Norma, Zelda și Marilyn

Publicat în Dilema Veche nr. 367 din 24 februarie - 2 martie 2011
Norma, Zelda și Marilyn jpeg

● Fragments. Poems, intimate notes, letters by Marilyn Monroe, Edited by Stanley Buchtal and Bernard Comment, Harper Collins Publishers, 2010.  

Mărturisesc de la început: am fost mereu o audreyhepburniană convinsă. Audrey era elegantă şi discretă, prietenoasă şi zîmbitoare, avea o spontaneitate lipsită de pericole, nu sărea la gîtul tău ca să te pupe pe obraji şi să te oblige să o strîngi în braţe. Audrey nu avea nevoie de tine, privitorul de filme cu un preaplin de iubire, tu aveai nevoie de ea şi de ingenuitatea ei irepetabilă. În schimb, Marilyn se afla mereu într-un permanent maraton de cucerire. Peste tot unde dădeai de ea, pe cutii de bijuterii, pe vederi şi pe panouri, se arunca spre tine, îţi smulgea admiraţie, invidie şi, pînă la urmă, un fel de dragoste. Dispreţuiam disperarea cu care cerea să fie centrul lumii. De aceea, nu aşteptam prea mult de la Fragmentele publicate anul trecut şi adunate într-un album cu facsmile şi fotografii care-ţi iau ochii. Citisem în Nouvel Observateur un dosar dedicat Fragmentelor, în care François Forestier scria un text – „La Babel d’une bimbo“ – plin de condescendenţă (acum mi se pare de neiertat) despre însemnările lui MM. Coperta a patra promitea că volumul „va dezvălui fără urmă de îndoială umanitatea lui Marilyn Monroe“, iar editorii o citau în introducere chiar pe actriţă, care spunea despre ea că e un „Jekyll and Hyde, doi în unul“, dorindu-şi ca volumul îngrijit de ei să o arate pe Marilyn aşa cum era ea de fapt. Am deschis cartea cu teama că cineva vrea să împăieze cu dureri, nostalgii, bucurii un personaj gol pe dinăuntru, şi am închis-o plîngînd. Iar eu plîng doar la filme. 

Fragmentele sînt o colecţie de însemnări, poeme, scrisori găsite recent de cea de-a doua soţie a lui Lee Strasberg, profesorul de actorie al lui Marilyn şi directorul celebrului Actors Studio (după moartea actriţei, toate bunurile ei au trecut în posesia lui Strasberg, figura paternă în care Marilyn avea încredere totală). Documente inedite, toate sînt de fapt fragmente de Marilyn, bucăţi din Zelda Zonk (e pseudonimul sub care a călătorit incognito între Los Angeles şi New York. Şi oricum îi plăceau pseudonimele.), cuvinte care încearcă să fixeze cîte puţin din explozia care-a fost MM. Volumul începe şi se încheie cu cîteva pagini bătute la maşină. Primele sînt scrise în 1943: Norma Jeane avea 17 ani şi se măritase de puţină vreme cu James Dougherty, iar „imaginea idealizată a iubirii adevărate“ era deja distrusă de dezamăgiri şi o presupusă trădare. Nimic melodramatic în felul în care tînăra îşi analizează stările, dimpotrivă chiar, o luciditate şi o maturitate cu totul suprinzătoare la o adolescentă. De altfel, melodrama nu apare decît rar în Fragmente, ca şi cum Marilyn nu ar da doi bani pe mizanscenă şi ar scrie doar ca să se adune, să iasă din agitaţie, să se liniştească puţin. Spectacolul e în altă parte, nu în carnetele şi hîrtiuţele ei. 

Nelucrate, brute, cristale de zahăr nerafinat, însemnările lui Marilyn sînt o încercare continuă de autoanaliză, o căutare a obiectivităţii perfecte care să-i redea controlul asupra propriei persoane („having a sense of myself“; „It is rather a determination not to be overwhelmed“). Suferind de o nesiguranţă ucigătoare, temîndu-se să nu-i dezamăgească pe cei din jur sau să fie mai puţin decît se aşteaptă de la ea să fie, actriţa îşi notează fricile, în speranţa că, odată scrise, vor fi mai uşor de suportat („loneliness – be still“). Poemele, şapte la număr şi nedatate, sînt nepretenţioase şi simple, consemnînd în şoaptă condamnarea noastră la singurătate. De altfel, multe din notiţele ei din carnete începute şi neterminate, de pe şerveţele şi foi cu antet oficial sînt nişte poeme posibile, inclusiv lista de cumpărături înainte de o petrecere şi reţeta de friptură. Şi nu pentru că sînt scrise de Marilyn Monroe, ci pentru autenticitatea cu care înregistrează semnele deziluzionării şi, odată cu ele, încercarea de a găsi o oarecare normalitate. 

Normalitatea, pentru Marilyn, e dată de muncă şi de antrenarea voinţei. „Concentrarea e singurul lucru care stă între un actor şi sinucidere“, îi spusese profesorul ei, Lee Strasberg, aşa că Marilyn se străduieşte mereu să rămînă concentrată, să lucreze cît mai mult. Ani la rînd, merge la şedinţe frecvente de psihanaliză, sugerate tot de Strasberg, citeşte pasionat (de la Joyce pînă la Freud), cultivă amiciţii salvatoare, joacă în filme. În timpul filmărilor de la Some Like It Hot, îşi face un autoportret necruţător: „Mă văd acum în oglindă – sprîncene încruntate – dacă mă apropii mai tare, o să văd – ce nu vreau să ştiu, tensiune, tristeţe, dezamăgire, ochii mei albaştri plictisiţi, obrajii înroşiţi de capilare care arată ca rîurile pe hartă – părul atîrnînd ca şerpii. Gura mă întristează cel mai mult, după ochii mei morţi. O linie întunecată între buze – conturul unor valuri în timpul unei furtuni violente – spune nu mă săruta, nu mă păcăli, sînt o dansatoare care nu poate dansa.“ Scrisoarea care încheie volumul e dictată asistentei personale, în 1961, de pe patul de spital, la trei săptămîni după internarea, dintr-o neînţelegere, într-o clinică de psihiatrie, la etajul pacienţilor periculoşi. (O puteţi citi la www.lettersofnote.com/2011/01/men-are-climbing-to-moon-but-they-dont.html) Dincolo de tristeţea ei infinită şi de experienţa cumplită prin care a fost nevoită să treacă, dincolo de suferinţă şi umilire, rămîne o frază pe care nici nu vreau să o traduc: „Men are climbing to the moon, but they don’t seem interested in the beating human heart“. 

Acum, după ce-am terminat Fragmentele, nu-mi rămîne decît să revăd absolut fiecare film în care a jucat Marilyn, să-i sar de gît, s-o sărut pe amîndoi obrajii şi să n-o mai las să plece.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.