Norma, Zelda și Marilyn

Publicat în Dilema Veche nr. 367 din 24 februarie - 2 martie 2011
Norma, Zelda și Marilyn jpeg

● Fragments. Poems, intimate notes, letters by Marilyn Monroe, Edited by Stanley Buchtal and Bernard Comment, Harper Collins Publishers, 2010.  

Mărturisesc de la început: am fost mereu o audreyhepburniană convinsă. Audrey era elegantă şi discretă, prietenoasă şi zîmbitoare, avea o spontaneitate lipsită de pericole, nu sărea la gîtul tău ca să te pupe pe obraji şi să te oblige să o strîngi în braţe. Audrey nu avea nevoie de tine, privitorul de filme cu un preaplin de iubire, tu aveai nevoie de ea şi de ingenuitatea ei irepetabilă. În schimb, Marilyn se afla mereu într-un permanent maraton de cucerire. Peste tot unde dădeai de ea, pe cutii de bijuterii, pe vederi şi pe panouri, se arunca spre tine, îţi smulgea admiraţie, invidie şi, pînă la urmă, un fel de dragoste. Dispreţuiam disperarea cu care cerea să fie centrul lumii. De aceea, nu aşteptam prea mult de la Fragmentele publicate anul trecut şi adunate într-un album cu facsmile şi fotografii care-ţi iau ochii. Citisem în Nouvel Observateur un dosar dedicat Fragmentelor, în care François Forestier scria un text – „La Babel d’une bimbo“ – plin de condescendenţă (acum mi se pare de neiertat) despre însemnările lui MM. Coperta a patra promitea că volumul „va dezvălui fără urmă de îndoială umanitatea lui Marilyn Monroe“, iar editorii o citau în introducere chiar pe actriţă, care spunea despre ea că e un „Jekyll and Hyde, doi în unul“, dorindu-şi ca volumul îngrijit de ei să o arate pe Marilyn aşa cum era ea de fapt. Am deschis cartea cu teama că cineva vrea să împăieze cu dureri, nostalgii, bucurii un personaj gol pe dinăuntru, şi am închis-o plîngînd. Iar eu plîng doar la filme. 

Fragmentele sînt o colecţie de însemnări, poeme, scrisori găsite recent de cea de-a doua soţie a lui Lee Strasberg, profesorul de actorie al lui Marilyn şi directorul celebrului Actors Studio (după moartea actriţei, toate bunurile ei au trecut în posesia lui Strasberg, figura paternă în care Marilyn avea încredere totală). Documente inedite, toate sînt de fapt fragmente de Marilyn, bucăţi din Zelda Zonk (e pseudonimul sub care a călătorit incognito între Los Angeles şi New York. Şi oricum îi plăceau pseudonimele.), cuvinte care încearcă să fixeze cîte puţin din explozia care-a fost MM. Volumul începe şi se încheie cu cîteva pagini bătute la maşină. Primele sînt scrise în 1943: Norma Jeane avea 17 ani şi se măritase de puţină vreme cu James Dougherty, iar „imaginea idealizată a iubirii adevărate“ era deja distrusă de dezamăgiri şi o presupusă trădare. Nimic melodramatic în felul în care tînăra îşi analizează stările, dimpotrivă chiar, o luciditate şi o maturitate cu totul suprinzătoare la o adolescentă. De altfel, melodrama nu apare decît rar în Fragmente, ca şi cum Marilyn nu ar da doi bani pe mizanscenă şi ar scrie doar ca să se adune, să iasă din agitaţie, să se liniştească puţin. Spectacolul e în altă parte, nu în carnetele şi hîrtiuţele ei. 

Nelucrate, brute, cristale de zahăr nerafinat, însemnările lui Marilyn sînt o încercare continuă de autoanaliză, o căutare a obiectivităţii perfecte care să-i redea controlul asupra propriei persoane („having a sense of myself“; „It is rather a determination not to be overwhelmed“). Suferind de o nesiguranţă ucigătoare, temîndu-se să nu-i dezamăgească pe cei din jur sau să fie mai puţin decît se aşteaptă de la ea să fie, actriţa îşi notează fricile, în speranţa că, odată scrise, vor fi mai uşor de suportat („loneliness – be still“). Poemele, şapte la număr şi nedatate, sînt nepretenţioase şi simple, consemnînd în şoaptă condamnarea noastră la singurătate. De altfel, multe din notiţele ei din carnete începute şi neterminate, de pe şerveţele şi foi cu antet oficial sînt nişte poeme posibile, inclusiv lista de cumpărături înainte de o petrecere şi reţeta de friptură. Şi nu pentru că sînt scrise de Marilyn Monroe, ci pentru autenticitatea cu care înregistrează semnele deziluzionării şi, odată cu ele, încercarea de a găsi o oarecare normalitate. 

Normalitatea, pentru Marilyn, e dată de muncă şi de antrenarea voinţei. „Concentrarea e singurul lucru care stă între un actor şi sinucidere“, îi spusese profesorul ei, Lee Strasberg, aşa că Marilyn se străduieşte mereu să rămînă concentrată, să lucreze cît mai mult. Ani la rînd, merge la şedinţe frecvente de psihanaliză, sugerate tot de Strasberg, citeşte pasionat (de la Joyce pînă la Freud), cultivă amiciţii salvatoare, joacă în filme. În timpul filmărilor de la Some Like It Hot, îşi face un autoportret necruţător: „Mă văd acum în oglindă – sprîncene încruntate – dacă mă apropii mai tare, o să văd – ce nu vreau să ştiu, tensiune, tristeţe, dezamăgire, ochii mei albaştri plictisiţi, obrajii înroşiţi de capilare care arată ca rîurile pe hartă – părul atîrnînd ca şerpii. Gura mă întristează cel mai mult, după ochii mei morţi. O linie întunecată între buze – conturul unor valuri în timpul unei furtuni violente – spune nu mă săruta, nu mă păcăli, sînt o dansatoare care nu poate dansa.“ Scrisoarea care încheie volumul e dictată asistentei personale, în 1961, de pe patul de spital, la trei săptămîni după internarea, dintr-o neînţelegere, într-o clinică de psihiatrie, la etajul pacienţilor periculoşi. (O puteţi citi la www.lettersofnote.com/2011/01/men-are-climbing-to-moon-but-they-dont.html) Dincolo de tristeţea ei infinită şi de experienţa cumplită prin care a fost nevoită să treacă, dincolo de suferinţă şi umilire, rămîne o frază pe care nici nu vreau să o traduc: „Men are climbing to the moon, but they don’t seem interested in the beating human heart“. 

Acum, după ce-am terminat Fragmentele, nu-mi rămîne decît să revăd absolut fiecare film în care a jucat Marilyn, să-i sar de gît, s-o sărut pe amîndoi obrajii şi să n-o mai las să plece.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.