Cînd viața devine parte din operă

Mircea PRICĂJAN
Publicat în Dilema Veche nr. 899 din 1 – 7 iulie 2021
Cînd viața devine parte din operă jpeg

Am făcut pasiuni pentru mulți scriitori de-a lungul timpului și întotdeauna, după fascinația pentru opera lor, a venit fascinația pentru persoana lor. Pentru că, nu-i așa, viața și opera sînt strîns legate, chiar dacă uneori prima se poate situa într-un contrast izbitor cu a doua.

Mi s-a întîmplat să am o astfel de dezamăgire în adolescență, după ce – am mai povestit asta – într-o vară lungă, la bunici, am citit aproape integral cărțile lui Mihail Sadoveanu, de la proza emfatic-istorică la cea idilică povestind întîmplări pescărești (aveam, pe-atunci, o pasiune inclusiv pentru pescuit) și vînătorești. Credeam că nu există zăbavă mai bună decît cetitul istoriilor acestora atît de fermecătoare-n limba și sintaxa lor otherworldly. Apoi, vrînd să înțeleg mai bine de unde vin și cum se explică toate cele, am iscodit viața autorului. Și atunci totul s-a năruit, vraja s-a spulberat definitiv, pînă într-acolo încît recent, vrînd să recitesc la distanță de douăzeci și cinci de ani Frații Jderi, m-am văzut nevoit să abandonez demersul la jumătatea primei cărți. Biografia a reușit să „ucidă” bibliografia, și asta-n ciuda încercării mele de-a mă convinge că nu e corect așa, că literatura e una și că trebuie judecată separat de persoana autorului ei. Am plătit, astfel, scump prețul curiozității. Ceea ce, desigur, nu m-a lecuit defel.

Și cum ar putea fi înfrîn(a)tă curiozitatea de spectrul posibilei dezamăgiri? Aceasta, curiozitatea aflării mecanismului care face să existe lucrurile care ne vrăjesc, se hrănește din speranță, din convingerea că, învățînd de la cei pe care îi admirăm, vom putea, la rîndul nostru, să-i egalăm, poate chiar să-i depășim. Mai ales dacă ești un scriitor aspirant, căutînd călăuzirea exemplului, dorind să afli rețeta a ceea ce, pînă la urmă, nu are nici o rețetă.

Biografiile din aceste două lucruri se nasc: din pasiunea pentru o personalitate anume a celor care le scriu și din curiozitatea evidentă a celor care le citesc. Sînt un exercițiu de genul behind the scenes, sînt povestea poveștii, sînt, adesea, cu tot riscul de rigoare, scoaterea la lumina zilei a „magiei” grozavului și puternicului Vrăjitor din Oz.

Și-n mod sigur, exceptînd cazurile în care ies la iveală contradicții flagrante, de natură morală, între viață și operă, cititorul de (auto)biografii exact asta caută: dovada faptului că nimic supraomenesc nu stă în spatele paravanului, ci doar un om care, prin tenacitate și talent, reușește imposibilul. Povestea succesului este, pînă la urmă, povestea de viață a celui sau a celei care își recunoaște scopul pe lume și-l urmărește în pofida greutăților care pe cei mai mulți îi fac să bată în retragere. Îmi amintesc mereu vorbele lui Stephen King (autorul acelor deja celebre „memorii ale unei meserii”, On Writing) cu privire la modul în care scrie: „cuvînt cu cuvînt”. It’s as easy as that, spune el mai departe mucalit. Atunci cînd personalitatea devine prin acest artificiu persoană, atunci cînd se umanizează, cititorul simte că-i poate călca pe urme – sau că poate măcar să încerce asta.

De aceea, pe un palier cu totul special sînt autobiografiile. Pot depune mărturie indirectă, ca traducător, pentru două, excluzînd cartea lui King amintită anterior. Aparent diferite, căci scrise de doi cîntăreți cu sensibilități distincte, atît Born to Run a lui Bruce Springsteen, cît și Eu sînt Ozzy a lui... Ozzy Osbourne, ambele apărute în ultimii ani la Editura Polirom, vorbesc despre același lucru și au același rol. Cum, de altfel, cred că se întîmplă în cazul tuturor autobiografiilor.

Dincolo de diferența evidentă de stil – Springsteen este mai poet, frazele lui sînt elaborate, textul e construit inclusiv cu efect literar, în vreme ce Ozzy e direct și haios; acolo unde Bruce divaghează pentru a construi atmosferă, Ozzy alege să meargă drept la țintă în felul său no-bullshit inconfundabil –, autobiografiile lor privesc în aceeași oglindă și descriu același chip. Este chipul rock star-ului care a devenit ceea ce este surprinzînd spiritul timpului, a vorbit prin arta sa, cu maximă sinceritate, despre el și nu și-a trădat talentul, nefăcînd nici o concesie. Asta nici atunci cînd piața cerea spectacol gratuit – cazul show-ului The Osbournes, cînd, știm bine, Ozzy s-a arătat exact cum era, cu toate defectele și calitățile sale. Amîndoi spun povestea omului care s-a născut sărac, dar talentat, și care a ajuns pe culmile succesului în răspăr cu așteptările tuturor celor din jur, cu ale societății înseși. Valoarea de mărturie fără echivoc a celor două cărți este, cred, principala lor trăsătură definitorie. Fiindcă mai mult decît o poate face jurnalul, care hașurează de asemenea spațiile mai puțin cunoscute dintre evenimentele carierei la care are acces publicul, autobiografiile contextualizează fluent, avînd avantajul privirii de sus, de unde înlănțuirea faptelor se vede mai bine. Îmi pot imagina nevoia unor personalități ca Bruce și Ozzy de a prezenta ei înșiși aceste înlănțuiri din care le este alcătuită viața, recuperînd sub semnătură proprie ceea ce unui biograf fie și contemporan cu ei i-ar scăpa sau ar alege să treacă sub tăcere. Căci, de la un moment încolo, viața însăși devine parte a operei unei personalități, la fel cum opera s-a definit de la bun început ca produs, ca distilat al acelei vieți.

Rolul autobiografiei mi se pare, tocmai de aceea, că este, precum creația marilor creatori, unul în definitiv egoist, de datorie față de propria persoană, o încheiere a conturilor cu propriul trecut, pentru a-l fixa în memoria posterității la prima mînă, și abia apoi acela altruist (dacă se întîmplă să existe acesta!), cu gîndul la bunul folos al altora, al cititorilor, în ideea unor presupuse lecții de viață. Mă îndoiesc că, vorbind despre abuzurile de fel și chip la care s-a supus în cariera sa, multe cu consecințe grave (de la fracturi severe la boli rușinoase), Ozzy a căutat admirația cuiva. Dimpotrivă, cîntărețul și-a scris cronica vieții așa cum a fost (sau, mai bine spus, cît și cum și-a amintit-o!) în aceeași manieră în care a și trăit-o: excesiv și expansiv și explicit anarhic, contra rigorilor și așteptărilor celor riguroși.

Și chiar acesta este palierul special pe care se situează autobiografiile în comparație cu biografiile. De unde cele din urmă caută să vină în întîmpinarea curiozității cititorilor, căci ea, curiozitatea, a fost și un mobil esențial al pasiunii biografului, primele sînt scrise din cu totul alte rațiuni, mult mai personale, deci mai egoiste. Și, se știe, în cazul acesta ochiul străin e mai iscoditor, mai pus pe scormonit detalii picante. Plus că, glazurate cu aura mărturisirii, pînă și cele mai reprobabil decizii de viață au parte de o judecată critică mai indulgentă din partea cititorului.

Mircea Pricăjan este scriitor și traducător, redactor-șef al revistei Familia.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?