Comisia monumentelor ca figurant

La 26 ianuarie Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a avut şedinţa sa lunară. Din ordinea de zi transmisă în ajun, adică mai tîrziu decît de obicei, lipsea problema demolărilor din zona Buzeşti-Berzei, ca şi cum, în loc să reacţioneze la agresiunile cele mai dramatice contra patrimoniului pe care-l avem în pază, Comisia s-ar întruni, o dată la patru săptămîni, doar ca să ratifice deciziile luate de secţiunile sale în situaţii punctuale din ţara întreagă. Mi s-a spus că subiectul era prezent, totuşi, sub titlul „diverse, discuţii“. Şi discuţii am avut, dar nu cum încă mai cred că ar fi fost normal. În seara precedentă, mai toţi membrii Comisiei au primit un mesaj pe e-mail din partea unui mănunchi de 14 ONG-uri (Platforma pentru Bucureşti) pe care, oricum, cineva din conducerea Ministerului se angajase să-l transmită tuturor, chiar dacă se pare că n-a făcut-o. Aşadar, delegaţia societăţii civile care se prezentase de dimineaţă la Minister, ca să aibă cu preşedintele Comisiei şi colegii săi întrevederea pe care o solicitase prin acest mesaj, a fost lăsată să aştepte la uşă. Fiindcă, li s-a spus, noi, for ştiinţific ce sîntem, nu cedăm la „presiunea străzii“.

Ce cuprindeau cele 64 de pagini ale apelului care ne-a fost adresat şi pe care solicitanţii ar fi dorit să bazeze un dialog cu noi? Comisia a fost respectuos rugată să intervină la Primăria Municipiului pentru sistarea demolărilor. Ca argumente, aceşti concetăţeni preocupaţi de viitorul Capitalei pentru care cheltuiesc voluntar energie şi timp, au atras atenţia asupra faptului că lărgirea arterei Buzeşti-Berzei, pe care şoferii o rîvnesc de mult, – nu-i asta „presiunea străzii“? – ar atrage o congestie a traficului mai intensă decît cea din momentul de faţă. Cu rezultate previzibile: încurajarea circulaţiei cu maşina personală, creşterea consumului de combustibil în timpul inevitabilelor aşteptări din cauza aglomeraţiei şi poluarea cu gaze de eşapament. Dar justificarea asocierii dintre aceşti critici ai Diametralei Nord-Sud şi CNMI o reprezintă pierderile de patrimoniu cultural pe care le implică marele proiect. Pentru sacrificarea unor monumente istorice sau sfîşierea unor zone protejate, cu „cojirea“ ulterioară, în jurul construcţiilor noi, a altor imobile învecinate, s-a comis un şir de ilegalităţi de către diverşi funcţionari ai Primăriei şi Direcţia pentru Cultură Bucureşti (pe care eu am numit-o „Direcţia demolărilor“). Comisia zonală a Monumentelor încuviinţase intervenţia la 10 ianuarie, cînd i se prezentaseră 11 cazuri, făcînd excepţie pentru str. Berzei 34/Ştirbei-vodă 89, casa Dobre Nicolau, care însă era deja demolată de o lună. În alte situaţii, s-a demolat fără să se fi emis avizele unor instituţii al căror consimţămînt era necesar. Un studiu de fundamentare care atrăgea atenţia asupra pericolului pentru toată partea de oraş străbătută de Calea Griviţei există din 2006, dar nu s-a ţinut seama de el. La ultima şedinţă a Comisiei, protestul societăţii civile era tardiv, căci ni se impusese practic faptul împlinit; la această observaţie mi s-a răspuns că, pe strada Berzei, mai există şase monumente istorice: numerele 42, 44, 46, 58, 81, 89 pe care am putea încă încerca să le salvăm. Dacă, într-adevăr, există intenţia de a mai croi două bretele şi un sens giratoriu, încă 126 de imobile urmează să dispară. Pînă acum, 35 au căzut şi, recent, semnătura unui domn Cherecheş a mai condamnat alte 20.

Dezbaterea care ar fi trebuit să aibă loc a fost împiedicată atît de arhitectul-şef al Capitalei, domnul Pătraşcu, care a refuzat orice dialog, cît şi de reprezentantul Direcţiei Monumentelor Istorice, Kisilewicz, care s-a făcut purtătorul de cuvînt al Ministerului, invocînd lipsa unei documentaţii. Aceasta se întocmeşte, pe tronsoane, pe porţiunea ce urmează dincolo de Hala Matache, şi Comisia Monumentelor se va pronunţa numai după ce o va căpăta de la Primărie. E adevărat că, pînă atunci, avînd în vedere viteza cu care se eliberează traseul viitoarei axe către Uranus, nu va mai rămîne nimic de salvat. De altfel, Comisia este, de cîţiva ani, consultativă, deci părerea ei are o pondere relativă. „Nu vă putem, din păcate, ajuta cu mai mult“ au fost cuvintele cu care preşedintele nostru, domnul prof. dr. arh. Virgil Polizu, s-a despărţit de delegaţii Platformei pentru Bucureşti. De fapt, cum noi sîntem cei cu misiunea să protejăm monumentele, oamenii aceia veniseră ei să ne ajute pe noi. O zi mai tîrziu se băteau primele piroane în pereţii halei Matache, monument istoric.

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.