Profesorul în vremea pandemiei. Nostalgia are chipul tău

Monica HALASZI
Publicat în Dilema Veche nr. 902 din 22 – 28 iulie 2021
Profesorul în vremea pandemiei  Nostalgia are chipul tău jpeg

Rutină. Trezit. Mers la școală. Același conținut, aceleași competențe; demersul și metodele adaptate claselor. Îmi știam orarul, închideam ochii și vedeam firul lecției. Întrebarea, imaginea sau melodia pentru etapa de evocare îmi erau clare, aveam materialele pregătite, updatate anual. Știam cînd voi folosi metoda cubului, cînd voi aplica metoda cafenelei, care va fi povestea pe care o voi spune pentru ca elevii să facă diferența dintre pronumele personal și cel reflexiv. Toate erau acolo, în cutiuțele lor, așteptînd să fie aplicate. Nimic nu părea să-mi zgîlțîie prea tare existența didactică. Pînă pe 11 martie 2020.

Asta da zgîlțîială. Senzația de siguranță s-a volatizat, zona de confort s-a pulverizat, despre stabilitate și previzibilitate ce să mai vorbim. M-am trezit împinsă într-un spațiu dominat de frică, atacată de gînduri enervante: ce mă fac, cum va continua procesul de învățare, cum voi face posibilă conexiunea cu elevii, sînt neputincioasă, nu voi reuși... Pe nesimțite, am intrat în zona de învățare, apoi în cea de confort și am răsuflat ușurată la primirea unor feedback-uri ca acesta: „Mi se par interesante și eficiente orele online. Învăț mai ușor“. Era ca și cum aș fi dobîndit o nouă piele în care începeam să mă simt bine.

În toamnă, școala a reînceput în format fizic. Abia acum am simțit nostalgia, iar ea are legătură cu chipurile elevilor. Am primit două clase noi: o a cincea și o a noua. Este de la sine înțeles că nu-i cunoșteam pe elevi (cu două excepții). Cînd te afli, ca profesor, în această situație, aloci primele ore familiarizării cu cei pe care documentele îi numesc parteneri educaționali: nume, preocupări, pasiuni. Firește, este esențial să asociezi chipuri numelor, pentru că vei începe să te adresezi direct elevilor și va trebui să știi cine e Mara, cine e Ania, cine e Alex, ca să nu folosești apelative de genul: Tu, ăla din ultima bancă sau să-i arăți cu degetul. Așadar am primit două clase noi și am început etapa de cunoaștere. Sigur, anticipasem că va fi greu, fiindcă regulile impuse de pandemie prevedeau ca elevii și profesorii să poarte în clasă măști de protecție, care le acopereau mare parte a feței. Am conștientizat însă în prima zi de școală că am devenit, fără să vrem, oameni incompleți, din care se vedea doar partea de sub bărbie și o parte a chipului, care începea cu ochii.

Știți cum e să încerci să potrivești piesele dintr-un puzzle, fără un model, și să-ți lipsească o parte dintre ele, concentrate în aceeași zonă? Cam așa s-a întîmplat cu elevii din aceste două clase. Deveniseră, fiecare, un puzzle uman, căruia trebuia să îi găsesc piesele lipsă. Frustrantă experiență. (Rețelele sociale nu mă prea ajutau: cei din clasa a cincea nu aveau profil, neavînd încă vîrsta legală pentru a-l crea, cu cei de a noua încă nu stabilisem o relație în mediul virtual. Regulile ne obligau să purtăm mască și în curtea școlii, așa că nu aveam nici o șansă să văd chipurile elevilor mei.) Ochii cîte unuia îmi aminteau de un altul, dintr-o altă clasă sau dintr-o altă generație, și asociam bărbia, gura, nasul, obrajii acestuia cu posesorul ochilor respectivi. Construiam un chip nou și cînd rosteam numele lui Ovidiu, de exemplu, îmi reprezentam în minte omul întreg. Mi-am dat seama ulterior cît de înșelător a fost demersul meu. Chipurile elevilor nu aduceau aproape deloc cu cele pe care le imaginasem. Trăiam aceeași dezamăgire ca atunci cînd, văzînd filmul Patul lui Procust, am constatat că Fred al meu, cel pe care mi-l proiectasem mental, nu avea mai nimic cu actorul care interpreta rolul.

Mi-a lipsit mimica elevilor. Feedback-ul nonverbal. Masca proteja, dar ascundea expresia feței. Nu îmi mai puteam da seama de starea și intențiile celor din fața mea, puteam cel mult să le interpretez privirea. Mă simțeam de parcă aș fi fost aruncată în mare, iar eu, care nu știu să înot, dădeam din mîini cuprinsă de panică, consumîndu-mi oxigenul. Gustul panicii, asta era. Și mi s-a făcut dor de grimase, de zîmbete, de mișcarea buzelor, chiar de căscatul prelung din timpul unor ore.

Mi-au lipsit și metodele activ-participative. Activitățile în perechi, în grupe, metodele care presupun interacțiune. Regulile de distanțare, interdicția de a schimba configurația clasei au făcut ca activitățile didactice să fie preponderent frontale, așa că am început să tînjesc după opțiunea Breakout Rooms a Zoom care îmi permitea să dinamizez orele. Și am devenit nostalgică. Din nou.

Întoarcerea în online putea anihila nostalgiile, dar nu a făcut-o decît parțial, atunci cînd elevii își deschideau camerele. În rest, nici privirile nu-mi mai erau accesibile. Pătratele negre erau însoțite (uneori) de voci care se scuzau: am fost la baie, m-a strigat mama, a sunat bunica, am coborît după un colet, am fost să mănînc, m-a rugat tata să-l ajut. Brusc, am trăit nostalgia disciplinei (despre care Mircea Miclea afirma că este una dintre cele patru metacompetențe necesare pentru a face față provocărilor din viitor). Online-ul, în multe cazuri, a atrofiat disciplina elevului, iar în momentul revenirii la școala în format fizic acest fapt a fost evident.

Era mai bine înainte? Hm, aș zice că nu. Înaintele era rutină și blazare.

E mai bine acum? Aș zice că nu. Acumul vine cu absențe: ale întregului, ale disciplinei.

Va fi mai bine? Dacă am învățat ceva din toate experiențele de pînă acum, cu siguranță. Dar de nostalgii nu vom scăpa niciodată.

Monica Halaszi este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Liviu Rebreanu“ din Bistrița.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.