Care e faza cu Azerbaidjanul?

Publicat în Dilema Veche nr. 592 din 18-24 iunie 2015
Care e faza cu Azerbaidjanul? jpeg

Gafa făcută de premierul Victor Ponta prin participarea la inaugurarea Jocurilor Europene pune cît de cît pe agenda publică din România situaţia din Azerbaidjan. Presa românească a relatat oarecum sec că e o problemă cu această participare, dar mai degrabă pentru că la ceremonie nu au participat alţi lideri europeni, ci conducători autoritarişti ca Putin şi Lukaşenko al Belarusului. Deci problema lui Ponta e proasta companie. Dar de ce nu au participat liderii europeni la ceremonie? Aici presa noastră nu a intrat în detalii, în cel mai bun caz a spus o frază despre încălcarea drepturilor omului în Azerbaidjan. 

Ceea ce e adevărat, dar a spune doar atît ascunde partea cea mai interesantă a poveştii. Urmăresc de ceva vreme subiectul, mai degrabă indirect, prin intermediul European Stability Initiative (ESI), o organizaţie din Austria cu birouri în Balcani şi în Turcia. Condusă de neobositul Gerald Knaus, ESI se ocupă de europenizarea zonelor mai sus menţionate. Prin ricoşeu a ajuns să se ocupe şi de Azerbaidjan şi de ceva vreme duce o campanie de informare şi

despre ce se întîmplă acolo. Acum vreun an, Knaus m-a întrebat dacă lumea ar fi interesată în România de subiectul drepturilor omului în Azerbaidjan. I-am zis că mai degrabă nu, că avem puţină înţelegere în spaţiul public pentru disidenţii altora (şi nici cu ai noştri nu prea defilăm). Una dintre tacticile ESI este să facă de rîs în ţările de origine politicienii europeni care devin complici ai acestor abuzuri. I-am promis că, dacă vom avea politicieni români în această situaţie, voi contribui şi eu. Acest articol este contribuţia mea, prin ruşinarea publică a lui Victor Ponta. Informaţiile de mai jos provin din materialele ESI, îndeosebi din uluitorul articol scris de Knaus, care urmează să apară în iulie în Journal of Democracy („Europe and Azerbaijan: The End of Shame“) şi două ediţii din newsletter-ul ESI („Formula One and Human Rights – Vaclav and Rasul – Iwinski and the Garden Party“ din aprilie 2015 şi „Dorian Gray in Europe – The End of Shame and Human Rights“ din iunie 2015). Îndemn deci cititorii să citească poveştile pe lung acolo, sînt şi foarte bine scrise. 

De fapt, ESI spune povestea modului în care Azerbaidjanul a distrus legitimitatea morală a Consiliului Europei. În 2014, Azerbaidjanul a deţinut preşedinţia Consiliului Europei. Regimul a profitat la maximum de acest rol pentru a se prezenta propriei populaţii ca aflîndu-se în fruntea Europei, cum ar veni. Cinismul a fost maxim, cu oficiali azeri invitînd lumea la conferinţe despre „educaţia privind drepturile omului“. În timp ce CEDO condamnă Azerbaidjanul pentru abuzuri contra drepturilor omului, iar deciziile sînt tacit ignorate, preşedintele Aliev găzduieşte discuţii despre „Aplicarea convenţiei CEDO la nivel naţional şi rolul judecătorilor“. Iar Azerbaidjanul conduce vesel comisia Consiliului Europei pentru prevenirea torturii în timp ce disidenţii sînt băgaţi la puşcărie, unde apoi înregistrează cu figuri hăituite confesiuni cum că au uneltit contra ţării şi promisiuni că se vor cuminţi (la modul: doar nu mă mai bateţi, vă rog!). 

Nu prea are sens, totuşi. Dacă eşti dictator, de ce să îţi baţi capul cu poveştile astea cu drepturile omului? La ce îţi trebuie? Cred că lumea e mai complicată, dictatorii se simt bine dîndu-se democraţi. Acum vreo zece ani, Libia lui Gaddafi a condus la fel de veselă comisia ONU privind drepturile omului, un prim semn la acea vreme că „drepturile omului“ devenea genul de sintagmă care cuprinde atît de multe încît nu mai înseamnă nimic. Pe lîngă asta, să nu uităm de factorul legitimitate. Knaus povesteşte momentul în care preşedintele Aliev, în ianuarie 2014, are o conferinţă comună de presă cu secretarul general al NATO şi e întrebat de un ziarist cum e cu prizonierii politici. La care omul răspunde calm că „sîntem membri ai Consiliului Europei de mai mult de zece ani. Sîntem membri ai CEDO. Deci în mod apriori nu pot exista prizonieri politici în ţara noastră“. 

Şi, în felul său pervers, omul are dreptate. Dacă eşti membru în Consiliul Europei înseamnă că eşti democraţie. Deci înseamnă că nu poţi avea prizonieri politici. Altfel, nu ai mai fi membru în Consiliul Europei, corect? 

Dacă eram în anii ’90 ar fi fost corect. Ţin minte cum, copil fiind, urmăream TVR, unde regimul Iliescu se lăuda intens cu discuţiile de acceptare în Consiliul Europei. A fost o mare realizare (dacă nu mă înşel, aşa şi-a lansat Meleşcanu cariera, convingînd lumea prin Europa că România se democratizează, deci merită să fie acolo). Acum îmi dau seama că era o operaţiune de spălare a imaginii folosind Consiliul Europei pe post de detergent. În cazul României a funcţionat democratizarea, mai degrabă din motive care nu ţin de Consiliul Europei (a nu se confunda Consiliul Europei cu instituţiile Uniunii Europene, nu au nici o legătură). Presiunea pentru aderarea la UE şi NATO a făcut ca democratizarea ţării să avanseze. Ce se întîmplă însă cu ţările primite în Consiliul Europei, dar care nu au trecut prin fazele următoare? Cum ar fi Rusia sau Azerbaidjanul? Care nu doar că nu avansează spre democraţie, dar devin dictaturi în toată regula. 

Rusia măcar e cu nasul pe sus în autoritarismul său: a se scuti cu Europa, a se scuti cu CEDO, dacă vrem ieşim din circul acesta, transmite regimul Putin. Regimul Aliev însă joacă mult mai pervers. Conduce comisiile Consiliului Europei şi obţine voturi pe rezoluţii cum că totul e OK în Azerbaidjan. 

În 2013 s-a discutat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) despre prizonierii politici din Azerbaidjan. Spre deosebire de Parlamentul European, care are propriii membri, în PACE sînt trimise delegaţii din parlamentele naţionale. Şi ţin minte, din nou, cum răposatul Adrian Păunescu prinsese un loc în delegaţia trimisă de Parlamentul României şi se tot lăuda cu asta, avea aerul că face el ordine prin Europa. Deci, în 2013, se discută în PACE despre prizonierii politici şi se votează că nu există. Disperaţi, doi oengişti din Baku fac o listă cu aproape o sută de azeri închişi din motive politice. O fac să circule pe la ambasadele occidentale şi sînt imediat arestaţi ei înşişi.

Cum de se întîmplă aşa ceva? Cum ajunge regimul dictatorial din Azerbaidjan să conducă comisii şi să obţină rezoluţii de spălare în PACE? E o combinaţie între corupţie, prostie şi relativism moral. Cei de la ESI folosesc termenul pe care l-au auzit chiar de la diplomaţi azeri: „diplomaţia caviar“. În esenţă, delegaţi din parlamentele naţionale trimişi la PACE sînt invitaţi şi plimbaţi frecvent prin Azerbaidjan, unde primesc cadouri scumpe: ceasuri, kilograme de caviar, covoare tradiţionale. Dacă credeţi că e nevoie să corupi sute de parlamentari, nu e cazul. Sînt de ajuns cîţiva oameni-cheie de prin comisiile parlamentare relevante. 

Relaţia dintre Azerbaidjan şi Consiliul Europei nu a fost de la început aşa. De fapt, în 2001, după un raport dur adoptat de PACE, Aliev a eliberat sute de prizonieri. Dar apoi s-a învăţat minte. Cînd PACE a numit un alt raportor, pur şi simplu nu l-a mai primit în ţară. Social-democratul german Christoph Strasser a încercat totuşi să-şi facă treaba şi a adunat informaţii cum a putut. S-a pornit o campanie de denigrare a sa – în esenţă zicîndu-se că e plătit de Rusia să strice relaţiile Europei cu Baku (cazul acesta nu respectă nimic din liniile ideologice după care se împarte de obicei prostia în Europa, avem aici un social-democrat german cu mult bun-simţ şi avem delegaţia conservatorilor britanici în PACE remarcîndu-se mereu ca susţinătoare a dictatorului). Strasser a invitat oengişti azeri la Berlin ca să îl ajute cu informaţii, motiv suficient pentru ca aceştia să fie ulterior arestaţi pentru denigrarea imaginii ţării. 

Strasser a propus pînă la urmă o rezoluţie care chema Azerbaidjanul să elibereze prizonierii. Aşa s-a ajuns la votul ruşinos din 2013. Unde Strasser a fost certat de conservatorul britanic Robert Walter că a scris un raport fără să… meargă în Azerbaidjan. Înţelegeţi ironia situaţiei: i se interzice să meargă acolo, apoi e certat că de ce nu a fost. ESI a făcut liste întregi de idioţi utili sau corupţi precum Walter, care au ajutat Azerbaidjanul din interiorul PACE. Unii dintre ei sînt în mod evident cumpăraţi – se observă o tendinţă îngrijorătoare ca foşti parlamentari activi în relaţia cu Baku să fie apoi cooptaţi în funcţii plătite de companiile energetice de acolo. Alţii sînt relevanţi pentru relativismul moral care face ravagii în Europa. Dar ce înseamnă prizonieri politici, se întreabă Tadeusz Iwinski, un parlamentar socialist polonez (care l-a înlocuit apoi pe Stresser ca raportor pentru Azerbaidjan). Nu putem defini ce e acela un prizonier politic, deci să nu ne ocupăm de subiect, zice omul cu faţă serioasă (cum zice şi Adrian Severin: ce e aia corupţie, nu o putem defini, toţi sîntem corupţi). Cine nu are păcate? Toţi avem probleme cu democraţia, zice o parlamentară din Irlanda. Dar cine sîntem noi să judecăm? Cum ar veni, fiecare ţară să îşi vadă de trebile ei interne, chiar dacă asta înseamnă, în practică, că un Ceauşescu sau un Aliev sînt liberi să bage lumea în puşcărie după cum vor muşchii lor. Cu deosebirea că pe Ceauşescu nu l-au proclamat campion al drepturilor omului în Europa, a fost plimbat cu caleaşca reginei pentru alte calităţi la modă atunci. 

Rezoluţia Stresser a fost învinsă cu 125 la 79 de voturi. În mod oficial, conform PACE, situaţia e OK cu prizonierii politici din Azerbaidjan. Adică nu există, că dacă ar exista nu ar mai fi democraţie, deci… În 2014, Azerbaidjanul a preluat preşedinţia Consiliului Europei. Ca să nu fie probleme majore, a arestat preventiv un nou val de jurnalişti, bloggeri şi politicieni din opoziţie. 

Voturile analizate de ESI pentru rezoluţia Stresser arată o mobilizare masivă a delegaţiei ruse, a comuniştilor greci, a islamiştilor turci, a conservatorilor britanici şi o nepăsare a celorlalte ţări. De unde mi-a venit comparaţia cu Eurovisionul: o chestie care pe vremuri era relevantă pentru Europa, care unea lumea, unde apoi au intrat o grămadă de ţări dubioase, o adunătură care oferă prestigiu cu sclipici fără să folosească la nimic concret. Dar, mai ales, o chestie devenită irelevantă pentru ţările din inima Europei şi rămasă semnificativă pentru cei de pe marginea Europei. Aţi observat că, cu cît o ţară e mai mişto, cu atît ia mai în glumă Eurovision-ul? Cam aşa e şi cu Consiliul Europei. La ce mai avem nevoie de el? Adevărul e că nu mai avem. Cînd a fost creată instituţia, imediat după Război, trebuia să adune democraţiile şi să apere drepturile omului. În paralel, însă, s-a dezvoltat Uniunea Europeană. Cîtă vreme UE era doar o uniune economică, Consiliul Europei avea ceva sens. După căderea comunismului a reprezentat ceva, un prim club continental. Acum însă, cu consolidarea UE, inclusiv cu latura sa politică, Consiliul Europei a rămas o cochilie goală. Bună de folosit şi abuzat de către dictatorii din marginea Europei. Şi nu mă pricep la sport, dar am impresia că aceste Jocuri Europene sînt tot din acest film.

În aceste condiţii, reticenţa liderilor UE de a merge la Baku a reprezentat un gest mic, dar foarte important. Pentru toţi oamenii ăia care zac în puşcăriile azere din motive politice, sclipiciul Eurovision-ului sau Jocurilor Europene trebuie să fie demoralizant. Faptul că Aliev nu se poate lăuda cu peşti mari din UE e ceva. Ponta s-a prezentat însă la apel. De ce? Habar nu am. Eu v-am oferit contextul, judecaţi dumneavoastră.  

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE  

Foto: wikimedia commons

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.
1 horoscop zodia taur jpg jpeg
Două zodii de care trebuie să fugi cât poți. Cine sunt vampirii energetici care își epuizează semenii
Există două zodii de care trebuie să te ferești neapărat pentru că sunt vampiri energetici. Ei sunt oameni care te „storc” de energie și alături de care chiar și cea mai mică discuție poate fi epuizantă.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.