Cap sau pajură? Muzeu sau piscină?

Publicat în Dilema Veche nr. 903 din 29 iulie – 4 august 2021
Cap sau pajură? Muzeu sau piscină? jpeg

Scenariul 1

Concediu de achiziție culturală. În cuplu, cu sau fără verighetă. Cele două săptămîni în care serviciul rămîne în urmă cer o planificare minuțioasă, eventual și o analiză SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats), ca acum douăzeci și cinci de ani. Nimic nu trebuie lăsat la voia întîmplării. Imprevizibilul se cere redus la minimum, deși unii eretici susțin că farmecul timpului petrecut departe de casă ține și de doza de neprevăzut a zilei. Dar știm ce pățesc ereticii. Planificatorul se ocupă judicios de calendar și nu lasă nimic acoperit. Și fiindcă timpul e resursa pe care nu poți s-o cumperi, el e gospodărit nemțește. Concediul se organizează cu rigoarea unui zbor pe Lună. Nu există fisuri, incertitudini sau echivoc. Fiecare zi are traseul și punctajul ei, îndeosebi pentru oamenii subțiri, flămînzi de sculptură, însetați de pinacoteci, arzînd pe altarul artei și gata să-și deschidă sufletul și mintea pentru a primi hălci imense de patrimoniu. Şi mai cu seamă dacă abia te-ai întors de la un seminar la care te-a trimis șeful și în cadrul căruia un lector a îngînat, cu un zîmbet superior în colțul gurii, mantra organizării înțelepte: He who fails to plan plans to fail.

În concediul de achiziție culturală, harta sau aplicația de pe telefon nu e un instrument de orientare într-un oraș pe care nu-l cunoști, ci ghidul mut care te ajută să ajungi la „obiectiv” pe drumul cel mai scurt. Cuvîntul de ordine e pragmatismul. N-ar strica și o plimbare? Ei, aș! Există priorități. Agenda fixată de acasă prevede pentru astăzi două muzee, patru catedrale și un palat. De plimbări ne arde nouă? Doar neisprăviții și inculții se plimbă. Şi, în fond, ce să vezi pe stradă? Dacă voiam să ne plimbăm, stăteam frumușel acasă și nu mai cheltuiam o poală de bani pe bilete de avion și cazare. Şi mai e ceva. O să ne întoarcem din concediu și o să ne întrebe colegii cum a fost și ce-am făcut. Cum ne-ar sta să le spunem că ne-am plimbat? Păi, nu ne-ar crăpa obrazul de rușine? Pe cînd așa, ținîndu-ne de programul stabilit cu o săptămînă înaintea plecării, avem ce să le povestim. Şi mai ales – mai ales! – ce să le arătăm. Fiindcă un concediu din care te întorci fără o mie de poze e un concediu în care n-ai fost.

Cu aparatul de fotografiat sau cu telefonul mobil, poza de concediu e documentul de omologare în fața prietenilor, vecinilor, manichiuristei și colegilor de birou. Turismul de achiziție culturală, respectiv galopul prin galerii și biserici, e în același timp un turism de adjudecare. Iar dovada adjudecării e fotografia. Dincolo de rostul ei prim, de proptea a memoriei, fotografia devine de la o vreme echivalentul legitimației de „turist profesionist” – o ocupație neprinsă în nomenclatorul de meserii. Turistul ultimelor decenii pierde fără să-și dea seama o componentă de statut. El nu mai știe (sau nu mai vrea) să fie călător. Turistul de azi pariază pe eficiență și suspendă plăcerea drumului încotro vezi cu ochii, fără trasee prestabilite, fără opriri obligatorii și fără fotografieri ale aceleiași statui din zece unghiuri. Turistul nu mai drumețește, ci vizitează și pune bife. Nu se răsfață, ci înghesuie acumulări. Chiar și atunci cînd se bucură în fața unui miracol al artei, are grijă să consemneze în gînd „obiectivul”: gata, l-am văzut și pe ăsta, îl trec în palmares.

Adjudecarea mai înseamnă un lucru: prezența vilegiaturistului în fotografie alături de opera fotografiată. Aici selfie-stick-ul ține astăzi loc de soț, soție, iubită sau partener. Important nu e portretul lui Velásquez, ci Mimi pozată alături de portretul lui Velásquez. Plus cascada de trucuri și găselnițe fumate de mult: Gigi, care împinge din răsputeri Turnul din Pisa, spre a-l readuce în poziția inițială, Marcela, care ține între degete Turnul Eiffel, Costel, care îl prinde pe după umăr pe Joyce sau joacă table cu Pessoa. Cînd imaginația devine debordantă, turistul cochetează provocator cu opera de artă: îi pune statuii lui Goethe un fular la gît sau o sticlă de Fanta în mînă, se plasează cu gura căscată pe direcția jetului care țîșnește din Manneken Pis, îi prinde o eșarfă de gleznă Mîntuitorului lui Michelangelo din Santa Maria Sopra Minerva. La urma urmelor, publicul trebuie cooptat la actul artistic, nu așa ne învață critica de artă? E un public participativ și inovator, departe de distanța cuviincioasă a altor vremuri.

La întoarcerea din acest tip de concediu, turistul mărturisește excedat în prima zi de serviciu: „Dragă, sînt frînt. Mi-ar trebui o vacanță”. Iar colegii rîd complezent, deși trei sferturi dintre ei l-ar arunca pe geam.

Scenariul 2

Concediu de relaxare și abandon. Tot în cuplu, tot cu sau fără verighetă. Grecia și Turcia par aici destinații favorite. Cea din urmă revarsă asupra clienților o ploaie de oferte de tip all-inclusive, iar de la un timp ultra-all-inclusive, strecurînd printre promisiuni o cvintă de stele la încadrarea hotelului, plus delicii care să însemne că all e cu adevărat all: mîncare la discreție, suplimente peste suplimente, jocuri și concursuri cu animatori profesioniști, trei piscine încăpătoare, saună, gimnastică de întreținere, masaj cu pietre fierbinți și cu roci vulcanice și așa mai departe. Odată ajuns la destinație, clientul nu mai are nici o grijă. El se livrează hotelului, urmînd ca personalul acestuia să se ocupe de permanenta lui răsfățare și de neîntreruptul lui huzur. I se pune o brățară la încheietură, ca la spital, dar asta nu trebuie să-i diminueze pofta de vacanță. E un simplu semn de recunoaștere. Hotelul – care de fapt nu e hotel, o, nu, Allah fie lăudat, e un resort – e înconjurat de-a stînga și de-a dreapta de mărăcini, buruieni și sute de metri de peisaj dezolant, ceea ce te obligă să stai cuminte în cameră și să vezi filme dublate în turcă sau să cobori la piscină. Dacă vrei totuși să pleci în oraș, apelezi la un dolmuș care te ia din fața hotelului și te duce în centru, în condiții care rivalizează uneori cu cele din Speed 2. Croazieră infernală, dar fără Sandra Bullock și Keanu Reeves.

Lumea le reproșează inutil turcilor că nu au simțul umorului. Cei din industria hotelieră (sau „resortiformă”) sînt glumeți prin definiție, mai cu seamă la all-inclusive. Cele cinci stele anunțate în pliant ar însemna cel mult trei într-un hotel austriac fără năzuințe superlative. În frigiderul din cameră stau tot felul de sticle pentru care e nevoie fie de tirbușon, fie de desfăcător. Ele lipsesc din dotare, ceea ce trezește în tine vechile reflexe din armată sau din diverse situații de viață, cînd deschideai sticla la ușă, la fereastra trenului sau pur și simplu cu dinții. Liniștea promisă – și de care vrei să profiți pentru un mic somn recuperator – se face țăndări din secunda cînd te întinzi în pat și închizi ochii. Geamul dă spre unul dintre locurile de joacă unde își lasă părinții copiii ca să poată bea un cocktail liniștiți. Prezența angajatelor care-i supraveghează pe copii și le stîrnesc glanda ludică declanșează urlete ca la Termopile, tropăituri cavernicole și o gamă de onomatopee cu adevărat all-inclusive.

Dar ești în concediu și scopul tău e relaxarea. Prin urmare, îți lași consoarta la masajul cu pietre fierbinți, cobori la piscină și profiți de ora cînd se distribuie unul dintre suplimentele evocate în ofertă, pentru care sînt deja douăzeci de oameni la coadă. Premiul e un fursec cît o smochină sau o smochină cît un fursec, fără ca asta să descurajeze pe cineva: în fond, produsul a fost plătit. Înarmat cu suplimentul, te întrebi apoi de unde faci rost de o bere. Sau de două. Sau de trei. Găsești locul – de data asta, contra cost, căci, din considerente la mintea cocoșului, alcoolul e non-inclusive la all-inclusive – și pe urmă, cu berea în mînă, te întinzi lîngă piscină, pe un beton primitor ca un ajutor de călău saudit. La trei centimetri de nasul tău stă subsuoara păroasă a altcuiva. Şoldul ți se atinge de șuncile unui vecin care pare fiert în ulei. Trebuie să fii atent cum te miști, concentrația de turiști e îngrijorător de mare. Bine măcar că aici, în Turcia, ai scăpat de românii tăi bădărani și zgomotoși. Sau cel puțin asta crezi pînă cînd un bombardier se așază între tine și soare și te interpelează de sus: „Bre, e-adevărat că s-a dus Şumudică la CFR?”. O idee ar fi să te dezlipești de beton (dacă mai poți), să mergi treizeci de metri, să treci printr-o cortină de leandri și să ajungi, ca prin dulapul din Narnia, pe o plajă cu nisip ca făina, la cîțiva pași de o Egee limpede și caldă. C’ești copil? Păi ce, ai plătit să stai pe malul mării? Nu, ai plătit pentru piscină, așa că stai la piscină, la un loc cu alte sute de mușterii. Nu uita, ești la all-inclusive.

Așa că bei o bere. Încă una. Şi încă una. Şi curge transpirația pe tine.

În ziua următoare bei o bere. Încă una. Şi încă una. Şi transpirația își vede de cursul ei.

După o săptămînă te întorci. Iar cînd te întreabă colegii cum a fost, bombezi pieptul și glăsuiești trufaș: „Supermeserie, nene. Ca la all-inclusive”.

Jurîndu-ți în gînd să nu mai faci așa ceva nici amenințat cu Siberia.

Radu Paraschivescu este scriitor.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?