Insula de midii

Tudor GANEA
Publicat în Dilema Veche nr. 904 din 5 – 11 august 2021
Insula de midii jpeg

Sînt constănțean prin adopție. M-am mutat în Constanța în 1990 și am plecat de acolo în 2012. Douăzeci și doi de ani petrecuți într-un bloc construit pe marginea falezei. La început vedeam marea. Apoi faleza s-a umplut de blocuri și vile și n-am mai văzut-o. O auzeam doar. O miroseam. Sursa mea de otite sezoniere era tot acolo, la două minute de coborît dealul falezei luat în stăpînire de dezvoltatorii imobiliari de care nu-mi păsa. Așa e Constanța. Indiferent de haosul urbanistic sub zodia căruia favelizarea glamour se dezvoltă de decade bune, proximitatea mării vine ca un antidot, ca un Xanax urban. Cred că așa e în toate orașele construite pe coastă. Echilibrul stă în contrastul brutal dintre construit și neconstruit. Între aglomerarea de betoane și întinderea nesfîrșită a mării. Între gălăgia urbei și liniștea marină. Deodată, orașul se termină și în fața ta e numai apă, iar spațiul-tampon al plajelor de coastă vine ca un interval de mediere, așa cum prispa face trecerea dintre public și privat, dintre afară și înăuntru. Plajele sînt și nu sînt ale orașului, sînt și nu sînt ale mării. Acolo, pe plaje și pe diguri, suspendat între mare și oraș, am găsit zona optimă cu care viața mea interioară rezona întru totul. Așa că, la șapte ani, am început să bîntui plajele și digurile din Faleză Nord ca o fantomă.

Venit dintr-o colonie militară izolată în mijlocul Bărăganului, Constanța mi s-a părut amețitoare în agitația ei sudică. Lexicul, argoul și regionalismele mi-au dat vertijuri, iar salata orientală a minorităților avea un condiment carnavalesc pe care am simțit nevoia să-l sting cu apă, fie ea și sărată. Era prea mult dintr-odată. Constanța ustura ca o ciușcă. Așa am ajuns pe plaje. Căutam liniște. Și am găsit-o. Apoi, integrarea a fost floare la ureche. După botezul în mare am intrat în hora turco-tătaro-româno-machedonească și am ținut pasul cu toți. Am devenit rapid de-al locului și locul a devenit al meu.

Toate amintirile legate de copilărie și adolescență au o puternică legătură cu digul și plajele golfulețului din Faleză Nord, la fel cum în toate discuțiile purtate în intervalul mai-octombrie se strecura inevitabil întrebarea „Cum e apa la mare?“, deși temperatura apei nu condiționa venitul pe plajă. Se făcea baie oricum. Chit că apa era „rece-congel” sau „caldă-ciorbă”, săream de pe dig toată ziua. Apoi stăteam lipiți de stabilopozii fierbinți. Cum, în anii ʼ90, părinții ne dădeau drumul afară de dimineață și se mulțumeau să ne vadă pe seară, nevătămați, plaja și digul deveniseră a doua noastră casă. Culegeam ciorchini de midii de sub dig și prăjeam scoicile pe table ruginite, găsite prin molozurile de pe faleză. Cîteodată mîncam și garizi. Marea ne oferea de toate. În ceea ce mă privește, mi-a dat și otite. Asta pentru că, spre deosebire de vecinii mei din cartier – care erau maeștri ai săriturilor de pe dig –, eu mă perfecționasem în a sta cît mai mult sub apă. Ajunsesem la performanța de a-mi ține respirația aproape trei minute și inspectam, asemenea unui pește sanitar de acvariu, toate cotloanele de sub stabilopozii scufundați. Descoperisem tuneluri prin care mă strecuram și dibuisem guri de ieșire neștiute de nimeni. Cînd nu cotrobăiam pe sub betoanele pline de scoici tăioase, obișnuiam să-mi dau afară tot aerul din plămîni, să mă lipesc cu spatele de fundul mării și să privesc la vecinii mei ce plonjau în apă ca niște torpile sau să înot în larg, pînă la insulița de midii, acolo unde hula formase un depozit de cochilii moarte și apa ajungea pînă la genunchi. Pășeam pe stratul de scoici al dunei subacvatice, priveam cartierul din larg – la un kilometru de mal – și eram fericit.

Obsesia de a fi mereu în apă sau în preajma ei a crescut în timpul adolescenței cînd, speriat că mi s-ar putea pune cîrcei în timpul maratonurilor de înot, mi-am legat de mine o geamandură și, cîteva veri, am forțat avîntîndu-mă din ce în ce mai departe de acea insuliță. Înotam pînă simțeam că mi se blochează mușchii brațelor, apoi mă odihneam în plută și o luam înapoi. Înotam ore întregi. Asta pînă într-o zi cînd albastrul mării de dedesubtul meu a căpătat o nuanță indigo și mi s-a făcut frică. Cred că ajunsesem la trei kilometri de țărm. Am luat geamandura în brațe și am stat o vreme așa, plutind în bătaia curentului, cu ochii la faleza și blocurile minuscule din depărtare. Din cînd în cînd băgam capul în apă și încercam să estimez adîncimea de sub mine. Nu vedeam fundul apei și, pentru prima oară, am realizat că nu controlam situația. Marea o controla.

Peste cîteva luni, ai mei aveau să vîndă apartamentul și ne-am mutat din Constanța.

E demonstrat că agresivitatea stimulilor urbani generează blazare. Blazarea ca mecanism de apărare împotriva stimulilor. Spre diferență de București – orașul în care locuiesc de zece ani –, Constanța are panaceul plajelor și al mării. Acolo n-aș fi putut niciodată deveni flâneur-ul în care mă transformă, vrînd-nevrînd, Bucureștiul. Probabil de asta constănțenii mi-au părut tot timpul mai „vii” decît bucureștenii. Mai gălăgioși și, paradoxal, mai liniștiți. Mai dinamici și, paradoxal, mai puțin obosiți. Pe scurt: mai fericiți. Tocirea intensității simțurilor joacă într-o ligă superioară la 250 km depărtare de mare. De aceea, cînd revin, periodic, în Constanța, proximitatea mării îmi anulează ca prin minune micile angoase pe care spațiul urban – infint mai haotic ca acela al Bucureștiului – mi le servește la fiecare pas. Puzderia de case de pariuri, păcănele și șaormerii care ritmează fronturile stradale, derogările monstruoase de la planul de urbanism, parcurile invadate de ansambluri rezidențiale, vilele construite de-a lungul întregii faleze, muzica dată la maximum în beach-bar-urile care căpușează plajele, toată această agresivitate kitsch în spiritul căreia Constanța se dezvoltă pe repede-înainte pare, paradoxal, să nu afecteze semnificativ mentalul colectiv local. Plimbîndu-mă pe străzi, interacționînd cu oamenii și discutînd cu prietenii mei de acolo, am găsit același sentiment de relaxare în spatele căruia îmi place să cred că stau marea și plajele. Briza, mirosul de alge și scoică putredă, chirăitul pescărușilor (atît de diferit de cel al pescărușilor de Dîmbovița) se strecoară peste tot și anunță vecinătatea acelui spațiu de interval care „spală și curăță”.

Inevitabil, toate revenirile în Constanța se termină cu mersul pe plaja copilăriei mele: golfulețul din Faleză Nord. Bifez FZN-ul de fiecare dată. Digul are un magnetism straniu în ceea ce mă privește. Îmi încununez plimbarea cu suitul pe stabilopozii de la scărița mare – cel mai bun loc de sărit în apele adînci din spatele digului – și caut din ochi insulița de midii, a cărei prezență era în trecut anunțată de valurile ce se spărgeau în acea zonă pe care digurile subacvatice ale olandezilor au scufundat-o de tot. Acum geamandurile sînt aproape, foarte aproape de mal.

Tudor Ganea este arhitect și scriitor. Cea mai recentă carte a sa e romanul Cîntecul păsării de plajă, Editura Polirom, 2021.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.