⬆
unora le place marilyn
„Singurătatea altuia”
La naiba cît mi-ar plăcea să fiu
moartă – cu totul non-existentă –
dusă departe de-aici – de
oriunde dar cum să o fac
MM: actriță sau icon?
A fost Marilyn Monroe o actriţă bună? E ca şi cum ai întreba dacă era făcută din carne şi oase. Aura incandescentă care o înconjoară după 50 de ani de mitizare intensivă împiedică orice abordare realistă a talentului sau a originii ei pămîntene. Există multe speculaţii despre ce-ar fi putut deveni, dacă n-ar fi murit atît de tînără.
„Actriță sau model sau așa ceva...”
Cîntăreaţă? Nu. Marilyn Monroe n-a fost cîntăreaţă decît în sensul în care orice altă actriţă hotărîtă să-şi croiască un nume în Hollywood-ul anilor ’50 a fost în acelaşi timp şi cîntăreaţă. Probabil în acelaşi sens în care Johnny Depp este cîntăreţ pentru că s-a achitat admirabil de partitura din Sweeney Todd.
Falsificînd vei întelege
„Nimic nu e mai periculos decît psihanaliza aplicată în artă.“ Cel care spune asta este Michel Schneider, psihanalist, scriitor, muzicolog şi cronicar literar. El este însă primul care a încălcat principiul. Iar cea care i-a oferit prilejul acestei „erezii“ este nimeni alta decît Marilyn Monroe, artistă polivalentă şi „caz“ celebru în istoria psihiatriei.
Norma, Zelda și Marilyn
Mărturisesc de la început: am fost mereu o audreyhepburniană convinsă. Audrey era elegantă şi discretă, prietenoasă şi zîmbitoare, avea o spontaneitate lipsită de pericole, nu sărea la gîtul tău ca să te pupe pe obraji şi să te oblige să o strîngi în braţe.
„Un copil frumos”
Truman: Mi-ai promis şampanie, mai ştii? Marilyn: Ştiu, dar n-am nici un ban. T: Tot timpul întîrzii şi niciodată n-ai nici un ban. Suferi cumva de iluzia c-ai fi regina Elisabeta? (...) M (încruntîndu-se): Ce treabă are pizda aia cu chestia asta? T: Nici Regina Elisabeta nu umblă niciodată cu bani la ea. N-are voie. Banul nu trebuie să mînjească mînuşiţele regeşti. E o lege sau aşa ceva.
O moarte care nu dezvăluie nimic
Un probabil suicid – acesta e verdictul dat de legist în cazul Marilyn Monroe. Acel „probabil“, precum şi nenumăratele neclarităţi în privinţa celor întîmplate în noaptea de 4 spre 5 august 1962 au dat naştere multor teorii referitoare la moartea actriţei.
Dropsuri cu Marilyn
Atunci cînd ne gîndim la „cultura pop“, figura lui Marilyn Monroe ne apare instantaneu în faţa ochilor: Marilyn, cu frumuseţea ei curată, cu bucuria din zîmbetul ei, era parcă făcută pentru a da un nume – şi un chip – şi un trup – lumii noastre dominate de civilizaţia logo-urilor. Marilyn nu s-a opus transformării sale în logo; dimpotrivă, a trudit la ea. Cu simţul ei infailibil în materie de oportunităţi, a nimerit „jackpotul“ eternităţii: nu atît filmul, cît fotografia.
Vestiarul cu vedete
Vestiarul colectivului de croitorese al Cooperativei „Sîrguinţa“ din Rîmnicu Vîlcea era un mic altar pop. 80 de femei tinere aflate în toate stările civile posibile îşi tapetaseră dulapurile de fier cu tot felul de cartoline şi poze cu artişti decupate din revistele Femeia şi Cinema.
Marilyn și ceilalți
Norman Rosten, romancier din Brooklyn, unul dintre prietenii cei mai apropiaţi ai lui Marilyn. Din Marilyn Among Friends: „Avea instinctele şi reflexele unui poet, dar îi lipsea controlul.“ n Arthur Miller, cel de-al treilea soţ, care a încercat să facă din ea o „intelectuală veritabilă“: „Ca să supravieţuiască, ar fi trebuit să fie ori mai cinică, ori şi mai îndepărtată de realitate decît era. În loc de asta, era un poet la un colţ de stradă, încercînd să recite în faţa unei mulţimi care trăgea
Îmi place sau nu-mi place?
Cum poţi să vorbeşti despre o femeie pe care nu ai cunoscut-o şi să spui că nu-ţi place, că nu ţi-a plăcut niciodată şi că, probabil, nu ai o părere prea bună despre ea? Sigur, vorbim despre o actriţă, dar, chiar şi aşa, e, cel puţin, nepoliticos. Hm, poate fi mai rău de atît. Ridicolul îţi dă tîrcoale şi abia aşteaptă să fie chemat...