Tema săptămînii

Greu cu eroii la un popor care, indiferent ce ar zice naţionaliştii aprigi, se caracterizează mai degrabă prin băşcălie şi care se închină la figura zeificată a lui Eminescu, dar îl nemureşte în viaţa de toate zilele pe I.L. Caragiale. Încerc să îmi imaginez un Superman român şi mă pufneşte rîsul.

Vă supun atenţiei următoarea argumentaţie: toţi creştinii cred în Dumnezeu; toţi musulmanii cred în Dumnezeu; rezultă că toţi creştinii sînt musulmani. O recunoaşteţi? E una dintre tehnicile de manipulare prin care, în zilele noastre, sîntem adesea bombardaţi mediatic.

Este propaganda un rău în sine? Fireşte că nu. Conform dicţionarului, vorbim despre „Acţiune de răspîndire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge şi de a cîştiga adepţi“. Nu-i normal?

Nu se poate spune că subiectul propagandei comuniste a fost ignorat de istoriografia postdecembristă. Sigur, era de dorit să se scrie mai mult şi mai bine, cu acoperirea adecvată a unor instituţii, practici şi epoci.

Afişul electoral e preistorie. Dezbaterea candidaţilor – Antichitate. Spotul electoral, închistat de reguli de difuzare cvasimedievale, şi-a trăit renaşterea odată cu Internetul şi moda campaniilor virale. Modernitatea este a candidaturilor-eveniment, care aţîţă ştirea.

Am fost, cîndva, o mare iubitoare de scrisori. Pe vremea lui Ceauşescu, aveam rude în străinătate: ca atare, evident, ne scriam reciproc. Cea mai prolifică interlocutoare a mea a fost mama naşei mele, căreia pe atunci îi spuneam Oca. Ea a fost un soi de mătuşă-dădacă pentru mine.

Dragi cititoare, iubiţi cititori, Cu alean în suflet şi multă rîvnă, iacă-tă-mă-s şi eu scrittore de epistole despre cea lume, mai puţin pieritoare decît a noastră. Mintea mea puţină nu m-ajută să fac speculaţiuni, dar vă promit o delectare sumară cu scrisorile ce-au trecut cu telegarii minţii printre noi.

Pe Jelena am cunoscut-o acum mai bine de cinci ani, în Slovenia. Eram vreo 30 de tineri, majoritatea din foste ţări comuniste, şi ne petreceam două săptămîni în Maribor, la o şcoală de vară care se numea „Cosmopolitanism and The Global Community“.

Grigore de Nyssa, teolog şi contemplativ înaripat din secolul al IV-lea, consemnează la un moment dat un eveniment epistolar. Înconjurat de apropiaţi, primeşte răspuns de la faimosul Libanios, mîndrie a Antiohiei şi a Răsăritului elen, maestru al cuvîntului convingător.

Pradă unei frămîntări sufleteşti intense, tînărul Google se hotărăşte să scrie urgent o scrisoare, iubitei sale Y. Disperat, constată că i s-a defectat laptopul, telefonul mobil l-a uitat în nisipul de la Vama Veche şi de mult a trecut miezul nopţii, ca să mai poată deranja pe cineva.

Acum mai bine de un an, prietena mea Maria (care trăieşte la Londra) mi-a propus să ne scriem altfel decît pînă atunci. Şi anume, să renunţăm noi la comoditatea mail-ului în favoarea scrisorilor trimise cu poşta. Ideea mi-a surîs, mi s-a părut seducătoare chiar, mai ales k (!) pentru mine a scrie cu stiloul este o mare plăcere.

Stau singură, în faţa laptopului. Cursorul mouse-ului pîlpîie regulat, aşteptînd. Stau singură, ca în faţa unei coli albe de hîrtie, aşteptînd, la rîndu-mi, „să-mi vină inspiraţia“. Să se facă linişte, astfel încît să-mi aud vocea aia mică, din interior, care îmi şopteşte cuvintele ce compun acest text.

Martie 2012, Bucureşti. Ies din sediul Editurii Cartea Românească şi îmi vine să zbor. Am semnat contractul, o să-mi apară o carte! Vreau să strig: am semnat, o să-mi apară o carte! Dar n-o să mă audă nimeni în urletul ăsta de motoare de pe Calea Victoriei.

Am debutat în Dilema acum şase ani, cu un text – scris la patru mîini (de fapt, o conversaţie pe mess) – despre singurătate. Scriam atunci cît de bine e să mai fii şi singur din cînd în cînd şi constat acum că, deşi s-au întîmplat destule între timp, singurătatea îmi place la fel de mult.

Este un bărbat înalt, cu o barbă lungă, revărsată peste piept. Poartă haine mînăstireşti, negre, cu care mătură pămîntul. Uneori, ia un toiag şi-un cîine şi pleacă prin pădure. Caută ierburi. Sau, pur şi simplu, se bucură de o zi cu soare. Sau cu ploaie mocănească. Alteori, duminica mai ales, coboară în Braşov.

La o privire rapidă peste istoria cinema-ului, tema singurătăţii, cu derivatele sale – de la autoizolare şi însingurare pînă la marginalizare şi alienare –, are nevoie de cel puţin o lucrare de doctorat pentru a putea nota cele mai importante filme şi cei mai însemnaţi autori care s-au oprit la ea.

Aş fi putut scrie cîte ceva despre singurătate ca temă literară, de la exilul lui Ovidiu, trecînd prin călătoria locativă a lui Xavier de Maistre şi trîndăveala unor Oblomov sau Marcel, naufragiul lui Robinson (ambele variante: Defoe şi Tournier) sau al lui Martin cel Avid...

Un cuplu avea o afacere de familie unde ambii parteneri lucrau împreună. La un moment dat, ea şi-a dorit să-şi încheie studiile. Deoarece aveau şi copii, nu a mai găsit timpul necesar de a se ocupa împreună cu soţul de afacerea lor. L-a lăsat singur pentru o vreme. El a găsit o altă femeie care se interesa despre cum merg lucrurile.

Avem tot ce ne trebuie. Avem Internet, sîntem online, multimedia, interconectaţi. Ne facem cumpărăturile pe net, ne alegem cărţi, aparate electronice sau haine, ne comandăm mîncare, ne rezervăm bilete de avion, facem tururi virtuale prin camere de hotel, ne plimbăm nestingheriţi pe străzile din Google Maps.

Există mister în jurul lucrurilor care se întîmplă în cabinetul unui psihiatru. Unii consideră că el poate fi din cînd în cînd bun, dar majoritatea e de acord că de cele mai multe ori este rău. Este rău pentru că, văzut din afară, cabinetul e un soi de purgatoriu, nu doar al nefericirii, ci şi al ruşinii.

De obicei, toţi specialiştii – fie ei neurologi, psihologi, psihoterapeuţi sau psihiatri – te întreabă în primul rînd cînd a debutat „boala“ şi dacă atunci ţi s-a întîmplat ceva ieşit din comun (a se înţelege ceva nasol, respectiv şoc emoţional, traumă, despărţire de cineva drag etc.). La mine a debutat în timp ce spălam aragazul.

Anxietatea. Atacul de panică cu agorafobie. Anxietatea de sănătate. Anxietatea fobiilor simple. Anxietatea socială. Anxietatea din paranoia, anxietatea psihotică, anxietatea posttraumatică. Anxietatea obsesională. Angoasa. Anticiparea anxioasă. Anxietatea somatică. Îngrijorarea. Teroarea.

Anxietatea socială, acel ghem pulsînd de frică de evaluare, de judecată sau de critică, poate fi domolit, dacă nu chiar îmblînzit, printr-un tratament administrat online. Asta e concluzia unui grup de cercetători şi psihologi asociaţi cu Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj.

"Nu, nu sînt un ins anxios, nu-mi place nici cuvîntul ăsta, nici realitatea pe care-o denumeşte. Psihicul meu, pînă la proba contrarie, e remarcabil de puternic. Cu mult mai puternic, de fapt, decît mine însumi. E ca un djin pe care l-am eliberat cine ştie cînd din sticla lui şi care acum mi se supune senin."

În ultimele trei luni, cuvîntul „Constituţie“ a fost pronunţat de nenumărate ori. În criza care a urmat la scurt timp după preluarea guvernării de către USL, oameni politici de toate culorile au început să facă exerciţii hermeneutice pe marginea actului fundamental.

După incredibila vară politică la care am asistat stupefiat, discuția despre o nouă Constituție mi se pare ușor prematură. Nu pentru că nu ar fi necesară, ci pentru că un nou proiect constituțional nu pare realizabil în contextul în care prima grijă a principalelor forțe politice este să-și desființeze adversarii.

Constituţia României îşi datorează originea unui moment politic special, a cărui natură şi-a pus amprenta pe design-ul ei instituţional. Adunarea constituantă care a dezbătut textul Legii Fundamentale era dominată, cu o majoritate de două treimi dintre mandate, de o mişcare politică, Frontul Salvării Naţionale.

Constituţia americană are 7 articole şi 27 de amendamente adoptate de la semnare pînă în prezent. Textele sînt scurte şi clare. Iniţial, întreaga Constituţie a fost redactată pe doar patru pagini şi numără exact 4618 cuvinte – cu tot cu numele celor 38 de semnatari. Amendamentele însumează 2082 de cuvinte.