nici aşa

Nu cred în coincidenţe. Cred că, în acest sezon, „arheul“ regiei de film şi de teatru e scuturat de friguri. După Liviu Ciulei şi Alexandru Tocilescu, dispare şi Andrei Blaier. Nu sînt expert în materie. Ce pot să spun e că primul serial de televiziune românesc pe care l-am urmărit consecvent cu mare plăcere a fost Lumini şi umbre.

Întrebat de o publicaţie din Chicago ce le-ar spune colegilor săi mai tineri, Toma Pavel a răspuns: „Ţineţi-vă departe de scrisul pretenţios şi incomprehensibil. Mulţumiţi-vă să spuneţi o poveste ca lumea“. Asta e tot!

Nu căutaţi în haosul din jur motive de demobilizare, de abandon. Cu alte cuvinte, feriţi-vă să dezvoltaţi un complex de superioritate faţă de ambianţa în care trăiţi, să vă justificaţi precarităţile şi demisiile prin indigenţa ţării şi a împrejurărilor. Psihologic vorbind, e un procedeu toxic, deformator, perdant.

Dacă România poate fi echivalată cu „fanii“ OTV, atunci avem dreptul să spunem că România este o ameninţare la adresa propriei ei siguranţe naţionale. Nu teroriştii, nu corupţia şi cu atît mai puţin presa în ansamblul ei. Ci România lui Dan Diaconescu.