Insula de midii

Tudor GANEA
Publicat în Dilema Veche nr. 904 din 5 – 11 august 2021
Insula de midii jpeg

Sînt constănțean prin adopție. M-am mutat în Constanța în 1990 și am plecat de acolo în 2012. Douăzeci și doi de ani petrecuți într-un bloc construit pe marginea falezei. La început vedeam marea. Apoi faleza s-a umplut de blocuri și vile și n-am mai văzut-o. O auzeam doar. O miroseam. Sursa mea de otite sezoniere era tot acolo, la două minute de coborît dealul falezei luat în stăpînire de dezvoltatorii imobiliari de care nu-mi păsa. Așa e Constanța. Indiferent de haosul urbanistic sub zodia căruia favelizarea glamour se dezvoltă de decade bune, proximitatea mării vine ca un antidot, ca un Xanax urban. Cred că așa e în toate orașele construite pe coastă. Echilibrul stă în contrastul brutal dintre construit și neconstruit. Între aglomerarea de betoane și întinderea nesfîrșită a mării. Între gălăgia urbei și liniștea marină. Deodată, orașul se termină și în fața ta e numai apă, iar spațiul-tampon al plajelor de coastă vine ca un interval de mediere, așa cum prispa face trecerea dintre public și privat, dintre afară și înăuntru. Plajele sînt și nu sînt ale orașului, sînt și nu sînt ale mării. Acolo, pe plaje și pe diguri, suspendat între mare și oraș, am găsit zona optimă cu care viața mea interioară rezona întru totul. Așa că, la șapte ani, am început să bîntui plajele și digurile din Faleză Nord ca o fantomă.

Venit dintr-o colonie militară izolată în mijlocul Bărăganului, Constanța mi s-a părut amețitoare în agitația ei sudică. Lexicul, argoul și regionalismele mi-au dat vertijuri, iar salata orientală a minorităților avea un condiment carnavalesc pe care am simțit nevoia să-l sting cu apă, fie ea și sărată. Era prea mult dintr-odată. Constanța ustura ca o ciușcă. Așa am ajuns pe plaje. Căutam liniște. Și am găsit-o. Apoi, integrarea a fost floare la ureche. După botezul în mare am intrat în hora turco-tătaro-româno-machedonească și am ținut pasul cu toți. Am devenit rapid de-al locului și locul a devenit al meu.

Toate amintirile legate de copilărie și adolescență au o puternică legătură cu digul și plajele golfulețului din Faleză Nord, la fel cum în toate discuțiile purtate în intervalul mai-octombrie se strecura inevitabil întrebarea „Cum e apa la mare?“, deși temperatura apei nu condiționa venitul pe plajă. Se făcea baie oricum. Chit că apa era „rece-congel” sau „caldă-ciorbă”, săream de pe dig toată ziua. Apoi stăteam lipiți de stabilopozii fierbinți. Cum, în anii ʼ90, părinții ne dădeau drumul afară de dimineață și se mulțumeau să ne vadă pe seară, nevătămați, plaja și digul deveniseră a doua noastră casă. Culegeam ciorchini de midii de sub dig și prăjeam scoicile pe table ruginite, găsite prin molozurile de pe faleză. Cîteodată mîncam și garizi. Marea ne oferea de toate. În ceea ce mă privește, mi-a dat și otite. Asta pentru că, spre deosebire de vecinii mei din cartier – care erau maeștri ai săriturilor de pe dig –, eu mă perfecționasem în a sta cît mai mult sub apă. Ajunsesem la performanța de a-mi ține respirația aproape trei minute și inspectam, asemenea unui pește sanitar de acvariu, toate cotloanele de sub stabilopozii scufundați. Descoperisem tuneluri prin care mă strecuram și dibuisem guri de ieșire neștiute de nimeni. Cînd nu cotrobăiam pe sub betoanele pline de scoici tăioase, obișnuiam să-mi dau afară tot aerul din plămîni, să mă lipesc cu spatele de fundul mării și să privesc la vecinii mei ce plonjau în apă ca niște torpile sau să înot în larg, pînă la insulița de midii, acolo unde hula formase un depozit de cochilii moarte și apa ajungea pînă la genunchi. Pășeam pe stratul de scoici al dunei subacvatice, priveam cartierul din larg – la un kilometru de mal – și eram fericit.

Obsesia de a fi mereu în apă sau în preajma ei a crescut în timpul adolescenței cînd, speriat că mi s-ar putea pune cîrcei în timpul maratonurilor de înot, mi-am legat de mine o geamandură și, cîteva veri, am forțat avîntîndu-mă din ce în ce mai departe de acea insuliță. Înotam pînă simțeam că mi se blochează mușchii brațelor, apoi mă odihneam în plută și o luam înapoi. Înotam ore întregi. Asta pînă într-o zi cînd albastrul mării de dedesubtul meu a căpătat o nuanță indigo și mi s-a făcut frică. Cred că ajunsesem la trei kilometri de țărm. Am luat geamandura în brațe și am stat o vreme așa, plutind în bătaia curentului, cu ochii la faleza și blocurile minuscule din depărtare. Din cînd în cînd băgam capul în apă și încercam să estimez adîncimea de sub mine. Nu vedeam fundul apei și, pentru prima oară, am realizat că nu controlam situația. Marea o controla.

Peste cîteva luni, ai mei aveau să vîndă apartamentul și ne-am mutat din Constanța.

E demonstrat că agresivitatea stimulilor urbani generează blazare. Blazarea ca mecanism de apărare împotriva stimulilor. Spre diferență de București – orașul în care locuiesc de zece ani –, Constanța are panaceul plajelor și al mării. Acolo n-aș fi putut niciodată deveni flâneur-ul în care mă transformă, vrînd-nevrînd, Bucureștiul. Probabil de asta constănțenii mi-au părut tot timpul mai „vii” decît bucureștenii. Mai gălăgioși și, paradoxal, mai liniștiți. Mai dinamici și, paradoxal, mai puțin obosiți. Pe scurt: mai fericiți. Tocirea intensității simțurilor joacă într-o ligă superioară la 250 km depărtare de mare. De aceea, cînd revin, periodic, în Constanța, proximitatea mării îmi anulează ca prin minune micile angoase pe care spațiul urban – infint mai haotic ca acela al Bucureștiului – mi le servește la fiecare pas. Puzderia de case de pariuri, păcănele și șaormerii care ritmează fronturile stradale, derogările monstruoase de la planul de urbanism, parcurile invadate de ansambluri rezidențiale, vilele construite de-a lungul întregii faleze, muzica dată la maximum în beach-bar-urile care căpușează plajele, toată această agresivitate kitsch în spiritul căreia Constanța se dezvoltă pe repede-înainte pare, paradoxal, să nu afecteze semnificativ mentalul colectiv local. Plimbîndu-mă pe străzi, interacționînd cu oamenii și discutînd cu prietenii mei de acolo, am găsit același sentiment de relaxare în spatele căruia îmi place să cred că stau marea și plajele. Briza, mirosul de alge și scoică putredă, chirăitul pescărușilor (atît de diferit de cel al pescărușilor de Dîmbovița) se strecoară peste tot și anunță vecinătatea acelui spațiu de interval care „spală și curăță”.

Inevitabil, toate revenirile în Constanța se termină cu mersul pe plaja copilăriei mele: golfulețul din Faleză Nord. Bifez FZN-ul de fiecare dată. Digul are un magnetism straniu în ceea ce mă privește. Îmi încununez plimbarea cu suitul pe stabilopozii de la scărița mare – cel mai bun loc de sărit în apele adînci din spatele digului – și caut din ochi insulița de midii, a cărei prezență era în trecut anunțată de valurile ce se spărgeau în acea zonă pe care digurile subacvatice ale olandezilor au scufundat-o de tot. Acum geamandurile sînt aproape, foarte aproape de mal.

Tudor Ganea este arhitect și scriitor. Cea mai recentă carte a sa e romanul Cîntecul păsării de plajă, Editura Polirom, 2021.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Lucrările pe Valea Oltului la structura DN7 în Sibiu Foto DRDP Brașov jpg
Alternative pentru șoferii prinși în capcana lucrărilor de pe Valea Oltului și A1 Sibiu-Pitești VIDEO
De multe luni, din cauza lucrărilor începute în mai multe puncte pe DN7 / E 81 - Valea Oltului, dar și pe A1 Sibiu – Pitești, traficul rutier pentru trei județe este sufocat de ambuteiajele din Sibiu.
Alexandru Arsinel
Arșinel a murit la 83 de ani. O ghicitoare îi spusese că va trăi 89 de ani
După o viaţă petrecută pe scenă, Alexandru Arşinel a murit pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani.
Telescoapele Hubble şi James Webb au dezvăluit joi imagini detaliate ale impactului produs de DART Foto NASA
Momentul impactului dintre un vehicul NASA și asteroidul căruia i-a schimbat traiectoria FOTO VIDEO
Telescoapele Hubble şi James Webb au dezvăluit joi imagini detaliate ale impactului produs luni de DART, o sondă NASA, asupra unui asteroid, iar aceste imagini îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă procesul aflat în spatele modificării orbitei unui obiect cosmic.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.