Algo familiar

Publicat în Dilema Veche nr. 898 din 24 – 30 iunie 2021
Cea mai bună parte din noi jpeg

No sabe amar de otra manera

Su vida entera menos volará

por algo familiar.

(Nouvelle Vague)

În fiecare vară, cînd merg în Ardeal la ai mei, urcăm la Cetatea Trascăului. Există acolo un loc de unde poți fotografia Piatra Secuiului încît să pară ireală, un altul din care, imediat după ploaie, vezi cum razele de soare transformă norii în perdea de mărgele și unul de unde privirea îți merge pînă foarte departe, peste locuri cunoscute și străbătute la pas cîndva. Acolo am cel mai adînc sentiment de „acasă”. Cetatea nu este, nici pe de parte, vreo atracție turistică bine îngrijită. Apusenii apar, probabil, la fel de spectaculoși precum alți munți de la noi și sînt convinsă că, după ploaie, razele străbat norii cu aceeași finețe pretutindeni. Ce face pentru mine acel loc special este senzația de familiar pe care o am de cîte ori ajung acolo.

Experiențele pe care le repetăm, drumurile pe care le bătătorim, oamenii cu care interacționăm constant ajung, în timp, să ne definească. Devin parte din noi, aceea pe care ne-o cunoaștem cel mai bine, în care știm la ce să ne așteptăm și unde ne simțim liniștiți. Un fel de insulă la care să ne întoarcem iar și iar, cînd situațiile noi, neprevăzute, nepotrivite ne clatină de pe picioare. Revenim la ceea ce știm, e catargul de care ne agățăm cu putere, în speranța că va rezista pînă la finalul furtunii. Alte locuri nu le mai revizităm niciodată, de frică să nu ne întîlnim cu cei care eram cîndva. Poate persoanele cu care le-am împărțit nu mai sînt, au plecat de tot sau doar din viața noastră și încă n-am umplut golul cu nimic, așa că rămînem cît putem de departe de ele. Dacă nu le cercetăm nici măcar cu gîndul va fi ca și cînd nu au existat deloc.

Muzicienii de la Nouvelle Vague au o melodie despre felul în care inima se aruncă în mare fără să știe să înoate. Încearcă să plutească de pe un val de dorință pe altul, pînă cînd reușește să găsească ceva familiar. Nu știe cum să iubească altfel. Felul în care iubim, în care sîntem capabili să răspundem la sentimentele cuiva sau le oferim, la rîndul nostru, este ceva ce am deprins, inconștient în mare parte, cu multă vreme în urmă. Este motivul pentru care, în orice proces de terapie, se face o reîntoarcere, deloc ușoară, deloc scurtă, la mediul în care am crescut și ne-am format ca oameni. Relațiile amoroase, profesionale, prietenești nu sînt decît o replică a celor care s-au creat cîndva, demult, cînd am început să ne conturăm ca persoane în această lume.

În Pe cine putem iubi / Who We Can Love, filosoful Alain de Botton, unul dintre fondatorii organizației educaționale The School of Life, scrie despre un mod aparent bizar în care ne facem alegerile. Nu ne poate atrage oricine – încercăm să găsim anumite trăsături, care nu sînt neapărat ce am putea bănui, adică bunătate, înțelegere, pasiuni asemănătoare cu ale noastre. Din contra, pe mulți dintre aceștia ajungem să îi ocolim în nerăbdarea noastră de a ne îndrepta spre altceva, mai întunecat: persoane cu atitudini egoiste, narcisiste, sarcastice, răutăcioase. Pe scurt, toxice. Se întîmplă uneori asta pentru că în dragoste nu căutăm obligatoriu pe cineva care să fie înțelegător, bun, cu care să fie totul ușor. Ci pe cineva familiar.

Cei care ne-au învățat despre iubire în copilărie ne ghidează în continuare, inconștient, în alegerile noastre. Ne reîntoarcem la ceva inconfortabil pentru că, tot acolo, am găsit cîndva și admirație, fascinație, o formă de atașament. Repetăm din dorința de a repara, de a primi în sfîrșit ce ne-a lipsit, de a ne descurca mai bine numai pentru că asta e familiaritatea noastră. Altfel nu știm să iubim.

Să ne eliberăm de condiționările noastre interioare și să ne rupem de această familiaritate este un proces lent și dificil. În psihologie există un concept denumit „sindromul broaștei fierte”, ilustrativ pentru felul în care ne consumăm întreaga energie pentru a ne adapta la o situație nocivă și a ne-o justifica. Adaptarea se face, întotdeauna, treptat. Dacă o broască ar fi aruncată din start într-o oală cu apă clocotită, ar sări imediat afară pentru a se salva. Dacă apa este însă inițial rece, iar temperatura crescută puțin cîte puțin, cînd se va ajunge la fierbere broasca nu va mai fi în stare să sară. Și-a epuizat deja, încercînd să se adapteze, toate forțele.

Cheia este de a înțelege că nu reîntoarcerile cu scopul de a repara sînt victoria, ci saltul afară din oală, în ceva complet nefamiliar. Se întîmplă, de regulă, cînd frica de necunoscut e mai ușor de suportat decît durerea de a rămîne. Svetlana Cârstean descrie cu acuratețe și fără risipă de vorbe acest moment în Sînt alta, unul dintre cele mai tulburătoare volume de poezie contemporană: „cînd toți cei care au avut putere asupra ta / nu mai au / s-ar putea să te simți un pic singur / dar trece”.

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un nou aquapark în România: poate fi comparat cu celebrele băi din Ungaria
Aquaparkul de pe fostul stadion UMT va purta numele de Amazonia, având în vedere că interiorul a fost amenajat cu ornamente și decorațiuni care amintesc de o junglă. Proiectul se ridică la peste 83 de milioane de lei, din care aproape 29 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.