Jocuri, poturi şi focuri de armă – portrete din lista lui Putin
Igor Dodon vrea să fie „tehnocratul“ – a trecut multă vreme drept un om priceput în ale economiei. Deşi nu e clar ce anume l-a calificat pentru asta. A absolvit studii economice în Moldova, a lucrat numai la stat, predînd economie, sau la instituţia care controlează bursa. Singura lui experienţă cu economia reală au fost cîteva privatizări soldate cu scandal. A fost, ani de zile, omul PCRM pe economie. Are acea uitătură fixă şi stilul de vorbire răstit, care l-au ajutat să se prezinte ca un om de acţiune. În România, combinaţia asta, privire fixă + răsteală, o vedem la Gabriel Oprea, generalul de intendenţă care manufacturează majorităţi parlamentare pentru cine dă mai mult. Analizată mai atent, activitatea economică a lui Dodon înseamnă zero construcţie capitalistă reală şi 100% potlogării de stat. Ca ministru al economiei, a transferat comisia care elibera licenţe pentru importul de carne de la ministerul agriculturii la ministerul economiei, şi-a pus fratele în funcţie şi de atunci s-a vorbit insistent că Dodon a patronat mafia importurilor de carne. Să nu ne iluzionăm că propensiunea spre şpagă a lui Dodon ar fi problema principală, el e doar un simptom. Dodon nu a inventat nimic, a moştenit sistemul de la URSS şi de la guvernele reformiste, dar inepte, din anii ’90. Problema cu aceste scheme de sărăcire a populaţiei este că victimele nu se prind – de unde să ştie moldoveanul simplu că el plăteşte scump carnea, pentru că fraţii Dodon dau licenţe numai amicilor şi că astfel carnea devine un produs rar, unde preţul este manipulat?
În 2011, Dodon foloseşte din nou imaginea de tehnocrat care vorbeşte răstit, deci pare priceput. Candidează la primăria Chişinăului mergînd pe ideea: eu mă pricep la administrare, Dorin Chirtoacă e doar un politician. A pierdut, dar a fost foarte aproape: 49,4%. Pe lîngă că e administrator priceput, mai e şi un credincios adevărat. Pe blogul său vedem, amestecate, analize despre stabilitatea leului moldovenesc şi anunţuri organizatorice despre pelerinaje pentru pupat diverse moaşte, organizate pe banii lui. Acum cîţiva ani, am citit un reportaj despre un preot din satul de baştină al lui Dodon. Omul trecuse de la Mitropolia Moldovei (subordonată Bisercii Ruse) la Mitropolia Basarabiei (subordonată Bisericii Române). Dodon tatăl a organizat un grup de drept-credincioşi care i-au tras o mamă de bătaie şi popa s-a întors spăsit la Biserica Rusă. Ca orice bărbat straşnic din Est, Dodon simte din cînd în cînd nevoia să informeze publicul că el face sex numai cu femei şi că Europa e o chestie depravată, asaltată de homosexuali.
În 2011, Dodon s-a rupt de Vladimir Voronin şi a plecat din partid. Există declaraţii ale sale în care spune că cine vrea în Uniunea Vamală cu Rusia e naiv, măcar din motivul că Moldova nu are graniţă cu Rusia. După multe crize politice în care alianţa de guvernare proeuropeană avea nevoie de cîteva voturi pentru a alege preşedintele ţării, Dodon a furnizat aceste voturi (a plecat din partid împreună cu alţi doi deputaţi şi a votat pentru Timofti). Interesul naţional cere stabilitate – spunea atunci. Totuşi, Renato Usatîi a spus presei că opinia lui Dodon privind interesul naţional a fost înlesnită şi de 600.000 de euro – bani gheaţă primiţi de la Vlad Filat. Sau celălalt Vlad, Plahotniuc – Renato nu ştie sigur.
Renato Usatîi vrea să fie „omul de afaceri“. Dacă Dodon a avut măcar o carieră în Moldova înainte de a deveni în mod deschis omul Rusiei, Usatîi a apărut de nicăieri. Se lăuda prin Moldova că e consilierul lui Vlad Filat, ceea ce acum e un episod jenant pentru şeful PLDM. Filat spune că Usatîi nu a fost consilierul său şi că nu există nici un act de numire. De cealaltă parte, legitimaţia lui Usatîi pare a fi fost reală (în spaţiul fost sovietic, legitimaţiile sînt la mare cinste şi există o adevărată artă de a face legitimaţii cît mai complicate). Conform poveştii sale despre sine, Usatîi a plecat un tînăr sărac în Rusia, a făcut foamea la Moscova, pînă cînd a reuşit să dea lovitura în afaceri: a devenit furnizor de echipamente pentru căile ferate ruseşti.
Ceea ce poate fi adevărat, dar nimeni nu crede că statul rus îţi dă brusc contracte multe pentru că dovedeşti spirit anteprenorial şi inovativ. Povestea mult mai realistă este spusă de filmul Rise Project – Asasini în lege. Filmul prezintă povestea lui Gherman Gorbunţov, un bancher rus care spăla bani pentru şefii căilor ferate ruseşti, personaje din anturajul lui Vladimir Putin. La un moment dat, Gorbunţov fuge din Rusia în Republica Moldova. Se vorbeşte acolo de 800 de milioane de dolari. Nu îmi e clar dacă cu aceşti bani a fugit Gorbunţov, sau aceştia erau toţi banii spălaţi de el, dar oricum ai lua-o, dimensiunea cifrelor e ameţitoare – cu aceşti bani intri, în România, în top 5 averi totale. Preşedintele Voronin îl primeşte pe Gorbunţov, îi oferă cetăţenia Moldovei şi acesta cumpără o bancă moldovenească. Usatîi – se afirmă în film – ar fi fost cooptat de KGB-iştii de la căile ferate, cu misiunea să se întoarcă în ţara natală şi să recupereze banii, apoi să-l asasineze pe bancher. Poate vi se pare un film cu gangsteri. Chiar este un film cu gangsteri, doar că vorbim de anturajul apropiat al şefului statului rus, gangsterul-şef.
Usatîi preia de la Gorbunţov Universalbank, prin metoda numită în Moldova „atac raider“ – o combinaţie de decizii judecătoreşti cumpărate, şi falsificarea adunărilor generale ale acţionarilor, prin care oameni bine conectaţi preiau diverse afaceri. Gorbunţov fuge la Londra. Acolo este împuşcat din spate, la intrarea în bloc, cu mai multe gloanţe, dar supravieţuieşte. Şi aici începe o secvenţă de film cu gangsteri proşti, gen Jocuri, poturi şi focuri de armă. Poate mai ţineţi minte că, acum cîţiva ani, un asasin din Moldova a tras într-un om din cartierul Vitan. Deşi a tras cu mitraliera în plină stradă, nu a reuşit să-l omoare. Apoi am aflat că greşise victima, pur şi simplu împuşcase un vecin al celui pe care îl căuta. Asasinul se numea Vitalie Proca. Ei bine, camerele de supraveghere de la Londra arată că cel care trage în Gorbunţov este Vitalie Proca. Un asasin cu totul special: nu doar confundă oamenii pe care îi împuşcă, dar cei împuşcaţi tot supravieţuiesc. Producătorii filmului Rise fac legătura între Proca şi Usatîi.
Aceştia sînt bufonii Rusiei în Moldova. Încă de la începutul lui 2014, au umplut străzile oraşelor cu feţele lor – o neruşinată încălcare a legilor privind publicitatea electorală. Tot anul 2014, Dodon şi Usatîi au plătit concerte cu vedete din Rusia, concerte şi acte caritabile intens mediatizate pe bani. Evident, au avut resurse financiare aproape nelimitate. Dodon – mai serios, cu mesaje mai clar politice şi cu ideea simplă: mai bine prosperi cu Rusia, decît săracii Europei. Usatîi – mai bufon şi fără mesaje clare de politici, doar pe ideea: ştiu eu cum să fie bine. Trebuie să recunosc că Dodon e atît de cinic şi de serios în ce face, încît mereu l-am considerat mai periculos. Faptul că a ajuns el singur la 20% e mai rău decît dacă îşi împărţea voturile cu Usatîi.
Renato, cum îl alintă lumea, o tot dă în bară în diverse feluri, de unde deduc că ori are tendinţa de a se înconjura de proşti, ori este el însuşi un prost pe care au pariat greşit kaghebiştii de la Moscova. Pe lîngă povestea cu asasinul Proca, zilele trecute a mai apărut o înregistrare cu Usatîi, între timp fugit la Moscova, care vorbeşte cu mîna lui dreaptă rămas la Chişinău, Nicolae Ţîpovici. Din discuţie reiese că Usatîi comandase, iar Ţîpovici aranjase asasinarea unui ofiţer de poliţie, chiar şeful Direcţiei Operaţiuni Speciale din MAI. Ţîpovici dăduse comanda unor tipi din Transnistria, dar Usatîi se răzgîndise între timp. Aşa că cei doi discută la telefon cum să facă să-i găsească pe asasinii din Transnistria, ca să revoce ordinul. Usatîi pare speriat de ideea că ordinul lui s-ar putea totuşi îndeplini, Ţîpovici vrea şi el să fugă la Moscova, dar şeful îi ordonă ca mai întîi să distrugă hîrtiile din sediul partidului şi să-i găsească pe asasini. Dacă v-aţi gîndi la un film cu gangsteri inepţi şi haioşi, nu aţi vedea locul unui asemenea dialog în scenariu?
Dar să nu uităm că nu vorbim de filme cu gangsteri proşti. Dodon a fost numărul doi din guvernul moldovean şi este acum şeful celui mai mare partid din parlament, chiar dacă cel mai probabil nu va ajunge la guvernare. Usatîi este un tip care revine de la Moscova în ţara natală şi, brusc, preia o bancă. De altfel, cînd aud diverşi politicieni sau experţi români cum regretă că am privatizat sectorul bancar din România, cu mari bănci occidentale, mă gîndesc mereu la Moldova. Cînd e vorba de bănci, fantezia murdară a politicienilor sau a experţilor cu viziuni etatiste e că acestea ar trebui să fie la dispoziţia lor: să dea credite cum vor ei, să investească în anumite sectoare alese de ei. Ei bine, Moldova este îndeplinirea completă a acestei fantezii: băncile occidentale sînt cu totul marginale în Moldova. Băncile moldoveneşti sînt jucăria politicienilor şi a tehnocraţilor. Multe dintre ele au schimbat mai mulţi proprietari în ultimii ani, prin atacuri de tip raider.
Vorbeam acum cîteva luni cu un tip foarte bine informat, din anturajul unui oligarh, şi îmi spunea că se tem de o panică bancară în timpul campaniei electorale. Afacerişti conectaţi cu Rusia au preluat aceste bănci şi apoi le-au golit de bani. Deci, erau în poziţia de a băga spaima în populaţie, în plină campanie electorală. Am impresia că oligarhii proeuropeni au jucat „la rupere“ pentru a prelua bănci sau a stopa acţiuni de preluare ruseşti înainte de campania electorală. Iar sectorul bancar nu e singurul, cel mai mare eşec al coaliţiei de guvernare este instabilitatea proprietăţii de business din Moldova. Tocmai ce se lăuda guvernul moldovean cu portul de la Giurgiuleşti, pe Prut, ca un exemplu de investiţie străină (companie olandeză condusă de un neamţ), care poate deschide comerţul internaţional, şi aud că deja un atac raider a avut loc şi acolo, iar neamţul nu mai e sigur că afacerea e a lui. Acesta este modul de acţiune: proprietatea nu mai e sigură pentru că există procese între acţionari, care durează ani, şi cu judecători uşor de cumpărat. În aceste condiţii, oricît ar scădea impozitele ca să atragă investiţii, Moldova nu va atrage investitori occidentali serioşi. Aici intră în acţiune factorul ADN, cum îmi zicea cineva: „Trebuie să ai ADN puternic ca să rezişti.“ Şi ADN puternic însemna stomac rezistent, relaţii ca să cumperi magistraţi şi bodyguarzi vigilenţi. Cumva-cumva, se întîmplă că în spatele aproape tuturor afacerilor mari din Moldova se află ADN rusesc. Usatîi şi Dodon sînt doar extensia politică a asaltului rusesc asupra economiei. În acest plan, economia Moldovei ar trebui să se integreze cu cea din Rusia, nu prin acorduri sau tratate, ci prin ADN: controlul reţelelor de securişti asupra companiilor, proprietatea devine un moft, deci nu trebuie garantată şi depinde de conexiunile cu puterea, naţionalismul economic şi lupta cu neoliberalismul occidental maschează sărăcirea populaţiei, pentru a îmbogăţi elita, înăbuşirea capitalismului real bazat pe competiţie şi antreprenoriat.
Şi cînd, mai sus, am zis „oligarhii proeuropeni“, am fost doar pe jumătate ironic: chiar aşa este, orientarea proeuropeană a Moldovei a depins mereu de jocurile de culise, poturile şi focurile unor tipi cu ADN adaptat la mediu. Să fie frica de Rusia care îi mînă? Mie, dacă aş avea o avere de cîteva sute de milioane în Moldova, mi-ar fi frică de tipi care vin din Est şi pentru care aceste sume sînt bani de buzunar. Probabil oamenii ăştia ştiu de mult ceea ce scrie Karen Dawisha într-o carte recent lansată şi care face valuri (Putin’s Kleptocracy: Who owns Russia?): circa o sută de oameni ai lui Putin controlează cea mai mare parte din economia rusă. Iar oligarhii moldoveni sînt gustare la micul dejun pentru aceşti granguri. Deci, de ce susţin oligarhii moldoveni integrarea europeană? Zvonurile spun că şi-au transferat deja proprietăţile în UE (inclusiv în România). Integrarea europeană a Moldovei e precum cîrnaţii nemţeşti: au gust bun, dar nu e bine să te interesezi cum sînt făcuţi.
