Poate recupera Iohannis?

Publicat în Dilema Veche nr. 560 din 6-12 noiembrie 2014
Poate recupera Iohannis? jpeg

● În cele cinci alegeri prezidenţiale din România (lăsînd deoparte jenantul an 1990), de două ori candidatul plasat pe locul doi în primul tur a revenit şi a cîştigat cursa în turul al doilea. Evident, în celelalte trei alegeri, candidatul plasat iniţial pe locul întîi a şi cîştigat alegerile. Cine a fost capabil de recuperări? Este vorba despre Emil Constantinescu în 1996 (rezultate primul tur: Ion Iliescu pe primul loc, cu 32%, urmat de Constantinescu – 28% şi de Petre Roman – 20%). Am avut deci o diferenţă mică între primii doi, iar susţinerea lui Constantinescu de către al treilea clasat, Petre Roman, după primul tur, avea capacitatea de a răsturna situaţia. A doua recuperare s-a produs în 2004, cînd Adrian Năstase a terminat cu 40,9% turul întîi, urmat de Traian Băsescu (33,9%) şi Corneliu Vadim Tudor (12%). Aşteptările ca Năstase să cîştige au fost copleşitoare şi, totuşi, Băsescu a reuşit să întoarcă rezultatul.  

● Cînd nu a reuşit locul doi să revină? În 1992, Ion Iliescu termina primul tur cu un copleşitor 47%, Constantinescu avea 31% (locul trei era ocupat de Gheorghe Funar cu 10%). Era încă epoca în care Iliescu era popular şi domina tot. În 2000, acelaşi Iliescu a terminat primul tur cu 36%, urmat de Vadim Tudor, cu 28%. Deşi diferenţa era mică, nu a fost o competiţie obişnuită, iar în turul doi l-am votat pe Iliescu de frica lui Vadim Tudor.  

● În sfîrşit, ultimul caz e cel din 2009. Atunci am avut, după primul tur, un podium care arăta aşa: Băsescu 32%, Mircea Geoană 31%, Crin Antonescu 20%. Formal, este tot un caz în care locul doi nu poate recupera, însă calculele sînt mai complicate. Diferenţa între Băsescu şi Geoană a fost de 1 procent. După turul întîi, Crin Antonescu s-a aliniat în spatele lui Geoană, cu toată forţa. Tunurile mediatice erau pe Băsescu, cu cei doi moguli acum puşcăriaşi, Dan Voiculescu şi S.O. Vîntu, mobilizînd împotriva preşedintelui armatele de jurnalişti, analişti şi sociologi, altfel independenţi şi democratici pînă în zilele noastre. Matematic, Geoană şi omul care stătea în spatele său la dezbaterea finală, Crin Antonescu, aveau deja majoritatea, încă din primul tur. Pe scurt, Băsescu pleca cu a doua şansă şi, totuşi, a recuperat. 

● La ora la care scriu acest articol mă pot baza doar pe exit-poll-uri şi pe rezultatele parţiale furnizate de numărătoarea paralelă a Alianţei Creştin Liberale. Se conturează un Victor Ponta la 40-41% şi un Klaus Iohannis la 30-31%. În acest punct, istoria recentă ne lasă precedente pentru ambele traiectorii: Emil Constantinescu a avut 31% în 1992 şi a pierdut, dar tot el a avut mai puţin în 1996 (28%) şi a revenit în turul doi. Băsescu a terminat turul întîi cu doar 33% în 2004 şi 32% în 2009, şi a cîştigat de fiecare dată. 

● Cel mai important poate: Năstase a avut, în 2004, exact cît are Ponta acum. Şi totuşi, a pierdut turul doi. De fapt, vedem un pattern aici. Candidatul partidului-sistem tinde să piardă în turul doi. Iliescu în 1996, Năstase în 2004 şi Geoană în 2009. Iliescu a cîştigat în 1992 după ce terminase cu 47% primul tur, dar de atunci nici un candidat PDSR/PSD nu s-a mai apropiat de acel scor. Victoria lui Iliescu din 2000 împotriva lui Vadim Tudor e cu totul atipică şi a presupus alte formule de mobilizare în turul doi. Care este, deci, explicaţia subperformanţei în turul doi al candidatului-sistem în 1996, 2004 şi 2009? (vreau să evit aici clişeul stînga – dreapta pentru că e mai puţin relevant pentru România după 1989, decît clivajul reformator – conservator, unde aripa declarată de stînga e, de fapt, conservatoarea stării de fapt, iar cea autonumită dreapta este, de fapt, mai reformistă). Structura electoratului PDSR/PSD reprezintă şi avantajul, şi problema: acest electorat uşor de controlat votează disciplinat şi în turul unu, şi în turul doi. Dar problema e că potenţialul său de creştere în turul doi e limitat. De cealaltă parte, avem electoratul proreformist, statistic vorbind plasat mai degrabă în urbanul mare, mai tînăr şi mai mare în Transilvania decît în restul ţării. Acest electorat oscilează în turul întîi, dar dacă este suficient de enervat, atunci se poate mobiliza în turul doi. Este ceea ce au reuşit Emil Constantinescu în 1996 şi Traian Băsescu în 2004. 

● Cu aceste trenduri istorice în faţă, Victor Ponta a făcut două mişcări foarte inteligente tactic vorbind, deşi de un cinism înfiorător. Pentru PSD, lecţiile din 1996 şi 2004 sînt clare: are nevoie să rupă în turul doi bucăţi din electoratul autoetichetat de dreapta. Ce facem atunci? Aruncăm candidaţi iepuri în turul întîi în zona de dreapta şi ni-i luăm aliaţi în turul doi. Acesta a fost rostul candidaturilor Popescu – Tăriceanu şi Meleşcanu. Cu fostul şef SIE au eşuat, cu fostul premier au reuşit, dacă se confirmă că e pe locul trei.

publică luni dimineaţă rezultate preliminare ale numărătorii ACL, din care se vede că Iohannis nu a performat bine în judeţele dominate de PNL, de tip Hunedoara. Probabil acolo Tăriceanu a luat voturi mai multe decît media naţională. Duminică noaptea, Victor Ponta a anunţat că se va reuni coaliţia de guvernare şi că vor decide o propunere de candidat pentru şefia Guvernului, în cazul în care el e ales preşedinte. A vorbi despre „coaliţie de guvernare“ e o ficţiune, e, de fapt, vorba despre PSD şi partidele mici de dezertori pe care le controlează. Cînd citiţi aceste rînduri, probabil veţi şti numele anunţat. Risc totuşi să speculez că îl vor anunţa pe Tăriceanu ca viitor şef de Guvern. Numirea lui i-ar rezolva două probleme lui Ponta. În primul rînd, faptul că un lider PSD numit premier ar fi imediat un pol de putere alternativ la Ponta, atît în partid, cît şi în stat. Numirea unui facţionist liberal în fruntea Guvernului, pe model Carol al II-lea – Tătărăscu, îl va întări politic pe şeful statului şi va umbri şi PNL rămas în afara puterii. Dar, mai ales, îi va permite lui Victor Ponta să clameze pentru turul doi că el conduce nu doar partidul lui Ion Iliescu, care de obicei subperformează în turul doi, ci o largă coaliţie stînga – dreapta, care a obţinut un scor uimitor la alegerile parlamentare trecute. De aici referinţa obsesivă a lui Victor Ponta la USL în discursul de duminică seară. S-a arătat dezgustat că liderii PDL erau în sediul USL, de parcă un grup de necredincioşi ar fi intrat în Mecca. A chemat electoratul USL alături de el în victoria finală asupra regimului Băsescu. E clar că Ponta nu vrea să joace în filmul Iliescu/Năstase

restul lumii, ci în filmul Băsescu vs restul lumii, conduse de Ponta.  

● Evident, Iohannis trebuie să convingă publicul să joace în filmul Ponta vs restul lumii, reprezentate de Iohannis. Aici are o problemă serioasă, pentru că trebuie să convingă şi zestrea USL să meargă cu el, şi nu cu Tăriceanu, dar să convingă şi electoratele lui Traian Băsescu şi al Monicăi Macovei că e reprezentativ pentru agenda lor reformistă anticorupţie. Şi, mai ales, trebuie să convingă că el însuşi crede în steaua sa de lider al taberei anti-Iliescu/Ponta. Stilul său molcom nu îl ajută la mobilizare, iar mobilizarea este punctul-cheie pentru turul doi.  

● Este însă ajutat de stilul brutal în care Ponta face jocurile în favoarea sa şi de modul în care a folosit statul în campania electorală. Debandada de la secţiile de vot din străinătate spune totul. Votul diasporei, deşi puţin numeric, va domina discuţiile între cele două tururi şi s-a încetăţenit deja ideea că PSD face totul pentru a opri oamenii să voteze. Nimic nu mobilizează electoratul urban mai bine decît ideea că statul şi oamenii puternici folosesc tertipuri murdare pentru a-l face să nu conteze. Ponta a făcut o gafă monumentală duminică seara, anunţînd că asta e situaţia, trebuie să fie cozi la Paris şi la Londra pentru a nu se frauda votul. Imaginea unor români care strigă în stradă că vor să voteze se suprapune peste imaginea unui premier care le spune că sînt potenţial fraudatori, deci mai uşor cu votul. Cum ar veni: mîndri că sîntem români, dar să nu exagerăm.  

● Un alt element din campania PSD care ar putea avea efecte contrare este atacul sub centură la adresa lui Iohannis. Ponta a vrut să ne transmită despre el însuşi că e omul care uneşte. De sub această figură serenă, adjuncţii săi şi televiziunile controlate de el l-au făcut în fel şi chip pe Iohannis, de la ideea că nu are copii, dar îi trafichează pe ai altora, la povestea cu casele (la care Traian Băsescu a marşat în mod stupid, lansîndu-se în viitoarea sa carieră de pălăvrăgitor TV). Propaganda neagră împotriva lui Iohannis a fost atent lucrată şi propagată de echipa de campanie a PSD şi a fost ţinută pe agendă prin butoanele mediatice ale partidului. Aceste atacuri pot produce însă un efect de victimizare al lui Iohannis, devenind un alt motiv de nervi anti-Ponta. Iohannis nu produce pasiuni, e greu să ţii la acest neamţ posac. Dar nici nu avem motive să îl urîm, să îl desfiinţăm ca om. Stilul non-combat al lui Iohannis ar putea naşte compasiune în faţa unor atacuri murdare. Aş paria că vom vedea oameni mobilizaţi şi de acest sentiment de gen: dar ce aveţi, mă, cu el? 

● Faptul că Monica Macovei ar putea termina în jurul a 5%, după o campanie fără bani, fără partid şi fără oameni în secţiile de votare e un rezultat bun. De altfel, Macovei a primit semnalul dinspre partide, de genul: dacă vrei să îţi apărăm voturile, promite că spui X lucru după turul întîi. Nu a promis. E motivul pentru care suspectez că, în secţiile fără observatori şi cu oameni de încredere, partidele şi-au împărţit voturile primite de Macovei (şi probabil au umflat cifrele la Tăriceanu). Se văd aici limitele unei campanii independente, făcute pe o structură ad-hoc, de voluntari. Modul în care au ajuns să se organizeze alegerile în România face ca prima sarcină a infrastructurii electorale să fie protecţia propriilor voturi în secţii. O echipă de voluntari fără experienţă politică nu poate face aşa ceva. Macovei a fost însă ştirea acestor alegeri, a ţinut sus pe agendă temele reformiste şi statul de drept, inclusiv datorită atacurilor isterice venite împotriva ei dinspre noua stîngă, care e incapabilă să se organizeze politic şi deci frustrată cînd dreapta modernă reuşeşte tocmai asta. Macovei a fost susţinută, contestată, atacată, a născut pasiuni şi umori, dar nu a putut fi ignorată. Şi nici nu va putea fi de acum înainte. A adus la vot oameni care altfel nu ar fi venit. Evident că nu se pune problema unor negocieri cu cei doi candidaţi, electoratul său va vota cu Iohannis sau va sta acasă. Eu personal voi vota cu Iohannis. Dar eu votez mereu, deci nu sînt reprezentativ. Dacă campania Iohannis vrea să aducă în turul doi electoratul lui Macovei, trebuie să spună clar ce preia din agenda Macovei. 

● Faptul că Elena Udrea termină în jurul a 5%, cu un partid ieşit pe locul trei la europarlamentare, cu o mulţime de bani şi cu oameni în secţiile de votare e un dezastru. Este dezastrul lui Traian Băsescu. Este un final ruşinos pentru două mandate care au împins agenda reformistă mult înainte, faţă de momentul 2004. Băsescu nu merita acest final, dar e numai vina sa. 

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE  

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Telefon  Sursa Magnific jpg
De ce ne este atât de greu să ieșim din casă fără telefon. „Viața se simte altfel, într-un mod ciudat de bun”
Tot mai mulți români încearcă să petreacă timp fără telefonul mobil, însă pentru alții acest lucru pare de neconceput. Specialiștii explică de ce ne este atât de greu să renunțăm la ecrane și cum putem scăpa de dependența de telefon.
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
5 pomi fructiferi pe care îi poți planta chiar și dacă nu ai experiență în grădină. Sunt foarte ușor de îngrijit
Mulți români care locuiesc la curte pot cădea în capcana de a crede că pomii fructiferi sunt, în mod automat, greu de îngrijit. În realitate, avem la dispoziție câteva variante pe care le putem planta chiar și dacă nu avem prea multă experiență în grădină.
Generalul Serghei Surovikin
Surovikin nu va deveni „Măcelarul din Kiev”. De ce revenirea generalului rus căzut în dizgrație se poate întoarce împotriva lui Putin
Kremlinul l-ar putea aduce înapoi pe generalul Serghei Surovikin, cunoscut sub numele de „Măcelarul din Alep”, pentru a planifica atacuri asupra Kievului, conform relatărilor din presa rusă.
living room istock jpg
3 greșeli de renovare care îți pot scădea valoarea casei. Experții spun ce trebuie să eviți
Cândva, aceste sfaturi erau foarte populare iar proprietarii din întreaga lume încercau să-și remodeleze casele urmând aceste indicații. Acum, ele sunt complet depășite, iar dacă vom dori să ne vindem casa, riscăm să îndepărtăm potențiali cumpărători care își doresc ceva mult mai modern.
Entrevue Erfurt by Nicolas Grosse jpg
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
De două ori în istorie, românii au fost dați pe mâna rușilor, de marile puteri ale momentului. În ambele situații, țara noastră a rămas fără teritorii importante, iar populația a suferit rusificare, jaf economic și deportări. Efectele pe termen lung au fost cumplite.
Banane FOTO Shutterstock
Nu ține bananele lângă aceste fructe. Se vor strica mult mai repede
Bananele sunt fructe care se găsesc în orice magazin din țara noastră și despre care deja se știe prea bine că sunt foarte sănătoase. Însă, un detaliu pe care nu foarte multă lume îl știe este faptul că bananele nu trebuie ținute niciodată lângă aceste fructe, deoarece se vor strica mult mai repede.
ziua recoltei slatina, 9 octombrie 2026   foto alina mitran (23) jpeg
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
Întâlnirea între producătorii de hrană și cumpărători se desfășoară, în toamna 2026, sub semnul austerității. Vânzătorii se plâng de vânzări slabe, clienții se plimbă printre standuri mai mult pentru a admira culorile toamnei bogate.
ceai beneficii jpg
Ceaiul care poate proteja dinții și gingiile. Dentiștii îl recomandă neîndulcit
Ceaiul este a doua cea mai populară băutură din întreaga lume, după apa potabilă. Iar această popularitate nu se datorează numai gustului pe care diversele sortimente de ceai îl au, ci și nenumăratelor beneficii pe care ceaiul le aduce pentru sănătate.
Casa de pensii Bucuresti  Foto Inquam Photos  George Calin (2) jpg
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Împlinirea vârstei standard de pensionare nu garantează automat obținerea pensiei. Persoanele care au doar 10 ani de vechime nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare necesar pentru a beneficia de acest drept, însă există câteva variante prin care pot încerca să își completeze contribuțiile.