Călătorie, turism, concediu: de la aristocrați la dictaturi și consum de masă

Bogdan POPA
Publicat în Dilema Veche nr. 903 din 29 iulie – 4 august 2021
Călătorie, turism, concediu: de la aristocrați la dictaturi și consum de masă jpeg

Peste cîteva zile voi completa un formular tipizat și voi pleca în concediu. Este un drept care, în unele situații, vine și cu un aranjament financiar special. Dar, ca orice drept din zilele noastre, concediul garantat și plătit prin contractul de muncă are o istorie proprie, întocmai ca și ziua de lucru de opt ore sau repausul duminical. Fără un timp special și resurse financiare, vacanțele, călătoriile și turismul de astăzi sînt imposibile. Tot timpul și banii sînt și cheia istoriei acestora, în care se împletesc, oricît de surprinzător ar părea, elemente din trecutul aristocrației britanice cu cele din regimurile totalitare fasciste și comuniste.

Istoricii sînt de acord că de o istorie a turismului se poate vorbi din secolul al XVIII-lea. Grand Tour completa educația tinerilor aristocrați cu o călătorie a cărei destinație propriu-zisă era Italia, unde puteau fi văzute ruinele și monumentele antice și renascentiste deja cunoscute prin intermediul cărților citite. Așa s-a născut literatura de călătorie – relatările pe care istoricii români, de exemplu, le folosesc constant pentru a surprinde, din ochii străinilor, transformările societății moldo-valahe și chiar cele ale peisajului. Cum drumul pe uscat spre Italia trecea prin Munții Alpi, cei mai temerari dintre călători au început să practice ascensiunile montane, altfel spus, alpinismul. Călătoriile în Elveția, pentru ascensiuni, apoi sporturi de iarnă sau, pur și simplu, de plăcere, au devenit și ele o constantă a stilului de viață.

Este desigur ilogic să considerăm că abia din secolul al XVIII-lea se poate vorbi despre călători și călătorii. Trebuie însă spus că, oricît de mult ar fi schimbat un individ după ce trece sau locuiește o vreme prin mai multe țări și culturi străine, despre „vacanță” se poate vorbi doar atunci cînd călătoria este separată de o misiune, fie aceasta militară, diplomatică, științifică sau religioasă. Primii turiști formau ceea ce sociologul american de origine norvegiană Thorstein Veblen (1857-1929) a denumit, în 1909, the leisure class. Formată din oameni suficient de bogați cît să își permită să se abțină de la muncă, această clasă preocupată de petrecerea timpului într-un mod cît mai plăcut a influențat, de fapt, toate celelalte clase ale societății – pentru care zilele libere erau cele obținute cu ocazia sărbătorilor religioase, apoi și a celor laice.

Revoluția industrială și perioadele tot mai lungi de pace sau cu războaie desfășurate în așa fel încît nu mai presupuneau invazii distructive au adus acel timp liber și acele mijloace necesare copierii marilor sau micilor călătorii ale aristocraților. De la o zi pe săptămînă (duminica), aceste călătorii au început să dureze săptămîni sau chiar luni. Bariera financiară era, în continuare, greu de depășit. De aceea, numărul celor care participau la călătorie și împărțeau costurile a început să fie extrem de important. Un misionar baptist britanic, Thomas Cook (1808-1892), a încercat să combine plăcerea unei călătorii sigure cu cumpătarea. Compania sa a luat ființă în 1841 și a organizat primul tur în Europa în 1856. Practic, Thomas Cook este considerat fondatorul turismului (termenul provine de la acel tour inițial nobiliar) modern, de masă.

Chiar și așa, vacanțele și concediile nu erau încă pentru toată lumea. Chiar dacă leisure class s-a extins, prin înglobarea burgheziei înalte, muncitorii și funcționarii obișnuiți încă nu beneficiau de așa ceva. Doar la sfîrșitul secolului al XIX-lea, cînd repausul duminical a fost instituit prin lege, au apărut excursiile pentru aceștia. De o situație mai bună s-au bucurat primii funcționarii și slujbașii statului, pentru care s-au introdus, pe lîngă zilele libere legale, și concediile plătite. Modelul, aplicat inițial în Germania, s-a extins apoi pentru toate statele europene.

Ne place sau nu, ideea de vacanță, de timp de odihnă petrecut în așa fel încît cei care munceau să se bucure de beneficiile odihnei, iar căile ferate și hotelurile de un profit sigur, este foarte legată de regimurile totalitare. În Germania național-socialistă și în Italia fascistă au apărut organizații controlate de stat, precum Kraft durch Freude și Doppolavoro. Succesul acestora a constat în excursii și vacanțe ieftine, de preferință în țară, pentru muncitori și familiile acestora. În 1936, în Constituția URSS a fost introdus dreptul la concediu. Timpul, normat de industrie și de interesul statului de a se baza pe cetățeni odihniți și sănătoși, și banii nu au mai reprezentat acea barieră socială de netrecut. Clasele sociale încă se amestecau cu dificultate, dar condițiile pentru vacanța fiecăreia erau îndeplinite – și diferite.

O istorie a vacanțelor și concediilor în România nu se deosebește foarte mult de situația din restul Europei. Anul agricol norma, desigur, viața acelei societăți „eminamente agrare”, ideală pentru unii, prea înapoiată pentru alții. De timp pentru călătorii se bucurau doar boierii, a căror viață „simplă și sinceră”, după cum nota cu nostalgie cronicarul Manolachi Drăghici, includea bahice „veselii cordiale” la moșiile din jur. Pentru oamenii de rînd, horele de duminică, descrise foarte pitoresc de călătorii străini, erau cele mai importante momente de relaxare.

În secolul al XIX-lea însă, boierii au început să călătorească mai mult, atît în țară, cît și în străinătate. Un drum la băi presupunea transportarea întregii gospodării și, eventual, a cîtorva găini sau porci pentru a fi sacrificați și consumați de familie. Băile Herculane, aflate în Banatul austriac, dar vizitate de boieri români, aveau în 1840 un regulament foarte clar în privința sacrificării animalelor pentru hrană. Călătoriile în străinătate au fost la început utilitare: pentru studiu, pentru căutarea sănătății, pentru a face politică, din exil, după înfrîngerea revoluției de la 1848.

Altfel spus, și în România secolului al XIX-lea călătoriile și vacanțele erau apanajul leisure class. Un exemplu este Sinaia, dezvoltată ca stațiune cu hoteluri de lux, vile particulare, cazino, excursii montane și terenuri de tenis, patinaj sau tir după stabilirea reședinței de vară a familiei regale, mai întîi la mînăstirea singuratică, apoi la Peleș. Vacanțele în străinătate, calculate la minut după mersul trenurilor din Germania sau Norvegia de către Titu Maiorescu, au început să dubleze și să înlocuiască treptat călătoriile utilitare. În 1867, marele librar-editor Ioan V. Socec și-a permis luxul de a-și duce familia la Expoziția Universală de la Paris, unde mergea în interes de afaceri.

În 1897 a fost introdus repausul duminical, dar, cu rare excepții, foarte puține mari magazine s-au simțit obligate să îl respecte. Plimbarea de duminică prin oraș era, pentru majoritatea oamenilor, cea mai importantă modalitate de petrecere a timpului liber. Concediile se acordau la început doar funcționarilor de stat sau ofițerilor.

Primul Război Mondial a schimbat mersul societății și în România, devenită pentru două decenii „Mare”. În literatura interbelică, Mihail Sebastian, Tudor Teodorescu-Braniște sau Mircea Eliade au idealizat vilegiatura, la mare sau la munte, și au înregistrat astfel amestecul din ce în ce mai accelerat al claselor sociale și genurilor. Societatea românească, în continuare agrară, avea un procent foarte ridicat de tineri și copii, și începuse să fie tentată de mișcările ce propovăduiau totalitarismul de dreapta. Apariția unor organizații de stat precum „Muncă și Voe Bună“ sau „Straja Țării“ a avut și rolul de a direcționa timpul liber și vacanțele copiilor și tinerilor, dar și pe cele ale muncitorilor. În 1940, „Straja Țării“ a pretins că a reușit să trimită în colonii de vară aproape un milion de copii și tineri, cei mai mulți ieșiți pentru prima dată din localitățile de baștină. Cifra este însă imposibil de confirmat și nu poate fi separată de propaganda agresivă a mișcării.

După cel de-al Doilea Război Mondial, instaurarea regimului comunist a adus o schimbare importantă. Prin Constituția din 1948, concediul plătit a devenit parte a dreptului la odihnă, garantat prin articolul 20. Deși formal desființat, Oficiul Național de Turism „Carpați” a fost reînființat pe măsură ce guvernul comunist a înțeles că nu doar odihna propriilor cetățeni, ci și valuta turiștilor străini sînt importante pentru turism, o ramură tot mai semnificativă a economiei globale.

Odihna, relaxarea sau consumul sînt astăzi drepturi și comportamente banale. Concediul și vacanța sînt garantate prin contracte vegheate de legi și organizații speciale. Istoria lor pare, poate, neimportantă pentru o industrie esențială a lumii contemporane. Fără să știm, refacem însă trasee ale aristocraților din secolul al XVIII-lea, datorăm războaielor mondiale, democrațiilor imperfecte și regimurilor totalitare un drept fundamental: cel de a ne deconecta legal și plătit de la realitatea muncii cotidiene.

Bogdan Popa este doctor în istorie și cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Este autorul, printre altele, al volumului Educaţie fizică, sport şi societate în România interbelică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.