Religia şi morala sînt inseparabile

Publicat în Dilema Veche nr. 311 din 28 ianuarie - 3 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ideile conţinute în polemica moralistului Peter Singer cu Dinesh D’Souza, rememorate sumar în interviul publicat de Dilema veche (nr. 302, p. 24), hrănesc două importante dezbateri: religia ca sursă a valorilor publice şi raportul dintre religie şi morală. Dată fiind amplitudinea temei, mă voi ocupa doar de-al doilea subiect. Punctul de vedere pe care-l afirm şi intenţionez să-l argumentez în rîndurile care urmează este că, în opoziţie cu dl Peter Singer, raportul dintre religie şi morală în viaţa practică nu este strict unul de subordonare sau izolare, la fel cum nu este nici unul de coordonare. Este ceva mai mult şi mai complicat (ca, de altfel, întreaga realitate pe care dacă vrem să o înţelegem, trebuie să ocolim reducţionismele): un raport în dublu sens, de influenţare reciprocă. Dacă argumentaţia pe care o propun degajă oarecare spirit polemic este un fapt colateral. Ceea ce găsesc important în această discuţie este semnificaţia dezbaterii pentru societatea românească, care nu a cunoscut istoria intelectuală a Vestului, dar care, în virtutea globalizării ideilor desprinse izbînditor din vîltoarea acestui trecut, este nevoită să le interiorizeze. Mai pe scurt, atunci cînd se discută chestiuni de prezenţă a icoanelor în şcoli sau noţiunea de familie, dezbaterea raportului dintre religie şi morală în lumina experienţei istorice recente mi se pare a fi de primă semnificaţie.

Am afirmat mai sus că în viaţa practică religia şi morala dezvoltă un tip de relaţie în termenii dialogului. Accentuez „viaţa de zi cu zi“ întrucît doar pe acest teritoriu religia şi morala sînt simetrice sau, ca să fiu mai precis, sferele lor sînt juxtapuse şi coincidente. Aici este momentul în care valorile pe care le conţin şi care sînt codificate în Lege (morală, iar mai apoi juridică) sînt confruntate cu formele de manifestare ale neprevăzutului. Religia şi morala se aseamănă căci, plecînd de la oglindirea a ceea ce ai făcut în ceea ce ar (fi) trebui(t) să faci, angajează împreună noţiunile de răsplată şi sancţiune. Această afinitate este însă una firavă; deşi folosesc aceleaşi noţiuni, sensul cu care sînt înzestrate este ceea ce le desparte, totodată. Prezenţa răului, a suferinţei (concept central în argumentaţia lui Peter Singer asupra existenţei lui Dumnezeu, asupra lărgirii drepturilor la fiinţele neumane, asupra eutanasiei etc.) reprezintă piatra de hotar a religiei şi a moralei. Potrivit lui Vittorio Possenti (în Dumnezeu şi răul, Galaxia Gutenberg, 2009), în concepţia morală răul reprezintă o încălcare impersonală a legii morale. Ca atare, considerarea etică a răului se opreşte doar la interdicţie. În concepţia religioasă, dimpotrivă, răul reprezintă o încălcare personală a legii morale; o lege care este dată de Dumnezeu. Astfel, considerarea religioasă a răului înglobează nu doar interdicţia, responsabilitatea personală faţă de făptuirea răului, ci şi speranţa eliberării de acest rău care tot de la Dumnezeu vine (Dumnezeu care, să nu uităm, s-a întrupat în Om în persoana lui Hristos, tocmai pentru a izbăvi omul de prezenţa robitoare a răului).

Desigur că religia şi morala se despart relativ la felul în care interpretează noţiunea răului doar atunci cînd se discută în mod diferit sursa celor două. Şi aici intervine cea de-a doua parte a problemei, cea situată dincolo de dimensiunea strict practică. Discursul religios şi cel moral cad de acord asupra faptului că spiritualitatea, ca fapt ce-i este specific doar omului şi numai lui, constă în latura morală. De aici, religia şi morala împărtăşesc ca scop comun împlinirea spirituală a omului. Religia însă reprezintă un dat transcendent. Implicaţia dintîi a acestei afirmaţii este că, în cele din urmă, religia înglobează morala; contemplată din perspectivă religioasă, morala nu înseamnă altceva decît un tip de evaluare socială (judecata aparţine doar lui Dumnezeu; de aceea, „judecată socială“ este o contradicţie în termeni). Ce înseamnă, aşadar, evaluare socială a unui comportament? Înseamnă confruntarea faptelor sociale ale unui om cu principiile inspirate sau izvorîte din religie. Astfel, raportul dintre religie şi morală cunoaşte două dimensiuni: orizontală şi verticală. Pe orizontală, acolo unde sferele moralei şi ale religiei se suprapun, de la morală vine noţiunea de interdicţie.

Pe verticală, acolo unde morala este înglobată în religie, omului îi este dată răsplata pentru respectarea interdicţiei şi, mai mult decît atît, speranţa iertării după încălcarea acesteia. Din acest motiv, morala nu are sens decît pe orizontală, în relaţiile dintre oameni. Pe verticală, în relaţia omului cu Dumnezeu lucrurile sînt clare; termenii mîntuirii au fost primiţi odată cu întruparea lui Dumnezeu în Fiul său.

Nu este deloc întîmplător faptul că decuplarea religiei de morală se face în context soteriologic, adică al discutării noţiunii de mîntuire. Cu toate că în istorie se regăsesc situaţii de religii cu o morală embrionară, ori sisteme morale lipsite de religie, exemple care, paradoxal, contrazic înclinaţia sociologică de a crede că religia precede morala, disputa cea mai aprigă asupra relaţiei dintre morală şi religie are loc în contextul creştin. De pildă, în interiorul şcolii teologice antiohiene s-a dezvoltat o hristologie care a culminat în preajma sinodului IV de la Calcedon (sec. V) cu ideea că în persoana lui Hristos, firea umană este mai importantă decît cea divină. Astfel, izbăvirea omului se face prin efort personal (o mîntuire subiectivă), pe orizontală, şi mai puţin prin ajutorul divin (o mîntuire obiectivă), pe verticală. Aşa cum a scris Părintele Dumitru Stăniloae, accentul pe mîntuire ca drum al conformării voinţelor, o mîntuire care pune deci mai mult preţ pe morală decît pe religie, a influenţat masiv confesiunea catolică şi, mai ales, pe cea protestantă. Cele mai multe sisteme morale filozofice (care separă deci religia de morală) cum ar fi utilitarismul, pozitivismul, naturalismul, vitalismul, egoismul, pesimismul, morala autonomă la Kant se maturează în interiorul spaţiului protestant.

Totuşi, nostalgia paradisului pierdut este un sentiment care nu poate fi despărţit de natura umană. În răsărit, distincţia dintre etică şi morală nu pare să fie la fel de evidentă ca în apus (dacă cumva ea există). Dacă separăm şi, totodată, considerăm înţelesurile noţiunilor de etică şi morală (într-un mod simplist, se poate spune că etica este morala aplicată), observăm cu uşurinţă că ceea ce se numeşte morală nu este altceva decît un sinonim al religiei; este vorba de un sinonim care, atunci cînd este întrebat asupra originii moralei, se opreşte la a spune că ea este înscrisă în om. Şi punct. De cine, cum şi cînd sînt întrebări la care pare să nu mai aibă cum răspunde. Aşadar, axa verticală a raportului dintre religie şi morală este înlocuită de cea dintre morală şi etică. Singura diferenţă este că acest caz reprezintă un soi de răsucire în jurul unei idei despre care lipseşte curajul de a fi afirmată: morala izvorîtă şi inspirată din religie, religia fiind un dat transcendent.

În fine, ar mai fi un ultim cuvînt de adăugat în dezvoltarea argumentului despre implicaţiile sociale ale acestei fracturi. Fireşte că religia fără morală nu este poate cu nimic mai benefică decît morala fără religie. Acele „personaje puternic religioase care s-au dovedit malefice“ despre care vorbeşte Peter Singer, într-o privire generală, posibil să aparţină acelei religii căreia îi lipseşte componenta morală. Ba mai mult, dacă se asumă principiul după care „Credinţa fără fapte moartă este“, atunci fără morală religia n-ar fi decît o cunoaştere pur teoretică, vecină cu speculaţia. Totuşi, între paranteze fiind spus, nu pot să nu remarc inconsistenţa argumentului. Pentru teroriştii de care vorbeşte dl Singer, religia este doar un pretext. Finalitatea gestului lor este ideologică. Or, dacă vorbim despre Inchiziţie, lucrurile stau cu totul altfel. Pe de o parte, acolo nu era vorba de o practică subsumată unei ideologii, iar pe de altă parte comportamentul abuziv (în interpretarea contemporană) a unora dintre „inchizitori“ insista probabil mai mult pe o privire pe verticală decît pe orizontală. Ceea ce nu spune nimic despre amoralitatea lor. Astfel, morala, cît timp reprezintă certificatul de autenticitate al unei credinţe religioase, pentru religie este un scut, o piedică împotriva folosirii abuzive a acesteia, în genul teroriştilor invocaţi exemplificativ de dl Singer. Or, ca ambele să aibă un sens deplin, neamputat, trebuie privite doar împreună, şi nu separat.

În cealaltă situaţie, morala fără religie este una relativă, căreia îi lipseşte autoritatea. Mai mult decît atît, noţiunea de interdicţie implicată în actul moral devine un motiv de angoasă personală şi socială, de înstrăinare sau alienare, ca să folosesc termenul unui alt intelectual major (cel puţin pentru vremurile noastre), format în spaţiul protestant (Karl Marx). Astfel, interdicţia se arată în dimensiunea sa opresivă, şi nu în cea constructivă, ca o condiţie pentru izbăvire. Spus în alt fel, interdicţia nu mai reprezintă un instrument de eliberare de rău şi suferinţă, ci o cauză ultimă. Nu este întîmplător că tot ceea ce s-a întîmplat în anii ’60 şi se întîmplă într-un fel sau altul pînă în zilele noastre reprezintă revolta împotriva interdicţiei, cu aşteptarea utopică că astfel ne vom elibera de ceea ce ne doare. Ceea ce trăim revoltîndu-ne, în multe situaţii, nu sugerează altceva decît decuplarea religiei de morală şi absenţa voinţei de a le privi împreună.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.