Casual with a difference

Publicat în Dilema Veche nr. 824 din 5–11 decembrie 2019
Casual with a difference jpeg

Cu Leo ne-am cunoscut prin filme, ne-a fost mentor, dar prietenia noastră a fost dincolo de cinema. El e cel care ne-a invitat pe amîndoi să scriem la Dilema, și nu întotdeauna despre cinema, iar noi l-am invitat la revista Republik să împartă filmele în regaluri, remize și rebuturi, dar și să contribuie la diverse numere tematice, inclusiv la cel despre Moarte, poate cel mai antologic și premonitoriu dintre toate. Am făcut festivaluri, dar și revelioane împreună. Am rîs mult, ne-am certat nu de puține ori (și nu doar pe filme) și am dansat împreună pînă în zori la petreceri și concerte. Iubeam cultura pop și detestam discursurile academice, dar dincolo de afinități și simpatii comune, existau și zone în care nu ne întîlneam. Putea fi surprinzător, conflictual, idiosincratic, iritant, de neînțeles, dar azi, cînd vorbim despre el, tentația de a descifra enigma Leo ne-a părăsit. Și poate că e mai bine așa. Atît în scris, cît și prin felul lui de a fi, Leo rămîne inclasabil. Cred că și-ar fi dorit asta: n-am întîlnit o altă persoană atît de asumată, care să-și îmbrățișeze și să-și etaleze cu un asemenea abandon contradicțiile. Poate că nu l-am înțeles, dar l-am iubit. Ne lipsește. Se spune că primul lucru pe care-l uiți cînd cineva dispare este vocea lui. Dar vocea lui Leo, inconfundabil de ludică, dar și de elocventă, ne răsună încă în urechi. Îi simțim absența, dar și prezența și ni se pare că îl vedem pe stradă. Și atunci ne ia secunde bune să ne dăm seama că e imposibil, un semn că aura sa e încă vie.

Mihai Chirilov: De fapt, care a fost prima ta întîlnire cu Leo? Tot la Dilema?

Anca Grădinariu: Nu, la facultate, la UNATC (ATF pe vremea aceea). Pe la jumătatea anilor ’90. A intrat în viața mea ca o briză colorată, ca o petardă cu confetti confecționate din paginile revistei Cahiers du Cinéma. Într-un mediu cam opresant, academic, dogmatic, ne-a vorbit de Wong Kar-wai, von Trier, Solondz și ne-a sedus. Apoi, mi-a oferit, cu generozitatea-i tipică, primul meu job permanent (gest pentru care nu m-a lăsat să-i mulțumesc niciodată). Cu el, cinema-ul era fun și examenele – un pretext de cozerie savuroasă.

M.C.: Eu l-am cunoscut la Zilele Filmului Italian în 1994, după Hoții de săpunuri al lui Maurizio Nichetti, o spumoasă parodie după Hoții de biciclete. Ceva din aerul zănatec al acelui filmuleț ne-a legat. Retrospectiv vorbind, mi se pare declicul perfect pentru o prietenie cinefilă și nu numai. Nu Godard, Antonioni sau Tarkovski. La scurt timp, mi-a solicitat un text despre un film, i-a plăcut, mi l-a publicat și așa am început să împart cu el cronicile de film din Dilema. Asta pînă cînd tot Leo m-a prezentat Cristinei Corciovescu, la pachet cu recomandarea de a intra în echipa Pro Cinema, unde te-am întîlnit pe tine, iar cercul s-a închis rotund. La scurt timp, am fost toți trei la primul nostru festival împreună, în sudul Portugaliei, în Algarve.

A.G.: Eram o studentă săracă (cum altfel?), chiriașă în Rahova, dar toți trei am mîncat la Algarve, pe malul oceanului, un homar gigantic din bonurile de masă pe care festivalul le dădea jurnaliștilor invitați, sub privirile invidioase ale turiștilor englezi. Seara, după ospăț și plajă, adormeam epuizați și răsfățați la proiecții. Leo mi-a arătat cum se poate trăi regește, cu puțin. Un maximalist care trăia, minimal, într-o garsonieră de 28 de metri pătrați, un hipster avant la lettre care scria la un Mac din prima generație, înconjurat de cărți vechi, sub un poster cu Marilyn. M-a învățat și că filmele contează, dar că mai important e un Aperol într-o piațetă scenică, cu prieteni buni.

Uneori, ne chema la el acasă și ne gătea. Nu era un bun bucătar, asta-i sigur, dar era totuși o gazdă foarte plăcută și nu-ți mai păsa că pastele cu somon erau nițel arse. Leo era un conversaționalist savuros. Cînd îmi amintesc de seratele acelea, mă întristez că arta conversației, așa cum o stăpînea el, e pe cale de dispariție.

M.C.: Leo era și un gurmand, dar era și rău de foame (cele mai multe certuri le aveam în vacanțe sau festivaluri atunci cînd nu mînca fix la ora la care voia). Parisul, așa cum l-am cunoscut prin ochii lui, era făcut și din escale culinare, perfect adaptate colțurilor explorate, cu care el era extrem de familiar, și, evident, cum nu se poate mai contradictorii și ele: de la clătitele gigantice de pe Rue Mouffetard și cinele subțiri cu sushi din Marais la prînzurile à volonté de la Flunch cu toți cloșarzii din Les Halles. De gătit, Leo nu prea gătea, dar atunci cînd totuși o făcea, pentru seratele cu amici, îi plăcea să improvizeze, parcă pentru a se juca cu așteptările invitaților. Prima oară cînd am mîncat la el salata verde cu surimi, usturoi și portocale am crezut că nu văd bine. Pe hîrtie suna improbabil, în realitate era versiunea gastronomică a personalității lui Leo: lejeră, sofisticată, surprinzătoare, pregnantă și, ei bine da, gustoasă. O singură dată am încercat să o fac și eu și am eșuat. Cînd a plecat a luat cu el și secretul acestei rețete ușchite. Cît despre seratele de care vorbești, Leo avea un dar de a crea un grup mic după reguli numai de el știute, din oameni cum nu se poate mai diferiți, iar conversația într-adevăr se lega ca maioneza. Și atunci, garsoniera lui înghesuită și boemă devenea un loft aerisit în care te simțeai ca acasă.

A.G.: Pentru un individualist asumat, era extrem de atent cu prietenii și știa să le alinte egourile. Ținea minte ce-ți place, de la filme la băuturi, iar cînd se întorcea dintr-o călătorie, îți aducea cadoul perfect. Unul dintre favoritele mele e o cartolină din Taormina cu autograful regizorului și scenaristului Paul Schrader, pentru că știa că Taxi Driver e unul dintre filmele mele preferate. Mă suna sau îmi trimitea sms-uri cînd îi plăcea un articol al meu. Aprobarea mentorului meu conta enorm. Ultima conversație pe care am avut-o cu el a fost la telefon (îmi amintesc și locul, era stația de metrou Piața Unirii). M-a sunat de pe patul de spital și s-a ferit să vorbească de boală („Sînt foarte bine îngrijit, nu mă pot plînge“). Îmi citise cronica la Black Swan și a vrut să-mi spună că și lui i se pare Aronofsky supraevaluat.

M.C.: Pentru cineva atît de pătimaș (se războia pînă în pînzele albe pe forumuri pentru a-și impune punctul de vedere; dacă avea o certitudine, aceea era că avea întotdeauna dreptate) și de temperamental, felul în care și-a purtat boala pînă la capăt a fost de-o demnitate și-un stoicism admirabile. Leo cel din spital nu a încetat să mă surprindă și nu știu nici acum ce a fost mai paralizant: faptul că reușea printre tone de perfuzii și medicamente să fie activ și spiritual pe Twitter și pe e-mail sau felul în care s-a mobilizat să-și adune și să-și structureze propriul său bricabrac literar și să lase în urmă o operă. Probabil că dacă ar fi trăit astăzi, la cum știu că prindea din zbor aerul timpului, Leo ar fi fost instagrammer-ul perfect. Fotografiile și jurnalele lui foto de pe Liternet și-ar fi găsit în Instagram rețeaua socială ideală (Leo a prins Facebook-ul, dar nu s-a lăsat corupt de el). Dacă ar fi să postezi o imagine cu sau despre el azi pe Insta, care ar fi ea?

A.G.: Îmi plăcea că nu apărea în fotografiile pe care și le alegea pentru expoziții, avea o părere prea bună despre el ca să se lase pradă narcisismului vulgar. Cred c-aș posta o fotografie pe care o am înrămată în casă, pe care am ales-o eu și pe care el mi-a dăruit-o: e silueta unei femei misterioase (amica lui Iulia Blaga), în penumbră, cu o atmosferă de film noir. Fiecare crede altceva despre poză, ca și despre autorul ei.

M.C.: Eu aș posta fotografia cu el apărută în Time Out New York în 1999, la care știu că ținea enorm. Eram împreună în New York cînd l-a oprit reporterul revistei ca să-i facă o poză, să-l întrebe în ce e îmbrăcat și cum și-ar defini stilul. La început a fost reticent, dar apoi i-a făcut jocul și i-a răspuns imperturbabil: „Casual with a difference“. Toată enigma Leo stă în acea „diferență“.

Foto: Marius Chivu

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.