Într-o noapte de vară, o pisică

Florin IRIMIA
Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
Într o noapte de vară, o pisică jpeg

Așadar, totul a început într-o noapte încinsă de vară, într-una din nopțile acelea cînd nu poți dormi decît cu ferestrele larg deschise și nici atunci prea bine. Eram pe punctul de a adormi, după ce luasem două pastile, nu somnifere, ci doar niște pastile pentru a-mi induce o stare de calm, cînd deodată am auzit strigătele unei pisici ce părea a fi în suferință. Erau niște strigăte cum nu mai auzisem vreodată pînă atunci, o combinație stranie între un vaiet și o chemare. Finalul vaietului sau mai degrabă ultima parte a chemării, dacă pot s-o numesc așa, producea un fel de vibrație în gîtul pisicii, o vibrație ca de instrument muzical, care se reverbera în aer și care nu era doar neomenească, atîta timp cît văitatul aducea pînă la un punct a plînset de copil, dar aș zice chiar nepămîntească, fascinantă și terifiantă în egală măsură ca atunci cînd ai intercepta un semnal sonor venit de departe, din cine știe ce galaxie aflată la zeci de ani-lumină depărtare de Pămînt. Dacă ar fi ieșit din gîtul unei feline mai mari, mi-a trecut prin minte, cu siguranță s-ar fi cutremurat ferestrele.  Așa, însă, ți se cutremura doar sufletul. Pisica a scos patru astfel de tînguieli, identice ca intensitate și durată, apoi s-a oprit. Doar că acum mă trezisem și nu doar că mă trezisem, dar știam că nu aveam să mai pot adormi prea curînd.  Sincer, nu știu de ce am luat hotărîrea de mă duce după ea. Sigur, mi-au plăcut întotdeauna pisicile, dar simpla mea afecțiune pentru ele nu justifică gestul. Să mă fi impresionat atît de mult stranietatea acelui suspin final care făcea aerul să vibreze? Poate, dar nu suficient. Să fi fost curiozitatea de a vedea cum arată pisica aceea care era în stare de asemenea tînguieli și mai ales ce anume le cauza? Sau simplul fapt de a ști că oricum nu mai aveam să adorm prea curînd și, dacă tot mă trezisem, puteam foarte bine să merg pînă la capăt cu deșteptarea? Poate puțin din fiecare. Cu timpul, însă, am ajuns să mă încred într-o cu totul și cu totul altă explicație. Ieșisem din casă la chemarea pisicii aceleia pentru că, într-un mod obscur, înțelesesem, mi se dăduse de înțeles, iar eu pricepusem imediat mesajul, că pisica mă cheamă pe mine, că strigătele acelea îmi erau mie adresate și nimănui altcuiva.

Am coborît așadar, fără să uit să iau și o lanternă cu mine, și am ieșit în arșița nopții, vorba titlului unui film de demult. M-am îndreptat spre locul de unde mi se păruse că venea vaietul și, imediat cum am început să merg, am început să transpir. Lumea era învăluită în întuneric, cum eu eram de sudoare. Am aprins lanterna și am început să mă uit prin tufișuri. Pss-pss-pss, am început să fac, pss-pss-pss, de parcă o pisică ce putea scoate din gîtlej asemenea sunete ar fi catadicsit să răspundă la o chemare atît de banală. În zona în care locuiam la vremea aceea, între un bloc și altul fuseseră plantați cîndva copăcei care între timp crescuseră, vara formînd adevărate pădurici între betoane. Nu știu de ce, dar bănuiam că vaietele pisicii de-acolo veniseră, așa că am sărit un gard de sîrmă nu foarte înalt și am intrat în desișuri. Aerul era aici mai puțin înăbușitor, de parcă chiar m-aș fi aflat într-o pădure. Pss-pss, am făcut iar, pss-pss, îndreptînd fascicolul de lumină cînd în dreapta, cînd în stînga. Atunci am auzit-o din nou, foarte aproape, tînguiala urmată de chemare, urmată de acea vibrație a laringelui care a făcut ca broboanele de sudoare să mi se răcească instantaneu pe frunte. O auzeam, dar de văzut n-o vedeam. „Unde ești?”, am întrebat-o. „Arată-te!”, aproape că m-am răstit la ea, de parcă pisica m-ar fi putut înțelege. Și atunci am văzut-o sau, mai bine zis, i-am văzut strălucirea ochilor. Pentru o secundă, nu mai mult, pentru că după aceea s-a făcut nevăzută din nou. Iar locul în care se făcuse nevăzută era un canal al cărui chepeng fusese dat la o parte. „Eu aici nu mă bag”, i-am spus, știind că ce spuneam era o minciună. „Eu aici nu vreau să mă bag, nu simt nici nevoia și nici tentația, dar am s-o fac totuși, în mod absolut paradoxal am să mă vîr aici după tine ca să te găsesc și să te salvez deși s-ar putea nici să n-ai nevoie să fii salvată.” Asta ar fi trebuit să spun și, deși n-am spus-o, asta a fost ce-am gîndit. M-am așezat pe vine și sprijinindu-mă în palme, nu înainte de mă asigura că distanța pînă jos nu era una care să mă facă să-mi rup cîteva oase la aterizare, mi-am aruncat picioarele înainte și m-am lăsat să alunec în marea gaură de șarpe. Am aterizat pe ceva moale ca niște saci umpluți cu cîlți. M-am uitat după pisică și i-am văzut din nou ochii sticloși scînteind la cîțiva metri distanță în față mea. Aplecîndu-mă și cu lanterna luminînd în față, am început să înaintez. Citisem mai demult un articol despre lumea de dedesubtul lumii, cum parcă era intitulat textul, un reportaj despre viața „oamenilor străzii”, a tuturor năpăstuiților care-și făceau adăpost în lumea înghesuită și umedă a canalelor din orașe, dar ăsta nu părea să fie unul dintre ele. Mai degrabă părea o vizuină, în jur nu mirosea a canal, ci a animal sălbatic, de parcă aș fi intrat în bîrlogul unei vulpi. Poate chiar ești într-un bîrlog, mi-am spus, în bîrlogul unei pisici. Am continuat să merg, luminînd cu lanterna pereții, care păreau acoperiți cu mușchi și nu de încrengătura aceea de țevi pe care te aștepți s-o găsești în canale. Înaintasem preț de cîteva minute bune, cînd la un moment dat am simțit că aerul începe să se primenească și că nici pereții nu mai sînt atît de joși precum fuseseră la intrare. Ceva se schimba în alcătuirea tunelului, dar încă nu înțelegeam ce. N-a durat foarte multă însă și mi-am dat seama. Ajunsesem într-o peșteră, nu foarte mare, dar totuși o peșteră, și în mijlocul peșterii era un lac. Pisica, ale cărei culori încă nu reușeam să le disting prea bine din cauza permanentei penumbre, a continuat să înainteze și cînd uscatul s-a preschimbat în apă, așa că n-am avut încotro și a trebuit s-o urmez, mai ales că am constatat că apa în care intrasem nu era adîncă, nu pentru mine, cel puțin. „Mă duce la puii ei”, mi-a trecut prin cap, „vrea să-i salvez puii”, așa cum fac unele pisici cînd au încredere în oameni sau sînt prea disperate ca să-și mai pună problema încrederii, cazul ei cel mai probabil. La un moment dat apa a început să strălucească de parcă ar fi primit o lumină de undeva și cînd m-am uitat mai bine am văzut că pe fundul apei era lanterna mea care rămăsese aprinsă. Cînd o scăpasem din mînă? Și cum ajunsese acolo, în fața mea, de parcă aș mai fi trecut o dată pe-acolo? M-am aplecat după ea, dar n-am reușit s-o apuc. Părea mult mai departe, dintr-o dată, ca și cum lacul era mai adînc aici și doar fasciculul intens de lumină o făcea să pară aproape. Atunci m-am scufundat cu totul, cum făceam pe vremuri cînd mergeam la mare, și am început să înot înspre ea, doar că atunci cînd am ajuns în dreptul ei mi-am dat seama că nu lanterna lumina atît de puternic, ci ochii pisicii care se scufundase și ea, o pisică de apă, dintr-o dată, o „pisică de mare” care dădea grațios din picioare, așteptînd s-o ajung. „Ea îmi dă putere”, mi-am zis, „ea m-a chemat și ea mă face să pot întreprinde această călătorie. E ceva magic și neverosimil în toată această înlănțuire de lucruri.” Apoi mi-am dat seama că nu mai puteam să mă ridic la suprafață. O forță uriașă mă ținea jos, acolo, captiv. „Curînd nu voi mai avea aer”, mi-am spus. „Am să mor aici, înecat, ce stupid!” „Respiră”, am auzit o voce, „închide ochii și deschide gura, așa, respiră, respiră, adormi. Respiră, adormi, respiră, adormi.”

Florin Irimia este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Bărbatul din spatele ceții, Editura Polirom, 2021.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

gigi6 jpg jpeg
Gigi Becali vrea fotbal și după moarte. Locul de veci al familiei, transformat în teren de joc
În Cimitirul Sf. Ilie din Voluntari, pipereanul Gigi Becali, patronul FCSB, a amenajat locuri de veci pentru cei din familie, iar printre cavouri a presărat gazon artificial, așa cum are pe terenurile bazei din Berceni.
lindenfeld1 jpeg
Satul din 1828, abandonat de zeci de ani, poate „reînvia”. Locul superb din inima României își poate recăpăta strălucirea de altădată
Țara noastră ascunde nenumărate locuri de o frumusețe rară, pe care nu foarte mulți oameni le cunosc. Iar o astfel de locație mai puțin știută se află în inima Munților Semenic, unde găsim un sat superb, numit Lindenfeld.
adunare liceu jpg
Exodul copiilor în căutarea educației pierdute: „Din ce în ce mai mulți școlari aleg să studieze în străinătate”
Relația proastă cu dascălii, dar și nemulțumirea față de condițiile de viață din România și bullying-ul îi determină pe elevi să plece să studieze în străinătate. 55,1% din copii vor să urmeze școala în străinătate.
riduri webp
Ești la menopauză? Iată ce produse să folosești pentru a avea un ten perfect! Rutina pe care să o respecți
Ești la menopauză? Iată ce produse să folosești pentru a avea un ten perfect!
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
Cele mai comune 5 greșeli pe care le facem când ne alegem partenerul. „Dragostea învinge totul” e un mit
Angela Nuțu, psihoterapeut şi doctor în neuroștiințe, a dezvăluit câteva dintre cele mai frecvente greşeli pe care le fac oamenii atunci când îşi aleg partenerul de viaţă.
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Deciziile pentru dosarele de pensie depuse după 1 septembrie, greu de emis. Daniel Baciu: „Facem eforturi să primească în decembrie”
Aproximativ 20.000 români care au depus documentele pentru pensionare în luna septembrie 2024 așteaptă în continuare deciziile, deși a fost depășit termenul legal de 45 zile. Șeful Casei Naționale de Pensii a avansat un termen, chiar dacă soft-ul nu e gata.
cozonac jpg
Rețetă de cozonac din secolul al XIX-lea. Secretele străbunicilor noastre
Cozonacul, această delicatesă tradițională românească, este simbolul sărbătorilor și al ospitalității. În vremurile de demult, cozonacul nu era doar un desert, ci o expresie a iubirii și a grijii față de cei dragi.
suplimnente jpg
Ce suplimente alimentare preferă românii?
Piața suplimentelor alimentare din România, estimată la peste 670 de milioane de euro, în 2024.
image png
Povestea bărbatului înșelat imediat după nuntă. Soția își dorește să fie dusă în luna de miere
Nici bine nu au semnat actul de căsătorie, căci începutul căsniciei a doi tineri a fost zdruncinat de infidelitatea miresei. Femeia și-a înșelat soțul la doar câteva ore după nuntă, el fiind devastat.