⬆
de la scrisoare la e-mail
Cum ne mai scriem
Am fost, cîndva, o mare iubitoare de scrisori. Pe vremea lui Ceauşescu, aveam rude în străinătate: ca atare, evident, ne scriam reciproc. Cea mai prolifică interlocutoare a mea a fost mama naşei mele, căreia pe atunci îi spuneam Oca. Ea a fost un soi de mătuşă-dădacă pentru mine.
Deschiderea plicului şi eul privat - interviu cu Antoaneta TĂNĂSESCU
"Deschiderea plicului a fost un gest istoric. Marcel Proust observa cum cartea poştală impune un anume mod de a scrie: o lipsă de inhibiţie, dar şi posibilitatea de a vorbi despre eul privat, ocultată în retorica clasică încă din Antichitate. Avem de-a face cu o expunere, nu cu o ascundere."
Scurtă istorie a literaturii române în epistole
Dragi cititoare, iubiţi cititori, Cu alean în suflet şi multă rîvnă, iacă-tă-mă-s şi eu scrittore de epistole despre cea lume, mai puţin pieritoare decît a noastră. Mintea mea puţină nu m-ajută să fac speculaţiuni, dar vă promit o delectare sumară cu scrisorile ce-au trecut cu telegarii minţii printre noi.
Despre formele de adresare
Este dificil să explici în cîteva fraze complexitatea problematicii legate de comunicarea scrisă şi de raporturile ei structurale cu discursul oral. O face însă Nichita Stănescu, în stilul său inconfundabil, într-una dintre sutele de reflecţii asupra limbajului uman, cuprinse într-un poem din volumul Oul şi sfera.
Prietenie adusă cu poşta
Pe Jelena am cunoscut-o acum mai bine de cinci ani, în Slovenia. Eram vreo 30 de tineri, majoritatea din foste ţări comuniste, şi ne petreceam două săptămîni în Maribor, la o şcoală de vară care se numea „Cosmopolitanism and The Global Community“.
Bucate alese, instrumente de prestigiu
Grigore de Nyssa, teolog şi contemplativ înaripat din secolul al IV-lea, consemnează la un moment dat un eveniment epistolar. Înconjurat de apropiaţi, primeşte răspuns de la faimosul Libanios, mîndrie a Antiohiei şi a Răsăritului elen, maestru al cuvîntului convingător.
Un popas la Poşta franceză
S-a întîmplat să cunosc un manager de poşta în Franţa. Şi cum cea dintîi instituţie pe care o asociem cu scrisorile e, evident, Poşta, l-am întrebat cîteva lucruri despre relaţia dintre cele două. Am vrut să văd cum stau lucrurile într-o (altă) ţară europeană. (I.P.)
Pana de gîscă şi suferinţele tînărului Google
Pradă unei frămîntări sufleteşti intense, tînărul Google se hotărăşte să scrie urgent o scrisoare, iubitei sale Y. Disperat, constată că i s-a defectat laptopul, telefonul mobil l-a uitat în nisipul de la Vama Veche şi de mult a trecut miezul nopţii, ca să mai poată deranja pe cineva.
Cu vin de Chile despre scrisori şi prietene
Acum mai bine de un an, prietena mea Maria (care trăieşte la Londra) mi-a propus să ne scriem altfel decît pînă atunci. Şi anume, să renunţăm noi la comoditatea mail-ului în favoarea scrisorilor trimise cu poşta. Ideea mi-a surîs, mi s-a părut seducătoare chiar, mai ales k (!) pentru mine a scrie cu stiloul este o mare plăcere.
Cuvîntul care ne creează
„Verba volant, scripta manent“, spunea senatorul Caius Titus referindu-se la importanţa comunicării scrise în relaţiile formale. Se pare că „gentlemen’s agreement“ era, încă de atunci, mai curînd dezirabil decît realist.
Poezie şi formule fixe
I-am întrebat pe cîţiva oameni (dar numai doamnele au răspuns), de vîrste (a doua şi a treia...) şi meserii diferite (în general din sfera celor intelectuale) cîte ceva despre obiceiurile lor legate de scris: atît cel de mînă cît şi cel electronic; atît cel oficial, cît şi cel personal.
Pentru că „e nevoie”
În ultima vreme, observ în jurul meu că fiecare cetaţean „hendăluieşte” un „divais” (device) electronic. Chiar aşa! De la mic la mare, dimineaţa în metrou, la liceu în pauză (chiar şi în oră), seara la ceai, toată lumea îşi scoate mobilul şi începe să desfăşoare diferite activităţi mai mult sau mai puţin interesante.