(Re)…

Publicat în Dilema Veche nr. 898 din 24 – 30 iunie 2021
(Re)… jpeg

Toate-s vechi și nouă toate, vorba poetului, pentru că putem întreba, legitim și inocent, măcar acestea: a) cît de veche/nouă este o federare de ipostasuri, cum sînt catedralele occidentale, a cărei edificare a început cu corul/altarul în gotic, iar fațada i-a fost pusă în baroc? Gîndit secvențial, procesul arhitectural este un „Nud coborînd o scară“, ca la Duchamp: ne vorbește de coprezență mai mult decît despre un unic obiect; b) cît de veche/nouă este replica dată unei clădiri anterioare, Parthenonul din Nashville, Tennessee, de pildă? c) cît de veche/nouă este o altă iterație recentă a cîte unui (arhe)tip imemorial, turnul de pildă? d) cît de vechi este templul de la Ise, Japonia – două întruchipări în lemn ale aceluași proiect, care se înlocuiesc una pe celaltă în 25 de ani, de mai mult de o mie de ani? Cît de vechi sînt ruinele care nici nu au apucat să devină clădiri ale comunismului?

Or, schimbările de paradigmă în arhitectură au presupus două ingrediente: 1) o restartare, vorba doamnei Clinton: e de (re)luat totul de la zero, căci undeva s-a greșit, ieșindu-se din logica devenirii și 2) o nouă genealogie, de regulă paricidală, care să arate că, departe de a fi o manieră nouă de a zidi, ceea ce se propune ca nou va fi fiind chiar modul însuși de a face arhitectura dintotdeauna, minus episodul nefericit de dinaintea celui acum propus.

În acest ritm pulsatoriu al schimbărilor, noțiunile de vechi și nou sînt primele deconstruibile. Noul e nemaivăzut vreodată, sau doar de generația prezentă (dar ea poate fi amnezică, sau fără cunoștință despre ceea ce există deja, altundeva sau altcîndva)? Noul e insolitare, cu toate procedeele ei, unele manipulatorii? Dar vechi e orice aflat în lume dinaintea luării noastre la cunoștință, e de cînd lumea, concrescut ei, sau are caracter istoric?

Noutatea remarcabilă a Renașterii a însemnat tocmai revizitarea arhitecturii clasice: din (și peste) acest patrimoniu, în bună parte zdrobit, dar mîndru încă (precum l-am putut revedea recent la MNAR, în expoziția dedicat lui Piranesi de Cosmin Ungureanu), s-a refăcut nu civilizația romană antică în sine, ci imaginea prezenților de atunci despre un trecut idealizat și augmentat. Și această arhitectură, la care Renașterea face referire, vine de undeva: unele lucruri romanii le-au adus, uneori la propriu, ca atare, din Grecia, dar dintr-o lume elenistică unde deja se cunoștea monumentalitatea; pe altele, tocmai din Persia sau din Egipt și, făcînd cut & paste, sau anamorfoze, au și standardizat cîteva tipuri urbane și arhitecturale pe care le folosim încă. Acest moment zero, cu alte cuvinte, nu a fost creație ex nihilo și are propria sa genealogie: în primul tratat de arhitectură păstrat, Vitruviu recunoaște că s-a inspirat din tratate anterioare; dacă mai era ceva de augmentat, o făcuse deja Octavian Augustus, cel care, potrivit arhitectului nostru, găsise o Romă de cărămidă și lăsa o Romă de marmură. Nici mai tîrziu, la Sfînta Sofia, lucrurile nu însemnau doar experiment matematic pur, căci referința deja exista, chiar dacă idealizată: Procopius pretinde că Justinian, văzînd rezultatul în ziua sfințirii, ar fi exclamat (deloc creștin, de altfel): -„Te-am învins, Solomoane!“.

Mai tîrziu, în secolul al XIX-lea, a șocat descoperirea faptului că statuile și templele grecești erau pictate – și anume violent și fovist: cum, peste marmura de Pentelic, de Carrara sau Tivoli se va fi pus culoare, iar monumentalitatea albă și eroică a neo-clasicismului se baza pe o confuzie? Chiar și columna lui Traian era colorată?

Citind Pierre Menard, autorul lui Don Quijote, al lui J.L. Borges, aflăm că nici măcar tentativa, disperată, de refacere în prezent a textului, în absolut toate condițiile redactării de atunci a operei lui Cervantes, inclusiv rescrierea ca atare a textului însuși, nu îl vor face identic cu opera originală/originară. Nici Umberto Eco nu credea altceva propunînd citatul cu funcție estetică, de care plin este, de altfel, Numele trandafirului. Deci, nici replica și nici pastișa nu sînt altceva decît opere oarecum noi, nicidecum plagiate? – ar concluziona, fericit, studentul care descarcă de pe net referatul deja scris.

Or, mai există un termen mediu în ecuația nou-vechi, pe care trebuie să îl introducem aici: tradiția. Unii îl ortografiază cu majuscule. În interiorul tradiției, lanțul transmisiunii predă mai departe principii și, mai important, semnificația (sacră) a acestora. Priviți o erminie (manualul pictării icoanelor în general și a bisericilor, în particular): sînt descrise scenele care să nu cumva să lipsească din icoană, pornind de la sensul teologic al scenei, după care iconarul e trimis să închipuie cele citite. Uneori, acesta o face inovator, ca în triptice sau în reprezentarea secvențială a vieții ființei sacre desemnate, sau ca în icoanele cu multe personaje. Procedee mai tîrziu reluate în benzile desenate, dacă vă întrebați care e legătura din personajele Marvel și icoanele ortodoxe. Nici un canon grafic, nimic care să inhibe creativitatea, imaginația pictorului. Dacă toate aceste puncte obligate de teologie sînt parcurse, cîmpul pictural al icoanei îi aparține artistului.

Și avangarda istorică, atunci, ce (mai) este, dincolo de oximoron? Un mod de a curma suferința muribundei arte și arhitecturi care o preceda, am fost învățați. O rupere totală de referințele istorice. Or, între timp, am aflat că este o (re)propunere a artei arhaice, africană sau asiatică (sau perimediteraneană și vernaculară, în cazul arhitecturii), o examinare a originilor de toate felurile (jocul copiilor, arhitectura fără arhitect, preistoria, arta din peșteri); am mai aflat și despre Origini spirituale în arhitectura modernă (Ioan Andreescu), unde se opinează că datorăm modernismului arhitectural al unora o privire inițiată sau de-a dreptul mistică, unde ab initio înseamnă privire retrospectivă către (arhe)tipuri ale spațiului, către choreme (echivalentul grafemelor/fonemelor: unități elementare de spațiu, pornind de la chora platonică), înspre principii, mai degrabă decît doar geometriile din Timaios. Cu alte cuvinte, oricît de paradoxal va fi părînd, se poate construi un argument în care unele construcții moderne – de pildă, ale lui Luis Kahn – sînt mai vechi în concept și referință decît unele făcute, să spunem, în stilul Empire francez. Noul poate fi mult mai vechi, ba chiar primordial, în raport cu vechiul peste care doar a trecut timpul. Și, dimpotrivă, se poate argumenta că unele case desprinse, parcă, din muzeul satului tradițional sînt mai proaspete decît altele, de un modernism obosit și terț, din cele pe care le vedem că poluează zona periurbană a Bucureștilor (și nu numai). Putem, cu alte cuvinte, face clădiri noi care să arate vechi, bătrînicios chiar, fără ca să fie tradiționale (și nu mă pot abține, iertați-mă, să dau exemplul catedralei patriarhale). Putem, pe de altă parte, să facem clădiri acum, cu mijloacele de acum, cu geometrii (non-standard), dar care să fie (pro)punerea în operă, din nou, a principiilor tradițiilor locale/regionale sau a Tradiției perene.

Procedeele de patinare a arhitecturii noi sînt, așadar, simple, întotdeauna cît mai simple: referințele la una sau mai multe tradiții ale locului; folosirea de materiale la îndemînă, iarăși ale locului; proiectarea conform principiilor vernaculare (dacă sîntem în spațiul rural) sau a culturii/culturilor urbane din context. Insolitarea, dacă e de trebuință, să însemne redescoperirea originilor și a tezaurului uitat: am numit altundeva aceasta „retrofuturism“, expandînd termenul avangardist, care trage către steampunk, la scara istoriei, mai ales cu referire la arhitectura sacră.

Se poate face arhitectură de ultimă oră folosind piatra natural, dispusă în sistem trilitic? Se poate, o face Gilles Perraudin, pe lîngă Pont du Gard. Se pot face biserici de lemn care să nu arate neapărat istoricist, rămînînd spații sacre? Se poate, o face Mahti Sanaksenaho (sanaksenaho architects – Bing images). Dar capelele se pot face doar din beton, mari versus lemn & spații mici? Nu, se pot face din orice ai la îndemînă, chiar reciclînd, cum ne arată Rural Studio (rural studio architecture, chapel - Bing images), care refolosește cauciucuri, numere de înmatriculare, parbrize, reciclînd orice se poate folosi, întru gloria lui Dumnezeu, inclusiv dintr-un cimitir de mașini…

Avem acasă o mască africană, primită de soția mea în dar la plecarea din Senegal, de la doamna Vivianne Wade, soția președintelui de atunci. Are certificat de autenticitate, cuvînt despre care nu am spus nimic, deși el înseamnă conformitatea cu tradiția. Or, acolo, autenticitatea nu este o expresie a vechimii obiectului: certificatul declară că masca este autentică, întrucît a fost purtată în ritual. Iată o altă formă de suspendare a dihotomiei vechi/nou, despre care, poate, vom vorbi altădată, unde altundeva decît, poate, tot în Dilema veche...

Augustin Ioan este arhitect, profesor universitar la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“, București.

Foto: Biserica Sf. Nicolae, Densuș (wikimedia commons)

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.