Marcuse, Socrate, Bush, Snowden – cărţi bune de enervat amicii progresişti

Publicat în Dilema Veche nr. 568 din 31 decembrie 2014 - 7 ianuarie 2015
De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg

● Paul Johnson, Duşmanii societăţii (Humanitas, 2013). Johnson este tipul de scriitor care, dacă îl întîlneşti la vîrsta potrivită, îţi poate stabiliza traiectoria intelectuală în nişte opţiuni ferme. Întîlnirea mea din tinereţe cu volumul său Intelectualii (reeditat de Humanitas în 2011, l-am văzut încă în librării şi îl recomand cu căldură) a fost una care mi-a închis apetitul pentru limbariţă, speculaţie şi abstracţiuni cînd vine vorba despre politică. S-ar putea să fie şi una dintre cărţile care m-au pus pe traiectoria liberal-clasică, cu empatie pentru conservatorismul politic, unde mă găsesc şi acum. De altfel, recomand toată seria de autor de la Humanitas. Duşmanii societăţii este genul de volum polemic care dărîmă stînga intelectuală în formele sale din anii ’70 (e scris în 1977). Scrisă cu şarm, erudiţie şi cu foarte mult umor – izbucneşti în rîs singur cînd îi încondeiază pe diverşi. Johnson (care va lua ulterior parte la revoluţia neoliberală a lui Margaret Thatcher, fiindu-i consilier) trece rapid prin istorie, aducînd uneori interpretări surprinzătoare. Imperiul Roman a căzut pentru că a renunţat la libertatea cetăţenească, atunci cînd împăraţii au început să reglementeze toate aspectele economice şi sociale – barbarii au copleşit Imperiul nu pentru că erau mai mulţi, ci pentru că romanii nu mai erau cetăţeni, ci sclavi ai statului, deci regatele barbare le ofereau alternative mai bune, libertatea în cadrul tribului. Deşi erau comercianţi de geniu, olandezii nu au fost capabili să înceapă revoluţia industrială şi au pierdut lupta cu englezii pentru că au acceptat impozite prea mari, tiranice (deci nu spiritul protestant a născut capitalismul, ci impozitele mici, libertatea economică, dreptul de proprietate şi patentele pentru invenţii). Şi tot aşa. Cine sînt duşmanii societăţii, cei din titlu? Statul supradimensionat, breslele înăbuşitoare. În zilele noastre (adică în anii ’70), panica ecologistă; inflaţia provocată de guverne pentru a redistribui avuţia clasei de mijloc (interesant elogiul lui Keynes – Johnson spune că el era un pragmatic care inova în funcţie de realitate, din păcate, atunci cînd keynesismul a dus la stagflaţie, Keynes era deja mort şi, în loc să continue să inoveze, urmaşii săi îi aplicau sfaturile de parcă ar fi fost o evanghelie); relativismul moral; limba de lemn, tendinţa filozofilor de a se ocupa mai mult de limbaj decît de realitate (filozofia de tip „joc de societate“); stînga fascistă universitară, pe linia Marx – Freud – Sartre – Marcuse şi diverse forme de gîndire mistic-religioasă, care se prezintă ca ştiinţe: marxismul, antropologia, psihanaliza. Pentru fiecare avem capitole speciale, savuroase. Plus, cum ziceam, formule de o ironie ucigătoare: „În cazul lui Wittgenstein, motivele pentru care nu a mai fost de acord cu propriile concepţii anterioare sînt şi mai obscure decît raţionamentul prin care a ajuns la cele dintîi.“ (p. 183)

● Paul Johnson, Socrate – un om pentru timpurile noastre (Humanitas, 2013). O delicioasă biografie a lui Socrate, pe care o includ aici pentru că Johnson îi dă filozofului misiunea de a fi arhetipul unui gen de individ conservator, pe care el îl vede ca ideal. Un conservator legat de realitate şi de fapte, curios, deschis la minte şi tolerant. Ca opoziţie la conservatorul obtuz şi obsedat de idei fixe, care devin idiosincrazii. Cine este personificarea acestui al doilea tip de conservator? Desigur, Platon: „Putem fi absolut convinşi că lui Socrate i-ar fi displăcut şi n-ar fi fost de acord cu cetatea ideală pe care voia să o edifice Platon (…). La vremea tinereţii, Platon îl idolatriza pe Socrate; la maturitate, l-a repudiat, dar fără să lase această impresie cititorului neatent sau poate nedîndu-şi nici el prea bine seama ce face. În primul rînd, trebuie spus că Socrate era un radical conservator, pe cînd Platon era un conservator radical. Socrate era deschis oricărei idei prin care se puteau depăşi diversele obstacole de natura demonstraţiei logice ce i se înlănţuiau în minte. (…) Socrate era un om chibzuit, practic, cu picioarele pe pămînt, adept al utilului, şi nu al perfecţiunii, îngăduitor cu privire la infinita diversitate a firii omeneşti. Nu era poet, ci un maestru al prozei vorbite. În schimb, Platon era poet. Mai rău decît atît, era un poet frustrat. În alcătuirea sa spirituală intrau şi trăsături de vizionar, de mistic, de transcendentalist. Credea în metempsihoză. Considera că sufletul deţine în adîncul său cunoştinţe intrinseci, uitate, care puteau fi readuse la lumină. Credea în forme transcendente, opuse obiectivelor individuale. Socrate nu credea în nimic din toate acestea.“ (pp. 77-79)

● George W. Bush, Momente de decizie (Pandora, 2012). Nimic nu va enerva un progresist mai rău decît să-i faceţi cadou o carte de memorii ale lui W. O va lua la modul personal, deci procedaţi cu atenţie, doar dacă are simţul umorului. Pentru progresişti e o chestiune de identitate personală să-l urască pe Bush, deci să citească această carte îi expune unui pericol real: ar putea empatiza cu Diavolul însuşi, le-ar putea afecta imaginea de sine mai ceva ca un iPhone de generaţie veche. Bush reuşeşte însă o performanţă, nu e o carte clasică de memorii, în care omul scrie ce îşi aduce aminte din perioada mandatului. Dacă Adrian Năstase s-a întins pe vreo zece cărţi cu memoriile din perioada cînd era ministru de Externe în România, Bush reuşeşte să sintetizeze aici cam tot ce e important de ştiut din două mandate ca şef al lumii libere. Şi asta pentru că organizează materialul nu cronologic, ci în jurul unor decizii. Fiecare capitol este povestea a cum a ajuns să ia o decizie: cum a ajuns să decidă că banii publici nu ar trebui să finanţeze cercetarea pe celule stem, cum a ajuns să invadeze Irakul, cum a fost cu intervenţia după uraganul Katrina etc. Aranjată aşa, cartea nu are cum să nu te pună pe gînduri (evident, dacă gena progresistă te lasă să o citeşti). Acest preşedinte cowboy e un om profund chinuit de deciziile pe care trebuie să le ia. Şi fiecare decizie este aproape cu totul altfel decît aţi citit în presa care i-a fost în general ostilă. Adevărul este că, dacă Traian Băsescu ar putea să dea dovadă de disciplina necesară pentru a scrie o carte organizată astfel, aş fi foarte curios să o citesc (am avut un val de articole de bilanţ despre Traian Băsescu, la finele lui 2014, ar fi cazul să îl facă şi el însuşi). Unele amănunte te lasă mască. De genul: „Singurul meu regret legat de legea PATRIOT este titlul ei. Iniţial, cînd proiectul de lege a fost trimis de către administraţia mea la Capitoliu, ea s-a numit Legea antiterorism din 2001. Congresul s-a dat mai deştept şi a rebotezat-o. Prin urmare, se subînţelegea că oricine se opunea acestei legi nu era patriot. Nu asta a fost intenţia mea. Ar fi trebuit să cer Congresului să-i schimbe numele înainte să o semnez.“ (p. 237). Şi pentru că tot e la zi tema cu tortura CIA, Bush are curajul de a nu ocoli nici o chestiune dură. Descrie pe lung nesfîrşitele dezbateri din cadrul administraţiei. Preşedintele primea propuneri detaliate ale unor metode pe care CIA le avea în vedere. Le-a refuzat pe cele mai multe. Dar experţii îl asigurau că e nevoie, că doar aşa se pot obţine informaţii care să prevină atentate, de la granguri Al-Quada prinşi. Acesta e genul de decizie greu de luat. Dacă s-ar mai fi întîmplat un 9/11, scandalul ar fi fost că de ce nu a autorizat preşedintele. Dacă mă întrebaţi pe mine, tot această poveste pleacă de la spiritul legalist absolut al americanilor. În sistemul lor, ofiţerii trebuie să aibă instrucţiuni scrise, autorizate şi legiferate pentru orice. Chestia asta îi umple de uimire pe cei din alte state, care torturează oameni de cînd se ştiu. Şi nu vorbim de ruşi, egipteni sau sud-africani, de la care ne aşteptăm. Acolo e clar: statul nu are nici un fel de scrupule în a tortura oameni. Dar am auzit acest argument şi în ce îi priveşte pe britanici (în luptă cu teroriştii IRA), francezi (în Corsica) sau spanioli (ETA). Metoda de lucru consacrată în mediile de securitate era: ia-l pe sus, bagă-l într-o cameră şi dă-i bătaie. Drepturi, proceduri legale? Du-te, dom’le de aici, ăştia sînt terorişti. Cu alte cuvinte, o modalitate extralegală de privare de drepturi prin decăderea din statutul de obiect al legii: tu nu mai exişti legal pentru că eşti terorist. Iar dacă se află (şi şansele sînt mici), atunci maxim ce se poate întîmpla e să fie pedepsiţi nişte ofiţeri torţionari. Sistemul ca atare nu stîrneşte pasiuni, pentru că nu există un sistem legal de tortură, este o obişnuinţă extralegală. Ei, nu, la americani, chiar şi după ce le-au căzut turnurile, ei aveau nevoie de un sistem legal. De instrucţiuni scrise. De acoperire juridică. De aici absurditatea legiferării a ceva ce nu poate fi, de fapt, legiferat. De aici seria imensă de scandaluri şi pata pe obrazul Americii. Doar că e uşor acum să decidem că Bush a greşit. A fost eficient? Măcar s-au obţinut informaţii de valoare? Bush aduce multe dovezi în carte că da, cu cazuri reale. Recentul raport al Congresului spune că nu. Să zicem că problema încă se dezbate. Cît despre Congres, o temă recurentă în carte este laşitatea celor de acolo, care îl scoate din minţi pe Bush. Îl sprijină în invazia Irakului, apoi dau vina doar pe el. Sînt informaţi despre tehnicile de tortură ale CIA, ştiu tot la detaliu – cînd izbucneşte scandalul, doar Bush e de vină. Votează rezoluţii ca să fie dur cu Saddam, pentru că are arme de distrugere în masă – cînd nu se găsesc armele, Bush i-a minţit etc. Ar fi multe de spus despre cartea asta, cum ziceam, aproape totul e altfel decît credeţi că ştiţi. Dar nu vreau să vă răpesc plăcerea de a o citi.

● Edward Lucas, The Snowden Operation: Inside the West’s Greatest Intelligence Disaster (Kindle edition). Ediţia electronică costă o liră, aşa că, dacă citiţi pe dispozitive electronice, e musai să o luaţi. Chiar dacă nu vă pasionează subiectul cvasitabloid cu Edward Snowden, la un moment dat tot vă va asalta un fan al individului ca să vă bage în ochi subiectul şi să vă demonstreze ce ticăloasă e America. Snowden produce la progresişti cam acelaşi efect ca Bush, dar pe invers. Temele astea cu netul, cu indivizi care se luptă cu Sistemul ca în Matrix se înscriu în placa lor mentală. Lucas e un tip pe care îl urmăresc de mult, aş putea spune că sînt un fel de fan, am mai recenzat aici cartea lui legată de Rusia, în care a spus despre Putin cam tot ce ştim acum cu toţii, că e un securist care vrea să instaleze o dictatură şi să cucerească alte ţări. Doar că el a scris cartea acum cîţiva ani, cînd nu era la modă să vorbim urît de preşedintele ales democratic al Rusiei. Deci, aş putea să spun că Lucas are un geniu de a scrie astăzi ceva ce merge împotriva curentului, dar care va deveni opinia majoritară poimîine. Iar în cartea asta demonstrează absolut credibil că Edward Snowden e un idiot util, care pozează în erou, dar a făcut rău inutil multor oameni, acţionînd pe o schemă folosită anterior de KGB în operaţiuni cu racolaţi. Cum face această demonstraţie? Ei bine, acum am două opţiuni: fie să mai scriu încă un articol cu sumarul acestei demonstraţii briliante, fie să vă rog frumos să daţi o liră ca să aflaţi. Mai bine o liră.  

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE 

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.