Eu și Steinhardt

Publicat în Dilema Veche nr. 899 din 1 – 7 iulie 2021
Eu și Steinhardt jpeg

Nu știu exact cum a ajuns Steinhardt în viața mea. Era 2019, început de vară, de cîteva luni îmi dădusem demisia dintr-un job în presă și mă mutasem pentru o vreme acasă la ai mei, în Turnu Severin. Stăteam mai mult în grădină, învățam pentru școala de șoferi și habar n-aveam ce urma să se întîmple. Atunci m-a sunat Adrian Botez, de la Editura Polirom, și m-a întrebat dacă n-aș vrea să scriu o biografie romanțată. A cui? A cui vreau eu.

Primul răspuns a fost „da“, fără să mă gîndesc prea mult. Apoi, după ce mi-am scotocit un pic mințile, mi-am dat seama că nu știu despre cine vreau să scriu. M-am uitat în jur și literalmente am zărit pe un raft Jurnalul fericirii, din care tot recitisem paragrafe în ultima vreme. În acel moment am simțit că alegerea lui Steinhardt a venit de la sine. În rest, nu știam prea multe despre scrierea unei biografii romanțate. Sigur, fiind jurnalistă, nu vedeam o dificultate în a relata povestea cuiva. La fel de sigur cum, fiind scriitoare, nu găseam o dificultate în a inventa povestea cuiva. Însă o combinație dintre cei doi termeni era o provocare.

Pentru că n-aveam idee de unde să apuc toate astea, mi-am propus să-mi iau timp și să mă gîndesc mai bine. Zis și făcut, au trecut vreo două-trei luni în care n-am lucrat efectiv pentru viitoarea carte. Fără vreo presiune, am început să citesc, să recitesc și să fișez atît Steinhardt, cît și tot felul de alte cărți despre el. Multe titluri au fost revelatoare, dar cel mai mult am simțit că m-a ajutat volumul extraordinar de cuprinzător N. Steinhardt și paradoxurile libertății, semnat de George Ardeleanu.

La un moment dat, la începutul toamnei lui 2019, m-a ajuns din urmă o formă de panică. Aveam un deadline, primăvara lui 2020, aveam cîteva pagini scrise, dar nu aveam un unghi de abordare și simțeam că asta era cel mai important. Apoi am făcut două excursii în Maramureș, la mănăstirile Rohia și Rohița, unde am vizitat chilia lui Steinhardt și m-am întîlnit cu mai mulți călugări care l-au cunoscut. O mare însemnătate în tot acest proces au fost discuțiile cu părintele Ștefan Iloaie (în Cluj-Napoca) și părintele Vasile Filip (la Rohița). Amîndoi l-au cunoscut pe Steinhardt, iar amintirile lor compun al treilea capitol al cărții.

Totuși, la momentul în care făceam documentarea, nu eram sigură cum voi folosi informațiile. Eterna întrebare care mă măcina era: „Bine-bine, dar cine spune povestea?“. Îmi era clar că nu Steinhardt, din simplul motiv că el și-a spus deja povestea într-o altă carte și nimeni nu o putea face mai bine de atît. Atunci cine? Am realizat că un aspect care mă impresionase mereu era istoria tatălui, bătrînul Oscar Steinhardt, care decide să-și aștepte fiul să se întoarcă din pușcărie. Această luptă a supraviețuirii dusă de tată cu o încăpățînare superbă mi-a adus aminte de un caz din familia mea, mai exact de bunicul meu patern. După ce tata a fost transferat cu serviciul într-un alt capăt de țară, tataie Costică a așteptat mult timp, răbdător, pînă trecuse de 90 de ani, întoarcerea acasă a fiului său. Desigur, situații complet diferite, dar totuși cunoșteam bine starea unui tată care își așteaptă fiul, așa că am pornit de la acest personaj.

Curînd mi-am dat seama însă că nu pot scrie toată cartea din perspectiva lui Oscar Steinhardt, ci poate doar un capitol, primul. Al treilea capitol, ultimul, a cuprins amintirile celor doi preoți pe care i-am menționat anterior. Mai rămăsese un capitol, al doilea, în care am înțeles foarte rapid că vreau să spun povestea din punctul de vedere al unui securist care-l urmărea pe Steinhardt. În momentul în care am avut această structură pe trei voci (tată, securistul, discipolul), am știut că am cartea. Din acel punct, lucrurile au fost mai simple. Singura provocare – probabil, cea mai mare – a fost că între timp s-a declanșat pandemia. Mărturisesc că am avut tot felul de gînduri, de exemplu „Dacă pățesc ceva și nu mai apuc să termin cartea?“. Deși totul s-a încheiat cu bine, am dus cu mine o anxietate uriașă. Care s-a evaporat atunci cînd am trimis editurii textul Steinhardt. Bughi mambo rag.

Relația mea cu Steinhardt a traversat felurite metamorfoze în tot procesul și încă mai las să se limpezească ce s-a întîmplat cu mine în acest interval. Ce știu sigur e că nu mi-a trecut prin cap să-l reinventez. Da, l-am privit și ca pe un personaj, dar dincolo de asta cel mai uimitor pentru mine e că Steinhardt a fost un om real. Poate părea simplu să-l transformi într-un personaj de roman, dar cu siguranță nu e. A fost o muncă desfășurată la mare înălțime, pe marginea ascuțită a lucrurilor, mereu cu grija de a nu aluneca, mereu cu teama de a nu spune prea puține sau prea multe.

Acum, la mai bine de un an de cînd am predat cartea, mă bucur să aflu tot mai des de la cititori că au citit Steinhardt. Bughi mambo rag și că asta i-a făcut să se îndrepte spre textele lui Steinhardt. Este exact finalul pe care-l puteam dori pentru călătoria cărții mele și știu că, deși Steinhardt a fost mai degrabă tăcut în volumul meu, el le va vorbi cu voce tare celor care-l vor căuta mai apoi în scrierile sale.

Lavinia Bălulescu este scriitoare. Este autoarea biografiei Steinhardt. Bughi mambo rag, Editura Polirom, 2020.

Sursa foto: Radio România Cultural

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.