Poezie şi formule fixe

Publicat în Dilema Veche nr. 452 din 11-17 octombrie 2012
Poezie şi formule fixe jpeg

I-am întrebat pe cîţiva oameni (dar numai doamnele au răspuns), de vîrste (a doua şi a treia...) şi meserii diferite (în general din sfera celor intelectuale) cîte ceva despre obiceiurile lor legate de scris: atît cel de mînă cît şi cel electronic; atît cel oficial, cît şi cel personal.

Mai scrieţi de mînă, scrisori sau în general?

Nu. (N. M., artist plastic, 40 de ani)

Nu, nu mai scriu, deoarece toţi prietenii şi toate cunoştinţele mele au adrese de e-mail şi aşa este mai rapidă comunicarea. (Irina Pascu, profesoară, 45 de ani)

Nu prea! Foarte rar, cînd trebuie să răspund la o scrisoare al cărei trimiţător nu are adresă de e-mail. (Ioana Copaci, pensionară, 71 de ani)

Scrisori – nu. Dar îmi ţin tot felul de carneţele şi agende îmi care-mi trec numere de telefon şi adrese, dar şi lucruri pe care le am de făcut în timpul săptămînii şi de care nu vreau să uit. Uneori mai ţin şi cîte un jurnal zilnic. Se întîmplă să mai scriu sub semnătură cîte o dedicaţie pe o carte tradusă de mine, pe care o fac cadou rudelor sau prietenilor. (Ligia Caranfil, bibliograf, 44 de ani)

Scrisori de mînă, adresate familiei sau prietenilor – mai deloc, cu excepţia cărţilor poştale; e-mail-ul e mai rapid. Pe de altă parte, trimit şi cer să mi se trimită cărţi poştale din toate colţurile lumii, de la prieteni şi rude. Fiind stabilită în Anglia, chiar am început să colecţionez vechi cărţi poştale, trimise din Europa de Est, „naufragiate“ în anticariatele englezeşti, pentru un proiect profesional. Mai trimit încă, familiei şi prietenilor, felicitări pentru zilele de naştere şi cărţi poştale de Crăciun, dar nu întotdeauna. (Carmina Drace-Francis, cercetătoare, 44 de ani, Liverpool, Anglia)

De mînă mai scriu, nu însă scrisori. Scriu la întîlniri, la discuţii, telegrafic, inginereşte, nu procesul-verbal, nici „minuta“ întîlnirii, scriu pentru mine. Nu scriu niciodată pe laptop, mi se pare nepoliticos şi cred că pierd mai mult din ceea ce comunică cel din faţa mea. (Dana Drăgoiu, ingineră, 52 de ani)

Care sînt formulele dvs. de adresare în scris?

Nu am formule. Mă adresez diferenţiat, în funcţie de corespondent. (Ioana Copaci)

Depinde de destinatar, dar, în general, acestea: „Dragă x“, „Bună ziua“, „Suflet drag“, „suflete“, „(Stimate/stimată) domnule/doamnă etc. (Irina Pascu) În română: „Dragă...“, „Bună...“; în engleză: „Dear...“, „Hello...“ sau „Hi...“. (Carmina Drace-Francis)

Încep cu „Bună“, sau „Dragă“, depinde cui îi scriu. Termin cu „Mulţumesc“ dacă este cazul, „Pe curînd“, sau „Te pup“ dacă este cineva apropiat. (N. M.)

Depinde cui mă adresez, dar chiar dacă este o comunicare de afaceri, detest formulările excesiv de politicoase care mi se par pompoase, în special dacă nu-l cunosc şi nici nu l-am văzut vreodată pe omul respectiv. Cred că poţi fi politicos, punct; fără să sari calul. Încep cu „Bună ziua“ de cele mai multe ori, extrem de rar „Stimate/ă domn/doamnă“. Dacă sînt între prieteni, mă adresez exact ca şi cum le-aş vorbi. (Dana Drăgoiu)

În mesajele electronice folosesc aceleaşi formule de adresare ca în scrisorile pe care le scriam de mînă pe vremuri: ca introducere: „Dragă prietene/prietenă,“ „Dragă cutare“, „Dragă Domnule“, „Dragă Doamnă“, „Stimate domn“, „Stimată doamnă“, ca formule de final: „Cu cele mai bune gînduri“, „Salutări de la“, „A voastră“, „Cu prietenie“, „Cu profundă recunoştinţă,“ „Cu drag şi cu dor, a voastră Ligia.“ (Ligia Caranfil)

Cum vă scriaţi altădată scrisorile sau cărţile poştale?

La fel. (Irina Pascu)

Povesteam mai mult despre mine şi ce mi se părea important în jur. (N. M.)

Şi odinioară mă adresam diferit, cu adecvare la persoana cu care comunicam. Scriam în tot felul: şi sentimental, şi glumeţ, şi detaliat, şi telegrafic... (Ioana Copaci)

Cu un efort voit de exprimare literară, cu epitete, descrieri, umor, chiar şi cu mici desene. Urmînd totuşi structura clasică: data şi locul de unde expediam corespondenţa, adresarea cu „Dragă“, „Dragii mei“, „Dragele mele“, conţinutul urmat de o formulă de încheiere: „Cu drag“, „Cu dor“, „Vă pup“, „Vă îmbrăţişez“. (Carmina Drace-Francis).

Formule de adresare nu aveam în scrisori, începeam direct. Altădată – adică în şcoală, liceu, facultate – scriam şi cărţi poştale, şi scrisori; le scriam cu emoţie, era un eveniment, un ritual. Erau cărţi poştale pentru bunici, cîţiva prieteni. Era l’embarras du choix în faţa stativelor colorate, îmi trebuia acea carte poştală sau „vedere“ – ce cuvînt, „vedere“... –, care să exprime locul în care eram şi ce simţeam eu acolo. Era concentrarea în cîteva cuvinte a tot ce aş fi vrut să scriu, spaţiul pe care puteai scrie era mic. Erau timbrul, cutia poştală şi întrebarea dacă va ajunge, dacă vor citi, dacă se vor bucura cu mine, pentru mine. Scrisorile erau către oameni speciali. Scrisorile erau suflet pe hîrtie, îmi erau necesare – să le primesc şi să le scriu. Era îndoiala cînd împătuream hîrtia: e ce am simţit, ce vreau să spun...? Aveam senzaţia că, dacă lipesc plicul, nu mai pot să-l rup şi să rescriu, aberant, evident, dar probabil venea din acest ritual, era doar o dată, fiecare scrisoare era unică, nu trebuia corectată pentru că ar fi fost, de fapt, alta. Cred însă că cel mai aşteptat moment era acelaal căutării în cutia de scrisori sau cel al venirii poştaşului; era o mare emoţie, pe vremea aceea puteai primi multe scrisori deodată, eu poate aşteptam una anume. Era înfrigurarea cu care citeam numele expeditorului, cu care recunoşteam scrisul; era nerăbdarea cu care sfîşiam plicul; cititul era alt ritual, citeam de mai multe ori, zîmbind, cu inima bătînd repede, cu mîinile tremurînd. (Dana Drăgoiu)

Cum vă scrieţi mail-urile? Dar sms-urile?

În cazul mail-urilor, semnătura este o formulă fixă, automată, eventual fără numele de familie. Sms-urile le scriu foarte concis (chiar cu prescurtări/doar consoanele) cînd este urgent, cînd nu am timp, cînd fac şi altceva în acelaşi timp, scriu elaborat cînd mesajul trebuie să fie clar, folosesc cuvinte întregi, de cele mai multe ori. (Irina Pascu)

În cazul mail-urilor folosesc aceleaşi formule. În ce priveşte sms-urile – foarte scurt şi la obiect. Nu le folosesc decît strict pentru situaţia în care nu pot vorbi la telefon sau persoana care-l primeşte nu este de găsit. (N. M.)

Despre mail-uri am spus deja. Sms-uri nu-mi place să scriu. Cînd sînt obligată totuşi să scriu cîte un sms, caut să fiu cît mai concisă. Fac economie atît de bani, cît şi de timp, atît pentru mine, cît şi pentru destinatarul meu. (Ligia Caranfil)

În cazul e-mail-urilor personale, încerc să păstrez regulile minime ale corespondenţei tradiţionale. În ce priveşte stilul: amestec creativ româna cu engleza, comunic faptele esenţiale, uneori cu comentarii umoristice; pot scrie voit „dezlînat“, anapoda, neîngrijit, superrelaxat. Lipsa diacriticelor poate fi şi ea folosită stilistic (enormităţi de genul tzara, tzuica). (Carmina Drace-Francis)

„Bună ziua“ sau „Bună cutare“ sau direct, în funcţie de cui mă adresez şi de a cîta oară în ziua respectivă fac asta. Dar fiecare mail este unic ca formulă de adresare, e particularizat pentru acea persoană, nu folosesc expresii standard. Mă chinui să nu devin robot. În mail-uri sînt extrem de scurtă şi comunic exact ce am de spus, fără înflorituri.

Concis, cu poante, dar sper că nu am un stil „al meu“, nu ar fi ceva cu care să mă laud; nu cred că cineva poate fi identificat prin cum îşi scrie sms-urile... Îmi doresc să nu fiu identificată după sms-uri. (Dana Drăgoiu)

Neformal, pentru că eu comunic cu prieteni, şi, deci, la modul cel mai personal, iar cum prietenii mei sînt foarte diferiţi, şi modul de comunicare se schimbă mereu de la unul la altul.

Sms-urile au uneori au caracter de urgenţă şi sînt concise, alteori sînt expresia unui gînd instantaneu către cineva drag şi atunci sînt mai libere şi mai colorate, glumeţe sau tandre, amare sau voioase, după caz. (Ioana Copaci)

Credeţi că s-a pierdut ceva din… poezia scrisului, în noile formule de comunicare electronice?

Nu s-a pierdut nimic din poezia scrisului, dar mi se pare curios cum s-au diversificat astăzi uneltele de scris, cînd toată lumea preferă sms-urile şi mail-urile, tastatura computerelor şi laptopurilor. E curios cîtă grijă se acordă hîrtiei şi plicurilor destinate corespondenţei. Dacă te uiţi în librăriile noastre, ai să găseşti o mulţime de exemple: superbe mape de scrisori, minunate agende telefonice şi tot soiul de caiete şi caieţele de însemnări cu ştaif, viitoare jurnale intime de fetiţe răsfăţate. Ca să nu mai vorbim de marea varietate a cernelurilor, a stilourilor şi mai ales a pixurilor şi creioanelor. (Ligia Caranfil)

Da, s-a pierdut plăcerea exprimării şi a discursului elaborat. Nu mai au răbdare nici expeditorul şi nici destinatarul să deschidă plicul, să despăturească scrisoarea, să parcurgă pagini întregi de mărturisiri. Lumea nu se mai exprimă pe sine. Ceea ce a rămas este doar o iluzie a comunicării, a apropierii. (Irina Pascu)

Da. Sînt convinsă că s-a pierdut ceva din „poezia scrisului“. De n-ar fi decît urma grafologică atît de personală şi care de cele mai multe ori trădează starea nervoasă, starea sufletească a celui ce scrie. Impersonalitatea, neutralitatea scriiturii electronice se răsfrînge şi asupra stilului exprimării. Dar cînd nu eşti presat de timp şi vrei să te adresezi cu adevărat personal, se pot găsi şi pe calculator modalităţi de expresie personalizate pentru că, pînă la urmă, cuvintele contează, nu suportul pe care scrii. Iar cuvintele sînt atît de modelabile, pot căpăta o coloratură inepuizabilă! (Ioana Copaci)

Nu mai există „presiunea“ de a produce un text elaborat stilistic, cu o structură echilibrată, tradiţională. Comunicarea electronică este aproape instantanee, nu mai ai, de exemplu, emoţia de a deschide un plic găsit dimineaţa în căsuţa poştală, mai ales dacă are lipit pe el un timbru exotic. O pană de electricitate sau un virus în computer te pot lăsa în aer, izolat şi disperat...(Carmina Drace-Francis)

S-a pierdut tot. Tot ce aveam sau exprimam în scrisoare sau bileţel sau „vedere“. Tot. Nu e comunicare, este un fel de SOS. Ce emoţii să am cînd plouă cu mail-uri, scrisoarea era una pe lună... Ce ritual îndeplineşti cînd dai ping...? Cred că Romulus Vulpescu a spus că limba unui popor este un ca un organism viu, dacă primeşte prea multe lovituri, va muri. Toată această comunicare scurtă, cu prescurtări aberante, stupide, reprezintă lovituri de moarte date limbii române. Evident că am mobil, evident că scriu sms şi chat şi altele, dar n-am uitat să scriu corect.

Ştiu ce mă doare că s-a pierdut: aşteptarea. Aşteptarea scrisorii, a vederii, aşteptarea semnului. Acum totul este instantaneu; sigur că sînt şi avantaje, dar nu mai este un ritual. Aşa simt – că e strigăt de ajutor. (Dana Drăgoiu)

a consemnat Iaromira POPOVICI 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.