Anca GRĂDINARIU

Filmele bune sînt rare, beţia şi făţărnicia constante.

Pe Aeroportul Atatürk, a trebuit să-l scot de patru ori din cușcă, la fiecare filtru de control.

Cinematograful e obsedat de scriitori.

O epocă începută în 1999, cu serialul The Sopranos, ce a dat naștere unei perioade de libertate creativă fără precedent, cu show-uri de neimaginat pînă atunci.

Pentru un individualist asumat, era extrem de atent cu prietenii și știa să le alinte egourile. Ținea minte ce-ți place, de la filme la băuturi, iar cînd se întorcea dintr-o călătorie, îți aducea cadoul perfect.

Dacă vreți să fiți seduși, nu ratați Conformistul! Dacă iubiți frumusețea mai presus de toate în cinema, iată filmul pe care trebuie să-l revedeți în toată splendoarea lui restaurată. Da, sigur,

N-a existat un loc sau un timp mai bun să-i asculți pe Moody Blues.

Nimic, nici măcar Călăuza, nu m-a bulversat mai mult decît Persona. Ce, Doamne Dumnezeule, tocmai văzusem? Prietenii mei, așijderea, păreau ca loviți de trăsnet. Tăcerea era stînjenitoare, dar n-aveam de gînd s-o rup ca să mă dau de gol cît de prostuță și de provincială sînt.

Scenele dintre ei îți zbîrlesc pielea și îți rup sufletul. Totul – și tragic, și înduioșător.

În Bucureşti, m-am urcat într-un compartiment gol, fericită că mă pot întinde. Şi aşa a pornit trenul-fantomă pe drumul meu spre o altă dimensiune, spre naţiunea trocului, despre ale cărei legi şi obiceiuri nu ştiam nimic.

(Anti)eroii din The Accursed sînt șar­manți, nemiloși, înduioșători, tiranici, pro­fund tarați, însă cu o credință aproape me­sianică (și, de la distanța de azi, demodată) în arta lor. Un poem crud și empatic despre o lume pierdută, unde artiștii și filozofii nu erau maeștri de PR, ci figuri larger than life.

Băieții care mă curtau erau triați după gusturile muzicale: rockeri, depeșiști (aprobați) și azuriști (snobați). Dar acum mi-e greu să rezist momentului care îi face pe toți să-și piardă mințile în sincron.

La început, a fost muzica. Bubuitoare, asurzitoare. Chitara dementă a lui Angus de la AC/DC răbufnea, vijelioasă, din difuzoarele care, „înainte“, ne chemau la careu pentru acţiuni pioniereşti. Acum, rock-ul înlocuise sunetul enervant al clopoţelului şi întrerupea discursul profesorilor.

A fost Marilyn Monroe o actriţă bună? E ca şi cum ai întreba dacă era făcută din carne şi oase. Aura incandescentă care o înconjoară după 50 de ani de mitizare intensivă împiedică orice abordare realistă a talentului sau a originii ei pămîntene. Există multe speculaţii despre ce-ar fi putut deveni, dacă n-ar fi murit atît de tînără.