Pe vremea mea

Publicat în Dilema Veche nr. 902 din 22 – 28 iulie 2021
Pe vremea mea jpeg

„Pe vremea mea plecam pe teren la începutul primăverii și veneam acasă la sfîrșitul toamnei. Cum asta se întîmpla după război, nu aveau să ne dea mașini și ne trimiteau cu caii și cu însoțitori.” Așa ne povestea profesorul Vasile Mutihac despre începuturile sale profesionale ca geolog, în România finalului anilor 1940.

„Pe vremea mea, cînd am plecat pe teren la jumătatea anilor 1950, harta topografică pe care trebuia să o folosesc era secret militar. Mi-a fost transmisă prin miliție în comuna în care urma să stau. Cînd milițianul, care mă urmărea de fiecare dată cînd plecam pe teren, a văzut că notez punctele de observații pe hartă a venit la mine și a urlat că murdăresc Harta Poporului”, îmi povestea profesorul de paleontologie Theodor Neagu.

„Pe vremea mea, la primele campanii de studiere a Deltei, la sfîrșitul anilor 1950, începutul anilor 1960, deplasarea pe teren era în sine o aventură. Pontoanele nu aveau electricitate, iar navele folosite de noi pe atunci erau vechi, ca vai de ele. La ieșirile pe mare totul era o provocare. De la o simplă măsurătoare de poziție, adîncime sau luarea unei probe, totul cerea abilități speciale, iar dotarea era la fel ca aceea folosită de marii exploratori acum sute de ani”, îmi povestea profesorul Nicolae Panin, fondator al institutului la care lucrez și al geologiei marine din România.

„Pe vremea mea, la începutul anilor 1960, plecam pe teren în aprilie și veneam acasă abia în noiembrie. Primeam niște foi de hartă și, împreună cu colegii de echipă, ne împărțeam pe săptămîni și luni zonele de lucru. Ca să ne întîlnim cu alți colegi, care lucrau în perimetrele învecinate, ne planificam încă din martie, de la birou, ziua, ora și locul în care urma să ne vedem. Chiar și după luni de zile, toți ne regăseam conform planului. Singurele întîrzieri au fost doar atunci cînd au fost probleme grave”, îmi povesteau alți colegi, din generația imediat următoare.

„Pe vremea mea, cînd plecam pe teren de primăvara pînă toamna, cei care lucram la realizarea hărților geologice eram oameni liberi. La început, cînd ajungeam în vreo comună ascunsă undeva pe hartă, poate aveam probleme pînă găseam sursele corecte de aprovizionare. Dar într-o țară în care toată lumea era sub control strict și în care era greu să scapi de propaganda zgomotoasă a Epocii de Aur, noi ieșeam din sistem. Acolo, pe vîrf de munte, pe văile Carpaților, Subcarpaților și podișurilor, avînd la noi ciocanul geologic, busola, caietul de teren și rucsacul pentru probe, duceam o existență la care cei mai mulți nici nu aveau curajul să viseze”, afirmau aproape toți cei cu care am vorbit în anii mei de studenție.

Evident, lucrurile nu erau chiar la fel pentru cei care lucrau în echipele mari, de prospecțiuni geofizice, sau pentru cei de la schelele de petrol și gaze sau din mine. „Cînd am ajuns prima oară la echipa unde fusesem repartizat, la sfîrșitul anilor 1980, cînd am dat cu ochii de barăci și am văzut unde urma să trăiesc în perioada următoare, mi-am pus ceva semne de întrebare. Am văzut însă destul de repede că existau și unele portițe spre momente mai fericite”, îmi povestea Andrei, coleg geofizician care a terminat facultatea puțin înaintea mea și care și-a început stagiatura lîngă Orșova, la finalul perioadei comuniste.

Așa am ajuns și la vremea mea, începutul anilor 1990, momentul în care am plecat pe teren ca cercetător stagiar în geologie marină, spre Deltă și plajele sale. Față de începuturile anilor 1960 nu se schimbaseră multe. Plecam pe teren la final de iulie și reveneam acasă la jumătatea lunii octombrie. Locuiam pe pontoane-dormitor trase de mici șalupe dotate cu motor de tractor, care se deplasau alene prin Deltă. Cînd măsuram plajele, mergeam aproape numai pe jos. Puținele autovehicule disponibile (special nu scriu „mașini”) erau ale autorităților, șefilor de cherhanale, precum și cîteva tractoare ale unor localnici mai descurcăreți. Primele bărci cu care am lucrat erau fie propulsate cu faimoasele motoare TN (folosite teoretic pentru irigații, adaptate de către geniul tehnic al pescarilor din Deltă și promovate ca motoare de barcă), fie de către mult doritele Veterog-uri ucrainene, care mai mult se stricau decît funcționau. Cele mai multe aveau însă propulsie umană. La vîsle. Cînd bătea vîntul însă, mulți foloseau forța vîntului, transformînd în vele orice cîrpă mai mare pe care o aveau în barcă, la fel ca pe vremurile vechilor greci. Curentul electric de pe ponton nu mergea decît seara, vreo două ore pe zi, de aceea alimentele (pe care le aduceam doar din București sau Constanța) erau ținute în lăzi cu gheață. Fabricile de gheață erau rare în Deltă și făceam rost cu greu de calupurile de gheață pe care le căram cu multe peripeții (de care nu vreau să îmi amintesc) pînă pe ponton. Orice lucru era greu de obținut, dar, fiind entuziaști, găseam soluții. Telefonia mobilă nu exista, noroc cu agențiile PTTR unde puteam face comandă ca să mai vorbim acasă. Iar înainte de a vorbi acasă, recapitulam în gînd ce doream să zic. Comunicarea la distanță era rară și costisitoare. Era prețioasă.

De acum aproape treizeci de ani s-au schimbat multe. Noile tehnologii au pătruns pe toată planeta. Drumurile prin Deltă, care pe atunci durau cu zilele, pot fi acoperite acum în doar cîteva ore. Sateliții ne furnizează numeroase informații, iar noi lucrăm să calibrăm cu măsurători de la sol înregistrările din spațiu. Aparatele pe care le folosim acum sînt mult mai rapide față de cele din anii 1990. Evident, acolo unde există semnal.

La fel, cei care lucrează pe uscat au cu totul alte condiții. Hărțile topografice, atît de prețioase și de greu de obținut în trecut, pot fi instalate acum pe orice telefon, iar navigația satelitară este la îndemîna oricui.

Pe vremuri, pentru geologi problema majoră era obținerea prin mari eforturi a unor date primare foarte prețioase, dar nu foarte multe. Geologii de azi trebuie să învețe să capteze, să sorteze și să înțeleagă parametrii esențiali din avalanșa de date care îi bombardează. Azi, provocarea nu mai este plecatul de acasă cu lunile, iar condițiile sînt, oricum, simțitor mai bune.

Ne putem teme că tehnologia poate duce la dispariția acestui trib de oameni care s-au dedicat unei profesii cu totul speciale, care îi face să înțeleagă mai bine povestea scrisă în stîncă a planetei? După părerea mea, nu. Orice formă de inteligență artificială nu va face decît niște impresionante tabele de date, în lipsa unui ochi atent format, fără flerul omului apropiat de natură, citit și experimentat. Va fi oare mai atrăgător? Se vor mai bucura geologii la fel de mult de specificul meseriei lor? Aici cred că cel mai bine e ca fiecare generație să își spună părerea. Cu toate că, pe vremea mea...

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național de Geologie Marină – GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea Stirling, Marea Britanie.

Foto: wikimedia commons

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

shutterstock 2114384846 jpg
Tacticile de război ale Rusiei îi expun slăbiciunile militare. Cum le justifică oficialii ruși
După ce și-a văzut spulberate speranțele de a captura Kievul, Moscova a apelat la distrugerea totală a Ucrainei, doar că această tactică este doar o manifestare a neputinței, scrie The Guardian.
dani otil
Marea dilemă a lui Dani Oțil după ce i-au picat din cer 15.000 de euro: „O fi vreo moștenire?“
Dani Oțil, simpaticul prezentator TV, se ală în mare dilemă. Nu știe ce să facă după ce într-un cont de-al său au apărut 15.000 de euro. Nici banca nu a reușit să-l lămurească, motiv pentru care Dani se teme să se atingă de ei.
Submarin in Marea Neagra FOTO  webnovosti.info via zn.ua
Submarin nuclear depășit de un obiect neidentificat, care mergea cu o viteză mai mare decât cea a sunetului. Când a vut loc incidentul
Întâlnirea incredibilă, care a avut loc la sfârșitul anilor 1990, a ieșit la iveală după ce un om de știință aflat la bord a decis să vorbească pentru un canal de YouTube și să dezvăluie experiența sa terifiantă.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.