Stînga iubeşte Omul, dar nu suportă oamenii
– cazul cu şcolile –
În 2008, Pactul pentru Educaţie a fost semnat şi asumat de toate partidele parlamentare. Pactul prevedea că statul va aloca bani şcolilor în funcţie de numărul de elevi, banii urmează elevul. Acest principiu ar fi trebuit să înlocuiască vechiul sistem în care şcolile primesc bani pentru salariile profesorilor şi pentru dotări/investiţii. În acest sistem, pentru a fi un şef de şcoală de succes trebuie deci să ai cît mai mulţi profesori şi să poţi justifica nevoi de investiţii. Ce părere au elevii şi părinţii lor despre educaţia pe care o oferi nu contează.
Formula din Pactul pentru Educaţie avea un potenţial revoluţionar. A fi un bun director de şcoală însemna să te gîndeşti la „clienţi“. Pare atît de simplu şi de bun-simţ încît devii frustrat că a fost nevoie de un Pact pentru Educaţie. Abia prin legea educaţiei naţionale a lui Daniel Funeriu principiul „finanţarea urmează elevul“ a devenit text de lege: „Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţămîntul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat, particular sau confesional acreditat (…). Finanţarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preşcolar, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei“. Statul face un calcul şi spune cît costă să educi un elev, apoi banii respectivi urmează elevul. Costul standard calculat de minister e în jur de 2500 de lei pe an (cu unele ajustări pentru elevii din zonele rurale izolate sau pentru cei minoritari). Deci tu, copil, ai de la stat 2500 de lei pe an, care te urmează. E puţin, deci merită să facem eforturi noi, ca societate, să creştem această sumă în viitor, dar am şti exact pentru ce dăm banii şi lăsăm oamenilor libertatea să aleagă. Din nou, atît de bun-simţ încît e frustrant să te gîndeşti că le-a luat atîta.
Şi totuşi. Vine USL la putere. Guvernul dă o ordonanţă prin care anulează sau amînă aplicarea anumitor prevederi din legea educaţiei. Între care şi cea de mai sus. Dat fiind că vorbim de o ordonanţă care a desfiinţat multe alte prevederi reformiste din legea lui Funeriu, cel mai probabil şi acel articol a picat victimă cererilor dinspre sindicate. Care sindicate urăsc ideea că salariile profesorilor nu vor mai veni automat şi vor depinde de menţinerea, respectiv atragerea elevilor către şcoli. În campania electorală pentru prezidenţiale, Victor Ponta anunţă la TV: „Vom prevedea în bugetul pe 2015. Principiul este al banului care urmează elevul, studentul. Nu s-a aplicat acest lucru. Banii au mers doar la şcolile publice. Am stabilit că de anul viitor vor intra la ciclul primar, clasele I-IV, la finanţare, inclusiv şcolile confesionale (…). Şi am spus: din 2015, de la 15 septembrie, asigurăm finanţare, mai ales că impactul e foarte mic. Sînt, de fapt, puţine şcoli confesionale şi private. După care orizontul ar fi, dacă putem 2016-2017, să mergem la ciclul gimnazial“. Priviţi aerul magistral de politician la lucru: vă dau, am făcut eforturi, am pus în buget, asigurăm noi… Ponta vine şi promite în 2014 că ne va da ceva ce tot el ne-a luat în 2012. Şi nici măcar imediat, ci doar la învăţămîntul primar acum. Magistral tupeu.
Guvernul Ponta a anunţat că de la toamnă finanţarea va urma elevul. Care este atunci logica butadei din titlu (care nu mai ştiu cine a spus-o)? E vorba de reacţia pavloviană a stîngii intelectuale româneşti. Dar înainte de asta, un ocol pe la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În primăvara lui 2014, Asociaţia Părinţilor din Liceul „Don Orione“ din Oradea a sesizat CNCD. În petiţia lor, părinţii spun că e discriminatoriu ca familia lor să nu primească alocaţia de susţinere a învăţămîntului obligatoriu. Dacă există un cost asumat de stat pentru fiecare elev, este discriminatoriu ca plata să depindă de forma de proprietate a şcolii (mai ales că educaţia e obligatorie, iar statul acreditează inclusiv şcolile private). Decizia CNCD este remarcabilă (hot. 412 din 16.07.2014). CNCD decide că nu are competenţă materială în domeniu (nu poate sancţiona Parlamentul şi Guvernul pentru ce legi adoptă sau amînă), dar că poate emite un punct de vedere la nivel de principiu. Documentul citează o serie de hotărîri CEDO şi decide că e vorba de discriminare pentru că statul român tratează diferit persoane aflate în situaţii similare. De remarcat că discuţia de la CNCD ar fi putut avea loc şi fără legea Funeriu amînată de Ponta. CNCD spune că e un drept constituţional al copilului şi nu trebuie să depindă de cine este proprietarul şcolii.
Decizia CNCD este importantă din două perspective. 1) Arată calea unui proces. Precedentul este dat de cazul Tatoiu (înţeleg că este nepotul celebrei doamne). În 2005, părinţii elevului Tatoiu care învăţa la Şcoala Americană din Bucureşti au dat în judecată statul român pentru că refuza să-i plătească alocaţia de elev. Ministerul Educaţiei a răspuns familiei că, fiind înscris la o şcoală privată, nu poate primi alocaţia. Familia Tatoiu a dat în judecată Ministerul şi a sesizat CNCD. Consiliul a emis un punct de vedere similar cu cel privind finanţarea per elev, spunînd că, potrivit Constituţiei, alocaţia e un drept al copilului şi nu ar trebui să depindă de forma de proprietate a şcolii. Judecătorul de caz a sesizat Curtea Constituţională privind legea alocaţiilor (o lege veche din 1993). Curtea a decis că legea e neconstituţională, că alocaţia e un drept inalienabil al copilului. Dezvolt subiectul pentru că mi se pare evident precedentul: părinţii copiilor de la şcolile private trebuie să meargă în instanţe şi să forţeze un judecător să trimită cazul la Curtea Constituţională. Curtea poate decide că susţinerea financiară a învăţămîntului (care e şi obligatoriu) e un drept al copilului şi nu ar trebui să depindă de forma de proprietate a şcolii (şi nici de pixul lui Victor Ponta). Deci că vechea lege a educaţiei (pre-Funeriu) era neconstituţională, iar amînarea implementării finanţării per elev este ea însăşi neconstituţională.
2) recomandarea CNDC aşază discuţia în termenii egalităţii şi ai dreptului individual. Nu mai vorbim de simplul pragmatism (e mai bine pentru elevi să poată alege), ci de egalitate în faţa legii. De aceea stînga intelectuală românească a fost prinsă pe picior greşit de discuţie. Stînga intelectuală urăşte finanţarea per elev în toată lumea. Decizia CNCD şi decizia lui Ponta au stîrnit o reacţie pavloviană. Furia este voit manipulatorie, titlurile şi postările de pe Facebook vorbesc doar despre „finanţarea şcolilor private“. Elevul care primeşte banii nu contează, el este masă de manevră pentru şcolile private, care sînt duşmanul poporului.
De remarcat că, de fapt, foarte puţini elevi români învaţă la şcolile private (1,9%), dar impactul mare al măsurii ar fi pe şcolile de stat, care ele ar intra în concurenţă unele cu altele. De fapt, concurenţa, care există deja, e naturală. Doar că se rezolvă meschin, prin şpagă şi pile. Dacă vrei la stat şi cauţi şcoală bună, recurgi la pile. Dacă nu, mergi la privat. Cineva îmi făcea un calcul că plătea la stat fondul clasei, cadouri pentru învăţătoare, serbări şi altele, încît a devenit convenabil să dea copilul la privat. Care prin definiţie, în România, e mai de calitate, pentru că e orientat spre „clienţi“. Actualul sistem de stat, autist la clienţi, omoară încet chiar şcolile de stat. Elevii sînt victime, doar sindicatele profesorilor sînt mulţumite. Trend-ul în clasa de mijloc e privatul şi probabil va creşte în viitor, pentru că lumea fuge de programa obtuză şi de profele care ştiu că nu depind de clienţii-părinţi.
De ce te-ai opune la aşa ceva? Stînga iubeşte Sistemul. Stînga iubeşte Egalitatea. Pentru ca Sistemul să fie bine şi pentru ca Egalitatea să triumfe, noi, oamenii şi copiii noştri, trebuie să îndurăm. Şcolile de stat sînt jalnice? Asta e situaţia, trebuie să suferim pînă vor veni vremuri mai bune. Spitalele de stat sînt infernale? Asta e situaţia, trebuie să suferim pînă se va remedia situaţia.
Nu e o excepţie, discuţia e chiar definitorie pentru stînga. Nu degeaba politicienii de stînga tind să fie mai moderaţi şi mai de bun-simţ decît intelectualii de stînga. Politicienii au de-a face cu oamenii reali, le caută voturile, stau de vorbă cu ei. E greu să spui unui om real în faţă: mă, tu trebuie să crăpi într-un spital de stat, nu îţi decontăm din impozitele tale decît operaţia făcută la stat pentru că Sistemul e mai important decît tine. Intelectualul de stînga însă îşi permite asta. El are de salvat Umanitatea şi Egalitatea. În plus, pentru intelectualul de stînga există un fel de listă de bifat. Cam cum aveam în liceu. Eşti rocker dacă: ai plete, porţi blugi rupţi şi asculţi Metallica. Eşti depeşist dacă… Eşti de stînga dacă urăşti companiile, nu vrei cotă unică, nu vrei şcoli private etc. Intelectualul de stînga e un animal de turmă, iar masculii alfa sînt cei care menţin puritatea ideologică. Deci a fi intelectual de stînga înseamnă să ai o listă de chestii pe care le respingi pavlovian. Ţine de identitatea ta. Dacă ai decis că eşti de stînga şi accepţi finanţarea per elev e ca şi cum ai fi rocker şi asculţi Depeche Mode. Intri în criză identitară.
Asta înseamnă că nu ar trebui să ne pese de elevii care rămîn în şcoli proaste, de elevii săraci, de elevii de la sate? Evident că ar trebui să ne pese. Echitabil este să laşi tuturor oamenilor libertatea de a alege şi să gîndeşti politici pentru cei dezavantajaţi. Stînga crede că echitabil e să-i obligi pe toţi oamenii să sufere într-un Sistem prost. Pentru că, prin natura ei, stînga e umanistă, dar inumană.
a publicat acum trei săptămîni un cover story despre şcolile private din lumea subdezvoltată („Low cost private schools“, 1 august). Sierra Leone a descoperit că plătea salariile a 6000 de profesori fictivi (şefii şcolilor luau bani pentru angajaţi non-existenţi). Asemenea cazuri abundă în articol. Dezamăgiţi de stat, cei mai săraci dintre săracii lumii îşi educă copiii în şcoli private improvizate, unde plătesc doi dolari pe lună – nimic chiar după standardele româneşti, dar mult pentru ei – doar pentru a le da o şansă. Într-un caz din India, copiii merg la şcoala de stat ca să mănînce cornul şi laptele (echivalentul local), dar cum profesorii nu vin la muncă, merg după colţ într-o cămăruţă fără geamuri, unde părinţii plătesc un profesor din banii lor. Un exemplu elocvent de cum gîndirea de secol XIX industrial – să facem şcoli de stat pentru toţi – a eşuat şi gîndirea de piaţă ajută oamenii foarte săraci.
Observ în multe dezbateri stînga – dreapta că stînga îşi arogă o bunătate genetică. Stînga e sufletistă, stînga e drăgălaşă, stîngii îi pasă. Prin contrast, dreapta nu are suflet, e egoistă, e individualistă, vrea eficienţă, nu iubire. Mulţi prostănaci de dreapta acceptă dezbaterea în aceşti termeni. Se bat cu pumnul în piept că lor nu le pasă de oameni, care sînt puturoşi şi proşti, că fiecare să se descurce cum o putea. Mi-e ruşine cu aceşti oameni de dreapta. Şi sînt apriori perdanţi în orice dezbatere. Oamenii sînt importanţi pentru dreapta şi pentru liberalism. Dreapta se adaptează la nevoile oamenilor, încearcă politici, testează, ce merge menţine, ce nu merge abandonează. În secolul XIX era o necesitate istorică construirea de şcoli publice şi în ultimul sat, pentru a educa masa de analfabeţi. În secolul XXI, acel sistem îşi arată limitele. Nu analfabetismul de masă trebuie combătut, ci inadaptarea la modernitatea economică. De aceea, sistemul de educaţie trebuie să fie flexibil, cu libertatea de a alege pentru cei mulţi plus politici de echitate pentru cei rămaşi în urmă. Asta înseamnă să îţi pese de oameni. Adevărata bunătate e la dreapta.
