Pacea într-o epocă a extremelor

Michel ROCARD
Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Pacea într o epocă a extremelor jpeg

Trăim într-o vreme a progresului şi a nebuniei. De la trenuri de mare viteză pînă la robotul de cercetare a planetei Marte, omenirea are un apetit neobosit pentru a împinge limitele şi a depăşi recorduri. Însă, deşi ambiţia puternică poate determina progresul, poate, de asemenea, să alimenteze nesăbuinţa şi devastarea la scară mare, după cum vedem în prezent în Irak, Siria, Gaza, vestul Chinei şi în alte locuri. Într-o epocă a extremelor, cum putem dobîndi pacea?

Un lucru este sigur: comunitatea internaţională iese în pierdere. Un număr incredibil de mare de ţări au refuzat, pur şi simplu, să ajute la rezolvarea numeroaselor conflicte care afectează lumea, în special cele din Orientul Mijlociu. Acelea care au intervenit – fie din motive esenţial strategice, cum este cazul Statelor Unite, sau dintr-un sentiment de obligaţie de a proteja societăţile implicate, ca în cazul Franţei – nu au găsit încă o abordare eficientă. Unele au căutat chiar să prelungească conflictele, crezînd că asta serveşte propriilor interese naţionale.

Evident, concentrarea pe interesele naţionale nu e potrivită pentru a tempera extremismul religios, pentru a limita suferinţa oamenilor şi a preveni deteriorarea societăţilor. Avînd în vedere factorii care alimentează tulburările de astăzi – lupta islamului cu modernitatea, credinţa iraţională în eficienţa forţei în a rezolva probleme, şi teama foarte răspîndită, deseori provenind din diferenţe religioase –, abordarea miriadei de probleme ale Marelui Orient Mijlociu începe cu liderii religioşi, nu cu cei politici.

Fireşte, islamul nu este singura religie care a făcut eforturi legate de modernitate. De fapt, majoritatea credinţelor majore – de la iudaism, la creştinism şi la confucianism – s-au născut din dorinţa de a menţine o ordine sociopolitică stabilită. (Budismul este o excepţie remarcabilă – fiind mai mult o filozofie decît o religie –, care s-a născut din respingerea structurii inegale şi violente a societăţilor brahmane.)

Însă, în aceeaşi măsură în care liderii religioşi se împotrivesc cu înverşunare schimbărilor, forţele de dezvoltare economică şi socială sînt de neoprit, iar transformarea relaţiilor dintre sexe, generaţii şi clase este inevitabilă. Alte grupări s-au împăcat cu această imuabilă realitate mai rapid decît islamul.

Evreii, cărora le-a lipsit mult timp propriul teritoriu, au găsit modernitatea în altă parte, apoi au adus-o în Israel. În China, deşi clericii şi soldaţii au blocat de secole dezvoltarea, interzicînd orice contact extern, ascensiunea unui regim anticlerical a deschis, în sfîrşit, calea către modernitate. Şi, după o luptă lungă şi dificilă, conducătorii creştini au recunoscut, în cele din urmă, nevoia unei reforme.

Pentru islam, acest pas a fost mult mai dificil. Conducătorii politici şi militari au reuşit să adune clericii islamici în spatele opoziţiei la reforma religioasă, reducîndu-i la tăcere pe cei care au îndrăznit să li se împotrivească. Acest lucru a constrîns progresul social, politic şi economic, pentru mulţi musulmani, în special pentru femei.

Ca să înrăutăţească lucrurile, în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX, mare parte din lumea musulmană fusese subjugată de puterile imperiale europene. Cum era de aşteptat, această umilinţă a alimentat furia din societăţile tot mai fragmentate, unele grupări ajungînd la concluzia că trebuie să dezlănţuiască un război sfînt împotriva păgînilor din Occident.

Cu toate acestea, în ţări ca Irak, Siria şi Egipt, puterile seculare au îngăduit coabitarea credincioşilor, cel puţin pentru o perioadă. Ţara occidentală care a colonizat Lebanonul, Franţa, a reuşit chiar să angajeze fiecare comunitate religioasă într-un acord pentru coabitare stabilă – un plan care a inspirat eforturi similare în Algeria şi în Iran, sub Shah.

Însă pentru puterile occidentale, în special pentru Statele Unite, păstrarea acestor aranjamente delicate a trecut pe planul doi, în avantajul intereselor strategice, în special privind accesul la petrolul din regiune. Dacă aceste ţări ar căuta, precum susţin guvernele lor, să îmbunătăţească viaţa populaţiilor arabe, atunci ar fi promovat coabitarea, secularitatea şi stabilitatea. În schimb, ele au lansat intervenţii militare destabilizatoare, sub pretextul de a încuraja democraţia, distrugînd balanţa fragilă dintre grupările religioase şi etnice, în ţări precum Irak şi Siria.

Drept urmare, guvernele conduse de grupări sunnite, care se bucuraseră de sprijinul occidental, în schimbul unor tranzacţii petroliere mai mult decît profitabile – în special Arabia Saudită şi Egiptul –, au devenit inamicii şiiţilor şi ai misiunii acestora, sprijiniţi de Iran pentru a-şi recăpăta demnitatea şi identitatea. Rusia, cu ai săi 9,4 milioane de musulmani, a sprijit de asemenea şiiţii, sperînd că ascensiunea acestora va submina influenţa Occidentului asupra lumii arabe.

Pe măsură ce lupta islamului contra modernităţii a dus la conflicte, faptul că Israelul a îmbrăţişat progresul economic, tehnologic şi social i-a permis să cîştige cinci războaie fără a fi trebuit să negocieze vreun tratat de pace. Pentru Israel, frica este esenţială, atît ca sursă de motivare – ei datorîndu-i poziţia sa între ţările arabe –, cît şi ca sursă de protecţie, prin statutul său de putere nucleară clandestină.

Însă, după cum dovedeşte recenta izbucnire de violenţe din Gaza, există o limită a capacităţii fricii de a îndepărta conflictul. În multe cazuri, teama alimentează chiar mai multă violenţă.

De asemenea, precum evidenţiază luptele continue din ţări precum Siria şi Irak, folosirea forţei nu este o strategie eficientă de rezolvare a problemelor. Deşi forţa atent măsurată poate, uneori, să atenueze costurile în vieţi umane ale unui conflict, lucrul de care avem cu adevărat nevoie este compromisul, bazat pe înţelegerea faptului că un mediu stabil şi lipsit de conflicte este în interesul tuturor.

Totuşi, înainte să poată apărea orice compromis politic, e nevoie de o anumită măsură de reconciliere religioasă. Deşi liderii par a fi din ce în ce mai dispuşi să comunice unul cu altul, nu s-a discutat prea mult despre pace. Este vremea ca credincioşii să-şi bată la cap clericii – şi ca necredincioşii să-i sîcîie pe cei care cred – ca să asigure ceea ce nu poate face nici un politician: porunca de a respecta toţi oamenii, indiferent de credinţa lor.

Michel Rocard a fost prim-ministru al Franţei şi a condus Partidul Socialist Francez.

© Project Syndicate, 2014
www.project-syndicate.org 

traducere de Cristina ŞTEFAN  

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Made in Taiwan
Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”.
Bătălia cu giganții jpeg
Viktor, prietenul lui Vladimir
Vehemența cu care Viktor Orbán respinge ultimul set de sancțiuni împotriva Rusiei precum și alte măsuri de sprijin pentru Ucraina arată distanța care se cască între Ungaria și Europa.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Inclasabila, impracticabila Rusie
Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.
Frica lui Putin jpeg
Eroul pe care ni l-am dori
Relativa mizerie morală a lumii europene se oglindește și în insuficiența modelelor pe care ea le-a ales.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Cîntecul de sirenă al morcovului
Dacă izbînda Ucrainei în fața Rusiei mi-ar umple inima de bucurie, succesul de la Eurovision mi-a umplut-o de o tristețe melancolică.
The Lady and the Unicorn Sight det4 jpg
Unicorni
Existența „măgarului cu un singur corn în frunte” a fost confirmată și de Aristotel.
O mare invenție – contractul social jpeg
Vlad Constantinesco și Stéphane Pierré-Caps: o pledoarie pentru libertate
Oferă o imagine complexă și coerentă a raporturilor dintre Constituție, stat, societate și individ.
Iconofobie jpeg
Bifurcațiile gîndirii etice
Din păcate, „așezarea“ (etică) pe toate nivelurile de gîndire rămîne inaccesibilă multora dintre noi.
„Cu bule“ jpeg
Noroc chior
Dicționarele noastre mai înregistrează însă cîteva caracterizări similare, norocul putînd fi apreciat superlativ ca „orb”, „porcesc”, „cu carul”.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Activități de week-end
În viață trebuie să știi trei lucruri: ce vrei – adică să ai un scop, în ce crezi – adică să respecți niște valori și ce trebuie să faci – adică ce acțiuni întreprinzi.
Un sport la Răsărit jpeg
Wimbledon versus ATP & WTA?
WTA şi ATP au spus că a interzice sportivi (chestie care nu implică ţările lor, deja puse pe tuşă de toată lumea) încalcă principiul nediscriminării pe bază de naţionalitate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Efectele pandemiei?
Acum, că pare să fi trecut, unii cercetează în ce măsură pandemia de COVID-19 a afectat serviciile publice dintr-o serie de domenii și din diverse regiuni.
Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?