Cum a fost posibil? – maeştrii zen şi porcuşorii isterici
● Cînd scriam, după turul I, că totul depinde de mobilizarea electoratului antisistem şi că avem trei precedente în care candidatul antisistem revine în turul II (din cinci alegeri prezidenţiale care au avut un tur II), nu îmi puteam închipui că se poate ajunge la un asemenea val de vot antiprotest. A fost un moment în care analiza pe bază de pattern-uri istorice a bătut analiza cu arme sociologice: cei foarte puţini care ne-am uitat la istoricul a ce s-a întîmplat în turul II după Revoluţie am părut nişte tipi prea optimişti (negaţi realitatea, vă refugiaţi în fantasme – mi s-a spus pe Facebook), în comparaţie cu sociologii care aveau în faţă doar fotografia momentului. Care fotografie arăta şanse covîrşitoare pentru Ponta. Şi asta pentru că fenomene ca cel de duminică sînt greu de prevăzut. Spuneam după turul I că Iohannis ar trebui să mobilizeze electoratul pe modelul a ce reuşiseră Constantinescu în 1996 şi Băsescu în 2004. Să ne uităm puţin pe prezenţa la vot: 85% în 1990 (fără tur II), 1992 – 73%, 1996 – 75%, 2000 – 57%, 2004 – 55%, 2009 – 58%. Ţin minte ambele finish-uri din 2004 şi din 2009, ca momente dramatice, în care cîteva mii de voturi au făcut diferenţa şi în care mobilizarea a fost esenţială. Ei bine, de data aceasta, am avut 62% prezenţă la vot. Victor Ponta a făcut o treabă foarte bună pentru adversar, enervînd oamenii şi mobilizîndu-i să voteze. Cîteva procente peste prezenţa la vot din 2004 şi 2009 înseamnă să baţi nişte praguri de mobilizare care erau deja înalte şi pe care nu le mai credeam posibile. Am considerat alegerile din 1992 şi 1996 ca experimente de început ale democratizării, cu praguri atît de înalte de vot. Însă normalizarea înseamnă şi prezenţă la vot mai mică, asta e ceea ce se întîmplă în Occident. Iată că vedem o enormă surpriză în 2014. În diaspora au votat peste 300.000 de oameni, ceea ce e foarte mult, dublu faţă de 2009. Însă dacă estimarea de trei milioane de români care trăiesc afară e corectă, asta înseamnă 10% din ei. În 1996, aceşti oameni erau în ţară şi, dacă ar fi fost şi acum, ar fi putut să voteze în procente mai mari. De aceea, cred că mobilizarea reală a fost similară celei din începutul anilor 1990. Aceasta este explicaţia statistică a votului.
● Însă trebuie explicat ce anume a produs această mobilizare. Cum a reuşit Victor Ponta în doi ani de guvernare să enerveze oamenii mai mult chiar decît Adrian Năstase în patru? A fost prăpastia între ce spuneau şi ce făceau aceşti oameni. Iată o serie de secvenţe: imediat după turul I, în seara aceea, Victor Ponta iese şi spune că e normal să fie cozi la votul din diaspora, că doar acolo se fraudează. A trata oamenii care stau la cozi ca fraudatori din principiu este un dezastru pentru un politician. Ponta îşi dă seama de asta şi, a doua zi, are un aer de premier decent, de parcă a doua personalitate a sa intra în scenă, fără legătură cu cea din seara precedentă. Zice că dacă un singur român nu va apuca să voteze în turul II, cei responsabili vor fi demişi. Drăguţ, responsabil, european, nu?
● Intervine apoi demisia lui Titus Corlăţean şi aducerea lui Meleşcanu, care promite să rezolve situaţia. Însă situaţia nu se rezolvă. E mai rea chiar. Conflictul de fond era între un premier care se vrea un lider de ţară europeană normală (şi a organiza alegeri decent e condiţie minimală) şi candidatul PSD care ştie că diaspora nu votează pentru el, deci mai bine să se chinuie să voteze. Meleşcanu se face că lucrează, în ziua votului situaţia era mai rea decît în primul tur, din punct de vedere mediatic: dacă la primul tur s-au făcut cozi doar la finalul zilei, acum cozile erau de dimineaţă deja acolo. Ba chiar din seara precedentă. Iar oamenii din ţară s-au ruşinat de faptul că în diaspora se votează.
● Oamenii lui Ponta agravează situaţia. Meleşcanu face figură de nomenclaturist arogant, spunînd celor din Paris să meargă să voteze colea, la Nancy, la 300 de kilometri. Gabriela Firea spune că sînt bazaconii astea cu cozile din diaspora, că ştie ea o secţie din Anglia care e goală, dar nu ştie exact unde este. Cu alte cuvinte, în faţa unei crize majore de imagine, oamenii s-au blocat ca oile cărora li se pun farurile în ochi. De altfel, cred că Firea a avut o contribuţie majoră la eşecul lui Ponta, prin enervarea oamenilor, în mai multe episoade. Aşa cum am scris imediat după turul I, atacurile mizerabile la adresa lui Iohannis puteau duce la victimizarea lui. Oamenii nu au putut înţelege de ce trebuie atacat tipul acesta atît de abject, la adresa familiei. Credinţa mea că majoritatea oamenilor, chiar sub tentative mediatice deşănţate de abrutizare, rămîn decenţi şi păstrează un bun-simţ natural, s-a văzut confirmată. Un tip decent prin excelenţă, Iohannis poate fi criticat pentru ceea ce face sau pentru ceea ce (nu) spune, dar să-l desfiinţezi ca om e motiv de enervare. Ce aveţi, mă, cu el? Asta e ce au gîndit mulţi oameni. Pasivitatea lui Iohannis în campanie, privirea de căţeluş resemnat spre cameră a adîncit impresia asta de victimă care nu merită ce i se întîmplă. Acel „mai bine pierd decît să fiu mîrlan“ pe care l-am auzit repetat de la un taximetrist a făcut valuri. A fost spus la Digi 24, iar cei de la Antena 3 s-au tot lăudat cum au zdrobit Digi la audienţe în ultima seară de campanie. Da, dar „mai bine pierd decît să fiu mîrlan“ s-a dus din gură în gură – pentru că omul se pregătea să piardă civilizat, cînd ceilalţi nu erau civilizaţi cu el. Şi cine a fost purtătoarea de flamură pe atacul la persoana lui Iohannis? Doamna blondă de la Ilfov, Gabriela Firea – desemnată de Ponta cu aruncatul de mizerii sub centură, tocmai pentru că amintea oamenilor de o fostă jurnalistă, deci poate e mai credibilă decît politicienii obişnuiţi. Nu a fost să fie. Firea e prima din galeria de figuri toxice complet compromise după această campanie, care îl vor trage în jos pe Ponta de acum înainte (Mirel Palada e o alta).
● Pe lîngă voturile propriu-zise din diasporă, vorbim de o agendă dominată de frustrare şi de ideea că Guvernul foloseşte mijloace necinstite pentru a face ca votul oamenilor să nu conteze. Cine a inventat formularul acela cu declaraţia pe proprie răspundere ca să nu votezi multiplu s-ar putea să fi fost omul care a pierdut alegerile pentru Ponta. Acel formular a dus la cozile din primul tur (prezenţa la vot în diasporă, în primul tur, a fost doar cu 15.000 mai mare decît în 2009. Deşi a crescut numărul românilor care au vrut să voteze afară, creşterea putea fi neobservată dacă toată procedura nu era îngreunată de declaraţia asta). Care declaraţie spune, în esenţă, ceva de genul: eu, cetăţeanul Gigel, declar pe propria răspundere că nu voi încălca legea. O logică complet stupidă în sine: votul multiplu este faptă penală, dar statul te pune să dai declaraţie că nu comiţi o faptă penală. Evident, nu am prins niciodată vreun infractor punîndu-l să dea declaraţie pe proprie răspundere că nu e infractor, dar facem viaţa amară oamenilor cinstiţi, ca să ştie că sîntem cu ochii pe ei. O logică pe care statul român o aplică în multe alte circumstanţe – că doar de asta tot umblăm prin oraş să ne scoatem celebrul cazier de care avem nevoie la multe instituţii, iar cazierul este o hîrtie pe care statul o cere şi prin care tot statul ne certifică (pe banii şi pe timpul nostru) că nu sîntem infractori.
● Declaraţia asta a fost inventată pentru că PSD şi echipa Ponta au funcţionat pe o prezumţie: în diaspora se fraudează. De ce au crezut ei asta? Aici e punctul care i-a pierdut: oamenii ăştia s-au comportat ca şi cum ce spune Antena 3 era realitate. Au fost intoxicaţi de propria propagandă. De fapt, la Paris nu s-a fraudat în 2009, celebrele acuzaţii împotriva lui Teodor Baconschi sînt doar o intoxicare. Matematic vorbind, votul din 2009 a fost normal la Paris. Ştiu că mulţi oameni sînt convinşi că e invers, dar verificaţi singuri, a fost o intoxicare. Săracul Baconschi a rămas cu eticheta asta creată de Antena 3. Dar acum se poate simţi răzbunat: percepţia fraudei creată de Antena 3 a făcut ca PSD că comită o greşeală incredibilă, care poate să-i fi costat alegerile.
● Şi nu e singurul exemplu. Ponta – care atunci cînd merge la Antena 3 îşi scoate la înaintare pe cea mai feroce dintre cele cîteva personalităţi de care dispune – a vorbit nici mai mult, nici mai puţin decît de debăsificare. Un exerciţiu de epurare care numai a ţară normală nu aduce. Problema e că numai o nişă îngustă din electorat mai trăia în filmul cu Băsescu în care încă jucau „jurnaliştii“ de la Antena 3. Majoritatea electoratului se mutase de acolo. Ponta a avut o singură strategie anti-Iohannis, la dezbaterile electorale: să arate că e omul lui Băsescu. După doi ani de guvernare Ponta, tot Băsescu era chestiunea principală pe agendă? Poate fi dictator un domn care îţi permite să ai toate ministerele, timp de doi ani? Iar pentru aceia care aveau frică de PSD, a vorbi de „debăsificare“ însemna a confirma cele mai negre temeri.
● A existat o schizoidie permanentă între ce a vrut Ponta să transmită ca mesaj pentru viitor şi ce nu a reuşit Ponta să autocenzureze din puseurile „debăsificării“. Preşedintele care ne uneşte ne zîmbea frumos din afişe, pe cînd preşedintele debăsificării ne transmitea că ne aşteaptă la cotitură. Să-l luăm pe deja celebrul domn Mirel Palada. Ne-a scris o scrisoare deschisă, cu două zile înainte de turul II. O scrisoare patetică, în care ne asigură că el, care a plîns la moartea lui Corneliu Coposu, a trăit aceeaşi tinereţe anti-Iliescu precum noi toţi. Iar Victor, Victor Ponta, e şi el tot din categoria asta, de fapt. Zice Palada: „Mai toată echipa guvernamentală a lui Victor Ponta are mai puţin de 50 de ani. Sîntem ca voi. Sîntem de vîrsta voastră. Am urmat aproximativ acelaşi curs în viaţă, ne-am construit nişte cariere profesionale, am răzbit în viaţă, avem aceleaşi valori. Sîntem, de fapt, voi. Voi sînteţi noi. Noi sîntem voi.“ Mesaj drăgălaş, de suflet. Acesta este Palada-maestru zen, pentru că tot îi plac artele marţiale. Acesta e mesajul din categoria: preşedintele care uneşte şi oamenii lui care sînt decenţi. Nici nu trec bine 24 de ore, şi consilierul guvernamental Palada scrie un text care începe aşa: „Tuturor prietenilor mei virtuali cu naturelul simţitor, care se cacă pe ei de frică punînd botul la propaganda lui Băsescu, a lui Adrian Sârbu şi a celor de la Hotnews. Vai, să fugim! Sînt cozi în străinătate! Vai, ne mănîncă! Vai, maică, apocalipsa! Ce ne facem, fetelor?“ Şi se termină aşa: „Sînt sute de mii de români care acum, chiar acum, chiar în clipa asta, cînd voi citiţi aceste rînduri ale nemernicului guvernamental, intră în secţiile de votare să dea cu ştampila să scăpăm de Băsescu şi de minionul său, Iohannis. Acum. Chiar acum. În ţară. Relax. Luaţi cu alcool. Marş la vot să vă treacă emoţiile. Pufoşilor.“ De la maestru zen la porcuşor isteric, trecerea e bruscă. Scuzaţi limbajul, dar e citat dintr-un înalt oficial al Guvernului Ponta, care ne asigură, cînd e calm, că „noi sîntem voi“.
● Iar Palada e doar forma cea mai toxică a unei logici de guvernare: ne dăm europeni decenţi, dar numai cînd ne abţinem de la primul nostru impuls: belirea în stînga şi în dreapta. Luni dimineaţa, eu şi prietenii mei ne-am pus status pe Facebook poza unui pinguin cu mesajul „Mîndru că sînt pufos.“ Pentru că asta au reuşit Ponta şi Palada: să ne unească.
● În definitiv, încheiam săptămîna trecută zicînd că ar fi păcat ca Ponta să lase un Acar Păun ca Tăriceanu la Guvern, pentru a rezolva problemele bugetare pe care le-ar lăsa în urmă preşedintele Ponta. Nu va fi cazul. Ponta a trişat în politicile guvernamentale, pentru a cîştiga politic. Şi pierde pe ambele fronturi. Va trebui să descurce mizeria pe care o lasă în urmă la Guvern. Şi singura sa şansă e să rămînă la Guvern, altfel baronii PSD îi vor lua capul. PSD nu are decît şansa de a-l ţine pe Ponta acolo, altfel pierde totul. Preşedintele Iohannis nu are cartea lui Băsescu din 2004 – nominalizarea premierului –, deci nu poate forţa în nici un fel o nouă majoritate parlamentară. Coabitarea este un dat. Rămîne să vedem dacă Ponta poate ieşi din filmul cu debăsificarea şi să se comporte decent. E un semn bun că a acceptat rapid înfrîngerea şi l-a sunat pe Iohannis să-l felicite. Votul negativ a avut efect: acapararea întregii puteri de către Victor Ponta a fost oprită. Acum începe alt film.
