Cele patru caiete

Publicat în Dilema Veche nr. 899 din 1 – 7 iulie 2021
Cele patru caiete jpeg

Tocmai mă întorsesem de la o rezidență din Statele Unite ale Americii și eram sătul pînă peste cap de literatură. Mai ales de propria literatură – cele patru luni în America avuseseră efectul unui duș rece și îmi cam puseseră orgoliul cu botul pe labe. M-am dus la Iowa entuziast, gata să scriu capodopera și să dau lovitura și m–am întors fără să fi reușit să scriu nici măcar o propoziție. Cele patru caiete studențești cu foi veline pe care le luasem cu mine erau neatinse.  

Așa că atunci cînd m-a sunat Adrian Botez să-mi spună despre proiectul său legat de biografiile romanțate, am refuzat categoric.

Apoi, a doua zi (și a treia, și a patra și-a cincea), la cafea, m-am tot gîndit la propunerea lui. Ar fi putut fi, de fapt, o enormă oportunitate – forțat să scriu, poate m-aș urni și aș scrie.

După o săptămînă l-am sunat înapoi: despre cine e vorba? Mi-a dat patru nume de personalități din zone culturale diferite și mi-a spus: alege. Cînd am auzit numele, n-am stat nici o clipă pe gînduri. Enescu.

De ce Enescu? Pentru că era personalitatea de care mă simțeam cel mai străin (relația mea cu muzica a fost mereu cea a unui rocker soios și agresiv, urlînd în mijlocul rockotecii din Năsăud: hei, teacher, Liță-chiță-lăăău). Era evident: biografia romanțată a lui Enescu necesita cel mai mare volum de muncă, obligîndu-mă să mă documentez la sînge, să lucrez așa cum văzusem că o fac toți autorii serioși – riguros, cu fișe de lectură în față, cu muzica-n urechi (dar mai ales cu lecții de muzică, de teorie muzicală pe care le-am cerut unui profesor din Bistritz). Oricum, era evident: proiectul acela avea să mă scoată total din zona mea de confort.

Așa că m-am apucat de treabă. Și am luat-o de la zero.

Caietul galben

Viața lui Enescu povestită de el însuși. A fost prima idee care mi-a venit în minte în timp ce mă documentam. Am umplut mai bine de trei sferturi din caietul cu coperte galbene – vocea mi se părea limpede și începea să capete tot mai multă consistență. Asta pînă la finalul adolescenței. Apoi, brusc, vocea a luat-o razna. N-am mai putut-o controla. Era ba prea lentă și prețioasă, ba prea acidă și sofisticată – așa că, după mai multe luni în care, documentîndu-mă, am încercat să o forțez, vocea a cedat complet. Povestea la persoana I era un eșec absolut – n-aveam decît să renunț și să încerc altceva.

Caietul albastru

Ascultam tot mai multă muzică și mă vedeam aproape zilnic cu noul meu prieten – profesor de teorie muzicală în Bistritz. Deschideam mereu carnețelul imediat ce ne așezam pe terasă, la cafea, și notam tot ce-mi spunea. Fișam cărțile de muzicologie pe care el, acolo unde paginile se dovedeau a fi de neînțeles, încerca să mi le traducă. Mă încuraja mereu – poate de aia am început să scriu tot mai des în caietul albastru. Un soi de fragmente à la Cioran (vezi muzica, Bach etc.), maxime filosofice aplicate muzicii și vieții lui Enescu – un soi de proză-eseu, un text fragmentar, poetic și flosofic de care eram tot mai încîntat. Așa că am continuat să scriu și am scris așa mai bine de o jumătate de an – pînă cînd, prinzînd curaj, i-am arătat caietul prietenului meu. Problema nu e că sînt foarte multe speculații despre muzică care nu au nici o acoperire, mi-a spus, ci faptul că totul pare artificial – ar putea fi vorba la fel de bine despre Enescu sau despre Cristian Pomohaci (scuze pentru asocierea nefericită), atît de lipsit de logică și de claritate e textul tău.

Caietul portocaliu

Cu cît citeam mai mult, cu atît mi se părea mai greu de realizat un portret rezonabil al lui Enescu în limita de semne impusă – sub 400 de pagini îmi va fi imposibil să reușesc, m-am tot plîns editorului, pe măsură ce deadline-ul se apropia, iar cele două caiete (aproape) pline se dovedeau a fi inutile pentru proiectul meu.

Apoi, în caietul cu coperte portocalii, am făcut o listă cu persoanele care m-ar fi putut ajuta să rezolv problema. O listă cu oameni care l-au cunoscut/întîlnit/admirat pe Enescu și ar fi putut să aibă cu acesta un schimb epistolar. Ideea mi se părea foarte mișto – în nici trei luni am umplut caietul cu scrisori adresate lui Enescu, încăpățînîndu-mă să nu scriu nici un răspuns al acestuia – posibilele sale răspunsuri trebuiau să reiasă din ceea ce-i scriau ceilalți, din reacțiile lor, din detaliile care trebuiau să fie tot mai numeroase pe măsură ce numărul de scrisori creștea. Și numărul a crescut pînă la ultima pagină din caietul portocaliu – cînd mi-am dat seama că depășisem cu mult limita de semne impusă de editor și eu ajunsesem cu povestea abia la finalul copilăriei lui Enescu.

Caietul negru

Depășisem termenul-limită cu cîteva luni. Copertele cărților erau deja prezentate la noi apariții pe site-ul Polirom, iar eu eram în aer. Toți ceilalți autori își terminaseră treaba, iar Adrian stătea ca pe ace și aștepta manuscrisul meu – colecția urma să fie lansată la finalul verii, ceea ce (nu i-am spus-o lui, dar mi-am repetat-o mie de sute de ori) era imposibil de realizat – eram la mare, cu familia, toți patru într-o cameră de hotel, fără laptop și fără nici o carte despre Enescu, și fără nici una din fișele de lectură – doar un caiet studențesc cu foi veline, cu coperte negre și cartonate, pe care-l pusesem în bagaj cu gîndul să scriu cîteva poeme.

N-am avut de ales: dimineața, după ce copiii și nevastă-mea mergeau la plajă, mă așezam la măsuța din hol, deschideam caietul și așteptam. Nu mă ridic de aici pînă ce nu scriu primul capitol, mi-am zis în prima zi – și nu m-am ridicat decît seara, la cină, fără să fi scris nici măcar un rînd. 

A doua zi – nimic, a treia zi, la fel.

A patra zi am închis caietul și i-am privit coperta. Neagră, sobră și elegantă. Cu o textură discretă, dar fermă. Fără desene, fără brizbizuri, fără amănunte spectaculoase. Povestea pe care o aveam de spus îmi era clară, acum găsisem și modalitatea optimă de a o spune. Pînă la prînz am scris două capitole. La finalul sejurului pe litoral, trei sferturi din caiet era plin. Ajuns acasă, la Bistritz, am scris ultimele două capitole. Textură discretă, dar fermă. Cît mai puțină literatură. Fără șmecherii, fără detalii inutile. Chiar dacă, știu prea bine, Enescu ar fi meritat (mult) mai mult.  

Dan Coman este scriitor. Este autorul biografiei Enescu. Caiete de repetiții, Editura Polirom 2019.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.