Fenomenul comisiilor paralele în atestarea universitară

Dumitru SANDU
Publicat în Dilema Veche nr. 258 din 26 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La început a fost "criteriul de atestare", acum este "comisia". Eşecuri sau simple dificultăţi în a ajunge profesor universitar erau puse, cu cîţiva ani înainte, în spaţiul academic, pe seama "criteriilor". Relativ frecvent, te puteai întîlni cu formulări de tipul: cel care a propus noile criterii de atestare, ministrul Mircea Miclea, nu ştie ce face, la noi nu este ca în Occident; cum să publici în reviste de vîrf (ISI) cînd Estul Europei - şi orice, în afară de texul din metropola anglo-saxonă -, este respins la astfel de reviste; nu ai acces la baze de date internaţionale şi nu faci cercetare socială comparativă, nu ai nici o şansă de publicare. Ulterior, vinovatul a devenit, din ce în ce mai mult, comisia de atestare numită de minister. Atît de mare a fost supărarea pe revistele de prim rang pe piaţa intelectuală internaţională încît, ani de zile, puţină lume şi-a mai adus aminte că, de fapt, cerinţa noilor criterii de atestare operează, minimal, cu trimitere la publicaţii în reviste indexate în baze de date internaţionale (BDI). Altfel spus, nu este nevoie, conform reglementărilor româneşti în domeniu, să ai publicaţii în reviste de rang 1 pentru a deveni profesor universitar sau conducător de doctorat. Este suficient ca acestea să fie în reviste care au căutare pe piaţa intelectuală internaţională, cele incluse în reviste BDI. Dezbaterea la care mă refer are o faţetă normativă (care trebuie să fie cerinţele de atestare universitară?) şi una legată de practica de evaluare, avizare sau contestare pe calea deciziilor ministeriale. Această a doua faţetă a problemei a ajuns mai puţin la publicul larg şi a fost văzută mai mult în spaţiul consiliilor profesorale, a senatelor universitare, a comisiilor sau cabinetelor ministeriale. Firesc pînă la un punct, dat fiind faptul că pot fi considerate probleme tehnice de specialitate, de mod de aplicare. Pînă la un punct... Care? Cum se aplică normele este, de multe ori, la fel de important, dacă nu şi mai important, decît conţinutul lor. Drumul birocratic al memoriului Pentru ilustrare voi alege un singur aspect, cel al unora dintre comisiile de contestaţii care funcţionează, însă nu aşa cum le spune numele, ci în calitate de comisii paralele. Adică? Nimic altceva decît un aranjament în care dosarul respins de comisia de specialitate a ministerului să fie înlocuită de o alta care, formal, este de contestaţii, dar, în fapt, are un cu totul alt statut: judecă pe o mapă de lucrări diferite, completată de către aplicant după respingerea de către prima comisie, şi cu un set de criterii diferite. Evident, o astfel de comisie lucrează paralel cu cea iniţială. Oricît de abil ai fi ca jurist şi de pornit pe apărarea celui pe care îl vrei profesor, este greu să dovedeşti, cu o astfel de practică procedurală, că judecătorul contestaţiei este unul legitim. Acesta ar fi legitim dacă ar folosi oferta sau mapa de publicaţii şi criteriile de evaluare cu care a lucrat şi prima comisie, cea care a dat verdictul negativ. Secvenţa de practică procedurală prezentată anterior nu este una inventată. M-am confruntat cu ea recent, în noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al comisiei recunoscute de ministerul de resort pentru sociologie, ştiinţe politice şi comunicare. Firesc, împreună cu colegii de comisie, am reacţionat la departamentul pentru învăţămînt universitar din minister. Nu insist, deocamdată, asupra drumului birocratic al memoriului. Las, pentru început, cazuistica la o parte şi încerc să reconstitui atmosfera, pornind de la experienţe personale, de la cunoaştere nemijlocită ca evaluator şi preşedinte, pentru mai mulţi ani, în cadrul uneia dintre comisiile de atestare ale Ministerului Educaţiei. Dau prioritate sociologului, pe stil de observaţie participantă. Fenomenul contaminării negative Dacă ar fi să compari profesorii atestaţi prin comisii de contestare, nu prin cele obişnuite, permanente, cu cei care au primit confirmarea de la comisiile ordinare, ai constata, foarte probabil, că cei care au ajuns profesori prin sistemul contestaţiilor nu se omoară cu publicaţii în străinătate. Merg mai mult pe logica sindicală care a dus la reguli de genul "dacă publici patru articole în reviste de aici, echivalează cu unul adevărat, de tip ISI". Articolele lor nu numai că sînt preponderent în româneşte, dar strălucesc şi prin bibliografii subţiri şi slabă rigoare metodologică. Dacă, peste ani, îi întîlneşti pe titularii de profesorat prin contestaţie sau prin aprobare chinuită (la limită de voturi, şi cu multe presiuni) la dezbateri ştiinţifice locale cu participare internaţională, vei constata că se feresc să vorbească în engleză şi preferă comunicarea prin translatori. Sau, dacă ai lua la mînă lucrările de doctorat elaborate sub conducerea celor care au ajuns profesori prin regimul contestaţiilor (sau al votului de tipul "hai să îl/o lăsăm să treacă") vei constata, foarte probabil, că slăbiciunile coordonatorului se transmit uşor la cel coordonat prin doctorat. Fenomenul contaminării negative duce la formarea unui gen de lanţ al slăbiciunilor: membri de comisie, primară sau de contestaţii, care nu au publicat în viaţa lor un articol într-o revistă de vîrf din domeniu vor fi cei mai inventivi în a susţine candidaţii care au publicat după tiparul lor. Este o lume în care etichetările sau justificările bizare sînt la ele acasă: dacă nu vei susţine un candidat care are mapă profesională cenuşie, necompetitivă, dar care îţi este coleg de facultate, se va spune, fireşte, că nu eşti bun coleg; oricum, eşti fie un dogmatic al reformei, fie nici tu, contestatarul din comisie, nu valorezi mare lucru dacă pui la îndoială cutumele localismului autosuficient; dacă chestionezi pentru justificare un înalt funcţionar, responsabil cu promulgarea unei decizii care pleacă de la o comisie de contestaţii, dar care încalcă regulamentele în vigoare, poţi primi un răspuns de genul "da, aveţi dreptate, dar comisia de contestaţii este suverană la noi, pe linie de precedent, de tradiţie". Nici vorbă să susţin că tot tabloul atestărilor pe ştiinţe sociale este atît de sumbru. Dimpotrivă. Din ce în ce mai mulţi tineri conferenţiari ajung să aibă publicaţii în reviste de prestigiu, intră în echipe de lucru internaţionale, produc volume confirmate de piaţa intelectuală din domeniu. Te întîlneşti şi cu specialişti foarte buni care, la obiecţii întemeiate, reacţionează normal: mai trebuie un articol într-o revistă de vîrf, îl scriu; mai este necesar un volum pe profilul postului scos la concurs, îl redactează. Revin în competiţie nu prin contestaţii şi intervenţii, ci prin publicaţiile necesare. Nu am un temei în a spune cît de extins este fenomenul comisiilor paralele în atestarea universitară, mascate sub titulatura de "comisii de contestaţii". Ceea ce ştiu însă cu siguranţă, este că fenomenul există şi trebuie descurajat pe toate căile. O lipsă de reacţie la un astfel de fenomen nu poate avea decît consecinţe negative: se instituie/consolidează procedeul comisiilor care judecă pe dosare diferite; se descurajează publicaţiile în reviste indexate în baze de date internaţionale şi se acreditează ideea că "se pot forma comisii bune, care te judecă numai pe baza articolelor pe care le-ai publicat în orice reviste, pe parcursul vieţii, nu în ultimii cinci ani"; se acreditează ideea că "nu este necesar ca tematica publicaţiilor proprii să fie concordantă cu profilul postului pentru care candidezi". Complicităţi multiple Mediul în care apar foarte uşor promovări ale unor persoane cu dosare profesionale şubrede este cel al lipsei de transparenţă şi al reglementărilor confuze. "Vindecarea" unui astfel de mediu ar implica, între altele: postarea pe net a grilelor operaţionale pe care le folosesc comisiile ministerului în evaluarea dosarelor de promovare profesională; publicarea integrală a dosarelor de atestare ca profesori pe site-ul Ministerului Educaţiei, înainte de discuţiile de evaluare, modalitate de a descuraja pe foarte mulţi dintre veleitarii care pun în mişcare diferite mecanisme de ocolire a criteriilor de performanţă; publicarea pe site-ul ministerului a tuturor argumentelor de respingere a dosarelor de către comisiile de specialitate, dar şi a fundamentării deciziilor pentru comisiile de contestaţii (altfel, comisiile de contestaţii lucrează ca organism atotputernic, discreţionar); participarea unui reprezentant al Comisiei de specialitate la discuţiile comisiei de contestaţii pentru comunicare clară între cei doi evaluatori şi pentru a reduce probabilitatea de transformare a comisiei de contestaţii în comisie paralelă; publicarea grilelor operaţionale ale fiecărei comisii de specialitate pe site-ul MECT; prevenirea prin regulament a situaţiilor de a atesta ca profesor un conferenţiar care nu a publicat cel puţin un articol pe profilul postului, în reviste indexate în baze de date internaţionale. Desigur, foarte multe dintre propunerile menţionate sînt considerate ca necesare şi utile în mediile de specialitate universitară, la nivelul celor care iau decizii în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Adoptarea şi punerea lor în practică trenează însă prin complicităţi multiple, cercuri de interese, inerţia modelelor educaţionale necompetitive etc.

Gabriel Liiceanu sedus de Isus jpeg
Gabriel Liiceanu sedus de Isus
Cel care crede în Dumnezeu nu este neapărat mai bun decît fratele său fără credință.
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală jpeg
Ritualul senescenţei – reguli pentru îmbătrînirea fizică, sufletească şi intelectuală
În privinţa scrisului, nu uitaţi: după 69 de ani vine neîndoios vremea să concepem romane cu cheie în stilul lui Dan Brown, ca să ne dăm singuri fiori – oricum nu ni-i mai dă nimeni altcineva.
De Ziua Armatei… despre militarul român jpeg
De Ziua Armatei… despre militarul român
Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurămîntul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă „patriei mele, România“, să-mi apăr ţara „chiar cu preţul vieţii“ şi mai juram să respect „legile ţării şi regulamentele militare“. Şi parcă, la final, nu mai sînt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugîndu-l „aşa să-mi ajute“.
De ce mă întorc acasă jpeg
De ce mă întorc acasă
Sînt de un an în Irlanda şi abia aştept să revin acasă, în România. Unii – puţini – mă înţeleg, majoritatea nu. E dificil de explicat de ce, dar nu imposibil. Mai greu e de asimilat aşa ceva, în special dacă ai o structură interioară „croită“ altfel decît a mea şi a celor – puţini – asemenea mie.
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER jpeg
O călătorie în jurul teatrului – interviu cu regizorul Alexander HAUSVATER
Dincolo de luminile scenei se află un personaj nevăzut, cunoscut cel mai adesea din scrierile cercetătorilor şi postum. Spectacolele pe care le-a montat îi poartă un timp numele şi amprenta inconfundabilă, i se dedică studii şi biografii, criticii încearcă să descifreze un mesaj după percepţia fiecăruia.
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir jpeg
Pedagogia românească, domnul Vucea şi domnul Trandafir
Nu cred că este o noutate pentru nimeni faptul că sistemul de învăţămînt românesc traversează o perioadă de criză identitară fără precedent. Cauzele acesteia trebuie căutate nu doar în ograda statului, ci şi în cea a beneficiarilor.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (III)
Este necesară revizuirea urgentă a legii şi îmbunătăţirea ei prin nişte modificări de substanţă. În primul rînd, cred că timbrul cultural ar trebui să fie colectat atît de uniunile de creaţie cît şi de AFCN, CNDB şi alte organizaţii/instituţii de interes naţional.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (II)
Continuăm ancheta pe tema proiectului legislativ cu privire la timbrul literar. Astăzi vă prezentăm punctul de vedere al „taxaţilor“, al celor care percep şi apoi virează contravaloarea timbrului cultural către uniunile de creaţie. I-am întrebat care sînt obiecţiile lor legate de lege.
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I) jpeg
Cultura, o dezbatere pe fonduri (I)
Timbrul cultural provoacă polemici aprinse despre rostul acestei taxe şi, mai ales, despre cum se va aplica. Dilema veche vă propune o dezbatere pe tema acestei legi. În acest număr, am lansat aceleaşi trei întrebări unor reprezentanţi ai uniunilor de creaţie care beneficiază de fondurile provenind din timbrul cultural.
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români jpeg
Despre „mîndria de a fi român“ sau despre criza de identitate la români
Vorbind despre cultul identităţii noastre, Julia Kristeva ne atenţiona că sîntem pe un drum greşit, pentru că identitatea nu este un cult, ci o căutare continuă, susţinută de totalitatea întrebărilor pe care ni le punem despre cine sîntem.
Revenirea Rusiei la vechiul tipar png
Filozofii regi vs filozofii preşedinţi
Regii de azi sînt educaţi să fie oameni obişnuiţi, în concordanţă cu rolul lor diminuat în viaţa naţiunii. Dar, pentru a nu se scufunda într-o permanentă mediocritate, ţările democratice au nevoie de simboluri ale excelenţei.
O viziune greşită asupra preşedintelui jpeg
O viziune greşită asupra preşedintelui
S-au adunat cîţiva ani de cînd trăiesc în Austria şi încă nu ştiu cum arată preşedintele acestei ţări. N-am televizor, ce-i drept, dar nici în România n-aveam şi asta nu mi-a protejat cortexul de contaminarea imagistică cu figurile politice importante ale ţării. În Austria, preşedintele apare pe sticlă de Crăciun, de Ziua Naţională şi la cîteva rare ocazii cînd mai mustrează derapajele grupurilor cu ambiţii de extremă dreapta.
Reconsiderarea omului stăpînitor jpeg
A alege moartea
Gillian Bennett ştia de trei ani că suferă de demenţă. În august, demenţa progresase pînă în punctul în care, după cum a spus-o chiar ea: „Aproape că m-am pierdut pe mine. Vreau să scap înainte de ziua în care nu-mi voi mai putea evalua situaţia sau face ceva ca să-mi pun capăt zilelor.“
Uşurătatea de a fi prost în România jpeg
Uşurătatea de a fi prost în România
Rareori mai întîlneşti oameni care să se surprindă în vecinătatea prostiei şi să caute a se distanţa de ea. Dar nu fiindcă s-ar fi deşteptat miraculos peste noapte, ci din pricină că au ajuns să vadă în ea un companion atît de plăcut, încît, în loc a o ascunde ruşinaţi, preferă să se afişeze împreună ca un cuplu de succes.
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“ jpeg
Presa locală, între embargoul informatic şi cel economic, „parţial liberă“
Cînd nu se vorbeşte despre ea, presa locală supravieţuieşte făcînd slalom printre probleme financiare, presiuni politice, iar uneori se confruntă şi cu lipsa de pregătire a celor care scriu la gazete sau fac emisiuni la televizor. Cu alte cuvinte, cam aceleaşi probleme pe care le are şi presa centrală.
Cui îi (mai) e frică de LGBT? jpeg
Cui îi (mai) e frică de LGBT?
Îmi amintesc şi acum ziua cînd am văzut întîia dată doi bărbaţi ţinîndu-se de mînă pe stradă. Se întîmpla în Berlin, prin 2008. Totuşi, era ceva uimitor în felul în care îşi asumau gestul de tandreţe. Şi chiar mai şocant era că dragostea lor nu stîrnea nici o mirare, nici o ameninţare în preajmă...
Oligarhizarea universităţilor jpeg
Oligarhizarea universităţilor
Una dintre marile minciuni pe care o repetă mereu cei care ne conduc se referă la pretinsa apartenenţă la valorile democratice. Nu sînt democraţi şi nu au nimic în comun cu lumea democratică. Se vede asta cel mai bine din lipsa lor de respect faţă de lege şi normă în general.
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică png
Eoierparlamentarul în lumea diplomatică
Deşi e-n puşcărie, celebrul euroiparlamentar se lăfăie constant în pagini de reviste serioase, pretins serioase sau vădit neserioase. Recent, a ajuns şi-n Le monde diplomatique. Numărul din iunie al cunoscutei publicaţii se ocupă şi de subiectul de pe prima pagină a planetei, le grand marché fotbalistique.
Ne relaxăm moral jpeg
Ne relaxăm moral
S-ar putea ca expresia „ne relaxăm moral“ să vi se pară stranie. E posibil ca ea chiar să fie stranie, dacă luăm în calcul faptul că dezbaterea etică, dezbaterea în jurul unor teme de morală, dezbaterea serioasă şi bazată pe argumente, lipseşte aproape cu desăvîrşire din spaţiul românesc.
Conspiraţia transparenţei jpeg
Conspiraţia transparenţei
Unul dintre cele mai îngrijorătoare efecte ale crizei financiare actuale a fost prăbuşirea nivelului de încredere în politicieni şi în instituţiile democratice. Într-adevăr, în 2012, studiul „Trust Barometer“ („Barometrul încrederii“), realizat de firma globală de relaţii publice Edelman, a indicat cel mai mare declin dintotdeauna, cînd vine vorba despre guverne.
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor! jpeg
O biserică din Rîmnic sub domnia specialiştilor!
Au existat momente în ultima vreme cînd gîndeam că nu este posibil ca lucrurile să rămînă aşa strîmbe cum au ajuns. Ceva trebuia să se întîmple! Au existat momente, şi nu puţine, cînd raza de speranţă mi-era adusă nu de întrevederea vreunei vizibile ameliorări a situaţiei, ci de certitudinea, la momentul respectiv, că „am ajuns la fundul sacului“.
Se caută o strategie politică jpeg
Se caută o strategie politică
Nu trebuie să fi citit multe cărţi ca să cunoşti conceptele de bază pe care ar trebui să le conţină o strategie politică. Este de ajuns să cauţi pe Google „citate politice pline de cinism“, de exemplu, şi vei găsi o mulţime. Iată unul pe care îl consider potrivit în cazul de faţă: „În politică, doamnă, este nevoie de două lucruri: de prieteni, dar, mai presus de orice, de un duşman“.
Goe în veacul XXI jpeg
Goe în veacul XXI
De la o vreme, întîlnirile potatorice, chiolhanurile de tot soiul, bacanalele chiar sînt confiscate – năucitor – de o droaie de pici. Timizi şi bombănitori la început, lăsaţi, la scurt timp, de capul lor, micuţii aglutinează eficace şi devin aversă, invazie, diluviu.
Noua marfă de lux: securitatea personală jpeg
Noua marfă de lux: securitatea personală
Cînd dau lovituri, delincvenţii obişnuiţi respectă trei principii, şi anume, să nu depună un efort prea mare, să evite riscul de a fi prinşi şi să obţină un beneficiu imediat. Ei ştiu că cel mai profitabil este să spargi locuinţa unei persoane înstărite, dar, urmare a „feudalizării“, riscul creşte, şi ei procedează altfel. Se duc în cartierele sărace şi cu puţini poliţişti, sparg mai multe case, de unde fură valori modeste, dar, în final, beneficiile sînt comparabile cu cele obişnuite dacă

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.