Îmi educ copiii gîndindu-mă, metaforic, la Ierusalim și la Atena

Daniel FUNERIU
Publicat în Dilema Veche nr. 900 din 8 – 14 iulie 2021
Îmi educ copiii gîndindu mă, metaforic, la Ierusalim și la Atena jpeg

(...) Se discuta în Parlamentul României Legea educaţiei. Sever Voinescu a venit în comisie şi a susţinut cu multe argumente şi cu mult aplomb necesitatea introducerii eticii în școli, ca materie obligatorie, prin lege. Și m-a pus într-o dilemă. Pentru că, pe de o parte, eram de acord cu el. În acelaşi timp, mi-am dat seama că nu putem băga prin lege o materie în programa şcolară, pentru că dacă astăzi noi o facem, mîine o nouă majoritate parlamentară o să introducă altă materie, aşa cum îi taie pe ei capul. Şi atunci aş vrea, în două minute, să spun o chestiune tehnică şi poate plicticoasă, dar importantă, mai ales în contextul dezbaterilor din zilele astea, în care toată lumea vrea să bage tot felul de materii în curriculum. Legea, adică ceea ce Parlamentul votează, trebuie să prevadă finalităţile educaţionale. Altfel spus, ce competenţe dorim noi, ca societate, să ofere şcoala copiilor. Nu eu ministru, nu tu parlamentar, nu preşedintele sau Patriarhul trebuie să decidă cum o să arate copilul la finalul învăţămîntului obligatoriu. Asta este o decizie societală şi asta este ceea ce trebuie să fie în lege, ceea ce votează Parlamentul, ca reprezentant al întregii societăți. Restul, anume cum să ajungem la asta, ce materii să le dăm copiilor, cîte ore, cum să-i evaluăm, asta e treaba experţilor, nu mai e treaba parlamentarilor și nici a oamenilor politici. (...) Privind atent, observ o tendință de a introduce fel de fel de discipline în școli, de genul orelor de dezvoltare personală și altele asemenea. Dar orice introducere de materii noi înseamnă scoaterea sau subțierea altora, căci numărul de ore al copiilor la şcoală este limitat. Să nu cumva să ajungem să avem copii superdezvoltaţi personal, dar care nu mai ştiu tabla înmulţirii! De aceea, de fiecare dată cînd văd tot felul de inițiative de genul acesta, făcute, nu mă îndoiesc, cu intenţii foarte bune, foarte generoase, sînt sceptic şi devin din ce în ce mai doritor să revenim la esenţă, să revenim la matematică, fizică, ştiinţe exacte, la istorie, geografie, să revenim la materiile tradiţionale. Dar, făcînd o mică paranteză referitor la etică, ce am introdus atunci în lege din păcate nici astăzi nu este aplicat, sînt o serie de lucruri care pot să fie transmise copiilor transdisciplinar. Poţi să vorbeşti despre etică la istorie, la limbă, chiar în ştiinţă, deci sînt foarte multe lucruri care într-un sistem ideal ar trebui să fie transmise transcurricular şi transdisciplinar. (...)

Consensul şi ceea ce se întîmplă în majoritatea ţărilor europene este ca învăţămîntul obligatoriu să înceapă la vîrsta de 6 ani. Sînt cîteva ţări, Anglia, de exemplu, în care începe de la 4, sînt puţine unde începe la 7, dar consensul este undeva la 6 ani. Acum trebuie să-ţi pui şi întrebarea: de la ce nivel pleacă copilul cînd intră în sistemul educaţional? Experţii ne spun, cu date concrete în mînă, că dacă începe la 6 ani se reduce abandonul şcolar, şi România suferă de abandon şcolar. Atenţie, aici vreau să spun un lucru pe care nimeni nu-l spune: România suferă de abandon şcolar nu pentru că şcoala n-ar fi atractivă sau n-ar fi accesibilă. 96% din copiii României fac mai puţin de trei kilometri pînă la şcoală. Fiica mea, în clasa I în Germania, făcea pînă la şcoală 2,5 kilometri şi mergeam cu ea în fiecare dimineaţă pe jos. Majoritatea copiilor care nu merg la şcoală sînt în situația asta pentru că nu sînt lăsaţi de părinţi. Problema abandonului şcolar nu se rezolvă de Ministerul Educaţiei, se rezolvă de Ministerul de Interne. Deci putem face şcoala oricît de atractivă, dacă părinţii nu-şi lasă copiii la şcoală, e degeaba. (...)

Un tînăr foarte urmărit a spus acum cîțiva ani că şcoala l-a pregătit pentru 1990, nu pentru 2020. Eu chiar îl lăudasem pe băiatul ăsta cu puţin timp înainte, dar după ce a spus asta, mi-am pus întrebarea: s-a schimbat teorema lui Pitagora din 1990 şi eu nu ştiu? S-a schimbat Legea lui Ohm? S-a schimbat istoria Imperiului Roman? S-au schimbat lucrurile esenţiale pe care şcoala trebuie să le predea? Adică să le ia de undeva, dintr-o tradiție a cunoașterii, şi să le predea celor mai tineri, care încă nu le știu. S-au schimbat aceste lucruri esenţiale? Nu. Misiunea şcolii, a instituţiei numită „şcoală”, în viziunea mea, care nu vreau să fie neapărat general împărtășită, este să transmită aceste lucruri imuabile, înainte de toate. După care, dacă avem timp, dacă putem să dezvoltăm lucruri, să spunem copiilor şi despre altele, să vorbim şi despre modă etc. Dar înainte de toate să ne focalizăm pe această misiune esenţială a şcolii! (...)

În viziunea mea, într-o societate bine constituită, educaţia nu este un serviciu public, ci este o dinamică societală. E periculos să facem din educaţie un serviciu public, de genul celor care ne livrează gaz, apă și canalizare. Educaţia nu este pe acelaşi picior cu alte servicii publice. Educaţia este o dinamică societală, pentru că societatea întreagă intră în dinamica de valorizare a educaţiei, nu doar autoritățile publice. Altfel, vom avea un clivaj între două părţi în societate: cei care educă, profesorii, şi părinţii veşnic nemulţumiţi că profesorii nu le-au învăţat copiii nu ştiu ce. Şi nu văd ceva bun ieşind din această confruntare. Motiv pentru care avem nevoie să se realizeze ceva ce mie îmi pare rău că nu am reuşit, anume o dinamică societală axată pe schimbarea de mentalităţi care să meargă pe trei direcții. Prima, să schimbe fundamentul moral. De asta am început lupta împotriva plagiatelor, de asta am băgat camere de luat vederi la Bac, nu ca să pice copiii, ci cu ideea foarte clară în cap că, dacă nu schimbăm fundamentul moral al educaţiei, putem să dăm legi şi paralegi, pentru că nimic fundamental nu se va schimba. A doua direcție pe care am vrut să stimulez această dinamică a vizat problema autorității în sistem. Nu autoritatea cu care, poate, unii dintre noi am fost obişnuiţi, cu liniarul peste degete, ci autoritatea izvorîtă din excelenţă profesională. Pentru că educaţie în afara autorităţii, anume a autorității excelenţei profesionale, nu poate exista. Elevul nu este egalul profesorului! Aud acum moda „Să auzim ce vor copiii să înveţe”. E absurd! Văd acum moda că o fetiţă din Suedia de 15 ani le spune oamenilor de ştiinţă cum trebuie să combatem poluarea. E absurd! Şi a treia direcție, poate mai importantă decît primele două: exigenţa. Noi nu mai sîntem exigenţi, noi nu mai lăsăm corigenţi sau sîntem duși de valul că nu trebuie să discriminăm și am abandonat exigența. Exigenţa, gradientul între mai puţin bun, bun, foarte bun, excelent este un lucru esenţial. (...)

funeriu 2 jpg jpeg

Am observat că oamenii ies în stradă pentru justiţie, dar pentru educaţie nu ies – de ce? Pentru că fiecare încearcă să-şi rezolve problema cu copilul lui pe cont propriu, pentru că se poate. (...) Deci apetenţa societăţii pentru a face din educaţie o dinamică societală este foarte scăzută. A făcut din justiţie o dinamică societală. S-au schimbat guverne în urma mișcărilor pentru justiție, dar nu s-au schimbat guverne din pricina educaţiei. (...)

Deci întrebarea este: cum trebuie să arate un copil care termină învăţămîntul obligatoriu? Care este „coşul minim” de cunoștințe dobîndite cu care un tînăr părăsește ciclul de școlarizare obligatoriu? De exemplu, dacă tu vrei acum să vorbeşti cu mine despre Kierkegaard şi eu am să-ţi spun că nu ştiu aproape nimic despre Kierkegaard, imediat ai să spui că sînt incult. Dar dacă eu îţi spun acum ţie despre substituţia nucleofilă sau despre codul genetic şi transcripţie, tu poți să-mi zici că „astea-s chestii tehnice” și nu treci drept incult. De multe ori mi s-a părut că „umaniştii” sînt puţin aroganţi cu cei din ştiinţe exacte şi că ignorăm nevoia reală a oamenilor de ştiinţe exacte. Şi pandemia asta ne-a arătat acest lucru. Ne-a arătat reticenţa oamenilor la argumente ştiinţifice. Ascultăm horoscopişti, dar nu ascultăm oamenii de ştiinţă. Vine unul şi ne zice „ARN-ul ăla din vaccin o să-ţi schimbe ţie codul genetic!” și lumea îl crede pentru că nu știe nimic despre ARN și codul genetic. Cu asta constatăm un eşec nu doar al României, ci un eşec al Europei. Şi atunci eu cred că ar fi foarte utilă o dezbatere de societate, în care stabilim care e „coşul minim cultural” pe care să tindem noi, ca societate, să-l dăm unui tînăr de 16 ani. (...)

(...) Eu încerc să-mi educ copiii gîndindu-mă, metaforic, la Ierusalim și la Atena. La Ierusalim, ca simbol al credinţei: în viaţă trebuie să crezi în ceva! Unii cred în Dumnezeu, alţii cred în ştiinţă, fiecare crede în ce crede, dar esențial este să crezi în ceva, pentru că dacă nu crezi în nimic, supravieţuieşti, nu trăieşti. Iar la Atena mă gîndesc ca simbol al raţiunii şi al logicii, care sînt imuabile. Logica e imuabilă, raţiunea e imuabilă. Cînd crezi în ceva, e foarte important ca acea credinţă să fie dublată, în spatele ei să fie şi raţiune, şi logică. Nu se poate întotdeauna, pentru că există credinţe iraţionale care împing foarte mulţi oameni, aş spune chiar că majoritatea oamenilor sînt împinşi de credinţe iraţionale. Dar, ca persoană, eu întotdeauna asta am încercat şi asta încerc să transmit copiilor mei. Apoi, eu nu concep educaţia copiilor mei în afara pilonilor culturali care ne definesc ca europeni, dar în acelaşi timp nici nu concep să-i cresc în afara raţiunii şi logicii la care putem accede.

Ah, veşnicele întrebări: „La ce-mi serveşte ce am învățat la școală?”, „La ce-mi serveşte în viaţă chimia pe care am învăţat-o?”, „La ce-mi servesc logaritmii pe care i-am învățat?”. Din punctul meu de vedere, nu şcoala trebuie să răspundă la această întrebare, voi trebuie să răspundeţi. Fiecare trebuie să fie suficient de deştept încît să știe să se servească în viață de cît mai multe din lucrurile pe care le-a învăţat. (...)

Aţi auzit de multe ori, în presă sau de la prieteni: „E atît de grea programa şcolară, că eu nu pot să fac problema de matematică a copilului de clasa a IV-a!”. Păi, mă scuzați, că nu sînt aici ca să mîngîi pe creştet oamenii, dar dacă ai o problemă să rezolvi problema de mate a copilului la clasa a IV-a înseamnă că eşti cam prost. Uitaţi-vă în orice manual de clasa a IV-a, orice persoană normală cu o educaţie minimală poate s-o rezolve. Deci acest mîngîiat pe creştet al părinţilor, „Vai, să nu-l supărăm pe părinte!”, duce la o presiune pe şcoală care, uneori, este nefirească. Se pune și întrebarea: cum putem educa părinţii? E o temă foarte grea. Spiru Haret, marele reformator al învăţămîntului românesc, i-a văzut pe învăţători ca apostoli ai educaţiei la ţară, nu doar pentru copii, ci și pentru adulți – scrie asta în textele lui. Prin 2017, mi se pare, exista o strategie pentru educaţie parentală şi actualul ministru a zis că nu înţelege de ce acea strategie a fost abandonată şi a zis că va reîncepe implementarea ei. I-aş spune eu de ce a fost abandonată. Pentru că prin ea se încerca în mod manifest o ideologizare a unui număr cît mai mare de părinţi într-o direcţie pe care oamenii dotaţi cu o oarecare logică nu ar fi dorit-o. Deci educaţia parentală poate să fie un mijloc de inginerie socială, pe care eu nu l-aş gira în momentul de faţă. Dar, dacă am stabili un „coş minim de cunoaştere” pe care am dori ca fiecare cetăţean să-l aibă, am putea găsi mecanisme prin care să încurajăm şi adulţii să dobîndească la rîndul lor acel „coş minim” şi să primească recunoaştere pentru el. (...)

Daniel Funeriu a fost ministru al Educației între 2009 și 2012, iar acum este consilier pe probleme de educație al Uniunii Europene.

Foto: Ciprian Hord

sponsori 4 jpg jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
Iubirile Principesei Margareta: un student socialist și un actor
Principesa Margareta împlinește la 26 martie vârsta de 74 de ani. Fiica cea mare a regelui Mihai I a avut două mari iubiri în viață: Gordon Brown, cel care avea să devină prim-ministru și actorul Radu Duda, cu care s-a căsătorit.
image
„Regele criptomonedelor”, răpit și torturat după ce și-a înșelat investitorii cu 29 de milioane de dolari
Aiden Pleterski, în vârstă de 23 de ani, care s-a autoproclamat „regele criptomonedelor din Canada” a fost răpit și torturat, după ce și-ar fi înșelat investitorii cu 29 milioane de dolari, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.