Victor Ponta şi libertatea presei
– say cheese! –
„O ţară liberă poate exista doar dacă există şi o presă liberă.“ Această banalitate cu aer profetic a fost reacţia lui Victor Ponta faţă de condamnarea lui Dan Voiculescu. „Atît timp cît voi fi lider politic şi cetăţean al României, sînt obligat să fac tot ce stă în puterile mele pentru ca jurnaliştii Antena 3 / Antena 1 şi toţi jurnaliştii din ţara noastră, indiferent de politica lor editorială, să-şi poată desfăşura activitatea conform dreptului constituţional la libera exprimare şi independenţa presei“, a adăugat şeful Guvernului, pe pagina sa de Facebook. Ce om bun, dom’le! Ce lider european impecabil! Cum moare el de grija jurnaliştilor, „indiferent de politica lor editorială“! Iar comentariul începe cu „deşi nu comentez deciziile instanţelor…“ Rar s-a mai văzut o ieşire atît de ticăloasă îmbrăcată în cuvinte atît de frumoase.
Vasăzică şeful Guvernului României tratează cazul Voiculescu în termeni de libertatea presei. Şi, totuşi, şeful Guvernului României nu comentează deciziile instanţelor de judecată. Cum vine asta? Un individ X este judecat pentru fraudă şi spălare de bani. Între altele, individul X a fost liber opt ani să tergiverseze procesul, inclusiv candidînd de două ori şi demisionînd din Parlament (pe listele şi cu sprijinul politic al partidului condus de Victor Ponta). Şi deşi nu comentează deciziile instanţelor de judecată, Victor Ponta se zbate brusc să apere libertatea de exprimare. Cum ar veni, libertatea presei a fost în banca acuzaţilor şi ticăloasa de ea a luat zece ani pentru spălare de bani.
Libertatea presei nu a fost la proces, a fost doar adusă în discuţie de secta de la Antena 3, pentru a se victimiza, iar Victor Ponta a susţinut această fraudă. Aparent fără să spună nimic greşit, şeful Guvernului nu doar că a comentat, de fapt, decizia instanţei, dar s-a şi plasat în tabăra descîntătorilor infractorului condamnat. A discuta cazul în termeni de libertatea presei este un abuz logic, iar organizaţiile care se ocupă cu libertatea presei (CJI, Active Watch) nu s-au sesizat, precum şeful Guvernului.
Iar în cazul nostru, lupul se declară, mieros, adoratorul oilor: Victor Ponta reprezintă, în acest moment, cea mai serioasă ameninţare la adresa libertăţii presei din România. Asta din două motive: a) controlul instituţiilor şi b) construcţia în premieră a unui trust de presă aservit unui politician (adică lui Victor Ponta; Dan Voiculescu a fost politician la mîna a doua, doar ca rezultat al faptului că era geambaş de lucrători în televiziune).
Libertatea presei este un construct care presupune o serie de instituţii, reglementări şi practici. În activitatea sa de pînă acum, Victor Ponta a acţionat pentru a acapara instituţiile, a folosit abuziv reglementările şi a impus proaste practici. A distrus CNA, numind acolo persoane care au lucrat pentru el ani de zile, fără nici un fel de notorietate publică, şi a negociat politic ca una dintre acestea să fie aleasă preşedinta CNA. Ideea existenţei unei instituţii autonome de reglementare precum CNA este că membrii acesteia au mandate care nu coincid cu ciclurile alegerilor politice şi că au credibilitate personală. Practic, politicienii aleşi deleagă puterea de reglementare unor personalităţi care pot arbitra un bun public (în acest caz, licenţele de emisie). CNA nu a funcţionat niciodată strict după aceste principii, dar actualul Consiliu controlat de Victor Ponta este cel mai prost din istoria acestei instituţii. Ponta a avut noroc pentru că victoria în alegeri a USL a coincis cu expirarea mandatelor mai multor membri, deci a putut umple instituţia cu anonimi care nu au alt merit decît că au lucrat cu el însuşi. Ideea de instituţie autonomă a fost făcută praf, prin această proastă practică. Pe vremuri, chiar PSD sau Ion Iliescu numeau în CNA oameni care aveau cît de cît un profil, de gen Mihai Mălaimare sau Ralu Filip. Acesta din urmă a fost un preşedinte al CNA energic, care a făcut ordine în modalităţile de măsurare a audienţei şi a adus la ordine televiziunile, pe anumite subiecte, chiar dacă şi-a urmărit agenda pro-Adrian Năstase, care îl numise. Actualul CNA nu mai face nici măcar asta. De fapt, nu face nimic, este o legumă. Cineva mi-ar putea spune că mai bine un CNA legumă decît un CNA activ, dar abuziv. Nu e aşa, un CNA în moarte clinică înseamnă că şeful Guvernului şi al PSD a autorizat anarhia în televiziuni, de care profită cei mai venali dintre lucrătorii din această industrie. Asta pentru a nu-i numi în mod abuziv „jurnalişti“ pe lucrătorii de la Antena 3 – de remarcat că Mircea Badea a refuzat mereu să fie numit „jurnalist“ cînd Cătălin Tolontan îl dojenea, pentru ca, la condamnarea lui Voiculescu, să redevină jurnalist şi să se lupte pentru libertatea presei, de mînă cu stăpînul CNA, Victor Ponta.
Tot libertatea presei presupune instituţii publice de media puternice şi independente. Raportul privind sustenabilitatea presei pe care l-am scris anual pentru CJI, de vreo 12 ani, are indicatori speciali despre presa publică. Prezumţia este că organele publice de presă pot ameliora, prin conţinut şi prin poziţii, abuzurile celor private, fie că vorbim despre tabloidizare sau despre promovarea de către privaţi a intereselor patronilor. După ce a cîştigat majoritatea parlamentară, USL a schimbat rapid Consiliile de Administraţie de la TVR şi Radioul public. Ceea ce transformă ideea de independenţă a acestor organisme într-o glumă. Tocmai de aceea avem Consilii de Administraţie cu mandat fix, ca să nu fie nişte prelungiri ale majorităţii parlamentare. Altfel, ar numi grupurile parlamentare cîte un deputat, în funcţie de procentele din alegeri, să activeze în Consiliu şi basta – am face şi economie, să nu mai avem încă o garnitură de oficiali plătiţi acolo. Dar Victor Ponta în complicitate cu Crin Antonescu au folosit o chichiţă legală: au respins raportul de activitate care stă necitit în Parlament, atrăgînd astfel demiterea CA. Mare parte din problemele TVR şi RRA s-ar rezolva doar eliminînd această legătură între respingerea raportului şi demiterea CA (s-ar schimba trei cuvinte într-o lege). Dar nici o putere nu a vrut să facă asta. Deci USL a acaparat rapid TVR şi RRA. La TVR, liberalii i l-au lăsat moştenire lui Victor Ponta pe Stelian Tănase, care e mai rău decît un obedient: este un obedient cu idei măreţe. TVR este în faliment (îl găsise aşa, ca să fim corecţi), dar Tănase are planuri grandioase care agravează acest faliment, deci stă la mîna lui Ponta ca să-i dea subvenţii şi să-i şteargă din datorii. În ceea ce priveşte RRA, povestea e ca la CNA: ca să elimine orice risc, Ponta şi-a numit un fidel fără nici un profil public. Puţină lume mai ştie acum că povestea de dragoste dintre Victor Ponta şi libertatea presei a început foarte prost, pentru aceasta din urmă, încă de pe vremea guvernării Năstase: Guvernul a alocat atunci, unui investitor francez, prima licenţă FM naţională, pe care s-a construit Europa FM. Victor Ponta era atunci omul de legătură al lui Năstase şi al PSD, prin care se încerca controlarea postului (conform strategiei de alocare a posturilor de radio şi TV între grangurii PSD, aşa cum am aflat ulterior din celebrele stenograme). Iar Victor Ponta acţiona printr-un domn care se numea Ovidiu Miculescu. Acest Miculescu a fost numit, după preluarea puterii de către Ponta, ca şef la Radioului public.
Pe scurt, Victor Ponta a distrus şi/sau a acaparat singurele instituţii prin care statul român poate juca un rol pozitiv în ceea ce priveşte starea presei din România: CNA, TVR, RRA. Dacă chiar ar fi dorit să facă „tot ce stă în puterile“ sale, pentru ca „toţi jurnaliştii din ţara noastră, indiferent de politica lor editorială, să-şi poată desfăşura activitatea conform dreptului constituţional la libera exprimare“, atunci Victor Ponta: a) ar fi numit personalităţi credibile la CNA şi le-ar fi permis să arbitreze bunul public numit licenţe TV; b) ar fi respectat regula terminării mandatului pentru CA de la SRR şi TVR; c) ar fi eliberat TVR din noua robie financiară faţă de Guvern, cerînd finalizarea restructurării şi anularea planurilor grandomane ale lui Stelian Tănase; şi d) nu ar fi numit pe cineva atît de evident supus la SRR. Să nu luaţi acest paragraf ca unul de dat sfaturi, nu cred că Victor Ponta este un lider în căutare de sfaturi pe tema libertăţii presei. Este un om care ştie clar ce a vrut să facă şi a făcut: să controleze.
În sfîrşit, Ponta a tras o lecţie perversă din experienţa lui Adrian Năstase: mai bine să ai basculanta ta. Năstase reuşise să exercite un control considerabil asupra trusturilor private. Dar acest control era firav, condiţionat de puterea sa politică momentană, şi trebuia cumpărat periodic, fie cu contracte preferenţiale, fie cu alianţe politice (în cazul lui Dan Voiculescu). Ponta are acum ceea ce Năstase nu a avut niciodată: basculanta sa. Adică trustul de presă pe care i-l construieşte Sebastian Ghiţă. Acesta, dependent economic şi politic de Ponta, ia de la stat, pe de o parte (contracte prin interpuşi), pentru a construi un trust puternic (devenind el însuşi interpus pentru Ponta). Conflictul recent dintre Ponta şi Adrian Sîrbu are la bază refuzul acestuia de a vinde lui Ghiţă Mediafax şi Gândul (sau a vinde ieftin).
Acum cîţiva ani, vorbeam în rapoartele despre presă pe care le scriam despre dominaţia celor cinci mari: fraţii Micula, Voiculescu, Vântu, Patriciu şi Sîrbu. Printr-o combinaţie de efecte ale crizei economice (Micula, Patriciu) şi acţiuni ale justiţiei (Vântu), dominaţia celor cinci a fost distrusă, în ultimii ani. Voiculescu rămăsese ultimul dintre moguli. Cu el intră la puşcărie o întreagă epocă. Ar trebui să ne bucurăm şi pentru libertatea presei. Dar sîntem într-o perioadă de reaşezare anarhică, unde întrevedem noua tendinţă: controlul indirect şi cu bani murdari al unor politicieni asupra trusturilor de presă. Şi două paradoxuri murdare. Primul: dinspre opoziţie, doar Elena Udrea a acţionat pentru a construi un trust de presă controlat informal (B1, EVZ), deci dreapta politică va depinde mediatic de Udrea, mai mult decît vrea să creadă. Al doilea: s-ar putea ca din căderea lui Voiculescu să aibă de cîştigat cuplul Ghiţă – Ponta. Doar Ghiţă are conexiunile politice şi banii pentru a ieşi la cumpărături, atunci cînd Intact se va prăbuşi sau cînd familia Voiculescu va decide că e vremea pentru exit. Ponta este principalul prădător.
„Ascultă la mine, e mai rău ca Năstase“, îmi spunea recent un amic, genul de ziarist care vede multe cicatrici, cînd se uită în oglindă. Care se poate uita în oglindă. Şi care nu întîmplător tocmai ce a ieşit din presa mainstream, pentru a se refugia într-un proiect online fără legătură cu politica. Cred că are dreptate: Victor Ponta a construit pe nesimţite un ghem de legături în instituţii şi afaceri media, care îl fac mai periculos pentru presă decît Năstase. Mai ales că Năstase domnea într-o epocă în care trebuia să demonstreze în exterior bună purtare democratică, pentru a intra în UE. Ponta e aproape să domnească într-o epocă în care populiştii ameninţă democraţia liberală în jurul Europei, prin Putin şi Erdogan, şi o ameninţă din interior, prin Viktor Orbán. Vom mai avea o ancoră externă pentru apărarea libertăţii? Oricum, a te declara campionul libertăţii presei, în aceste condiţii, este greţos.
Adrian Năstase a crezut că poate să-i controleze pe toţi. Dan Voiculescu a crezut că poate să-i cumpere pe toţi. Amîndoi au aflat pe pielea lor că mereu rămîn unii pe afară, iar ăştia te vor urî pentru că ai încercat. Victor Ponta crede că pe cei pe care nu îi poţi controla îi poţi cumpăra, şi invers. Crede greşit?
