Tema săptămînii

Originea cuvîntului „concediu” relevă urmele unor vechi realități sociale, conține semnificațiile unei rupturi față de timpul muncii precum și a permisiunii sau suspendării libertății de a circula.

Vacanțele pe stil vechi aveau o mai mare doză de rational recreation.

Cu aparatul de fotografiat sau cu telefonul mobil, poza de concediu e documentul de omologare în fața prietenilor, vecinilor, manichiuristei și colegilor de birou.

„E plin de români!” – sună un argument frecvent pentru a evita anumite locuri de vacanță.

Orice formă de inteligență artificială nu va face decît niște impresionante tabele de date, în lipsa unui ochi atent format, fără flerul omului apropiat de natură, citit și experimentat.

Între degradarea fiecărui individ și îmbunătățirea condițiilor umanității în ansamblu apare o contradicție.

Memoria autobiografică nu este nici pe departe o bancă de amintiri înregistrate fidel, care pot fi reproduse și aduse în atenție drept dovezi de necontestat.

Oamenii oftează după o lume în care banul nu era rege și simt apăsarea folosinței banului în lumea contemporană, dinamică și mercantilă.

Moda unisex nu mai e de mult o bizarerie (chiar dacă uneori o mai cîrcotim), căci nu a apărut de ieri, de azi, ci are în spate o istorie de mai bine de 50 de ani.

Cred că trăim o vreme a presei în care știrile mor foarte repede.

Există o poezie a rutinei la care pisicile sînt maestre.

„Alex”, repetă nevastă-mea ceva mai tare. „Hm?”, mormăi eu. „Pisica vrea mîncare.”

Mă gîndesc la Mura ca la un foarte bun prieten, ea dă semnale că ar fi valabilă și reciproca.

Căci doarme (și uneori îți pare că visezi cînd el visează) așa cum doarme, vara, un măr pe o tipsie – cu-ntreaga lui ființă adormită, dar cu răsuflarea trează (auzi, în fiece clipită, cum îi palpită nara).

Pe Aeroportul Atatürk, a trebuit să-l scot de patru ori din cușcă, la fiecare filtru de control.

Pisica înghite omul în mintea ei și nu vom citi niciodată o carte, fie ea și științifică, despre asta.

Înțelegem, din blana lui și din felul chiorîș în care ne privește, că micuțul Domn Paulinni e siamez, măcar pe jumătate.

Între 23 și 25 iunie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a avut loc o nouă ediție a Conferințelor Dilema veche.

Datoria aceasta de a populariza lucruri e esenţa a ceea ce înseamnă televiziune publică la ora asta.

Mi s-a părut o mare provocare – să transformi un autor canonic, de pildă, într-un personaj literar, pornind de la o documentare, desigur, dar și ficționalizînd acolo unde viața omului, ca un puzzle, are piese lipsă.

Modul de a scrie despre viața unei persoane, practicile biografice diferă de la o epocă istorică la alta, în funcție de diversele contexte sociale, culturale, religioase.

Ce am descoperit acum a fost un Caragiale melancolic, nevrotic și furios, iar latura asta m-a făcut să-i citesc altfel opera.

Discreție și forță sînt cele două cuvinte-cheie care o reprezintă cel mai bine pe scriitoare.

În momentul în care am avut această structură pe trei voci (tată, securistul, discipolul), am știut că am cartea.

Scriind povestea vieții lui Luchian, un lucru m-a preocupat de la bun început foarte tare: să scriu chiar povestea vieții lui

Biografia romanțată a lui Enescu necesita cel mai mare volum de muncă, obligîndu-mă să mă documentez la sînge, să lucrez așa cum văzusem că o fac toți autorii serioși.

Speranța lumii (adică mersul înainte) constă exact în reîntoarcerea la normal (adică regăsirea unui trecut deja consolidat, deja al nostru, care merge împreună cu noi).

Mai există un termen mediu în ecuația nou-vechi, pe care trebuie să îl introducem aici: tradiția.

Întoarcerea este, uneori, un caz de conflict între ceea ce-ţi spune mintea şi ceea ce-ţi spune sufletul.

Cei care ne-au învățat despre iubire în copilărie ne ghidează în continuare, inconștient, în alegerile noastre.

Încă nu pricepeam că luminile şi umbrele lumii întind fire între ele, îşi fac anume semne.

Dinu Pillat a cunoscut-o pe Cornelia (Nelli) Filipescu în anul 1941, pe vremea cînd erau studenți și colegi la Facultatea de Litere și Filozofie din București. La momentul schimbului epistolar reprodus în cele ce urmează, cei doi încă nu erau căsătoriți. Dinu Pillat tocmai terminase de scris al doilea roman al său, Moartea cotidiană. Al Doilea Război Mondial încă nu se terminase.