Nelli drag / Dinu drag

Publicat în Dilema Veche nr. 897 din 17 – 23 iunie 2021
Nelli drag / Dinu drag jpeg

15 mai 1944, Isvorani

Nelli drag, am sfîrșit romanul zilele acestea.

Încă o etapă interioară lichidată, încă un roi de obsesii de care m-am eliberat, încă ceva din mine care s-a dus, într-un fel. Acum mă simt gol, epuizat, ostenit, cu ceva din dezorientarea tristă a omului care – după o lungă călătorie – se reîntoarce în orașul existenței sale de aievea, unde s-a născut și unde va muri într-o bună zi.

Și este teribil de deprimantă această reintegrare în real, mai ales cînd realul de astăzi a ajuns atît de precar. Orice gînd de viitor, orice plan, orice iluzie pare pentru prima oară zadarnică. Capacul fatalităților imanente se poate închide dintr-o clipă într-alta asupra destinului fiecăruia din noi. Astfel, am ajuns să trăiesc numai cu gîndul întors în amintire, ca acei bătrîni pentru care viitorul nu mai poate aduce nimic.

Singurii oameni cu care mă întîlnesc pe aceste meleaguri sînt Paul și Dana Dimitriu, refugiați la o vie din apropiere. Discutăm la infinit, căutînd astfel să fugim pentru cîteva ceasuri de panica perspectivelor interioare solicitate de realitatea de astăzi și mai ales de mîine.

Epoca Predealului de astă-iarnă ni se pare la toți epoca unui paradis pierdut, de care parcă ne desparte acum o veșnicie.

Nelli, mai ții minte ziua plecării noastre? Cerul mediteraneean, decorul limpede al munților ninși, zăpada, zîmbetele în soare din fața aparatelor fotografice, fîșîitul mătăsos al schiurilor coborînd pentru ultima oară de la cota 1800 m.

Te sărut ca niciodată. Dinu

23 mai 1944, Predeal

Dinu drag, am primit scrisoarea în care-mi vestești că ai sfîrșit noul tău roman. Te felicit din tot sufletul și pasiunea cu care l-ai scris face să se înțeleagă dinainte calitatea lui.

Îmi pare rău că nu am posibilitatea să-l citesc și eu, însă mă mîngîi cu gîndul că într-o zi vom fi iarăși împreună și te voi putea asculta citindu-mi-l. Nu știu dacă voi fi la înălțime să-l pot înțelege într-adevăr, totuși îmi voi da toată silința, pentru a fi astfel mai aproape de tine și pentru a pricepe sufletul omenesc sub aspectele pe care tu le cunoști mai bine decît mine. Sper că ești mulțumit de ceea ce ai realizat și că astfel ai găsit o adevărată împlinire.

Regret că mi-am pierdut pentru o dată cumpătul și că ți-am trimis ultima scrisoare. Îmi dau seama că s-ar fi putut să te doară și că ar fi trebuit să mă gîndesc mai mult la tine decît la propriile mele încercări. De vină sînt numai temperamentul meu, cam sălbatic uneori, și dorul de tine, care probabil trecea atunci printr-un moment de paroxism.

Dinu, acum vreau să-ți mărturisesc că m-a durut cel mai mult faptul că din ultima scrisoare te simt descurajat și abătut. Ar trebui să fii fericit că ai reușit să dai viață lumii interioare, pe care o simțeai atît de tumultuos zbătîndu-se în sufletul tău. Dar poate că nu te-am înțeles eu bine, poate că ești numai istovit ca o mamă ce a dat naștere unuia din copiii săi.

Dinu, nu te gîndi cu tristețe la timpurile grele ce vor veni și nu-ți întoarce sufletul și privirea nostalgică la zilele care au fost odată. Și eu am făcut pînă acum la fel și nu mi-am dat seama că astfel fiind sufeream mai mult și că elanul și dorința de viață lîncezeau. Uneori credeam că nu voi mai avea nici o plăcere să trăiesc viitorul. Acum însă am impresia că încep să mă trezesc.

Îmi dau seama că nici nu am trăit îndeajuns, nici nu am fost încercată destul pentru a căpăta sensul adînc al vieții mele pe pămînt.

Te rog, cu toată căldura sufletului meu îndreptat numai către tine, să nu te lași învins de ceea ce conștiința ta îți spune că e nedrept și fără înțeles. Te rog, pentru ceea ce ești și vei fi tu, să nu cedezi astăzi. E trist atunci cînd nu ai pentru ce lupta – însă atunci cînd știi ceea ce vrei să împlinești – să nu te lași înfrînt de micile oboseli și îndoieli sufletești trecătoare.

Cine știe dacă la sfîrșitul încercărilor de azi nu-ți vei simți sufletul ca nou-născut, înțelegînd mai bine și viața, și oamenii, și pe tine însuți. Abia de acum poate că vom simți într-adevăr viața, în toată urîțenia și mizeria ei reală.

Nu știu dacă mă mai iubești tot atît de mult ca altădată încît să păstrezi aceeași încredere în mine. Eu te iubesc mult, mult, ca întotdeauna. Nelli

27 mai 1944, Isvorani

Nelli drag, îți scriu din chioșcul din vîrful viei, unde am început acum transcrierea romanului.

Mă aflu parcă pe muntele Ararat, așteptînd sfîrșitul potopului. Dar nicăieri, de niciunde nu se arată vreun semn de curcubeu. Și bieții oameni nu au nici măcar o Arcă, asemenea cu aceea din vechime, pentru a scăpa de valul care crește tot mai amenințător…

Cînd nu stau aplecat asupra paginilor de caiet – verificînd și punînd la punct textul redactat în prima formă –, stau trîntit undeva prin iarbă, cu ochii la cer. Rămîn așa ceasuri întregi, față cu infinitul. Este o senzație stranie, încercată odinioară în fața mării. O descătușare, o ieșire din tiparele spațiului și timpului, o eliberare de contingențe ca înainte de moarte.

Ciudat, în acest tête-à-tête cu infinitul, mă retrăiesc, ca niciodată, amintirile, desfășurîndu-se ca un film pe ecranul pînzei albastre.

Astfel, am călătorit din nou prin toată Grecia. Am revăzut din nou Balcicul, cu dealurile de mucegai și marea ca nicăieri. M-am dus din nou la Miorcani – bietul Miorcani! –, în al cărui peisagiu și atmosferă mă simt mai bine decît oriunde, totul de acolo însemnînd parcă un echivalent plastic al sufletului meu. Ți-am cumpărat din nou ghiocei de la țigăncile de lîngă statuia Brătianu. Am făcut din nou excursia la Cernica. Am fost din nou la lacuri în seara ireală, cînd ne-am sărutat pentru prima oară.

Am asistat din nou la toate filmele văzute în comun. (Pînă și Cartacala – ultimul – ce frumos mai era!) Am audiat din nou orele lui Oprescu, Basil, Dard, Vianu, Ralea, Caracostea. Am plecat din nou împreună la Cîmpulung, ca să o vedem pe Jeny. Am mîncat din nou la Mon Jardin în „patru”, sărbătorind apariția primului meu roman. Am ascultat din nou în apartamentul lui Tinel Frühlingsrauschen. Am stat din nou la tine, la Predeal. Am mers din nou cu tine și cu Bibi la filmul de la Scala cu Fernand Gravey. M-am îmbolnăvit din nou de gripă, așteptîndu-ți vizitele cu înfrigurare. Am dansat din nou împreună, de ziua lui Cora. Ne-am sărutat din nou în biserica din cartierul tău. Am vărsat din nou paharul cu vin roșu, pătînd somiera patului tău...

A fost odată ca niciodată... Și dă, Doamne, să vină mai repede zilele cînd toate vor fi din nou așa!

Te îmbrățișez cu iubirea de totdeauna, Dinu

Cornelia Ene-Filipescu, studentă, 1942
Cornelia Ene-Filipescu, studentă, 1942

27 mai 1944, Predeal

Dinu, îți pot spune cu certitudine că a venit Primăvara și pe la noi. O spune toată natura și ciripitul păsăruicilor din pădure, și neastîmpărul sîngelui din mine.

Ce dacă acum pînza de ploaie deasă încețoșează siluetele frou-frou ale fagilor înfrunziți proaspăt, alături de înălțimea rigidă și înnoptată a brazilor. Simt Primăvara cu toate simțurile trupului. Îmi vine să cînt o melodie mică de Mendelssohn ce o știam cînd eram copil și îmi plăcea mult. Era vorba de foc, de soare și de pădure.

Oh! dacă aș putea acum iubi într-adevăr pe cine știu eu, cum mi-aș mai dezlănțui tot dorul de dăruire din mine. Îmi simt gura ca un fruct pîrguit necules și trupul înfiorat de presimțirea mîngîierilor păgîne neîncercate încă.

Hai! Și-om citi împreună Cîntarea Cîntărilor.

Îmi simt inima bătînd speriată în sîn, ca o păsărică strînsă într-un pumn.

Spune-mi, tu ești fericit sau mai nefericit ca niciodată cînd ești îndrăgostit?

Dragostea mea e ca o mare. Mă poartă unda liniștită sub soare, pentru a mă azvîrli apoi talazurile zbuciumate ale sufletului în cine știe ce loc nebănuit, de întuneric, și iarăși mă cuprind valurile ritmate molatec și obsedant ale dorului.

Aș vrea să dorm, să dorm mereu, pînă în ziua cînd m-ar putea trezi un sărut fierbinte – și apoi să fie ca în poveste.

Tu, Dinu… Nelli

(din volumul Dinu & Nelli Pillat, Biruinţa unei iubiri. Pagini de corespondenţă, ediţie îngrijită de Monica Pillat, Editura Humanitas, 2018)

Foto: Dinu, Cornelia și Monica, 1952

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.