„Actriță sau model sau așa ceva...”

Sebastian ISPAS
Publicat în Dilema Veche nr. 367 din 24 februarie - 2 martie 2011
„Actriță sau model sau așa ceva   ” jpeg

Cîntăreaţă? Nu. Marilyn Monroe n-a fost cîntăreaţă decît în sensul în care orice altă actriţă hotărîtă să-şi croiască un nume în Hollywood-ul anilor ’50 a fost în acelaşi timp şi cîntăreaţă. Probabil în acelaşi sens în care Johnny Depp este cîntăreţ pentru că s-a achitat admirabil de partitura din Sweeney Todd. Marilyn era perfect capabilă să cînte şi a făcut-o de fiecare dată cu panaş, integrînd în fiecare moment muzical un vîrtej de gesturi aproape electrice, care hipnotizau orice privitor, indiferent de sex. Avea voce, dar nu şi-a dorit niciodată să fie o cîntăreaţă. Ceea ce şi-a dorit ea a fost să fie actriţă. Şi după o suită de pelicule memorabile şi un efort titanic, a şi reuşit. Însă n-a fost niciodată mulţumită. Detaliile care ne amintesc astăzi de Marilyn – cîrlionţii de culoarea platinei, unduirea trupului său după o coregrafie aproape perfidă şi timbrul acela inconfundabil, care era capabil de a îngenunchea regi – sînt elemente inexistente în tinereţea lui Norma Jeane Baker, un periplu chinuitor prin orfelinate, o existenţă lipsită de afecţiune şi care nu părea să ducă nicăieri. Desigur, trăsăturile fizice îi trădau frumuseţea încă de pe atunci, însă postura, felul de a-şi purta trupul şi gestica sînt elementele profund studiate ale unei actriţe, menite să atragă atenţia asupra a ceea ce e dincolo de ele: vocea sa şi cuvintele pe care le rosteşte. 

În banalitatea fotografiei de nuntă, la căsătoria prematură cu neimpresionantul James Dougherty, Norma Jeane pare mai degrabă o variantă palidă a lui Judy Garland, neamintind mai deloc de Jean Harlow, cu care a fost comparată ulterior de nenumărate ori. Iar vocea sa de atunci? Un chiţăit care se împleticea încă din şcoală în bîlbîieli şi pe care s-a străduit din greu să-l învingă. Dar nu ai nevoie de o voce incredibilă pentru a poza. Iar cariera înfloritoare de model a lui Norma Jeane Dougherty n-a fost decît o dezmorţire a acelui atu care-i va dicta felul de a juca: o sexualitate naturală incomensurabilă, alimentată de un simţ al ludicului irezistibil. Norma Jeane şi-a coborît tonul în mod artificial, a început să articuleze excesiv cuvintele şi şi-a însuşit o rostire şoptită, aproape umedă, copiată la infinit de generaţiile care i-au urmat, devenind astfel Marilyn Monroe. Acestea erau armele de care s-a folosit pentru a escamota un complex de inferioritate covîrşitor. A învăţat să cînte pentru că avea nevoie de asta, iar în ’53 era suficient de bine pregătită încît să apară în Gentlemen Prefer Blondes. Deşi rolul ei de tînără ahtiată după avere nu avea motive să flateze pe nimeni, Marilyn a reuşit una dintre cele mai magnetice interpretări muzicale ale sale: „Diamonds Are a Girl’s Best Friend“. 

În mod previzibil, gesturile sale sînt aproape inseparabile de notele în sine, iar trilurile din introducere sînt surprinzătoare în momentul în care sînt comparate cu restul cîntecului. Versurile insinuante intonate languros, grav, cu accente neaşteptate declanşează un reflex erotic, dar, trecînd peste acestea, e imposibil să nu observi controlul suprem al interpretării. Modulaţia minoră din punctul culminant e executată impecabil, iar mişcările şerpuitoare în rochia roz mulată pe trup, printre rîurile de dansatori fascinaţi, întipăresc momentul în memorie. Sigur că sună familiar chiar şi pentru cine n-a văzut niciodată secvenţa. Era inevitabil ca Madonna să extragă toată energia posibilă din momentele cele mai bune ale lui Marilyn şi să o canalizeze spre exacerbarea propriei sexualităţi. Dar rolurile sale deplorabile în comparaţie cu cele ale lui Marilyn indică tocmai ceea ce îi lipseşte Reginei Pop. Nu sexualitatea, de care e aproape suprasaturată; nu frumuseţea, care pare că şi-a pierdut din importanţă în anii ’80; nu vocea, care în ciuda registrului restrîns surprindea uneori, ci controlul acela asupra propriului corp. Madonna a descoperit un cufăr doldora de fascinaţie, din care se auzea o voce seducătoare. L-a deschis şi înăuntru era Marilyn. A trecut apoi un sfert de secol şi Lady Gaga a redescoperit cufărul, doar că, de data aceasta, avea un iz de îngenuncheri nocturne şi imaginar oniric. L-a deschis şi înăuntru era Freddie Mercury. 

Diamante, iubire, Preşedinte 

Toţi aceşti artişti care au ştiut să-şi folosească la maximum înzestrările sînt cîntăreţi. Nu intrăm aici în dezbaterea muzicieni-muzicanţi. Cert este că modalitatea de exprimare aleasă de ei a fost muzica. Ceea ce nu e cazul la Marilyn. Un an după Gentlemen Prefer Blondes, ea a filmat There’s No Business Like Show Business, alături de Mitzi Gaynor, Donald O’Connor şi Ethel Merman, trei actori celebri pentru abilităţile lor muzicale. Dar n-a fost foarte încîntată de asta. După cum observa una din cunoştinţele sale apropiate, era inevitabil ca într-un rol atît de solicitant muzical Marilyn să fie eclipsată de Ethel Merman, aşa cum şi Merman ar fi fost spulberată dacă i s-ar fi dat rolul de seducătoare alături de Marilyn. Şi totuşi a ieşit bine. Însă nemulţumirea ei – ambiţia care era motorul întregii sale existenţe – n-a încetat s-o bîntuie nici măcar în ultimele sale clipe. 

În The Seven Year Itch, există o secvenţă care iese în evidenţă, însă nu în mod aşteptat. Nu e vorba despre celebrele cute albe ale rochiei deasupra aburilor care ţîşnesc din asfalt. În monologul plin de vinovăţie al soţului fidel jucat de Tom Ewell, care tocmai şi-a trimis soţia şi băiatul în vacanţă şi cade pradă inocenţei dezarmante a vecinei sale, interpretate de Marilyn, se strecoară o replică care aproape că dărîmă cel de-al patrulea zid: „E şi frumoasă fata. Pesemne că e actriţă sau model sau ceva...“ Nu cîntăreaţă. Şi e firesc ca aspectul ei aproape ideal să fie ceea ce o defineşte. Pînă la urmă, rolurile care au consacrat-o au fost de blondă tîmpă, şi a mai trecut o vreme pînă cînd Marilyn a atras atenţia criticilor pentru abilitatea sa de a juca. Momentul-cheie a fost Bus Stop, unde în mod ironic ea interpretează o cîntăreaţă de saloon care nu impresionează prin voce. „That Old Black Magic“, într-un accent adorabil de sud, e din nou exemplul acela de convergenţă a tuturor tertipurilor de care dispune o actriţă. Şi apoi, jazz. 

Comedia picantă alături de duoul magistral Jack Lemmon – Tony Curtis e probabil filmul cel mai cunoscut al lui Marilyn şi cel care i-a adus un Glob de Aur. La 33 de ani, vocea sa atinsese deja o maturitate, iar pasajele muzicale condimentate cu mici onomatopee jucăuşe din „I Wanna Be Loved By You“ sînt un soi de arhetip al interpretării sale muzicale. Dar apogeul avea să vină trei ani mai tîrziu, în cea mai tensionată perioadă a carierei sale. Something’s Got to Give – ultimul ei film din care au rămas doar frînturi de înregistrări – a fost un dezastru pentru Twentieth Century Fox. Obiceiul lui Marilyn de a întîrzia la filmări şi de a se pregăti ore în şir pentru o scenă era deja cunoscut la Hollywood, însă de data aceasta nu mai era vorba despre neglijenţă. Acuzînd o sinuzită, din 32 de zile de filmare Marilyn a ajuns pe platouri doar în 12. E drept că, în ciuda infecţiei sale, a avut îndrăzneala să apară într-o secvenţă provocatoare, renunţînd la costumul de baie de culoarea pielii, menit să confere iluzia nudităţii. Dar picătura care a umplut paharul şi care a dus la încetarea contractului cu Fox a fost decizia de a lipsi o zi doar pentru a călători la New York cu ocazia celei de-a 45 aniversări a Preşedintelui. 

În pofida complexului de inferioritate şi a traumelor din copilărie, care i-au trasat probabil soarta tragică, Marilyn era înarmată cu o perseverenţă neînfrîntă. Paradoxal, deşi cariera sa la Hollywood risca să se încheie subit, Marilyn era pe cale de a deveni o actriţă respectată, iar cursurile de la The Actors Studio contribuiseră deja la o perfecţionare a meşteşugului său actoricesc. Pe plan sentimental, căsniciile cu Joe DiMaggio şi Arthur Miller, deşi sfîrşite prematur, i-au permis să viseze că într-o bună zi ar putea deveni Prima Doamnă a Statelor Unite. „Happy Birthday Mr. President“ – de la ezitarea calculată de a urca pe scenă, la traseul sinuos pînă la podium, la rochia care mai mult dezvăluia decît să acopere, la gesturile care se transformaseră între timp din languroase în lascive, la timbrul cvasi-post-coital – e o culminare a seducţiei feminine. În Madison Square Garden, sub ochii vrăjiţi ai audienţei, Marilyn cîntă, însă nu virtuozitatea vocală este răspunzătoare pentru efectul asupra acesteia. Ci restul. 

Sebastian Ispas este jurnalist.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.