atitudini mic-burgheze

Partea înfricoșătoare la atentatul de la Paris e că a fost o operațiune oarecum eșuată. După ce zice presa la momentul cînd scriu acest articol, planul era ca teroriștii să intre cu bombele și cu mitralierele pe stadion și acolo să declanșeze carnagiul, în direct, la o oră și la un eveniment de mare audiență.

În 2019-2020 ar trebui să fie accesibil Coridorul Sudic al gazelor, marele proiect prin care Uniunea Europeană încearcă să aducă gaze din exteriorul UE ocolind Rusia. Sursele cele mai probabile sînt Azerbaidjan și Orientul Mijlociu.

România este o ţară atipică pentru regiunea noastră: rata de dependenţă faţă de furnizorii externi de energie este minimală. Producem mai multă energie electrică decît consumăm, de fapt problema este o politică incoerentă de folosire a celor existente şi una la fel de incoerentă de a încuraja construirea altora no.

Dragă Senatule, ai votat ceva imposibil de aplicat. Dar dacă vrei să ajuţi fructele şi legumele româneşti să ajungă în supermarket-uri, uite nişte idei.

Moldova de după 2009 a trecut printr-o accelerată liberalizare politică, în timp ce liberalizarea economică a rămas mult în urmă. Cînd aud de „furtul miliardului“, cei mai mulţi oameni îşi imaginează un fel de jaf ca în filme, unde tipi mascaţi opresc maşini blindate ale băncilor.

Dacă eşti un procuror rezonabil de isteţ încerci să ajungi la şef şi îl ai pe radar pentru că, în acel caz, ai un indiciu puternic că şeful celui pe care l-ai prins e adevăratul beneficiar al schemei de corupţie. Asta e ceea ce fac procurorii normali. Dacă nu faci asta, intri la categoria procurori-mămăligă.

Ce s-ar întîmpla însă dacă România şi Bulgaria ar intra în Schengen – simultan, aşa cum a fost mereu discuţia?

În 2008, Pactul pentru Educaţie a fost semnat şi asumat de toate partidele parlamentare. Pactul prevedea că statul va aloca bani şcolilor în funcţie de numărul de elevi, banii urmează elevul. Acest principiu ar fi trebuit să înlocuiască vechiul sistem în care şcolile primesc bani pentru salariile profesorilor şi pentru dotări/investiţii.

Cînd Guvernul a adoptat şi a trimis la Parlament Codul Fiscal părea că a venit Moş Crăciun. Uau, şi Cod nou, şi scădere de taxe!? Consiliul Fiscal a stricat petrecerea, însă cine să mai asculte de el? Parlamentul votează voios cu aproape unanimitate. Din opoziţie, PNL îşi trece unele amendamente şi poate clama voios că acest Cod e şi al lui.

Ce a fost în capul guvernului grec în aceste patru luni? Acordul din februarie era foarte clar, trebuia să se întîmple nişte lucruri pentru ca Grecia să mai primească bani şi după iunie. Nu s-au întîmplat. Care era planul grecilor? Evident, nu am cum să furnizez răspunsuri definitive, doar nişte intuiţii.

Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga a fost al doilea (după cel de la Vilnius din noiembrie 2013) care aduce mai multe critici decît proiecte de colaborare şi nu reuşeşte să răspundă aşteptărilor exagerat de optimiste. Deşi Parteneriatul Estic (PaE) este un succes, el şi-a atins limitele în formatul actual, deci este nevoie de o restructurare.

La ora cînd scriu acest articol, Victor Ponta se află internat într-un spital din Turcia, de unde anunţă scăderea TVA la 19%, după ce a fost vizitat de ministrul Finanţelor. Parcă vezi o scenă de Stan şi Bran, cu Victor Ponta care stă cu piciorul operat în sus, agăţat de tavan, şi vine ministrul cu un Excel să-i arate cum scade TVA-ul.

Gafa făcută de premierul Victor Ponta prin participarea la inaugurarea Jocurilor Europene pune cît de cît pe agenda publică din România situaţia din Azerbaidjan. Presa românească a relatat oarecum sec că e o problemă cu această participare, dar mai degrabă pentru că la ceremonie nu au participat alţi lideri europeni, ci conducători autoritarişti ca Putin şi Lukaşenko al Belarusului.

În Luxemburg, la reuniunea Asociaţiei de Studii Transeuropene (TEPSA). Conferinţa e deschisă de Marele Duce. În mod ciudat, nu i se spune pe nume, nici în program, nici măcar pe cartonaşul din faţa sa. E Alteţa Sa Marele Duce şi atît.

Un raport al European Policy Center remarcă faptul că negocierile curente găsesc statele europene în situaţii foarte diferite. Pentru statele din Vest ar crea un nou mecanism de protecţie a investitorilor, în timp ce pentru nouă state est-europene care au deja tratate bilaterale de protecţie a investiţiilor cu SUA ar însemna noi garanţii în faţa investitorilor.

Dezbaterea privind un Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii este una dintre cele mai importante, cu un potenţial uriaş pentru refacerea economiei europene. E şi una dintre cele mai controversate dezbateri, pentru că s-a acumulat o masă critică de interese, dar şi manipulări împotriva tratatului.

Cînd am intrat la facultatea de ştiinţe politice, acum mulţi ani, tata m-a întrebat ce să le răspundă colegilor de pe şantier la întrebarea: ce face fii-tu? Era o întrebare grea.

Săptămîna asta vor avea loc alegeri parlamentare în Marea Britanie, chiar joi, cînd apare această revistă. Sînt alegeri ciudate, dar şi importante. Ciudate pentru că, aşa cum reiese din toate sondajele, fiecare dintre cele două mari partide va avea nevoie de alianţe pentru a guverna.

Articolul meu de săptămîna trecută propunea o schiţă de politică publică privind mişcarea antivaccin. Textul conţinea cam ce ar trebui să se regăsească într-o expunere de motive la orice intervenţie publică: problema care se cere rezolvată, motivaţia, mijloacele de intervenţie.

Ce ironie, nu? Toţi aceşti adulţi au trăit să facă copii pentru că dictatura comunistă nu le-a întrebat părinţii dacă să-i vaccineze, pur şi simplu a făcut-o (deşi nu exista o lege privind obligativitatea, doar o practică).

Continui azi discuţia cu George Teodorescu despre forturile Bucureştiului. Data trecută am aflat despre cum au fost construite cu mari eforturi, dar şi că la începutul Războiului, în 1914, construcţiile similare din Belgia s-au dovedit ineficiente în faţa nemţilor.

Garnizoana totală pentru toate forturile şi bateriile urma să fie de 33.000 de soldaţi. Unele dintre forturile mai mari trebuiau să aibă cam 500 de soldaţi, de artilerie. Fiecare fort avea cazarmă, erau încălzite şi ventilate, se mai văd, pot fi vizitate.

„Consiliul European subliniază nevoia de a răspunde campaniilor curente de dezinformare ale Rusiei şi invită Înaltul Reprezentant, în colaborare cu statele membre şi instituţiile UE, să pregătească pînă în iunie un plan de acţiune pentru comunicare strategică. O echipă de comunicare va fi organizată, ca prim pas în această direcţie.“

M-am uitat la Aferim! cu acelaşi gînd cu care am citit scenariul acum aproape doi ani, cînd Radu Jude mi l-a dat să-l citesc: e România pe care au refuzat-o paşoptiştii, pe care au încercat să o schimbe paşoptiştii (mă leagă o prietenie de Jude, deci să nu vă aşteptaţi la ceva obiectiv în textul care urmează).

Acesta nu e un text anti-Băsescu. Omul e la pămînt şi merită respectul nostru pentru multele lucruri bune pe care le-a făcut în politica internă. Însă trebuie să discutăm deschis despre aceste lucruri, pentru că doar aşa putem schimba ceva de fond.

Estonia este ţara din lume cu cel mai dezvoltat sistem politic-administrativ online. Fiecare cetăţean estonian are şi o identitate online, care îi permite să semneze documente criptate, să plătească taxele, să facă comerţ online pe baza cardului de identitate, să voteze.

Am fost invitat să ţin un discurs la lansarea noului partid M10 – condus de Monica Macovei. Am avut impresia, după aplauze în primul rînd, că sala a rezonat bine la ideile exprimate. Urez mult succes acestui nou partid şi mă gîndesc cu drag la prietenii care au făcut acest pas.

După multă agitaţie, noul guvern grec a ajuns la un acord de prelungire a programului de asistenţă, pentru următoarele patru luni. Naraţiunea comună asupra subiectului e în linii mari următoarea: grecii s-au împrumutat, au fost salvaţi în schimbul unei austerităţi dure, iar acum nu mai vor să plătească.

După fiecare atentat care a zguduit conştiinţa publică, a existat o tendinţă de a accelera procesul de cooperare şi unificare a legislaţiei antiteroriste în UE. După atacurile de la 11 septembrie au apărut Mandatul European de Arestare şi agenţia de cooperare judiciară a UE – EUROJUST.

Joi s-a anunţat în grabă că Angela Merkel şi François Hollande merg la Kiev, apoi la Moscova. S-au văzut cu Vladimir Putin fără să facă nici un comentariu pentru presă, nici la venire, nici la plecare. Vineri s-a anunţat că duminică va fi dat publicităţii un plan de pace.

Săptămîna trecută am analizat prevederile directivei europene privind reţinerea datelor de comunicare, transpusă în legislaţia din România printr-o lege care a fost respinsă de Curtea Constituţională. Această lege a fost poreclită de presa română Big Brother, iar ulterior eticheta a fost extinsă şi în cazul altor legi.

Necesitatea de a reglementa la nivel european a plecat atunci cînd poliţiştii care anchetau reţeaua socială a atentatorilor de la Londra şi apoi de la Madrid au constatat că teroriştii se mişcau liberi dintr-o ţară europeană în alta, pe cînd poliţia şi serviciile secrete operau după reguli diferite de la o ţară la alta.

Abdullah al-Kidd a fost reţinut de FBI în 2003 în calitate de… martor. Al-Kidd e un american convertit la islam, care, după numele ales, fie e fiul unuia pe care îl cheamă Kidd, fie a găsit o formă haioasă de a combina islamul şi filmele cu karate.

Gîndiţi-vă la un şef de stat care ar ieşi cu un discurs de genul: „Stimaţi compatrioţi, iubiţi francezi, fraţilor, e o zi neagră pentru noi. Azi au murit francezi, au murit creştini, au murit atei, au murit musulmani. Au murit oameni. Şeful serviciului secret mi-a înmînat mai devreme un raport.“

Aflat în vizită la Kiev la începutul lunii octombrie 2014, premierul Victor Ponta a spus: „Dacă cineva mă întreba pînă azi care sînt relaţiile dintre România şi Ucraina, îi spuneam: «Doar vecini.» De azi, sîntem şi prieteni, nu doar vecini.“

Johnson este tipul de scriitor care, dacă îl întîlneşti la vîrsta potrivită, îţi poate stabiliza traiectoria intelectuală în nişte opţiuni ferme. Întîlnirea mea din tinereţe cu volumul său Intelectualii a fost una care mi-a închis apetitul pentru limbarniţă, speculaţie şi abstracţiuni cînd vine vorba despre politică.

Căderea rublei de săptămîna trecută le-a reamintit ruşilor de începutul anilor ’90, iar dezbaterile din Occident sînt deja la modul: cum se poate gestiona un dezastru economic în Rusia. „Se poate“ adică tot Occidentul să facă ceva, pentru că o Rusie în vrie ar putea avea consecinţe nedorite pentru toţi.

Preşedintele Klaus Iohannis nu va fi într-o situaţie uşoară la începutul mandatului său. Va avea de gestionat conflictul între două realităţi de sens contrar: aşteptările de la public vs limitele puterii unui preşedinte în sistem semiprezidenţial, ales la jumătatea mandatului Parlamentului în funcţie.

Igor Dodon vrea să fie „tehnocratul“ – a trecut multă vreme drept un om priceput în ale economiei. Deşi nu e clar ce anume l-a calificat pentru asta. A absolvit studii economice în Moldova, a lucrat numai la stat, predînd economie, sau la instituţia care controlează bursa.

Partidele proeuropene sînt şi ele remarcabil de neschimbate. Aceeaşi ordine – PLDM, PD, PL, aceiaşi lideri. Partidul Liberal Democrat din Moldova rămîne primul partid dintre cele proeuropene, cu 19%, dar pierde multe procente faţă de 2010.

Cadrul legislativ al DNA este bun şi trebuie menţinut. Dintre atribuţiile Direcţiei, competenţa după calitatea persoanei (lista de funcţii ocupate de cei urmăriţi penal şi care atrag competenţa DNA) este cheia de boltă.

Preşedintele Iohannis nu are cartea lui Băsescu din 2004 – nominalizarea premierului –, deci nu poate forţa în nici un fel o nouă majoritate parlamentară. Coabitarea este un dat. Rămîne să vedem dacă Ponta poate ieşi din filmul cu debăsificarea şi să se comporte decent.

Victor Ponta l-a invitat pe Klaus Iohannis să participe la dezbateri electorale faţă în faţă, pe teme de politică externă şi de securitate, la televiziuni. Lumea s-a concentrat pe partea cu televiziunile – deja reduse la rolul de majorete sau direct arme de campanie pentru Ponta, aşadar candidatul PSD îşi cheamă adversarul la el acasă.

Evident, Iohannis trebuie să convingă publicul să joace în filmul Ponta vs restul lumii. Aici are o problemă serioasă, pentru că trebuie să convingă şi zestrea USL să meargă cu el, şi nu cu Tăriceanu, dar să convingă şi electoratele lui Traian Băsescu şi al Monicăi Macovei că e reprezentativ pentru agenda lor anticorupţie.

În Republica Moldova este o campanie electorală ciudată. Coaliţia proeuropeană vine după cinci ani de la momentul 2009, cu un succes diplomatic în semnarea Acordului de Asociere cu UE şi la nivel practic, cu un nivel de cooperare şi asistenţă fără precedent din partea UE, pentru o ţară care nu e oficial candidată.

Alina Mungiu-Pippidi a ajuns public la concluzia că toţi cei care am plecat de la ONG-ul pe care îl conduce am făcut parte dintr-o conspiraţie a serviciilor împotriva sa. Iată cum poţi internaliza aberaţia publică la nivel individual: nu propria inepţie e de vină cînd o dai în bară şi fug toţi de lîngă tine, ci e o conspiraţie a serviciilor.

L-am cunoscut – cum altfel? – la proteste. Cătălin Drulă e specialist în lucrări de infrastructură şi autostrăzi. Cînd nu înţeleg vreo ştire din acest domeniu, cînd se ceartă doi politicieni pe tema autostrăzi şi vreau să ştiu cine are dreptate, îl întreb pe el. Dar nu acesta e jobul său – Cătălin e IT-ist.

Se zice că F.D. Roosevelt ar fi spus despre dictatorul Somoza din Nicaragua că „e un ticălos, dar e ticălosul nostru.“ De fapt, în engleză se foloseşte expresia mai plastică „fiu de curvă“. „Our son of a bitch“ (ticălosul nostru) desemnează în jargonul politic american situaţia în care Statele Unite susţin un regim altfel reprobabil pentru că are nevoie de aliaţi într-o zonă anume.

Scandalul Robert Turcescu vine doar să confirme temerile legitime că serviciile secrete sînt implicate în politică şi media. Intrarea în cursa prezidenţială a lui Teodor Meleşcanu şi activismul politic al lui George Maior încheie urît un experiment care se dorea promiţător: numirea de către preşedinte ca şefi ai serviciilor a unor persoane din partidele de opoziţie.

Ne aflăm în faţa unor alegeri prezidenţiale care vor da un şef al statului ce va trebui să lucreze cu o majoritate parlamentară solidă şi cu un guvern bine înfipt la butoane. Indiferent cine va cîştiga, nu ştim cum va funcţiona în viitor mecanismul puterii.

Criza din Est şi agresivitatea recentă a Rusiei au făcut ca securitatea energetică să devină o temă esenţială pentru Uniunea Europeană. Preconizăm că subiectul va domina agenda Uniunii în perioada următoare, odată ce noua Comisie va fi numită.

Poroşenko a repetat de mai multe ori după ce a fost ales că nu va negocia cu separatiştii, sau cu teroriştii. Şi totuşi a făcut-o, iar Putin a orchestrat un mic exerciţiu de umilire: Poroşenko a anunţat că a ajuns cu Putin la un acord de încetare a focului, pentru ca purtătorul de cuvînt al preşedintelui rus să infirme imediat, spunînd că Rusia nu poate fi parte într-un asemenea acord, întrucît nu participă la conflict.

Ordonanţa de urgenţă privind migraţia politică a primarilor a reuşit să galvanizeze opoziţia faţă de Victor Ponta din mai multe direcţii, care pînă acum nu se înţelegeau între ele. Ca soluţie de politici publice, ordonanţa este cea mai proastă posibil, ca precedent de abuz este foarte periculoasă.

Românii şi polonezii au intrat în epoca modernă pe două drumuri de sens contrar: epoca europeană a naţiunilor a dat românilor un stat prin proiectul paşoptist, dar a luat polonezilor statul lor şi l-a împărţit între trei imperii care păreau indestructibile: prusac, austriac şi ţarist.

Interesantă este tradiţia teoretică a Poloniei – nobilimea a dezvoltat un corp de idei pentru a susţine această anarhie. Cuvîntul în sine „anarhie“ nu avea aerul peiorativ-catastrofic pe care îl înţelegem astăzi. Deviza era „Dezordinea susţine Polonia“. Şi s-au ţinut de aceste idei chiar atunci cînd îi loveau dezastrele.

Libertatea presei este un construct care presupune o serie de instituţii, reglementări şi practici. În activitatea sa de pînă acum, Victor Ponta a acţionat pentru a acapara instituţiile, a folosit abuziv reglementările şi a impus proaste practici.

Dezbaterea dintre cetăţenii moldoveni şi delegaţii prezenţi a fost mai mult decît relevantă, atît în lumina aşteptărilor ridicate, pe care cetăţenii obişnuiţi le au faţă de Uniunea Europeană, dar şi din cauza frustrării pe care o resimt faţă de politicienii locali proeuropeni.

„Ruşii sînt pregătiţi să sufere pentru o idee măreaţă, europenii nu prea“ îşi intitulează Laura Bretea un articol publicat pe Contributors.ro în 26 iulie. Chiar sînt pregătiţi? Mă îndoiesc. Războiul dintre Rusia şi Ucraina nu îl costă deocamdată nimic pe cetăţeanul rus simplu.

Vladimir Antufeev a fost un miliţian de nădejde în fosta URSS. Născut în Siberia, a fost om de sistem, trimis acolo unde KGB avea nevoie să blindeze cu oameni de încredere structurile locale de miliţie. Miliţienii obişnuiţi au prostul renume că stau prost cu nervii: nu te poţi baza pe ei că, la o adică, chiar vor trage.

UDMR a ameninţat să iasă de la guvernare pentru că Guvernul României a susţinut poziţia Comisiei Europene privind respingerea unui pachet european de drepturi pentru minorităţi. Iată o premieră: o criză de coaliţie în România, pe o temă care ţine de prestaţia României în UE.