O nouă profesie: victimologia

Publicat în Dilema Veche nr. 315 din 25 februarie - 3 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Uneori, în ţara noastră, jurnalismul se comportă ca şi cînd temele esenţiale sau grave ne-ar ocoli. Tema scutului anti-rachetă s-a dovedit, acum cîteva săptămîni, mult prea complicată. Discuţia despre reforma pensiilor ne oboseşte, întrucît ea derapează prea uşor înspre „tehnicalităţi“. Se găsesc astfel redacţii – uneori chiar onorabile – care bat palma cu cîteva ONG-uri pentru care alarmismul, fobiile sau panica reprezintă raţiunea lor de-a fi. Şi nu este atît de greu să faci un acces de psihoză colectivă pe timpuri atît de grele. Supravieţuirea ziarelor şi a organizaţiilor civice e tot mai dificilă într-un an de criză – motiv pentru care se poate trece la strategii hard. Nu ne vom referi aici la obiceiul, atît de bine împămîntenit pe aceste meleaguri, de-a face din ţînţar armăsar. Ceea ce vom discuta este justificarea ideologică a restrîngerii libertăţii de expresie, a cenzurii dialogului şi a impunerii unor norme unice de gîndire pe teme prestabilite, cum ar fi multiculturalismul sau înfrăţirea între popoare.

Mai întîi ştirea: săptămîna trecută, ministrul de Externe, Teodor Baconsky, a fost acuzat de… comportament verbal de extracţie rasistă. Un scriitor creştin care a vorbit în atîtea rînduri despre puterea integratoare a iubirii şi despre vocaţia transformatoare a credinţei e pus în descendenţa ideologiei celui de-al Treilea Reich. Să rîzi? Să te revolţi? Să treci nepăsător mai departe? Cum s-a iscat, pînă la urmă, această mică tevatură? La o întîlnire cu un reprezentant al statului francez, ministrul român a făcut o declaraţie rapidă, uzitînd o figură de stil impenetrabilă pentru vigilenţii de serviciu ai unor ONG-uri. Fără să invoce statistici precise, dl Baconsky a vorbit despre problemele „clasice“ de infracţionalitate care se găsesc în anumite comunităţi de cetăţeni români. O lectură bine intenţionată ar fi lămurit, prin însuşi contextul declaraţiei, că Teodor Baconsky nu susţine vreo formă suspectă de determinism rasial, biologic sau chiar cultural. Observaţiile domniei sale coincideau, altminteri, cu poziţiile civilizate adoptate de comisarul italian Franco Frattini în 2008-2009, după controversa legată de compatriotul nostru Romulus Mailat.

În pofida caracterului banal al comentariului, ONG-urile s-au autosesizat şi, cu indignarea caracteristică pentru Ministerul Adevărului din 1984, au cerut imediat demisia demnitarului român. Nimeni n-a avut voie să creadă că, acolo unde unii sînt acuzaţi de rasism, alţii pot fi bănuiţi de miopie sau chiar un serios deficit IQ.

Retorica autovictimizării are, pentru vigilenţii noştri de serviciu, un mecanism evident: mai întîi, pentru a justifica în faţa finanţatorilor faptul că există, ONG-urile progresiste trebuie să facă tărăboi. Vizibilitatea creşte, apar dosare de presă, bîrfa se rostogoleşte. Cu cît acuzaţia publică are un caracter hiperbolic sau eventual paranormal cu atît imaginea adversarului va avea de suferit. Televiziunile înglodate într-un ocean de mediocritate vor stîrni valuri de comentarii publice, provocînd şi un efect de uzură sau lentă decredibilizare a personajului aflat sub lupă. În loc să discutăm problema vizată (rata infracţionalităţii), vom freza noi cantităţi de limbă de lemn. Întrucît explicaţiile obiective pentru imaginea negativă a cetăţenilor români din anumite zone ale Occidentului lipseşte, e mai comod să îmbrăţişăm discursul stîngist pentru care întreaga realitate înconjurătoare e un construct ideologic. Mai mult, acest tip de ONG-uri va nega diferenţa între opinia exprimată liber (unde există loc de eroare, aproximaţie) şi acţiunea concretă (unde, ca la jocul de şah, mutările au un aspect definitiv). Limbajului i se interzice dreptul la fractură semantică ori ambiguitate. Orice afirmaţie din partea unei majorităţi se cuvine interpretată drept o ameninţare la adresa unei minorităţi oarecare. În opinia victimologilor, adevărul despre relaţiile interculturale nu trebuie descoperit prin dezbatere sau contradicţie: el se impune de la centru printr-un ukaz nervos şi proceduri monologale. Adevărul ajunge, aşadar, să fie codificat univoc, în legi inflexibile.

Să spunem aici că integrarea minorităţilor etnice, respectul pentru diferenţa culturală şi, în genere, grija pentru aproapele reprezintă cauze nobile. Morala tradiţională ne spune însă că înfăptuirea binelui cere întotdeauna un surplus de efort individual şi de acţiune concretă. Seminariile, prezentările PowerPoint şi protocolul din sălile unor hoteluri luxoase ajută prea puţin. Asemenea ONG-uri nu sînt preocupate să facă teren în zonele defavorizate, nici să ajute factorii care contribuie realmente la ameliorarea suferinţei. La modă pare să fie negarea datelor empirice şi transferul întregii răspunderi în „cîrca“ autorităţilor centrale. Acest comportament mi se pare obstacolul major pentru îmbunătăţirea situaţiei noastre comunitare, în ţară sau peste hotare. Contestarea sistematică a evidenţelor (faptul că avem o problemă de infracţionalitate) se face din postura unei ideologii atotştiutoare – fapt care ne reaminteşte de vremurile recent apuse, cînd secretarii cu propaganda acuzau jurnaliştii de la Europa Liberă pentru că inventează realitatea foamei, a cozilor sau a frigului din casele României socialiste.

Victimologia – această meserie bănoasă din care trăiesc baronii anti-discriminărilor de tot soiul – sfidează statistica ori principiul adevărului-corespondenţă. În Occident, apostolii corectitudinii politice au otrăvit deja apele cercetării umaniste, răspîndind în mai toate campus-urile universitare canonul neomarxist al suspiciunii. Căutarea unor raporturi de exploatare sau a unui mecanism „hegemonic“, acolo unde ar putea fi vorba doar despre nişte dezbateri intelectuale sau competiţii de ordin economic, a subminat principiul epistemologiei clasice, care cerea adecvarea minţii la lucruri (vezi studiile lui Donald Alexander Downs, Restoring Free Speech and Liberty on Campus, Cambridge University Press, Cambridge, 2004 şi John M. Ellis, Literature Lost: Social Agendas and the Corruption of the Humanities, New Haven, Yale University Press, 1999). Orice cîmp de investigaţie şi-ar aronda – fie că e vorba despre psihiatrie, educaţie, religie sau agricultură – radicalii progresişti ajung la aceleaşi concluzii: pentru starea de fapt sînt vinovate cutumele, piaţa liberă, individualismul meritocratic, tradiţiile religioase neemancipate, prejudecăţile oamenilor burghezi etc. Păcatul neascultării faţă de verdictul Istoriei progresiste se traduce, aproape întotdeauna, prin apartenenţa la tradiţia iudeo-creştină, la grupul oamenilor albi, la majoritatea heterosexuală, la fanii bibliotecii Marilor Cărţi (Great Books) ş.a.m.d. Rasismul, în cele din urmă, ajunge să fie culpa noastră originară – o maladie latentă, răspîndită endemic în mai toate societăţile care au atins un anumit grad de civilizaţie.

Noua miliţie a conformismului reflexiv operează numai cu sentinţe apodictice: o simplă nuanţare a diagnosticului propus de aceste ONG-uri te trimite automat în vecinătatea lui Goebbels sau Hitler. Pe cale de consecinţă, hoţii sînt victime ale proprietarilor bogaţi; taberele de nomazi din Roma reprezintă invenţia televiziunii italiene; bolnavii SIDA sînt victime ale prejudecăţilor homofobe; schizofrenicii sînt excluşii dintr-un sistem totalitar; sărăcia din Africa este un rezultat al conspiraţiei marilor corporaţii occidentale etc. Apelul la responsabilitate individuală se dizolvă într-o uriaşă confuzie explicativă oferită de pseudoştiinţa activiştilor neadormiţi, pentru care pînă şi raţiunea reprezintă doar un mit al platonismului sau al iluminismului eurocentric.

Dacă aceasta e platforma ideologică de pe care sînt lansate fumigenele ONG-urilor progresiste, atunci devine limpede cîtă importanţă trebuie să le acordăm în dezbaterea noastră publică.

 

Mihail Neamţu este doctor în teologie. Cea mai recentă carte a sa este Povara libertăţii, Editura Polirom, 2009.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.