Pacea într-o epocă a extremelor

Michel ROCARD
Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Pacea într o epocă a extremelor jpeg

Trăim într-o vreme a progresului şi a nebuniei. De la trenuri de mare viteză pînă la robotul de cercetare a planetei Marte, omenirea are un apetit neobosit pentru a împinge limitele şi a depăşi recorduri. Însă, deşi ambiţia puternică poate determina progresul, poate, de asemenea, să alimenteze nesăbuinţa şi devastarea la scară mare, după cum vedem în prezent în Irak, Siria, Gaza, vestul Chinei şi în alte locuri. Într-o epocă a extremelor, cum putem dobîndi pacea?

Un lucru este sigur: comunitatea internaţională iese în pierdere. Un număr incredibil de mare de ţări au refuzat, pur şi simplu, să ajute la rezolvarea numeroaselor conflicte care afectează lumea, în special cele din Orientul Mijlociu. Acelea care au intervenit – fie din motive esenţial strategice, cum este cazul Statelor Unite, sau dintr-un sentiment de obligaţie de a proteja societăţile implicate, ca în cazul Franţei – nu au găsit încă o abordare eficientă. Unele au căutat chiar să prelungească conflictele, crezînd că asta serveşte propriilor interese naţionale.

Evident, concentrarea pe interesele naţionale nu e potrivită pentru a tempera extremismul religios, pentru a limita suferinţa oamenilor şi a preveni deteriorarea societăţilor. Avînd în vedere factorii care alimentează tulburările de astăzi – lupta islamului cu modernitatea, credinţa iraţională în eficienţa forţei în a rezolva probleme, şi teama foarte răspîndită, deseori provenind din diferenţe religioase –, abordarea miriadei de probleme ale Marelui Orient Mijlociu începe cu liderii religioşi, nu cu cei politici.

Fireşte, islamul nu este singura religie care a făcut eforturi legate de modernitate. De fapt, majoritatea credinţelor majore – de la iudaism, la creştinism şi la confucianism – s-au născut din dorinţa de a menţine o ordine sociopolitică stabilită. (Budismul este o excepţie remarcabilă – fiind mai mult o filozofie decît o religie –, care s-a născut din respingerea structurii inegale şi violente a societăţilor brahmane.)

Însă, în aceeaşi măsură în care liderii religioşi se împotrivesc cu înverşunare schimbărilor, forţele de dezvoltare economică şi socială sînt de neoprit, iar transformarea relaţiilor dintre sexe, generaţii şi clase este inevitabilă. Alte grupări s-au împăcat cu această imuabilă realitate mai rapid decît islamul.

Evreii, cărora le-a lipsit mult timp propriul teritoriu, au găsit modernitatea în altă parte, apoi au adus-o în Israel. În China, deşi clericii şi soldaţii au blocat de secole dezvoltarea, interzicînd orice contact extern, ascensiunea unui regim anticlerical a deschis, în sfîrşit, calea către modernitate. Şi, după o luptă lungă şi dificilă, conducătorii creştini au recunoscut, în cele din urmă, nevoia unei reforme.

Pentru islam, acest pas a fost mult mai dificil. Conducătorii politici şi militari au reuşit să adune clericii islamici în spatele opoziţiei la reforma religioasă, reducîndu-i la tăcere pe cei care au îndrăznit să li se împotrivească. Acest lucru a constrîns progresul social, politic şi economic, pentru mulţi musulmani, în special pentru femei.

Ca să înrăutăţească lucrurile, în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX, mare parte din lumea musulmană fusese subjugată de puterile imperiale europene. Cum era de aşteptat, această umilinţă a alimentat furia din societăţile tot mai fragmentate, unele grupări ajungînd la concluzia că trebuie să dezlănţuiască un război sfînt împotriva păgînilor din Occident.

Cu toate acestea, în ţări ca Irak, Siria şi Egipt, puterile seculare au îngăduit coabitarea credincioşilor, cel puţin pentru o perioadă. Ţara occidentală care a colonizat Lebanonul, Franţa, a reuşit chiar să angajeze fiecare comunitate religioasă într-un acord pentru coabitare stabilă – un plan care a inspirat eforturi similare în Algeria şi în Iran, sub Shah.

Însă pentru puterile occidentale, în special pentru Statele Unite, păstrarea acestor aranjamente delicate a trecut pe planul doi, în avantajul intereselor strategice, în special privind accesul la petrolul din regiune. Dacă aceste ţări ar căuta, precum susţin guvernele lor, să îmbunătăţească viaţa populaţiilor arabe, atunci ar fi promovat coabitarea, secularitatea şi stabilitatea. În schimb, ele au lansat intervenţii militare destabilizatoare, sub pretextul de a încuraja democraţia, distrugînd balanţa fragilă dintre grupările religioase şi etnice, în ţări precum Irak şi Siria.

Drept urmare, guvernele conduse de grupări sunnite, care se bucuraseră de sprijinul occidental, în schimbul unor tranzacţii petroliere mai mult decît profitabile – în special Arabia Saudită şi Egiptul –, au devenit inamicii şiiţilor şi ai misiunii acestora, sprijiniţi de Iran pentru a-şi recăpăta demnitatea şi identitatea. Rusia, cu ai săi 9,4 milioane de musulmani, a sprijit de asemenea şiiţii, sperînd că ascensiunea acestora va submina influenţa Occidentului asupra lumii arabe.

Pe măsură ce lupta islamului contra modernităţii a dus la conflicte, faptul că Israelul a îmbrăţişat progresul economic, tehnologic şi social i-a permis să cîştige cinci războaie fără a fi trebuit să negocieze vreun tratat de pace. Pentru Israel, frica este esenţială, atît ca sursă de motivare – ei datorîndu-i poziţia sa între ţările arabe –, cît şi ca sursă de protecţie, prin statutul său de putere nucleară clandestină.

Însă, după cum dovedeşte recenta izbucnire de violenţe din Gaza, există o limită a capacităţii fricii de a îndepărta conflictul. În multe cazuri, teama alimentează chiar mai multă violenţă.

De asemenea, precum evidenţiază luptele continue din ţări precum Siria şi Irak, folosirea forţei nu este o strategie eficientă de rezolvare a problemelor. Deşi forţa atent măsurată poate, uneori, să atenueze costurile în vieţi umane ale unui conflict, lucrul de care avem cu adevărat nevoie este compromisul, bazat pe înţelegerea faptului că un mediu stabil şi lipsit de conflicte este în interesul tuturor.

Totuşi, înainte să poată apărea orice compromis politic, e nevoie de o anumită măsură de reconciliere religioasă. Deşi liderii par a fi din ce în ce mai dispuşi să comunice unul cu altul, nu s-a discutat prea mult despre pace. Este vremea ca credincioşii să-şi bată la cap clericii – şi ca necredincioşii să-i sîcîie pe cei care cred – ca să asigure ceea ce nu poate face nici un politician: porunca de a respecta toţi oamenii, indiferent de credinţa lor.

Michel Rocard a fost prim-ministru al Franţei şi a condus Partidul Socialist Francez.

© Project Syndicate, 2014
www.project-syndicate.org 

traducere de Cristina ŞTEFAN  

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.