri din România cum să aplice pentru fondurile structurale europene. După un timp, am primit un e-mail foarte politicos de la Oleg, în care mă întreba dacă voi scrie un articol despre asta, ceea ce fac acum. Există mii de fonduri în lume şi există o regulă de aur care " cred eu " este valabilă pentru toate: trebuie să înţelegi care sînt scopurile donatorului. De ce acordă acesta fondurile? Ce speră să obţină? Este vital să ştii asta pentru că, dacă înţelegi scopul lor, poţi să-ţi dai seama repede dacă proiectul tău se potriveşte: îl va ajuta pe donator să-şi atingă obiectivele? Dacă ştii asta, poţi decide dacă merită să aplici. Dacă răspunsul este da, atunci ai o propunere foarte solidă, pe care ar trebui să o susţii cu determinare: continuă să aplici, chiar dacă eşti respins în primă instanţă. Donatorii sînt întotdeauna în căutarea unor proiecte bune, chiar dacă nu fac întotdeauna reclamă acestui fapt. Unii donatori ştiu exact ce vor să obţină şi au toate procedurile bine definite, precum şi o listă de furnizori încercată şi verificată. UE, Banca Mondială, UNDP şi USAID fac parte din această categorie. Poţi vedea ce vor printr-o simplă consultare a website-urilor. La modul general, toţi urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi economice în ţările în curs de dezvoltare, printr-o uriaşă varietate de programe. Marii donatori cred, de asemenea, că organizaţiile nonguvernamentale şi de caritate pot transforma fostele state comuniste, la fel cum credeau marii filantropi englezi din secolul al XIX-lea. Cu toate că ideea nu a fost confirmată în practică, această speranţă înseamnă totuşi că există fonduri imense la dispoziţia acestor organizaţii. Este important să realizezi şi că donatorii au mai multă nevoie de tine decît ai tu de ei: fără propuneri şi oameni care să pună în practică proiectele, donatorii nu pot să realizeze nimic. România are alocate 32 miliarde de euro din fonduri UE şi există acum bani pentru aproape orice fel de activitate economică imaginabilă. Din păcate, cei mai mulţi nu au nici cea mai vagă idee pentru ce sînt alocaţi aceşti bani, ce fel de proiecte sînt dorite şi cum să aplici (fondurile nu au fost promovate cum ar fi trebuit). Drept urmare, aproape toţi aceşti bani rămîn necheltuiţi, iar în momentul în care media va realiza cît de mulţi bani pierde România, va apărea un scandal major. Dar asta este o altă poveste. Cum rămîne însă cu donatorii care nu îşi promovează public oportunităţile de finanţare? În mod surprinzător, aceştia sînt numeroşi şi variază de la companii şi ambasade, la trusturi de familie care susţin o serie de proiecte caritabile pe termen lung sau "pet projects", poate fonduri care nu au staff-ul necesar pentru a fi promovate sau pentru a evalua un număr mare de aplicaţii. Am dezvoltat mai demult un site " www. thelandiswaiting.ro " care lista sute de organizaţii donatoare şi există şi alte site-uri care oferă un asemenea serviciu. Mai toate ambasadele statelor mari au la dispoziţie ceea ce se cheamă "fonduri discreţionare", pe care le pot cheltui pe proiecte despre care cred că le-ar ridica profilul sau vor produce vreo schimbare socială. Cu această informaţie în minte trebuie să te gîndeşti ar putea fi proiectul meu interesant pentru ambasada X? De ce ar vrea să susţină proiectul? Există vreun potenţial de publicitate pentru ei? Din experienţă proprie, ambasadele vor susţine ocazional proiecte în care cred cu adevărat. Am primit odată un grant al Ambasadei Marii Britanii din Bucureşti pentru a face un film care provoca stereotipiile legate de romi. Puteţi vedea filmul aici: http://www. productive.ro/The-Land-is-Waiting-s49.htm. Aceasta mă aduce iar la Oleg şi la soţia lui. Punctul meu de plecare a fost acela că fotografiile ei erau importante, prin urmare ar fi trebuit văzute de cei care iau decizii, de ziariştii şi de intelectualii din Muntenegru, fiind destul de bune pentru expoziţii prin Europa (poate chiar prin lume). Dar cine ar finanţa aşa ceva? Şi cum aş fi putut eu să-i sfătuiesc, avînd în vedere că nu ştiam nimic despre donatorii din Muntenegru? Ceea ce pot să spun însă este că se găsesc bani pentru un proiect ca acesta în orice ţară în curs de dezvoltare. Marii donatori (ONU, USAID, UE) sînt prezenţi în Muntengru într-o formă sau alta şi toţi au încercat să îmbunătăţească situaţia romilor în ţările în curs de dezvoltare, din nefericire cu un impact scăzut. Dar e posibil ca şi procedurile de aplicare să fie complicate, fondurile lor să fie direcţionate către organizaţii mari şi stabile (poate s-au creat deja relaţii comode) sau ca donatorii să fie atît de marcaţi de propria birocraţie încît să ignore adesea proiectele bune, din tot felul de motive greşite (din păcate, asta pare că se întîmplă de multe ori cu ajutorul internaţional). Pentru prietenii mei ruşi cel mai bun lucru ar fi să viziteze ambasada Rusiei la Podgoriţa, capitala Muntenegrului, şi să ceară un grant. Suspectez că prima reacţie a ambasadei ar fi una de surpriză. Ar spune probabil: "noi nu acordăm granturi... nu ni s-au mai cerut niciodată înainte... ne pare rău, nu vă putem ajuta". Reacţie previzibilă, deoarece multe dintre ambasade nu vor să se ştie că dispun de asemenea fonduri şi adesea nici nu ştiu cum să le folosească. Dar nu aş renunţa. Dacă ştii că proiectul este în interesul lor, atunci ar trebui să continui să încerci să-i convingi. Se poate presupune că, pentru ceva atît de neobişnuit precum finanţarea unei expoziţii, ambasada rusă ar trebui să ceară permisiunea Moscovei, iar procesul ar putea dura luni întregi, aşa că e momentul să treci la pasul următor: să aplici la alte ambasade. Aş spune că de departe cel mai greu lucru în obţinerea unui grant este să începi şi să-ţi păstrezi entuziasmul. Să nu renunţi. Un alt pas neaşteptat de dificil este expunerea proiectului într-o formă scurtă, clară şi orientată pe obiective. Este vital ca proiectul tău să aibă un scop cît se poate de clar şi tangibil şi să nu îl complici cu alte lucruri. Cînd oamenii ştiu că sînt fonduri disponibile, tind să se gîndească la mai mult decît pot organiza, sperînd probabil să obţină cît mai mult de la donator. Acest lucru este riscant şi cel mai bine este ca proiectul să rămînă cît de simplu posibil. Mă surprinde adesea faptul că mulţi oameni care fac proiecte interesante nu cred că sînt eligibili pentru un grant, sau puţini oameni ştiu de aceste posibilităţi de finanţare. De asemenea, mă mir cît de mulţi cred că întregul proces este corupt (mai ales în estul Europei, unde teoria conspiraţiei o duce foarte bine). Dar este incredibil cît de multe granturi există, cît de multe activităţi (sociale, economice, de mediu, culturale, ştiinţifice) ar putea fi eligibile pentru granturi. Şi experienţa mi-a arătat că de cele mai multe ori donatorii se plîng că primesc propuneri învechite şi sînt mereu în căutarea unor proiecte noi. www.productive.ro/blog traducere de Cristian GHINEA

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești