Într-o noapte de vară, o pisică

Florin IRIMIA
Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
Într o noapte de vară, o pisică jpeg

Așadar, totul a început într-o noapte încinsă de vară, într-una din nopțile acelea cînd nu poți dormi decît cu ferestrele larg deschise și nici atunci prea bine. Eram pe punctul de a adormi, după ce luasem două pastile, nu somnifere, ci doar niște pastile pentru a-mi induce o stare de calm, cînd deodată am auzit strigătele unei pisici ce părea a fi în suferință. Erau niște strigăte cum nu mai auzisem vreodată pînă atunci, o combinație stranie între un vaiet și o chemare. Finalul vaietului sau mai degrabă ultima parte a chemării, dacă pot s-o numesc așa, producea un fel de vibrație în gîtul pisicii, o vibrație ca de instrument muzical, care se reverbera în aer și care nu era doar neomenească, atîta timp cît văitatul aducea pînă la un punct a plînset de copil, dar aș zice chiar nepămîntească, fascinantă și terifiantă în egală măsură ca atunci cînd ai intercepta un semnal sonor venit de departe, din cine știe ce galaxie aflată la zeci de ani-lumină depărtare de Pămînt. Dacă ar fi ieșit din gîtul unei feline mai mari, mi-a trecut prin minte, cu siguranță s-ar fi cutremurat ferestrele.  Așa, însă, ți se cutremura doar sufletul. Pisica a scos patru astfel de tînguieli, identice ca intensitate și durată, apoi s-a oprit. Doar că acum mă trezisem și nu doar că mă trezisem, dar știam că nu aveam să mai pot adormi prea curînd.  Sincer, nu știu de ce am luat hotărîrea de mă duce după ea. Sigur, mi-au plăcut întotdeauna pisicile, dar simpla mea afecțiune pentru ele nu justifică gestul. Să mă fi impresionat atît de mult stranietatea acelui suspin final care făcea aerul să vibreze? Poate, dar nu suficient. Să fi fost curiozitatea de a vedea cum arată pisica aceea care era în stare de asemenea tînguieli și mai ales ce anume le cauza? Sau simplul fapt de a ști că oricum nu mai aveam să adorm prea curînd și, dacă tot mă trezisem, puteam foarte bine să merg pînă la capăt cu deșteptarea? Poate puțin din fiecare. Cu timpul, însă, am ajuns să mă încred într-o cu totul și cu totul altă explicație. Ieșisem din casă la chemarea pisicii aceleia pentru că, într-un mod obscur, înțelesesem, mi se dăduse de înțeles, iar eu pricepusem imediat mesajul, că pisica mă cheamă pe mine, că strigătele acelea îmi erau mie adresate și nimănui altcuiva.

Am coborît așadar, fără să uit să iau și o lanternă cu mine, și am ieșit în arșița nopții, vorba titlului unui film de demult. M-am îndreptat spre locul de unde mi se păruse că venea vaietul și, imediat cum am început să merg, am început să transpir. Lumea era învăluită în întuneric, cum eu eram de sudoare. Am aprins lanterna și am început să mă uit prin tufișuri. Pss-pss-pss, am început să fac, pss-pss-pss, de parcă o pisică ce putea scoate din gîtlej asemenea sunete ar fi catadicsit să răspundă la o chemare atît de banală. În zona în care locuiam la vremea aceea, între un bloc și altul fuseseră plantați cîndva copăcei care între timp crescuseră, vara formînd adevărate pădurici între betoane. Nu știu de ce, dar bănuiam că vaietele pisicii de-acolo veniseră, așa că am sărit un gard de sîrmă nu foarte înalt și am intrat în desișuri. Aerul era aici mai puțin înăbușitor, de parcă chiar m-aș fi aflat într-o pădure. Pss-pss, am făcut iar, pss-pss, îndreptînd fascicolul de lumină cînd în dreapta, cînd în stînga. Atunci am auzit-o din nou, foarte aproape, tînguiala urmată de chemare, urmată de acea vibrație a laringelui care a făcut ca broboanele de sudoare să mi se răcească instantaneu pe frunte. O auzeam, dar de văzut n-o vedeam. „Unde ești?”, am întrebat-o. „Arată-te!”, aproape că m-am răstit la ea, de parcă pisica m-ar fi putut înțelege. Și atunci am văzut-o sau, mai bine zis, i-am văzut strălucirea ochilor. Pentru o secundă, nu mai mult, pentru că după aceea s-a făcut nevăzută din nou. Iar locul în care se făcuse nevăzută era un canal al cărui chepeng fusese dat la o parte. „Eu aici nu mă bag”, i-am spus, știind că ce spuneam era o minciună. „Eu aici nu vreau să mă bag, nu simt nici nevoia și nici tentația, dar am s-o fac totuși, în mod absolut paradoxal am să mă vîr aici după tine ca să te găsesc și să te salvez deși s-ar putea nici să n-ai nevoie să fii salvată.” Asta ar fi trebuit să spun și, deși n-am spus-o, asta a fost ce-am gîndit. M-am așezat pe vine și sprijinindu-mă în palme, nu înainte de mă asigura că distanța pînă jos nu era una care să mă facă să-mi rup cîteva oase la aterizare, mi-am aruncat picioarele înainte și m-am lăsat să alunec în marea gaură de șarpe. Am aterizat pe ceva moale ca niște saci umpluți cu cîlți. M-am uitat după pisică și i-am văzut din nou ochii sticloși scînteind la cîțiva metri distanță în față mea. Aplecîndu-mă și cu lanterna luminînd în față, am început să înaintez. Citisem mai demult un articol despre lumea de dedesubtul lumii, cum parcă era intitulat textul, un reportaj despre viața „oamenilor străzii”, a tuturor năpăstuiților care-și făceau adăpost în lumea înghesuită și umedă a canalelor din orașe, dar ăsta nu părea să fie unul dintre ele. Mai degrabă părea o vizuină, în jur nu mirosea a canal, ci a animal sălbatic, de parcă aș fi intrat în bîrlogul unei vulpi. Poate chiar ești într-un bîrlog, mi-am spus, în bîrlogul unei pisici. Am continuat să merg, luminînd cu lanterna pereții, care păreau acoperiți cu mușchi și nu de încrengătura aceea de țevi pe care te aștepți s-o găsești în canale. Înaintasem preț de cîteva minute bune, cînd la un moment dat am simțit că aerul începe să se primenească și că nici pereții nu mai sînt atît de joși precum fuseseră la intrare. Ceva se schimba în alcătuirea tunelului, dar încă nu înțelegeam ce. N-a durat foarte multă însă și mi-am dat seama. Ajunsesem într-o peșteră, nu foarte mare, dar totuși o peșteră, și în mijlocul peșterii era un lac. Pisica, ale cărei culori încă nu reușeam să le disting prea bine din cauza permanentei penumbre, a continuat să înainteze și cînd uscatul s-a preschimbat în apă, așa că n-am avut încotro și a trebuit s-o urmez, mai ales că am constatat că apa în care intrasem nu era adîncă, nu pentru mine, cel puțin. „Mă duce la puii ei”, mi-a trecut prin cap, „vrea să-i salvez puii”, așa cum fac unele pisici cînd au încredere în oameni sau sînt prea disperate ca să-și mai pună problema încrederii, cazul ei cel mai probabil. La un moment dat apa a început să strălucească de parcă ar fi primit o lumină de undeva și cînd m-am uitat mai bine am văzut că pe fundul apei era lanterna mea care rămăsese aprinsă. Cînd o scăpasem din mînă? Și cum ajunsese acolo, în fața mea, de parcă aș mai fi trecut o dată pe-acolo? M-am aplecat după ea, dar n-am reușit s-o apuc. Părea mult mai departe, dintr-o dată, ca și cum lacul era mai adînc aici și doar fasciculul intens de lumină o făcea să pară aproape. Atunci m-am scufundat cu totul, cum făceam pe vremuri cînd mergeam la mare, și am început să înot înspre ea, doar că atunci cînd am ajuns în dreptul ei mi-am dat seama că nu lanterna lumina atît de puternic, ci ochii pisicii care se scufundase și ea, o pisică de apă, dintr-o dată, o „pisică de mare” care dădea grațios din picioare, așteptînd s-o ajung. „Ea îmi dă putere”, mi-am zis, „ea m-a chemat și ea mă face să pot întreprinde această călătorie. E ceva magic și neverosimil în toată această înlănțuire de lucruri.” Apoi mi-am dat seama că nu mai puteam să mă ridic la suprafață. O forță uriașă mă ținea jos, acolo, captiv. „Curînd nu voi mai avea aer”, mi-am spus. „Am să mor aici, înecat, ce stupid!” „Respiră”, am auzit o voce, „închide ochii și deschide gura, așa, respiră, respiră, adormi. Respiră, adormi, respiră, adormi.”

Florin Irimia este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Bărbatul din spatele ceții, Editura Polirom, 2021.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Papa Leon FOTO Profimedia
Papa Leon al XIV-lea va fi înscăunat într-o ceremonie solemnă în Piața Sfântul Petru. Liderii mondiali care și-au anunțat prezența
Papa Leon al XIV-lea, ales pe 8 mai drept succesor al Papei Francisc și primul papă originar din SUA, este înscăunat duminică în Piaţa Sfântul Petru ca lider spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume.
Cetatea Carcassonne (© cristoiublog.ro)
Cetatea catară, locul desprins dintr-un basm care a servit ca inspiraţie pentrul castelul „Frumoasei Adormite” de la Disney
Așezat în sudul Franței, pe malul râului Aube, orașul Carcassonne poartă cu sine o istorie impresionantă de peste două milenii. Inițial o fortăreață galo-romană, a fost transformată din secolul al XI-lea într-o cetate aproape de neînvins de către feudalii locali și regii Franței. Doar foamea și sete
George Simion şi Giorgia Meloni, foto Facebook George Simion jpg
„Fenomenul” George Simion, urmărit de la firul ierbii de o cercetătoare din Italia. Secretul din spatele ascensiunii liderului AUR
Politologul Sorina Soare este profesor și cercetător la Universitatea din Florența. Ca cercetător, studiile sale se axează pe diaspora, organizarea partidelor românești în străinătate și apariția și evoluția populismului.
visa waiver pexels jpg
Cum au compromis autoritățile șansa de a călători fără vize în SUA: „Ruinele minciunii și duplicității hrănesc populismul”
Politologul Radu Carp explică de ce România a fost scoasă din programul Visa Waiver, iar autoritățile române nu ar fi deloc nevinovate, așa cum încearcă să pozeze. Vina ar fi împărțită între actuala administrație de la București, administrația Trump și radicalii români populiști.
supermarket, foto shutterstock jpg
Ce produse nu ar cumpăra românii nici dacă ar fi la 1 leu? Energizantele, în topul listei
Prețul este cel mai important factor care-i determină pe români să cumpere un produs, conform studiilor. Cu toate acestea, o dezbatere pe o platformă online arată că această tendință se schimbă încet și sunt multe produse pe care românii nu le-ar cumpăra chiar dacă ar fi foarte ieftine.
Mancare de mazare cu pui  Sursa foto shutterstock 2197313045 jpg
Rețeta care te duce cu gândul la copilărie. Ce trebuie să pui în mâncarea de mazăre pentru un gust inconfundabil. VIDEO
Mâncarea de mazăre este un preparat clasic al bucătăriei românești, apreciat pentru savoarea sa și pentru simplitatea cu care poate fi pregătit. Fie că este servită ca fel principal sau ca garnitură, acest fel de mâncare evocă amintiri din copilărie și aduce un strop de tradiție în mesele zilnice.
Femeie in pat cu telefonul in mana FOTO Shutterstock
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți sabotează creierul
Un simplu gest pe care îl faci imediat după ce te trezești îți afectează energia, concentrarea și starea mentală întreaga zi. Află ce să nu mai faci dimineața și cu ce să înlocuiești acest obicei nociv.
NYC Downtown Manhattan Skyline seen from Paulus Hook 2019 12 20 IMG 7347 FRD jpg
De la uliță la imperiu financiar: Cum a devenit Wall Street centrul economic al lumii
Wall Street este una dintre cele mai faimoase străzi din lume, casa bursei de valori din New York, locul unde visele pot deveni realitate, pentru cei care cunosc regulile jocului. Puțini știu, însă, că acest centru financiar mondial a fost inițial, o zonă mărginașă și un târg de sclavi.
Vidin  Bulgaria, Foto Daniel Guță ADEVĂRUL   (3) JPG
Motivele pentru care Bulgaria devine atractivă: „Imaginează-ți Serbia, dar cu un litoral frumos și integrare europeană”
Salariile mici în comparație cu cele din alte state ale Uniunii Europene nu îi descurajează pe mulți bulgari să prezinte cu mândrie avantajele vieții în țara lor. Bulgaria este descrisă ca un loc unde se poate trăi decent, chiar și fără salarii occidentale, iar câteva lucruri aparte o fac atractivă.