Alte întrebări, alte fragmente de răspuns
Sînt scrisori – de la unii tineri – care nu solicită, de fapt, un răspuns. Domnişoara Lucia Petrescu din Tîrgovişte, de pildă, nu vrea decît să-mi transmită un mesaj cald de simpatie şi solidaritate. Îi sînt foarte recunoscător. Orice semn de receptivitate vie din partea unui cititor e bine-venit, la orice vîrstă şi pe orice treaptă a notorietăţii te-ai afla. Cu atît mai mult cînd e vorba de un cititor tînăr, pentru care „puterea scrisului“ e, pînă la urmă, mai tare decît „nimicnicia vremurilor prezente“ şi decît „puterea şi nesimţirea politică“. N-aş spune, poate, decît că e recomandabil ca, la început de viaţă, experienţa „nimicniciei“ să fie niţeluş amînată sau relativizată. Realitatea e întotdeauna mai bogată decît „vremurile“…
Nici domnul Alexandru Jutra, elev în clasa a VII-a la Cluj, nu-mi pune o întrebare „de-adevăratelea“. Mă informează doar că „a scris şi el cîteva cuvinte despre îngeri“, după care vrea, şugubăţ, să afle „ce mai face îngerul meu păzitor“. Îmi fac iluzia că se descurcă. Sper, în orice caz, că are umor şi nervi buni. Regret, pe de altă parte, că dl Jutra a preferat să înlocuiască interogaţia printr-o mică glumiţă.
Destul de mulţi dintre corespondenţii mei manifestă îngrijorări şi amărăciuni pe care nu le asociez, de obicei, cu vîrsta lor. Dl Alin Bungău vrea să înţeleagă „alergia“ generală la cultură şi la „cetitul cărţilor“, e întristat de ignoranţa masivă din jur şi se întreabă ce soluţii ar putea exista pentru a îndrepta lucrurile. Dl Adrian Andrei Vasii, din cîte înţeleg elev în ultimul an la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta“ din Arad, deplînge dezordinea „sistemului de valori“, marginalizarea intelectualilor, politizarea instituţiilor statului (a televiziunilor, de pildă) şi dificultatea de a identifica „repere“ în „superficiala“ lume de azi. Şi domnia sa ar vrea să afle dacă putem gîndi „reţete politice hrănitoare“, care să ne scoată din marasm. Nu, nu se pot imagina „reţete“ cu efect imediat şi sigur. Ceea ce avem de reparat nu e o spuzeală de moment, ci o infecţie veche, tenace, rezistentă la toate vaccinurile. Nu poţi produce binele prin decret. Dar luciditatea dvs., dacă e a întregii generaţii, e un început de remediu. Lumea românească nu e nici lipsită de repere, nici în criză de resurse. Problema e că şi unele, şi celelalte sînt înecate în mîzgă şi zarvă şi că, prin urmare, sînt greu de identificat. Dacă e să vă dau un sfat de moment, nu vă pot spune decît atît: evitaţi să puneţi pe seama conjuncturilor, a neajunsurilor curente (oricît de grave ar fi) tot ce nu vă reuşeşte. Nu căutaţi în haosul din jur motive de demobilizare, de abandon. Cu alte cuvinte, feriţi-vă să dezvoltaţi un complex de superioritate faţă de ambianţa în care trăiţi, să vă justificaţi precarităţile şi demisiile prin indigenţa ţării şi a împrejurărilor. Psihologic vorbind, e un procedeu toxic, deformator, perdant. Constantin Noica obişnuia să ne spună, în anii ’70-’80, cînd ne plîngeam, cu destulă îndreptăţire, de piedicile pe care ni le punea dinainte, nouă şi atîtor altor tineri, regimul comunist: „Va veni o vreme cînd veţi constata că limitele interioare sînt mult mai mari decît limitele care vin din afară“. Îngăduiţi-mi să vă trec, la rîndul meu, această utilă sentinţă. În rest, concentraţi-vă pe o singură ţintă: aceea de a dobîndi, în domeniul care vă interesează, o competenţă solidă, incontestabilă, greu de concurat. Pentru asta trebuie, evident, să alegeţi un domeniu pe care să-l frecventaţi cu bucurie, adică un domeniu ale cărui inevitabile corvezi să vă amuze… (Apropo, dle Vasii, declaraţia dvs. cum că vă place cercetarea, dar că „nu contează domeniul“ m-a încurcat. E ca şi cum aţi spune: „Îmi place să mănînc, indiferent ce.“) N-aveţi repere? Citiţi mai mult. Sistemul de valori cu care vă confruntaţi e „întors pe dos“? Străduiţi-vă să-l puneţi la loc. Fiţi, împreună cu colegii şi prietenii dvs., generaţia fondatoare a unui nou sistem de valori, mai bine aşezat. „Intelectualii“ par o specie pe cale de dispariţie? Deveniţi unul. Impuneţi-vă. Înmulţiţi-vă. „Uşor de zis!“ – veţi spune. Dar veţi fi uimit – dacă încercaţi – să vedeţi cît e de uşor de făcut, cu condiţia, pentru a invoca o altă vorbă a lui Noica, să mîncaţi puţin jeratic.
Dl Vasii mă întreabă, între altele, şi dacă m-am gîndit vreodată să plec definitiv din ţară. Răspunsul e nu. N-am luat niciodată în serios această ipoteză.
