Ce a fost în capul echipei Tsipras/Varoufakis

Publicat în Dilema Veche nr. 597 din 23-29 iulie 2015
De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg

În februarie 2015, guvernul grec condus de Syriza, abia instalat în funcţie, provoca o criză în relaţia cu ţările din zona euro, care erau cei mai importanţi creditori ai Greciei. Ziarele europene relatau înfrigurate că euro este (din nou) aproape de colaps, se întîmplau summit-uri de urgenţă. Cu nervii tuturor întinşi la maximum, se anunţa triumfal că s-a ajuns la un acord temporar, pentru următoarele patru luni. Adică pînă la 30 iunie. Ce s-a întîmplat de la 30 iunie pînă acum ştiţi deja. 

Ce a fost în capul guvernului grec în aceste patru luni? Acordul din februarie era foarte clar, trebuia să se întîmple nişte lucruri pentru ca Grecia să mai primească bani şi după iunie. Nu s-au întîmplat. Care era planul grecilor? Evident, nu am cum să furnizez răspunsuri definitive, doar nişte intuiţii. 

Cel mai probabil, greşeala majoră pe care au făcut-o a fost aceea de a crede că au o mînă mai puternică decît aveau. Editorul BBC Chris Cook analizează comportamentul grecilor plecînd de la strategii clasice din teoria jocurilor (Varoufakis a fost specialist în teoria jocurilor). Chestia asta e mai simplă decît pare. Cook spune că Varoufakis a vrut să facă pe nebunul (chiar aşa se numeşte articolul său: „Was the Greek finance minister pretending to be mad?“). Scenariul imaginat e cel din filmele americane cu adolescenţi rebeli: două maşini se îndreaptă în viteză una spre cealaltă. Dacă nici unul dintre şoferi nu schimbă direcţia, se vor lovi frontal şi probabil vor muri amîndoi. Cine coteşte primul este considerat laş. Şi pierde. Dacă te bagi în acest joc, spune Cook, e important ca celălalt şofer să te considere suficient de nebun pentru a te buşi de el. Trebuie să fii credibil în rolul de ţăcănit, astfel încît celălalt şofer să renunţe el primul, ştiind că tu nu o vei face – că doar eşti… nebun. Deci a părea nebun este o strategie perfect raţională dacă te bagi în joc. Cook spune că probabil Varoufakis făcea toate acele declaraţii spectaculoase şi avea acel comportament bizar pentru ca FMI şi liderii grupului euro să îl creadă suficient de ţăcănit cît să declare falimentul faţă de creditori şi să scoată Grecia din euro. Iar dacă se întîmpla asta, atunci se crea un efect în lanţ şi asupra altor ţări din zona euro, deci se vor speria şi vor îndeplini cererile Syriza. Însă ceva nu a mers în strategia asta. Ce anume? Creditorii nu mai erau atît de speriaţi de falimentul Greciei şi de ieşirea din zona euro. 

Aceasta este schimbarea majoră faţă de 2012: lumea nu mai e atît de speriată de grexit. În 2012 eram într-o logică a dominoului: dacă se prăbuşeşte Grecia, vor urma Portugalia, Irlanda, Spania, Italia. Pe de o parte, aceste ţări erau ele însele în situaţii mai delicate. Între timp, Irlanda şi Portugalia au ieşit din programul de asistenţă şi au reluat creşterea economică – în cazul lor intervenţia a fost una de succes. Pe de altă parte, datoria Greciei în sine nu mai e deţinută de bănci şi de fonduri de investiţii private – acestea au acceptat o pierdere faţă de valoarea nominală, iar datoria a fost preluată de fondurile special constituite (la care au contribuit celelalte ţări din euro). Creditorii privaţi au comportament isteric în situaţii de criză, deci pericolul de contagiune era mare în 2012. Creditorii-state nu mai au comportament de turmă şi nu mai vor doar să securizeze fondurile, intervin şi elemente de logică politică, cum ar fi salvarea zonei euro în sine. Deci am ieşit din logica de domino, astfel încît un

afectează mult mai puţin celelalte state. Evident, asta e o prezumţie teoretică, nu putem şti cum ar fi de fapt, dar oamenii acţionează pe bază de prezumţii. 

Însă echipa Tsipras/Varoufakis a acţionat ca şi cum lumea era în 2012 şi ceilalţi se temeau de

mai mult decît se temeau ei înşişi. Mai mult chiar, rămînerea sau ieşirea din zona euro nu mai erau singurele alternative. Mi-am amintit de un articol care acum se dovedeşte profetic, scris de Anatole Kaletsky la mijlocul lui mai şi care se numeşte „Why Syriza will blink“ („De ce va clipi Syriza“ – publicat de Project Syndicate). Kaletsky spunea atunci că guvernul grec se comportă ca şi cum celelalte ţări din euro au de ales între a menţine Grecia în cadrul euro (dîndu-i bani) şi de a exclude Grecia din euro (cu consecinţele de rigoare). Însă mai există şi o altă opţiune: să nu facă nimic şi să aştepte ca Grecia să rămînă fără bani. Pur şi simplu. Că degeaba eşti în zona euro dacă nu mai ai euro cu care să plăteşti cheltuieli de funcţionare a statului, incluzînd aici pensii, salarii. Chestii de care oamenii au nevoie. 

La acel moment, am citit articolul lui Kaletsky şi m-am gîndit că e prea de tot, că totuşi nu poţi să conduci o ţară, să ştii că rămîi fără bani de pensii şi salarii în timp foarte scurt şi să te joci în continuare de-a cine clipeşte primul sau cine roteşte primul de volan. Pur şi simplu, nu credeam că se poate. Şi totuşi exact asta a făcut echipa Tsipras/Varoufakis. Şi exact ce preconiza Kaletsky că ar putea face eurogrupul a şi făcut: nimic. A aşteptat ca Grecia să rămînă fără bani.

Citesc ce spune Varoufakis într-un lung interviu acordat revistei britanice

(„Our battle to save Greece“). Interviul e o înşiruire de bravade

dar în esenţă omul zice că nu s-a înţeles deloc cu ceilalţi miniştri de Finanţe adunaţi în eurogroup. El le ţinea lecţii de economie şi ei „nu reacţionau în nici un fel. Puteam să le cînt imnul naţional al Suediei, aş fi avut aceeaşi reacţie. Asta e uimitor pentru cineva obişnuit cu dezbaterile academice… acolo cealaltă parte intră în dezbatere. Aici nu era nici o discuţie. Nu e ca şi cum ne enervam, e ca şi cum nu vorbeam“. 

Cam asta era în capul omului, el mergea acolo să aibă dezbateri economice. Problema e că şedinţele eurogrupului nu sînt dezbateri academice, se presupune că oamenii ăia vin cu nişte mandate, negociază şi decid. Dezbaterile academice sînt bune la fiecare acasă, înainte de a formula nişte opţiuni de decizii. Varoufakis are aerul că e căzut din Lună. Ceilalţi miniştri nu intrau în dezbateri şi tăceau poate pentru că erau politicoşi. Paradoxal e că în această atmosferă opţiunea preconizată de Kaletsky („nu facem nimic, aşteptăm să rămîneţi fără bani“) nici nu a avut nevoie să fie formulată ca atare. Dacă Grecia nu discută serios ce urmează să se întîmple, de ce să o facem noi? Guvernul Syriza nu a observat că modul în care nu se întîmpla nimic ducea direct spre cea mai proastă opţiune pentru ei: rămînerea în zona euro fără un acord, deci fără euro de plătit cheltuielile statului. Tsipras/Varoufakis se comportau ca şi cum erau la volan, se îndreptau spre prăbuşirea zonei euro, semnalizau că sînt suficient de nebuni să meargă pînă la capăt şi aşteptau ca ceilalţi să întoarcă de volan. Dar ceilalţi nu se jucau cu ei, doar stăteau şi aşteptau să rămînă fără motorină. 

Ştiau exact cînd şi cum vor rămîne fără bani? Teoretic vorbind, dacă Grecia putea să acopere cheltuielile curente din banii colectaţi la buget, atunci putea să declare falimentul faţă de creditori şi plătea doar cheltuielile statului, deci şi pensiile şi salariile oamenilor. Teoretic vorbind, Grecia putea să dea cu tifla tuturor şi rămînea într-un fel de autarhie financiară – folosim euro pe care îi strîngem ca să plătim cheltuielile noastre curente şi basta. 

Aici nu mă dumiresc dacă Varoufakis a fost stupid sau ticălos. Ne ajută un raport scris de Daniel Gros, de la Centre for European Policy Studies („Can the Greek state pay for itself?“). Raportul e publicat pe 5 iunie, deci înainte de criza declanşată de Tsipras cu referendumul său. Gros spune de la bun început că finanţele Greciei sînt atît de varză încît e greu să ştii sigur ce bani ai şi cît ai de plătit. Se ştia însă că guvernul raportase un surplus bugetar de 2,7% din PIB pe primele luni ale anului. Teoretic, avea o rezervă pe care se putea baza. Ce poate face cu ea? A nu plăti datoria nu ajuta foarte mult pentru că, după ce a plătit tranşa spre FMI, Grecia are de plătit sume minore către creditori (pentru că la încheierea precedentului acord aceştia au lăsat o perioadă de graţie foarte lungă, practic Grecia plăteşte puţin din rata datoriei în următorii douăzeci de ani). Dar e bine să ai această rezervă, pentru că nu mai ai nevoie de noi împrumuturi de la creditori pe termen scurt.

Problema era însă, spune Gros, că de fapt acest surplus bugetar era fictiv. Guvernul grec a coafat cifrele astfel încît să iasă un surplus de

pe prima parte a anului, prin trei metode: a) nu a mai plătit contractele statului (au amînat plăţi de 800 de milioane de euro către autorităţile locale, cele care menţin serviciile sociale, de unde rezultă că, dacă e criză umanitară în Grecia, ea a fost provocată prin această manevră); b) a tăiat investiţiile şi c) a raportat ca sume bugetare surse care nu sînt disponibile în mod curent (în special pre-plăţi din fondurile europene, pe care Comisia a fost de acord să le dea în avans). Dacă amîni din cheltuieli, tai investiţii şi bagi în buget venituri extraordinare, coafezi un excedent bugetar. Nu înseamnă însă că îl şi ai efectiv, cînd faci bugetul pe tot anul se vede situaţia reală. E adevărat că Grecia foloseşte mereu trucuri din astea pentru a coafa bugetul înainte de negocieri, nu le-a inventat Varoufakis. Însă guvernele precedente se bazau pe faptul că creditorii erau înţelegători, le dădeau banii şi acopereau gaura anuală. Syriza nu a vrut însă se înţeleagă cu creditorii şi a jucat tare. 

A mizat Varoufakis pe un excedent fictiv, făcut din pix contabilicesc, crezînd că acest excedent e real şi că Grecia nu va rămîne de fapt fără bani? Nu avem de unde şti. Însă cît de stupid să fii ca ministru de Finanţe şi să joci totul pe un excedent bugetar creat din pix chiar de ministerul pe care îl conduci? De asta, cred că a fost mai degrabă ticăloşie. Tactică de negociere la derută: noi nu cedăm, vom prăbuşi zona euro şi oricum noi ne descurcăm pe propriile picioare.

Ceea ce nu era cazul. De fapt, totul era pe dos: zona euro nu se prăbuşea din cauza Greciei, ceilalţi au refuzat să se joace de-a clipitul, iar Grecia chiar avea nevoie de bani urgent pentru a plăti cheltuielile curente (nu pentru a plăti serviciul datoriei, care a devenit o chestiune secundară atunci cînd nu mai aveau bani de pensii). 

Avînd toate astea în minte, comportamentul bizar al guvernului grec începe să aibă o logică. O logică stupidă, de pariori faliţi, dar totuşi o logică. Au mers la cacealmale în serie sperînd că măcar una dintre ele va merge. Ceilalţi se vor teme de căderea întregii zone euro şi ne vor da bani. Nu s-au temut. Dacă ai mers la cacealma cu asta şi ai pierdut, nu prea mai ai multe opţiuni. Mai încerci una. Nu avem nevoie de banii voştri şi facem referendum.

Adevărul e că, în logica de cartofor, asta e o lovitură magistrală, agitaţia provocată în toată Europa şi presiunea pe Germania arată că a fost aproape să meargă. Aproape. Mai rău, după anunţarea referendumului lucrurile s-au înrăutăţi rapid, estimările arată că s-au scurs rapid aproape două miliarde de euro, oamenii au intrat în panică. Asta e cam cît cîştigă Grecia într-un an din turism. Dar totul era pe ultima carte, deja nu mai conta, supralicităm, poate merge. Însă ceilalţi nu au clipit. Momentul în care ministrul de Finanţe german a pus pe masă un plan de ieşire a Greciei din zona euro a fost lovitura năucitoare. Apartenenţa la euro era cea care putea acum să asigure banii pentru cheltuieli curente. A face un plan de ieşire însemna că Grecia nu mai era problema celorlalţi, să se descurce singură. Acesta a fost momentul în care Tsipras a recunoscut că toate cacealmalele s-au prăbuşit. Varoufakis a ieşit ţanţoş din scenă şi fantazează despre cum a fost aproape să reuşească. De fapt, nu a fost aproape, pentru că ceilalţi nu s-au jucat niciodată cu el. 

E greu de crezut că politica poate fi atît de stupidă uneori. Greu, dar nu avem ce face.  

P.S. Se întîmplă multe lucruri fascinante în jurul nostru şi foarte mulţi oameni inteligenţi scriu bine despre ele. Uneori îmi e ciudă că citesc materiale interesante şi aş vrea să le împărtăşesc cu dumneavoastră, cititorii care mă urmăriţi, deja, de 15 ani. Mă gîndesc că uneori ar fi mai bine să fac un pas în spate pentru a face lucrurile mai interesante. De aceea, voi face schimbări. Voi alterna această rubrică, scrisă de mine ca şi pînă acum, cu o alta: „Piaţa de idei“. În „Piaţa de idei“ voi selecta şi comenta fragmente interesante scrise de alţii, articole, rapoarte, postări pe Facebook, un fel de recensămînt al chestiilor deştepte cu care mă întîlnesc şi pe care vreau să le împart cu dumneavoastră. Va fi frumos.

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE  

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.