Într-o noapte de vară, o pisică

Florin IRIMIA
Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
Într o noapte de vară, o pisică jpeg

Așadar, totul a început într-o noapte încinsă de vară, într-una din nopțile acelea cînd nu poți dormi decît cu ferestrele larg deschise și nici atunci prea bine. Eram pe punctul de a adormi, după ce luasem două pastile, nu somnifere, ci doar niște pastile pentru a-mi induce o stare de calm, cînd deodată am auzit strigătele unei pisici ce părea a fi în suferință. Erau niște strigăte cum nu mai auzisem vreodată pînă atunci, o combinație stranie între un vaiet și o chemare. Finalul vaietului sau mai degrabă ultima parte a chemării, dacă pot s-o numesc așa, producea un fel de vibrație în gîtul pisicii, o vibrație ca de instrument muzical, care se reverbera în aer și care nu era doar neomenească, atîta timp cît văitatul aducea pînă la un punct a plînset de copil, dar aș zice chiar nepămîntească, fascinantă și terifiantă în egală măsură ca atunci cînd ai intercepta un semnal sonor venit de departe, din cine știe ce galaxie aflată la zeci de ani-lumină depărtare de Pămînt. Dacă ar fi ieșit din gîtul unei feline mai mari, mi-a trecut prin minte, cu siguranță s-ar fi cutremurat ferestrele.  Așa, însă, ți se cutremura doar sufletul. Pisica a scos patru astfel de tînguieli, identice ca intensitate și durată, apoi s-a oprit. Doar că acum mă trezisem și nu doar că mă trezisem, dar știam că nu aveam să mai pot adormi prea curînd.  Sincer, nu știu de ce am luat hotărîrea de mă duce după ea. Sigur, mi-au plăcut întotdeauna pisicile, dar simpla mea afecțiune pentru ele nu justifică gestul. Să mă fi impresionat atît de mult stranietatea acelui suspin final care făcea aerul să vibreze? Poate, dar nu suficient. Să fi fost curiozitatea de a vedea cum arată pisica aceea care era în stare de asemenea tînguieli și mai ales ce anume le cauza? Sau simplul fapt de a ști că oricum nu mai aveam să adorm prea curînd și, dacă tot mă trezisem, puteam foarte bine să merg pînă la capăt cu deșteptarea? Poate puțin din fiecare. Cu timpul, însă, am ajuns să mă încred într-o cu totul și cu totul altă explicație. Ieșisem din casă la chemarea pisicii aceleia pentru că, într-un mod obscur, înțelesesem, mi se dăduse de înțeles, iar eu pricepusem imediat mesajul, că pisica mă cheamă pe mine, că strigătele acelea îmi erau mie adresate și nimănui altcuiva.

Am coborît așadar, fără să uit să iau și o lanternă cu mine, și am ieșit în arșița nopții, vorba titlului unui film de demult. M-am îndreptat spre locul de unde mi se păruse că venea vaietul și, imediat cum am început să merg, am început să transpir. Lumea era învăluită în întuneric, cum eu eram de sudoare. Am aprins lanterna și am început să mă uit prin tufișuri. Pss-pss-pss, am început să fac, pss-pss-pss, de parcă o pisică ce putea scoate din gîtlej asemenea sunete ar fi catadicsit să răspundă la o chemare atît de banală. În zona în care locuiam la vremea aceea, între un bloc și altul fuseseră plantați cîndva copăcei care între timp crescuseră, vara formînd adevărate pădurici între betoane. Nu știu de ce, dar bănuiam că vaietele pisicii de-acolo veniseră, așa că am sărit un gard de sîrmă nu foarte înalt și am intrat în desișuri. Aerul era aici mai puțin înăbușitor, de parcă chiar m-aș fi aflat într-o pădure. Pss-pss, am făcut iar, pss-pss, îndreptînd fascicolul de lumină cînd în dreapta, cînd în stînga. Atunci am auzit-o din nou, foarte aproape, tînguiala urmată de chemare, urmată de acea vibrație a laringelui care a făcut ca broboanele de sudoare să mi se răcească instantaneu pe frunte. O auzeam, dar de văzut n-o vedeam. „Unde ești?”, am întrebat-o. „Arată-te!”, aproape că m-am răstit la ea, de parcă pisica m-ar fi putut înțelege. Și atunci am văzut-o sau, mai bine zis, i-am văzut strălucirea ochilor. Pentru o secundă, nu mai mult, pentru că după aceea s-a făcut nevăzută din nou. Iar locul în care se făcuse nevăzută era un canal al cărui chepeng fusese dat la o parte. „Eu aici nu mă bag”, i-am spus, știind că ce spuneam era o minciună. „Eu aici nu vreau să mă bag, nu simt nici nevoia și nici tentația, dar am s-o fac totuși, în mod absolut paradoxal am să mă vîr aici după tine ca să te găsesc și să te salvez deși s-ar putea nici să n-ai nevoie să fii salvată.” Asta ar fi trebuit să spun și, deși n-am spus-o, asta a fost ce-am gîndit. M-am așezat pe vine și sprijinindu-mă în palme, nu înainte de mă asigura că distanța pînă jos nu era una care să mă facă să-mi rup cîteva oase la aterizare, mi-am aruncat picioarele înainte și m-am lăsat să alunec în marea gaură de șarpe. Am aterizat pe ceva moale ca niște saci umpluți cu cîlți. M-am uitat după pisică și i-am văzut din nou ochii sticloși scînteind la cîțiva metri distanță în față mea. Aplecîndu-mă și cu lanterna luminînd în față, am început să înaintez. Citisem mai demult un articol despre lumea de dedesubtul lumii, cum parcă era intitulat textul, un reportaj despre viața „oamenilor străzii”, a tuturor năpăstuiților care-și făceau adăpost în lumea înghesuită și umedă a canalelor din orașe, dar ăsta nu părea să fie unul dintre ele. Mai degrabă părea o vizuină, în jur nu mirosea a canal, ci a animal sălbatic, de parcă aș fi intrat în bîrlogul unei vulpi. Poate chiar ești într-un bîrlog, mi-am spus, în bîrlogul unei pisici. Am continuat să merg, luminînd cu lanterna pereții, care păreau acoperiți cu mușchi și nu de încrengătura aceea de țevi pe care te aștepți s-o găsești în canale. Înaintasem preț de cîteva minute bune, cînd la un moment dat am simțit că aerul începe să se primenească și că nici pereții nu mai sînt atît de joși precum fuseseră la intrare. Ceva se schimba în alcătuirea tunelului, dar încă nu înțelegeam ce. N-a durat foarte multă însă și mi-am dat seama. Ajunsesem într-o peșteră, nu foarte mare, dar totuși o peșteră, și în mijlocul peșterii era un lac. Pisica, ale cărei culori încă nu reușeam să le disting prea bine din cauza permanentei penumbre, a continuat să înainteze și cînd uscatul s-a preschimbat în apă, așa că n-am avut încotro și a trebuit s-o urmez, mai ales că am constatat că apa în care intrasem nu era adîncă, nu pentru mine, cel puțin. „Mă duce la puii ei”, mi-a trecut prin cap, „vrea să-i salvez puii”, așa cum fac unele pisici cînd au încredere în oameni sau sînt prea disperate ca să-și mai pună problema încrederii, cazul ei cel mai probabil. La un moment dat apa a început să strălucească de parcă ar fi primit o lumină de undeva și cînd m-am uitat mai bine am văzut că pe fundul apei era lanterna mea care rămăsese aprinsă. Cînd o scăpasem din mînă? Și cum ajunsese acolo, în fața mea, de parcă aș mai fi trecut o dată pe-acolo? M-am aplecat după ea, dar n-am reușit s-o apuc. Părea mult mai departe, dintr-o dată, ca și cum lacul era mai adînc aici și doar fasciculul intens de lumină o făcea să pară aproape. Atunci m-am scufundat cu totul, cum făceam pe vremuri cînd mergeam la mare, și am început să înot înspre ea, doar că atunci cînd am ajuns în dreptul ei mi-am dat seama că nu lanterna lumina atît de puternic, ci ochii pisicii care se scufundase și ea, o pisică de apă, dintr-o dată, o „pisică de mare” care dădea grațios din picioare, așteptînd s-o ajung. „Ea îmi dă putere”, mi-am zis, „ea m-a chemat și ea mă face să pot întreprinde această călătorie. E ceva magic și neverosimil în toată această înlănțuire de lucruri.” Apoi mi-am dat seama că nu mai puteam să mă ridic la suprafață. O forță uriașă mă ținea jos, acolo, captiv. „Curînd nu voi mai avea aer”, mi-am spus. „Am să mor aici, înecat, ce stupid!” „Respiră”, am auzit o voce, „închide ochii și deschide gura, așa, respiră, respiră, adormi. Respiră, adormi, respiră, adormi.”

Florin Irimia este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Bărbatul din spatele ceții, Editura Polirom, 2021.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.