dezbateri politice

E prea devreme ca să putem spune dacă şi cînd va fi soluţionată provocarea pe care o constituie programul nuclear şi balistic al Coreei de Nord. Dar nu e prea devreme să realizăm ce anume ar putea să însemne această provocare pentru o parte a lumii care a avut adesea o evoluţie istorică surprinzătoare.

Epocile istorice sînt greu de recunoscut înainte de a se termina. Renaşterea a devenit Renaştere doar privind retrospectiv, iar despre perioada Evului Mediu, care a precedat-o, se poate spune acelaşi lucru, ca şi despre alte epoci anterioare.

Există o îndelungată şi controversată istorie a extinselor intervenţii militare străine în Orientul Mijlociu şi este de sperat ca decizia preşedintelui SUA, Barack Obama, de a purta război contra statului islamic nu va demonstra altceva. Nici un alt grup terorist nu merită mai mult să fie distrus decît aceşti jihadişti ucigaşi şi prădători.

Trăim într-o vreme a progresului şi a nebuniei. De la trenuri de mare viteză pînă la robotul de cercetare a planetei Marte, omenirea are un apetit neobosit pentru a împinge limitele şi a depăşi recorduri. Într-o epocă a extremelor, cum putem dobîndi pacea?

Opinia general acceptată în America Latină este că o combinaţie de dezvoltare economică, democraţie reprezentativă şi creştere a clasei de mijloc a atras regiunea într-o capcană, în care aşteptările cetăţenilor cresc mai repede decît capacitatea guvernelor de a le satisface.

Nu e stabilit un anume timp care ar trebui să treacă înainte ca jurnalismul să lase cale liberă istoriei, dar, în mod normal, istoricii scriu cu avantajul perspectivei pe care o oferă trecerea anilor, a deceniilor sau chiar a secolelor.

Este deja un clişeu să spui că Asia va domina secolul XXI. Iar afirmaţia nu este deloc o prezicere riscantă, avînd în vedere faptul că, demografic, populaţia asiatică înseamnă aproape 60% din întreaga populaţie a globului, iar economic, statele asiatice asigură 25% din producţia globală.

În 2011 şi 2012, zeci de mii de studenţi au demonstrat la Santiago de Chile, cerînd acces la o mai bună educaţie. Mai devreme anul acesta, sute de mii de brazilieni au mărşăluit la Sa˜o Paulo, Rio de Janeiro şi Belo Horizonte, făcînd apel la îmbunătăţirea serviciilor publice de sănătate, a şcolilor şi a serviciilor de transport public.

Comentariile pe care le scriu în ziare au adesea o perspectivă întunecată. Din păcate, nici acesta nu va fi altfel. Dar există două ştiri care mai sparg acest întuneric. Prima – importanţa globală a realegerii lui Barack Obama – e clară: lumea a scăpat de un dezastru în ce priveşte cooperarea internaţională.

Îndemnurile ca Statele Unite și alte țări cu interese și influență în regiune să ia atitudine pentru democrație și drepturile omului contrazic preocupările ca interesele privind securitatea națională să nu sufere dacă regimurile autoritare prooccidentale vor fi alungate. Strategii europeni și americani încearcă de multe ori să facă imposibilul printr-o politică a compromisului.

Uciderea lui Osama bin Laden de către forţele speciale ale SUA reprezintă o victorie importantă asupra terorismului mondial. Este însă doar un punct de referinţă, nu unul de cotitură, în ceea ce rămîne o luptă continuă, fără un sfîrşit previzibil.

Vizita preşedintelui Hu Jintao la Washington a avut loc într-un moment de tensiune crescîndă în relaţiile asiatico-americane. Într-adevăr, sideraţi de vasta înarmare militară, de noua constelaţie de parteneri strategici din jur şi de noul angajament al Statelor Unite de a garanta securitatea în partea asiatică, mulţi observatori intuitivi au văzut în 2010 aprinzîndu-se primele scîntei ale noului Război Rece, în Asia.

În condiţiile unor bugete foarte strînse în Europa actuală, îngrijorările legate de apărare au crescut. Paradoxal însă, paşii întreprinşi în 2010 oferă speranţe pentru viitor. Acordul în domeniul apărării semnat în noiembrie de către Franţa şi Marea Britanie e compus din două tratate care acoperă dezvoltarea comună a forţelor lor armate.

Se pare că zilele acestea toată lumea are acces la cîte un mesaj diplomatic – sau va avea în curînd, avînd în vedere că cele 250.000 de documente obţinute de Wikileaks conţin informaţii despre aproape fiecare ţară din lume.

Puţini americani şi-au dat girul prin vot, la recentele alegeri parţiale, pe baza considerentelor de politică externă. Deşi pare dificil de înţeles pentru oamenii din alte ţări, avînd în vedere sfera de influenţă globală a SUA, acest fapt nu poate fi contestat. Majoritatea americanilor este, de altfel, preocupată de creşterea economiei Statelor Unite şi de rata ridicată a şomajului.

Am început să scriu acest articol la scurtă vreme după o remarcabilă aniversare. Pe 3 octombrie 1989 a fost implementată efectiv o decizie uluitoare, luată cu numai o lună în urmă. Pe 23 august, Volkskammer – legislativul est-german – a votat aderarea unilaterală a landurilor est-germane la Constituţia Germaniei de Vest. Articolul 23 al legii fundamentale vest-germane permitea asta, dar nici guvernul Germaniei de Vest şi nici Parlamentul ei nu au fost consultate!

S-au împlinit 20 de ani de cînd incontestabilul conducător al Irakului, Saddam Hussein, a invadat Kuweitul. În urma acestui fapt a rezultat prima criză internaţională, post-Război Rece, o criză care, în mai puţin de un an, a dus la eliberarea Kuweitului şi la restaurarea guvernului său.

Decizia Curţii Internaţionale de la Haga cu privire la declaraţia unilaterală de independenţă a regiunii Kosovo este interpretată ca undă verde pentru mişcările separatiste care urmăresc independenţa statală. Potrivit preşedintelui kosovar Fatmir Sejdiu, „decizia îndepărtează, în sfîrşit, orice dubiu pe care l-ar putea avea ţările care încă nu recunosc Republica Kosovo“.

Franţa este în derivă. Potrivit sondajelor de opinie, popularitatea lui Nicolas Sarkozy a scăzut la cel mai mic nivel înregistrat de zeci de ani de către un preşedinte francez. Săptămîna trecută, doi miniştri au demisionat, dar agitaţia parlamentară şi a presei continuă, alimentată de acuzele de „conflict de interese“ împotriva unui ministru suspectat de corupţie în legătură cu strîngerea de fonduri pentru campania prezidenţială a lui Sarkozy.

Foiala perpetuă a geopoliticii latino-americane e mai intensă ca niciodată. Ţările aşa-numite „Americile-1“ – cele care sînt fie neutre cu privire la confruntarea dintre SUA şi preşedintele venezuelan Hugo Chávez (sau Cuba), ori care se opun deschis aşa-numitelor guverne „bolivariene“ ale Boliviei, Cubei, Ecuadorului, Nicaraguei şi Venezuelei – avansează încet.

Ne aflăm într-o perioadă prelungită de tranziţie internaţională, care a început cu peste două decenii în urmă, odată cu sfîrşitul Războiului Rece. Epoca rivalităţii strategice dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică a făcut loc uneia în care SUA deţineau mai multă putere decît oricare alt stat şi s-au bucurat de un grad de influenţă fără precedent.

Saturaţi de istoria lor adesea tragică, evreii tind să aibă un respect adînc pentru trecut. Anul acesta, comemorarea Zilei Holocaustului la Ierusalim i-a provocat din nou pe liderii israelieni să se întreacă între ei în discursuri prin care au alimentat psihoza naţională şi isteria publică privind intenţiile Iranului.

O serie de decizii luate în ultimii cîţiva ani în Europa au reuşit să mă alarmeze. Prima a constat în impunerea regulii unanimităţii la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte deciziile de politică externă sau folosirea forţei militare în alte scopuri decît cele umanitare. Fiindcă toată lumea trebuie să fie de acord, nu se ajunge la nici un acord.

Pentru America Latină, ultimele săptămîni au fost cu ghinion. Pe lîngă cutremurele de proporţii care au lovit Haiti şi Chile, regiunea a mai fost zguduită de un deces provocat de greva foamei în Cuba şi de reprimarea tot mai intensificată a drepturilor omului şi a opoziţiei în Venezuela.

În urmă cu trei ani, preşedintele Mexicului, Felipe Calderón, îmbrăcat în uniformă militară, a declarat război pe scară largă drogurilor, scoţînd armata în stradă, pe şosele şi în localităţi. Atunci Calderón a primit o largă susţinere atît din interior cît şi din afară, pentru ceea ce părea o decizie curajoasă, restantă şi necesară. S-a prezis că rezultatele concrete vor apărea curînd.